vineri, 14 decembrie 2012

Un cerc în iarbă - Oek de Jong



Trebuie să-i mulţumesc lui Liviu G. Stan, care mi-a recomandat acest roman destul de puţin cunoscut, pe care, în alte circumstanţe, l-aş fi trecut cu vederea. Din câte am observat, nu este tradus în engleză, iar la noi nu a fost reeditat, deşi ar merita cu prisosinţă. Este un roman bine scris, cu personaje individualizate, bine conturate, roman care ne transmite un tablou autentic al Romei de la sfârşitul anilor '70, cu tumultoasa ei scenă politică, culturală şi socială. 

Un cerc în iarbă vorbeşte despre iubirea pasională, despre artă şi politică, cu introspecţii adânci asupra condiţiei umane şi a menirii artistului, dar şi cu reflecţii despre poezie, iubire, relaţii interumane. Personajele au o viaţă interioară complexă care, împreună cu cea exterioară, sunt urmărite alternativ, într-o naraţiune densă presărată cu istorioare pitoreşti, cu aer de legendă, preluate din diferite părţi ale Italiei. Deasupra tuturor acestor vieţi şi poveşti tronează Roma, cu străzile ei şerpuitoare şi arhitectura fascinantă, a cărei evocare va stârni o melancolie adâncă în sufletul celor care au vizitat, la un moment dat, acest minunat oraş.

În 1978, Hanna Piccard, o jurnalistă olandeză, este trimisă la Roma, unde se instalează împreună cu cele două pisici ale ei. Aici îl întâlneşte pe Joe Kurhajec, un veteran al războiului din Vietnam, care îşi descoperise talentul de sculptor. Prin intermediul lui îl cunoaşte pe Andrea Simonetti, un poet divorţat care trăieşte cu fata lui în vârstă de 13 ani, Leda. Andrea lucrează la un proiect ambiţios, un poem extrem de lung, în care unul dintre personaje este inspirat de şeful şi, totodată, prietenul său Zucarelli, directorul muzeului la care Andrea lucrează ca istoric de artă (și cât de mult mi-a plăcut când Zucarelli neagă rolul care i-a fost atribuit în poem, alegând, în schimb, rolul eroului...).

O dragoste chinuitoare se înfiripă între Hanna şi Andrea, în ciuda faptului că cei doi sunt foarte diferiţi, fiind separaţi atât prin cultura ţării de origine, cât şi prin viziunea lor asupra vieţii. Romanul urmăreşte povestea iubirii lor tumultoase, din momentul iniţierii - un început ciudat, aproape forţat -, trecând prin perioada unei adaptări dificile, şi până în ultima etapă, pe care nu o voi dezvălui. În timp ce Hanna este orientată spre acţiune, geloasă, suspicioasă şi complet absorbită de relaţia lor, Andrea este contemplativ, distant şi, câteodată, crud, temându-se de pierderea individualităţii. Pe lângă fiica lui, arta este elementul cel mai important al vieţii sale, iar Andrea nu este pregătit să facă concesii nici măcar în faţa dragostei.

Hanna, Andrea, Leda şi Zucarelli îşi dezvăluie, pe rând, lumea interioară, prin voci şi personalităţi care sunt foarte distincte. Leda este creativă, inteligentă şi aproape la fel de contemplativă ca şi tatăl ei. Puţin câte puţin, ea îşi lasă copilăria în urmă şi se îndreaptă înspre maturitate, odată cu prima ei dragoste, revărsată asupra unui necunoscut. 

Fundalul politic are o importanţă deosebită în acest roman - spre sfârşitul anilor 1970, Italia este ameninţată de actele teroriste ale Brigăzilor Roşii, iar evenimentele culminează cu răpirea lui Aldo Moro, fost prim-ministru - incident real, care a avut loc în martie 1978. Oek de Jong lansează câteva teorii interesante despre motivele care îi determină pe oameni să se revolte, având, totodată, şi introspecţii asupra traiectoriei consumerismului. Deşi politica este un domeniu care nu mă pasionează în mod deosebit, am citit cu interes părerile scriitorului asupra acestui subiect. 

Mi-a luat ceva timp să citesc acest roman, datorită prozei dense şi a necesităţii de a insista asupra anumitor paragrafe ceva mai dificile. Un cerc în iarbă nu este o lectură uşoară, dar compensează prin frumuseţea aparte a scriiturii şi introspecţiile remarcabile, care te îndeamnă la oportune momente de cugetare. Dacă voi reveni asupra acestui roman (aşa cum, de altfel, îmi doresc), îl voi reciti, cel mai probabil, în aceeaşi manieră - doze mici, reluări de paragrafe, timp pentru reflectare. 


Editura: Univers, 1991
Număr de pagini: 404

2 comentarii:

  1. Haha. Am ajuns la recenzia asta mai veche a ta fiindca am dat click pe categoria "Ar trebui reeditate". La mintea mea de acum, cu o carte publicata si editata pe cont propriu "reeditare" inseamna altceva si profit de ocazie sa te rog sa treci cu vederea greselile de editare din cartea mea. Promit sa le modific cat de curand!
    Abia dupa ce am citit recenzia am inteles ca te referi la carti cu tiraje epuizate. Ce ciudat, nu? Zilele pe care le traim acum nu mai au "tiraje epuizate" iar in viitor vom avea doar "carti uitate".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, m-ai făcut să merg la Dex ca să mă asigur că „a reedita” înseamnă ce voiam eu să spun, adică publicarea unei noi ediții pentru cărțile apărute cu ceva vreme în urmă, multe dintre ele înainte de '90, cu traduceri despre care nu știi cu siguranță dacă au fost sau nu cenzurate, dar și cu hârtia aia galbenă cu scris gri ilizibil care-ți taie pofta de citit.
      Mda, fiecare cu problemele personale. :)
      O să fiu mai indulgentă, promit. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...