miercuri, 1 februarie 2017

O zi mai lungă decât veacul - Chingiz Aitmatov




O zi mai lungă decât veacul pare a fi o carte uitată, despre care puțină lume mai vorbește astăzi, cu excepția celor care au citit-o, i-au descoperit valoarea și o recomandă la rândul lor. Doi dintre ei sunt Gabriel și Adrian, și tare mă bucur că, prin intermediul lor, am ajuns și eu la această carte cu totul specială. Gabriel nu s-a înșelat. Mi-a plăcut nespus de mult romanul scriitorului kârgâz Chingiz Aitmatov, una dintre acele cărți rare care știu să vorbească despre lucruri importante într-un mod simplu, dar minunat. Genul de carte care nu este atinsă de timp, căci temele și ideile pe care le cuprinde rămân la fel de actuale de-a lungul veacurilor - asemenea legendelor atât de prețuite de Aitmatov. O carte care oprește timpul și anulează lumea exterioară, pentru a întrupa în schimb lumea ei, născută din cuvinte încărcate de sens.

joi, 26 ianuarie 2017

Invenția lui Morel - Adolfo Bioy Casares




Voiam de multă vreme să citesc Invenția lui Morel a scriitorului argentinian Adolfo Bioy Casares, o carte publicată în 1940, pe care Borges o considera perfectă (cel puțin pentru acele vremuri), și al cărei titlu face referire la „Insula doctorului Moreau”. Este o carte ingenioasă, foarte bine scrisă, cu un final surprinzător, care abordează subiectul nemuririi, al singurătății - văzută ca un fel de moarte -, dar și al dragostei, banala și înălțătoarea dragoste, care schimbă invariabil modul de a percepe lumea. 

Cred că ne pierdem nemurirea pentru că rezistența la moarte n-a evoluat; îmbunătățirile pun accentul pe prima idee, rudimentară, de a menține viu întreg corpul, dar ar trebui căutată doar păstrarea a ceea ce ține de conștiință. (pag. 21)

miercuri, 18 ianuarie 2017

Planuri de lectură (modeste) pentru 2017



Cărțile pe care mi-am propus să le citesc în 2017

Inițial, m-am gândit ca anul acesta să nu-mi mai fac planuri de lectură, având în vedere că nu prea m-am ținut nici de cele din 2015 și 2016, dar, pe de altă parte, nimeni nu poate tăgădui plăcerea de a face planuri și liste, care, la început de an, când zilele se întind promițătoare înainte, par foarte ușor de realizat. Mi-am dat seama că asta a fost probabil greșeala, faptul că mi-am propus să citesc prea mult, pentru ca apoi să mă abat de la intențiile mele, atrasă de noile apariții sau de alte cărți ivite pe nepusă masă, căci nu sunt nici pe departe acea persoană riguroasă, care-și urmează drumul cu încăpățânare și ochelari de cal, imună la tentațiile livrești.

joi, 12 ianuarie 2017

Câteva cărți despre iarnă (neapărat cu zăpadă)




Anul trecut am trecut în revistă câteva cărți despre vară, iar Lavinia m-a provocat să fac o astfel de listă pentru fiecare anotimp, dar, cum e mai greu să găsesc cărți despre toamnă și primăvară, am sărit direct la iarnă, că tot suntem scufundați în nămeți zilele acestea. :) Încă din vară aveam vreo patru sau cinci posibile candidate, iar între timp mi-am amintit și alte cărți pe care le-am citit de-a lungul vremii. 

Am lăsat deoparte poveștile de Crăciun, căci mi-am propus să aleg acele cărți în care iarna devine ea însăși un personaj, sau în care atmosfera hibernală este atât de intensă, încât ne cuprinde dârdâiala chiar dacă le citim în miezul verii. Eu am pățit asta de vreo două ori, cu Palatul de gheață al lui Vesaas și cu Iubire, de Hanne Ørstavik. Autorii nordici conduc detașat (pe listă au intrat trei islandezi, trei norvegieni și un danez), se pare că tot ei se pricep cel mai bine să surprindă esența acestui anotimp și senzațiile pe care le trezește.

luni, 9 ianuarie 2017

Tristețea îngerilor - Jón Kalman Stefánsson




Am citit Tristețea îngerilor la aproape doi ani după Între cer și pământ, primul volum al trilogiei lui Jón Kalman Stefánsson, care mă impresionase atât de mult, încât doar speranța că volumul al doilea va apărea în curând și la noi m-a împiedicat să îmi cumpăr întreaga serie în limba engleză. Nu s-a întâmplat curând, pentru că editorilor le cam place să se joace cu inimile cititorilor. Dar așteptarea a meritat, chiar dacă acum sunt de-a dreptul disperată să fac rost de volumul al treilea, căci Tristețea îngerilor s-a încheiat brusc, în mijlocul unei scene extrem de tensionate. În fond, cele trei volume ar fi trebuit să facă parte dintr-o singură carte, pentru că poveștile se leagă și nu prea se justifică împărțirea (poate doar din punct de vedere financiar, ceea ce e de înțeles - eu una n-aș vrea ca Stefánsson să renunțe la scris și să se întoarcă la activitățile dinainte, adică prelucrarea peștelui și zugrăvit).

luni, 2 ianuarie 2017

Statistica lecturilor din 2016




2016 a fost un an destul de plin, care mi-a lăsat mai puțin timp pentru lectură & scris pe blog. Am muncit mai mult, am călătorit mai des, am renovat de una singură prin casă, și uite-așa timpul mi-a ajuns doar pentru 60 de cărți, dintre care vreo 12 au fost audiobook-uri (pentru mine, s-au dovedit o metodă excelentă de a folosi mai eficient o parte din timpul petrecut cu alte activități). Cât despre planurile de lectură făcute la începutul lui 2016, am reușit să citesc 10 cărți din listă, ba am ajuns și la vreo trei din lista pentru 2015. Mă gândesc că poate planurile astea nu-s chiar degeaba, căci mă mai uit din când în când peste ele și-mi amintesc că unele (ahem, multe) cărți au rămas în continuare necitite. 

joi, 29 decembrie 2016

O listă cu cărți la finalul anului (2016)




După lista cu cele mai faine cărți din prima jumătate a anului, era musai să închei cu o listă a celor mai bune cărți citite în ultimele șase luni, înainte de a trece la tradiționala statistică a lecturilor din 2016, pe care o voi publica în primele zile din ianuarie. Pentru mine anul nu s-a încheiat, și, sub semnul unui inepuizabil optimism, încă mai sper să înghesui câteva cărți până pe 31 decembrie (not gonna happen, mai sunt doar trei zile!). Reading challenge-ul de pe Goodreads mă anunță că sunt în urmă cu vreo 13 cărți și e clar că nu mai am când să acopăr diferența - poate doar dacă las totul baltă și mă apuc de citit cărți scurte, una după alta, inclusiv în noaptea de revelion. Mda, sigur!

duminică, 18 decembrie 2016

Imago - Ludmila Uliţkaia




Acoperind peste jumătate de secol din istoria Rusiei, de la moartea lui Stalin până la câțiva ani după dizolvarea URSS, Imago este un roman excepțional, care-ți taie răsuflarea prin frumusețea, complexitatea, dar și amărăciunea lui. Este o carte copleșitoare, care te cam strivește sub greutatea ei elefantină, așa încărcată cu talente irosite absurd și destine modelate cu pumni insensibili de fier, cu neșansa de a trăi într-un timp bolnav și putred, când viața e ca un labirint sufocant fără ieșire, iar totul - bucuria, talentul, libertatea, chiar și dragostea -, evoluează doar pe jumătate, căci palme crude strivesc crisalida înainte de a se transforma în insecta adultă, și tot ele prind în zbor fluturii ce le-au scăpat printre degete, pentru a le smulge aripile și a le trimite corpurile mutilate într-un picaj umilitor. Istoria Rusiei era (și, în multe privințe, încă este) una mizerabilă, dar era loc și pentru generozitate, și pentru demnitate, și pentru simțul onoarei.

luni, 12 decembrie 2016

Varamo - César Aira




Dacă există un scriitor contemporan care se sustrage clasificărilor, acela este César Aira - spunea Roberto Bolaño despre autorul argentinian care, într-o frenezie creatoare, a publicat până acum nu mai puțin de 80 de cărți (scurte, ce-i drept) cu povestiri, nuvele și eseuri. Voiam de multă vreme să citesc ceva de Aira și plănuiam să încep cu O scenă din viața unui pictor călător, însă până la urmă am ales Varamo. A fost ceva cu totul diferit de ceea ce am citit eu până acum, iar micul roman și-a câștigat un loc binemeritat pe lista cărților bizare. O dată în plus, m-am lămurit că nu e nevoie de sute de pagini pentru a uimi și a încânta un cititor - e drept, unul care gustă poveștile atipice și ciudate, căci Varamo e genul de literatură care nu mulțumește pe toată lumea.

vineri, 25 noiembrie 2016

Republica - Bogdan Suceavă



Republica, de Bogdan Suceavă, Ed. Polirom, 2016, 322 pag. 

După Miruna, o poveste și Venea din timpul diez, m-am întrebat dacă Bogdan Suceavă va reuși să mă surprindă din nou, și iată că a făcut-o cu cel mai recent roman, Republica. Știam doar că are legătură cu Ion Luca Caragiale și cu revoluția de la Ploiești, din 8 august 1870, și, nu în ultimul rând, că este un... roman. Nu mică mi-a fost mirarea când, în primele pagini, am dat peste o listă de personaje, apoi peste niște scene de teatru! Știind că I.L. Caragiale este unul dintre personajele cărții, mi-am zis: în definitiv, ce formă putea fi mai potrivită decât cea a teatrului, în care a excelat dramaturgul român? Și totuși, n-a fost chiar așa.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...