Bye, bye, Facebook

duminică, 24 iunie 2018

Lecturile Emei blog de carte
Cam de unde a pornit pasiunea mea pentru cuvinte:
unul din multele vocabulare din școala generală.

N-am mai scris de mult, poate ați observat, poate nu. N-o să mă ascund după scuze din categoria „am fost extraordinar de ocupată și n-am avut timp de blog”, pentru că nu e așa. Pur și simplu, într-o zi de aprilie, m-am trezit că nu mai am nicio motivație să scriu pe blog, așa că am luat o pauză pe termen nedefinit. De atunci au trecut aproape trei luni, mda. Pariasem că pauza va dura măcar până-n toamnă, dar iată că m-am înșelat. Într-o noapte de iunie, pe la 12 și ceva, am simțit deodată cheful să scriu, am luat laptopul și m-am pus pe tastat.

În noaptea asta, am înțeles subit de ce mi s-a evaporat pasiunea care a propulsat blogul vreo patru ani, on and off, în limita timpului liber. Revelația s-a produs datorită unei cărți pe care o citesc acum, „Succeed: How We Can Reach Our Goals”, de Heidi Grant Halvorson, care m-a făcut să pricep o seamă de lucruri despre mine și felul în care funcționez. Să ne înțelegem: autoarea nu mi-a spus ad litteram ceea ce voi scrie în continuare. Cartea conține multă teorie legată de psihologia socială, care uneori poate fi destul de abstractă, dar n-a fost greu ca, pornind de la exemplele oferite de autoare, să fac asocieri cu situațiile în care mă găsesc eu.

Trei etaje – Eshkol Nevo

joi, 29 martie 2018


recenzie carte Trei etaje de Eshkol Nevo

► „Trei etaje”, de Eshkol Nevo ◄
Ed. Humanitas, 2017, 292 pag. | Traducere: Ioana Petridean
Titlul original: „Shalosh Komot”, 2015 | Țara: Israel


Am auzit multe păreri bune despre „Trei etaje”, dar, nu știu de ce, mă așteptam să fie o carte un pic dulceagă și superficială. N-a fost deloc așa. Chiar și atunci când vorbește despre dragoste și relația de cuplu din perspectiva unei femei, Eshkol Nevo se menține în limitele unei proze echilibrate, fără a face exces de sentimentalisme și fără a întinde limita credibilității. În plus, autorul a reușit să mă uimească prin felul convingător și veridic de a se transpune în pielea și în mintea unui personaj feminin. De la frustrările maternității la tensiunile care apar în cuplu, de la grija excesivă pentru copii la rănirea lor în feluri subtile, Eshkol Nevo surprinde cu finețe universul complex și complicat al sufletului feminin, creând personaje vii, autentice, în care te recunoști sau cel puțin îi recunoști pe alții, anulând astfel granița dintre ficțiune și realitate.

Cartea m-a captivat imediat, am uitat repede de rețineri și am citit-o practic pe nerăsuflate, atât de tare m-au prins poveștile lui Eshkol Nevo, cu ale sale personaje bine individualizate, care par să se desprindă din pagină. Pe parcurs, una sau alta dintre proze părea să devină favorita, însă acum, la ceva timp de când am terminat lectura, n-aș mai putea spune care dintre ele mi-a plăcut cel mai mult. Fiecare are o forță a ei, un ceva special care o face să stea pe propriile picioare, o narațiune impecabil construită, cu o scriitură naturală și fluidă, lipsită de detalii inutile sau fraze pompoase. Autorul aduce alte și alte elemente interesante, uneori aruncă un văl de mister (mi-a plăcut aerul de ambiguitate din primele două povestiri, faptul că nu știm cu certitudine ce s-a întâmplat), alteori deschide o fereastră spre cadrul mai vast al vieții în Israel, oferindu-ne pulsul unei societăți care se conturează treptat, din fragmente disparate.

Câteva poeme de Ziua Internațională a Poeziei

miercuri, 21 martie 2018

Pentru că azi se serbează poezia, iar eu citesc foarte puțină, am luat hotărârea, a zecea oară probabil, de a face ceva în privința asta. De acum, voi ține aproape câte un volum și voi parcurge măcar un poem în fiecare dimineață, la cafea. Un gest simplu, care nu m-ar costa mai mult de câteva minute pe zi. Aș vrea să citesc „Levantul”, aș vrea să citesc poezia lui Dan Coman, mai sunt și altele. Nu mă pricep să vorbesc despre poezie, dar poate că anul viitor, pe vremea asta, voi scrie aici câteva poeme preferate din fiecare volum pe care l-am citit. Țineți-mi pumnii, nu pare deloc complicat să-mi rup câteva minute din zi și să citesc o poezie în fiecare dimineață, la cafea. Dacă aveți timp, îmi puteți scrie mai jos unul din poemele voastre preferate.

♫♫♫

Svetlana Cârstean poezie Trado

Svetlana Cârstean – pentru că mi-a redeschis pofta de poezie după ce am ascultat-o la Nocturnele organizate de ARCEN pe clădirea Magheru One. Am ales un poem din „Trado”, volum scris împreună cu Athena Farrokhzad, un poem pe care l-am ascultat și la Nocturne.

Raport

În vara anului 1989, fetele de la Litere au depus 
jurământul și doamnele căpitănese le-au împodobit 
puștile cu garoafe.
În vara anului 1989, am tras pentru prima dată cu pușca,
dar cel mai tare mi-a fost frică de recul.
În vara anului 1989, m-am bronzat pe câmpul de luptă,
între tivul pantalonilor kaki și marginea bocancului
aveam un tatuaj permanent din bronz.
În iarna anului 1989 eram plecată în vacanță, între 16 
și 28 decembrie am citit cărțile Și ieri va fi o zi de Mircea 
Nedelciu și Visul de Mircea Cărtărescu.
În iarna anului 1990, pe 18 februarie, împlineam 21 de ani
în Piața Victoriei, făceam primul reportaj pentru revista
Cațavencu. Reportajul nu a fost publicat niciodată.
Din 18 februarie 1990 până în 2 noiembrie 2015 am 
manifestat de peste 20 de ori în Piața Victoriei.
Din 20 mai 1990 până în 16 noiembrie 2014 am votat de 
peste 10 ori.
În primăvara anului 2012 te-am văzut pe tine pentru 
prima oară. Era foarte frig.
În primăvara anului 2012 
l-am văzut pe el
pentru ultima oară.
Era printre flori 
pe un covor colorat din Bucovina.

Parfumul – Patrick Süskind

miercuri, 14 martie 2018

carte recenzie Parfumul de Patrick Süskind

► „Parfumul”, de Patrick Süskind ◄
Ed. Humanitas, 2000, 202 pag. | Traducere: Grete Tartler
Titlul original: „Das Parfum”, 1985 | Țara: Germania


Cred că mă număr printre puținii oameni care n-au citit cartea lui Süskind și n-au văzut nici filmul regizat de Tom Tykwer, neștiind mai nimic despre povestea genialului și infamului Grenouille, un francez din secolul 18 înzestrat cu un simț olfactiv ieșit din comun. Am tot evitat filmul pentru că speram să citesc cartea – un cerc vicios perpetuat de-a lungul anilor, din care am ieșit abia recent. Într-o zi am găsit cartea la anticariat și am deschis-o: a fost de ajuns să citesc primele paragrafe pentru a fi absorbită cu totul de lumea imaginată de autor, din care n-am mai vrut să plec până n-am ajuns la final. 

Și ce satisfăcută am fost că am citit, în sfârșit, „Parfumul”, pe care o văd drept una dintre poveștile de referință ale literaturii! De ce o percep așa? Pentru că ideea care stă la baza cărții mi se pare una originală și dezvoltată cât se poate de veridic, iar execuția se ridică la nivelul ideii. Este o carte aproape fără cusur, cizelată în cele mai mici amănunte, o poveste scurtă și concentrată în care totul curge natural și se leagă în mod credibil. Mai degrabă m-a atras decât să mă îndepărteze faptul că e bizară și, nu de puține ori, grotescă și revoltătoare. Și-n plus, romanul m-a făcut să privesc alcătuirea lumii și a corpului omenesc dintr-un unghi neașteptat, așternând premisa „cum ar fi dacă” și oferind o perspectivă memorabilă pe care n-o voi uita prea curând.

Hotelul „La crucea alpinistului” – Arkadi & Boris Strugațki

duminică, 11 martie 2018

recenzie carte Hotelul „La crucea alpinistului” de Arkadi și Boris Strugațki

► Hotelul „La crucea alpinistului”, de Arkadi Strugațki, Boris Strugațki ◄
Ed. Paralela 45, 2006, 264 pag. | Traducere: Valerian Stoicescu
Titlul original: „U Pogibshego Alpinista”, 1970 | Țara: Rusia


În primul rând, trebuie să spun că nu mai citisem nimic de frații Strugațki, cu toate că sunt două nume de referință în literatura science-fiction, iar la noi s-au tradus o mulțime de titluri. Aveam impresia (eronată) că romanele lor sunt scrise la bășcălie, cu un tip de umor care nu-i tocmai pe gustul meu, astfel că nu m-am grăbit să le trec pe lista de lecturi – deși speram să citesc cândva măcar celebrul „Picnic la marginea drumului”. Nu refuz însă o recomandare convingătoare: doi prieteni, Mădălina și Alin, mi-au vorbit la un moment dat de „Hotelul La crucea alpinistului”, despre care eu nu știam absolut nimic, însă câteva detalii și menționarea cuvântului „bizar” au fost de ajuns pentru a-mi trezi imediat interesul.

Și ce surpriză faină am avut! „Hotelul La crucea alpinistului” începe ca un roman polițist à la Agatha Christie și o ține așa până după jumătatea cărții, de te apucă îndoiala că ar fi vorba de o poveste science-fiction. Nu că asta m-ar fi deranjat, din contră: frații Strugațki au recreat aici un murder mystery clasic, fix genul care-mi plăcea atât de mult în adolescență, cu deosebirea că personaje lor sunt tare ciudate, iar întâmplările te duc în mai multe direcții: ba ai parte de un umor absurd, ba te trezești în postura de detectiv, încercând să-ți dai seama cine-i criminalul, ba ai impresia că totul se va rezolva în cheie fantastică. Oricum, eu am fost în ceață în cea mai mare parte a lecturii, bănuind când pe unul, când pe altul, și fără să intuiesc nicicum finalul.*

Pilda semănătorului – Octavia E. Butler

marți, 6 martie 2018

recenzie carte Pilda semănătorului de Octavia E. Butler

► „Pilda semănătorului”, de Octavia E. Butler ◄
Ed. Hecate, 2015, 372 pag. | Traducere: Toma Ritner
Titlul original: „Parable of the Sower”, 1993 | Țara: SUA


Îmi plac distopiile, pentru că, fără a apela la inovații tehnologice complexe și uneori nici la lumi extraterestre, autorii își imaginează diverse scenarii pentru un posibil viitor al omenirii, pornind de la tarele prezentului și de la trăsăturile inerente firii umane – de bună seamă, cele negative, precum dorința de putere, lăcomia, egoismul, lipsa responsabilității față de planetă. Aproape invariabil, progresul se întoarce împotriva umanității, care regresează la un stadiu primitiv de civilizație. Zâtul, Oryx și Crake, 1984, Drumul, Povestea slujitoarei, Metro 2033, Eseu despre orbire, Minunata lume nouă – iată câteva dintre preferatele mele. Multe au ceva în comun: acutizarea diferențelor dintre bogați și săraci, dintre opresori și exploatați. „Problema noastră ca specie rezultă din faptul că moștenim două caracteristici ce nu funcționează bine împreună: inteligența și comportamentul ierarhic, iar cel din urmă este dominant”, spune Octavia Butler în interviul de la finalul cărții. 

În „Pilda semănătorului”, scriitoarea afro-americană își imaginează cum ar arăta viața într-o Americă afectată de încălzirea globală – așadar, nu e vorba de vreun cataclism, nici de intervenții supranaturale, ci de o schimbare provocată de-a lungul timpului de acțiunile umane. Un iad plăsmuit pe Pământ chiar de oamenii care-l locuiesc, ce pare cu atât mai înfricoșător cu cât scenariul autoarei este unul destul de realist.

Jurnal de lectură (martie)

sâmbătă, 3 martie 2018

23-27 martie

Ieei, în sfârșit am ajuns la un autor scoțian (eu trăiam cu senzația că am citit literatură scoțiană, dar nu), iar acela s-a întâmplat să fie John Burnside. L. de la Dragă scriitorule îmi recomandase mai demult „The Dumb House”, pentru că știe că-mi plac cărțile ciudate, însă cartea asta a fost nu doar stranie, ci și foarte perversă. (PERVÉRS – Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor.) Avem un narator deviat rău de la normal, care face tot felul de chestii insuportabile pentru un cititor mai sensibil, chestii care implică animale și copii. Eu m-am călit binișor de-a lungul timpului, fiindcă nu-mi place ideea de limitare indusă de o sensibilitate sau alta (Vio știe, că am tot discutat pe tema asta), însă cartea asta m-a pus serios la încercare. Mi-a venit să renunț la ea de câteva ori, dar am rezistat din două motive: e scrisă foarte, foarte bine și are o mulțime de subiecte interesante – de pildă, limbajul ca o posibilă cauză primă a gândirii și rolul lui în societate. Sper să se traducă și la noi „The Dumb House” (Casa muților, deși „dumb” are mai multe sensuri), pentru că, dincolo de scenele oribile, are niște calități de netăgăduit. Dar nu e pentru oricine, asta-i clar.  


Un produs Blogger.