Schiță – Rachel Cusk

duminică, 16 februarie 2020

Recenzie carte Schiță Rachel Cusk Litera
„Schiță”, de Rachel Cusk
Ed. Litera, 2019, 238 de pagini, traducere de Adriana Bădescu
Original: „Outline”, 2014 | Țara: Marea Britanie / Canada

După ce am terminat „Schiță”, am rămas destul de nedumerită: în cartea asta nu se întâmplă mai nimic, și cu toate astea ceva nedeslușit m-a atras la proza lui Rachel Cusk, un soi de curiozitate amestecată cu plăcere și cu o urmă de disconfort emoțional, trezit de temele pe care autoarea le atinge pe parcurs. Deși în general pot identifica motivele pentru care mi-a plăcut o carte (fie o scriitură excelentă, fie personaje memorabile, fie momente revelatorii sau toate laolaltă), de data asta n-aș fi putut spune cu exactitate ce anume m-a captivat. Poate faptul că „Schiță” nu mizează pe acțiune, ci pe idei și pe acumularea progresivă a unor teme care devin tot mai evidente în următoarele volume; sau faptul că te poate răscoli profund când te aștepți mai puțin, printr-o poveste care seamănă izbitor cu a ta. 

Îți poate menține interesul o carte lipsită de intrigă, în care urmărești confesiunile unor străini și părerile lor imperfecte, cu care nu ești întotdeauna de acord? De la un roman ai așteptări diferite, nu vrei să dai peste o simulare a realității de care îți dorești, poate, să te desprinzi. După ce am recitit pasajele subliniate și toate ideile s-au adunat într-un ghem compact, am simțit dorința puternică să mă apuc imediat de „Tranzit”, unde am regăsit același stil și aceeași narațiune alcătuită în principal din conversații, redate printr-o combinație de dialog și vorbire indirectă. Acum, că am trecut și la „Kudos”, al treilea volum din seria „Outline”, îmi dau seama cât de mult mă atrage stilul autoarei britanice și, mai ales, subiectele aparent banale pe care le abordează într-un mod atât de neconvențional.

Cartea fetiței-vampir – Adina Popescu

duminică, 9 februarie 2020

Recenzie Cartea fetiței-vampir Adina Popescu O istorie secretă a Țării Vampirilor

„O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea fetiței-vampir”, de Adina Popescu
Ed. Arthur, 2019, 564 pag. | Ilustrații de Alex Horghidan

Fiecare cititor are o listă, cât de scurtă, cu cărți în pregătire pe care le așteaptă cu mare nerăbdare. Pe lista mea se regăsea și „Cartea fetiței-vampir”, al doilea volum al trilogiei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, pe care l-am început imediat după publicare, dornică să mă întorc în lumea fantastică imaginată de Adina Popescu. Am așteptat aproape trei ani cartea asta (e drept că celor care au citit Cartea Pricoliciului” încă din 2015 li s-au lungit urechile mai ceva ca ale Împăratului Verde), însă așteptarea a meritat, fiindcă am devorat cele peste cinci sute de pagini cu aceeași încântare. Și oare mi se pare mie, sau „Cartea fetiței-vampir” are mai mult umor decât „Cartea Pricoliciului”?

Când e vorba de o serie, există riscul ca următoarele volume să nu se mai ridice la înălțimea primei cărți, care are avantajul noutății: odată ce cititorul s-a obișnuit cu universul închipuit de autor, ineditul se uzează treptat și e nevoie de noi și noi elemente, întorsături și surprize pentru a-i menține treaz interesul. Ei bine, „Cartea fetiței-vampir” m-a mulțumit pe deplin. Am regăsit aceeași scriitură fluidă, capabilă să înduioșeze sau să stârnească râsul, și o narațiune complexă, întinsă pe mai multe planuri urmărite alternativ, am cunoscut personaje noi și m-am bucurat să le reîntâlnesc pe câteva din primul volum (Pricoliciul! ♥), am avut parte de o minunată incursiune în istoria basmului și am călătorit în tot felul de locuri neobișnuite, ajungând, spre final, chiar pe Tărâmul Celălalt.

Lecturile favorite din 2019

duminică, 2 februarie 2020

Cărțile preferate citite în 2019 recomandări de lectură

Cartea Magdei Szabó e de vină pentru că public cu atâta întârziere bilanțul lecturilor preferate din 2019: o împrumutasem și a durat un pic până am recuperat-o. (Mereu îmi găsesc scuze – între timp puteam măcar să scriu textul.) Pentru poza de grup, am luat din nou de la bibliotecă „Ultima lume” și cu ocazia asta m-am hotărât să nu mai fac tradiționala statistică anuală, care acum mi se pare cam searbădă, ci să scriu o listă detaliată cu zece cărți citite în 2019 care mi-au plăcut foarte mult. Le-am trecut în ordinea în care le-am citit, unde există o recenzie am pus un link, iar la final am notat și câteva date. Măcar în felul ăsta am scăpat de clasicele lamentări legate de cât de puțin am citit și cât de rar am scris pe blog anul trecut. 

(Ed. Albatros, 1974, 234 pag., traducere de Eugen Hadai și Horia Aramă)

Nu știu dacă are vreo influență faptul că acest roman, deopotrivă emoționant și amuzant, se găsește extrem de greu, însă am început să țin și mai mult la el pe măsură ce a trecut timpul. Mă gândesc cu drag la Zsófi, fetița stângace și timidă care, în decursul unei veri, își confruntă fricile și slăbiciunile, având parte de câteva experiențe importante. Deși începe ca o dramă, povestea are momente pline de umor, iar atenția autoarei pentru viața interioară a personajelor sale îi conferă o profunzime aparte. De fapt, este o carte cu multipli naratori, în care privim întâmplările și oamenii din mai multe unghiuri. „Spuneți-i Zsófiei” are o căldură, o naturalețe și un discurs narativ care par să țină de alte timpuri, dar am impresia că romanul ăsta nu se va demoda prea curând – numai de s-ar reedita odată!

Făgăduiala – Friedrich Dürrenmatt

duminică, 26 ianuarie 2020
recenzie Făgăduiala Recviem pentru romanul polițist Friedrich Dürrenmatt

„Făgăduiala. Recviem pentru romanul polițist”, de Friedrich Dürrenmatt
Ed. Humanitas, 2003, 170 de pagini, traducere de Petronela Negoșanu
Original: „Das Versprechen. Requiem auf den Kriminalroman”, 1958 | Țara: Elveția

O societate rigidă care erodează sensibilitatea. O crimă oribilă petrecută în plină zi. Vinovăția reală versus dorința de a găsi un vinovat, presiunea psihologică care duce la acceptarea unei vini închipuite. O așteptare stăruitoare care acaparează în întregime existența și, ulterior, echilibrul unei minți strălucite. Felul în care febra acestei așteptări și obsesia de a prinde criminalul ajung să întunece rațiunea și compasiunea. Furia care se revarsă asupra unei făpturi vulnerabile care ar fi trebuit protejată. Pe cât de scurtă este cartea lui Dürrenmatt, pe atât de puternică este impresia pe care mi-a lăsat-o: am resimțit intens zădărnicia zilelor lungi de așteptare, obstinația cu care toată energia vitală a unui om se canalizează pe un singur făgaș, guvernat de o făgăduială.

„Fiecare contribuabil are dreptul la eroii lui și la un happy-end” – ce mult mi-a plăcut observația asta, care ascunde o ironie din partea autorului! Poate că o să scriu la un moment dat și despre „Pana de automobil”, micul roman care mi-a trezit interesul pentru scrierile lui Friedrich Dürrenmatt, însă deocamdată vreau să notez câteva impresii despre „Făgăduiala”, înainte de a o returna la bibliotecă. Este cel mai cunoscut roman al scriitorului elvețian, conceput inițial sub forma unui scenariu de film cu titlul „S-a întâmplat în plină zi” („Es geschah am hellichten Tag”), cu o deosebire destul de importantă: autorul a rescris finalul cărții, manifestându-și astfel nemulțumirea față de preferința marelui public pentru poveștile convenționale, cu un deznodământ previzibil.

Planuri de lectură pentru următoarele luni

vineri, 10 ianuarie 2020

Cărți de citit în 2020 planuri de lectură

Firesc era să public mai întâi statistica lecturilor din 2019, înainte să-mi fac planuri de lectură, însă am de recuperat o carte împrumutată („Spuneți-i Zsofiei”), și fără ea n-ar fi fost completă poza de grup a cărților preferate citite anul trecut. Oricum, știam deja titlurile la care aș vrea să ajung în următoarea perioadă și, după cum se vede, planurile mele sunt neașteptat de cuminți. Deși e minunat să-mi fac liste elaborate, mai ales că asta implică o răscolire a bibliotecii și o nouă ordine pe rafturi, în momentul ăsta nu simt dorința să mă întind prea mult. Mă declar mulțumită dacă citesc cele șase cărți – în rest, lecturile vor fi la liber, în funcție de interesul și cheful de moment.

Viața mea printre cărți XIII (Sărbători fericite!)

sâmbătă, 28 decembrie 2019

Brad de Crăciun din cărți verzi
Am încercat să amenajez lângă birou și un fel de brad din cărți verzi, dar arată mai degrabă
ca o cabană, probabil că n-am cărțile potrivite.

Prea s-a așternut tăcerea în casa mea virtuală, pe care am cam lăsat-o de izbeliște, așa că hai să nu închei anul fără să scriu măcar câteva rânduri. Cu ocazia asta, revin și la rubrica „Viața mea printre cărți”, pe care era cât pe ce să mi-o sufle Emilia Chebac – fără intenție, desigur  –, moment în care mi-am dat seama cât de atașată sunt de rubrica asta și, de fapt, cât de dor îmi e să mai scriu pe blog, ca în vremurile bune, când aveam mai mult timp liber (poate și mai mult entuziasm?).

Anul ăsta n-am mai împodobit bradul artificial, ci am făcut unul din cărți. Fiindcă n-avem debara, am depozitat bradul și globurile într-o comodă veche peste care s-au adunat, în toți anii de când ne-am mutat aici, niște teancuri tot mai înalte de cărți, care nu-și mai găsesc de mult locul în bibliotecă. Comoda încă rezistă, deși pare cam șubredă, în schimb eu nu mai fac față atâtor cărți necitite, și de fiecare dată când mai adaug un volum în vârful teancurilor, îmi scade și mai tare pofta de a cumpăra alte cărți. 

Jurnal de lectură – aprilie (2019)

miercuri, 8 mai 2019

Ce-o fi și cu chestia asta? Aflați mai jos. :D

Aprilie a fost o lună destul de neprielnică pentru lectură: am terminat doar trei cărți, am început alte două și nu m-am achitat nici de jocul literar, deși speram să găsesc timp pentru „Laur” în preajma sărbătorilor de Paști, când tema cărții lui Vodolazkin s-ar fi potrivit de minune. Asta e, lectura se reportează, la grămadă cu provocarea din mai, deși nici luna care a început nu se anunță prea generoasă cu timpul de citit. Ce-i drept, am neglijat literatura și fiindcă în aprilie m-a lovit o pasiune fulgerătoare: aceea de a studia stilurile arhitecturale din București. Mi-am dorit dintotdeauna să pot descifra o clădire – dacă e Art Deco, sau neoromânească, sau altceva –, însă până acum n-am prea avut succes cu documentarea și am rămas cu impresia că lucrurile sunt extrem de complicate.

carti despre Bucuresti
Cărțile despre București împrumutate de la filiala Nichita Stănescu

Dar când m-a lovit pasiunea, m-a lovit bine. S-a întâmplat cu câteva zile înainte de clubul de lectură Bibliobibuli: în loc să fiu om responsabil și să mă pregătesc din timp pentru club, eu am plecat în expediție spre biblioteca Nichita Stănescu, unde găsisem câteva cărți despre clădirile din București. A fost prima mea vizită la filiala din Crângași, deși e biblioteca cea mai apropiată de casă (rectific: am găsit o filială și mai aproape, la doar 15 minute de mers pe jos, lângă Gara Basarab – habar n-aveam de existența ei). Am rămas uimită văzând numărul impresionant de volume de la Nichita, chiar nu mă așteptam la rafturile astea pline. Deci nu prețul ridicat al cărților e de vină pentru rata scăzută de lectură, cel puțin nu în București, unde încă există biblioteci de cartier din care poți citi liniștit până la adânci bătrâneți, fără să cheltui niciun leu pe cărți.
Un produs Blogger.