Povești din strada Broca – Pierre Gripari

duminică, 31 mai 2020

recenzie Povești din strada Broca Pierre Gripari
„Vrăjitoarea din strada Mouffetard și alte povești din strada Broca”, de Pierre Gripari
Original: „La sorcière de la rue Mouffetard et autres contes de la rue Broca”, 1967 | Franța

Undeva în Paris, traversând granița dintre 5th arrondissement și Croulebarbe, se află și astăzi Rue Broca, o străduță îngustă unde, în anii '60, locuiau oameni cu naționalități diverse și aproape niciun francez: „o stradă într-un alt plan, subterană în aer liber, care, deși face parte din Paris, nu este deloc Paris, ci constituie în sine un mic oraș”. Pe Rue Broca, la numărul 69, se afla pe atunci prăvălia lui Papa Saïd, vizitată adeseori de un anume Monsieur Pierre, care pretindea că este scriitor, deși nimeni nu-i văzuse cărțile în librării. Doar copiii au înțeles imediat cine se ascunde sub înfățișarea bărbatului blond, coafat ca un arici, care purta în fiecare zi o barbă de două zile: o bătrână vrăjitoare!

„Copiii înțeleg totul. Dacă ei ar fi fost singurii cititori ai cărții, nici nu m-aș fi gândit să scriu o prefață și să dau unele explicații”, spune Pierre Gripari în primele pagini ale volumului. Odată demascat și îmblânzit, Monsieur Pierre îi distrează pe copii spunându-le povești, iar când cele cunoscute se epuizează, încep să inventeze împreună istorii noi, în care, printre situațiile imposibile și personajele fantastice, își fac loc Nadia și Bachir, copiii lui Papa Saïd, sau Nicolas și Tina, copiii unui italian care locuiește în hotelul de lângă prăvălie.

Astfel ia naștere un savuros folclor modern al străzii Broca, populat de personaje clasice cu un twist: o nimfă a izvoarelor care iese din robinet după miezul nopții, o vrăjitoare care-și face veacul în dulapul cu mături, însă nu apare decât atunci când cineva pronunță formula Sorcière, sorcière, Prends garde à ton derrière!, un uriaș cu șosete roșii care vrea să se micșoreze și ajunge să îi ceară ajutorul Papei de la Roma, sau o jucărie clarvăzătoare care pleacă în lume pentru a îndeplini dorința lui Bachir, aceea de a avea o bicicletă. Sunt însă și personaje cu specific local, cum este Lustucru, a cărui poveste „explică” în cheie comică originea unui cântec pentru copii din secolul 18, C'est la mère Michel.
13

Viața mea printre cărți XVI (Furnici, franceză, fereastră)

duminică, 24 mai 2020

carti Polirom caine
Faceți cunoștință cu Gogoașă, câinele Duracell, care foarte rar stă la pozat. 

În cele din urmă am făcut pace cu Facebook-ul și am reușit să postez mai des – mai des față de anul trecut, în orice caz –, însă acolo totul mi se pare efemer: poveștile dispar după un timp, comentariile cu idei bune sunt îngropate, cine mai are chef să sape prin miliardele de straturi ale platformei? Așa că o să consemnez și pe blog ce-am scris acolo în ultimele luni, strecurând printre vechituri și câteva povești noi, după care voi lua o pauză de la serie, promit. 

Odată cu izolarea, m-am trezit și fără lucru, după ce toate ședințele foto au fost anulate sau amânate. N-o spun cu intenția de a mă plânge, fiindcă deocamdată ne descurcăm și, în fond, n-am fost niciodată obișnuită să trăiesc pe picior mare. Însă la unele lucruri a trebuit să renunț. Așa că am înghițit în sec urmărind parada de reduceri care s-a ținut lanț pe site-urile editurilor și m-am consolat cu gândul că am o grămadă de cărți necitite în bibliotecă. Dar cât să reziști? Până la urmă, am găsit scuza perfectă: e vorba de autori români, dom'le! Și am comandat câteva cărți de la Polirom. Partea bună e că am și chef să le citesc – probabil că o să încep cu „Constantin”, deși toate mă tentează, că de-astea le-am cumpărat. 

cărți Polirom autori români
Am citit deja „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, dar voiam să o am în bibliotecă.
Și mai e o carte pe care sunt foarte nerăbdătoare să pun mâna: „Toți copiii librăresei”,
de Veronica D. Niculescu, care mă așteaptă de vreo lună la redacția editurii.
 

Vio ne întreabă pe unde am călătorit de la începutul anului până acum – eu am rămas uimită să constat că am avut un itinerar livresc destul de variat: Elveția, Turcia, Marea Britanie (6 cărți), Țările de Jos, Israel (2 cărți), Germania, Italia (2 cărți), Rusia, Japonia (2 cărți), SUA, Argentina și Franța (3 cărți). Îmi place să citesc autori din toate colțurile lumii și chestia asta vine natural, fără să mă străduiesc în vreun fel – sunt însă câteva țări în care n-am ajuns deloc și în cazul lor ar trebui, într-adevăr, să fac o alegere conștientă (cu literatura țărilor din Africa stau destul de prost).
23

Concurs (încheiat): un pachet #RefugiulPerfect de la Editura Arthur

luni, 11 mai 2020


concurs cărți Refugiul Perfect Editura Arthur

Astăzi, numărătoarea inversă a ajuns la 29. Vă întrebați la ce mă refer, mai ales că data pe care o așteptăm cu toții e nu mai departe de patru zile? E vorba de proiectul #RefugiulPerfect, lansat de Editura Arthur în urmă cu cinci săptămâni: timp de 67 de zile, pe pagina dedicată proiectului apar recomandări de lectură de la autorii, redactorii și colaboratorii editurii, care încearcă să ne trezească din amorțire și să ne redea plăcerea de a citi.

Textele pleacă de la titluri clasice sau foarte populare din literatura pentru copii și adolescenți, pe care le prezintă dintr-o perspectivă nouă, inedită sau amuzantă, cu trimitere la vremurile de distanțare socială pe care le trăim. Când viața așa cum o știam noi a fost dată peste cap, cărțile rămân o sursă constantă de bucurie, tihnă, descoperiri și călătorii neîmpiedicate de granițe sau restricții. Fiecare dintre noi își poate găsi refugiul într-o carte, iar vestea bună e că există un număr nelimitat de povești care abia așteaptă să ne găzduiască.

Fiindcă uneori se întâmplă ca refugiile să își găsească cititorii, și nu invers, Editura Arthur m-a anunțat că a pregătit, pentru cititorii care urmăresc Lecturile Emei, un pachet cu cinci volume din colecția Grafic și miniGrafic:
53

Viața mea printre cărți XV: Numai despre pisici

miercuri, 6 mai 2020

pisica Năsuc Lecturile Emei
Într-o zi de izolare am vrut să-mi fac o poză cu Năsuc, dar m-am trezit cu o gheară în ochi.

Este astăzi ziua pisicilor de pretutindeni? Nu este, dar s-au strâns câteva mici povești pe tema asta și, cum în ultima perioadă am avut și zile mai puțin bune, un subiect simpatic e fix ce-mi trebuie pentru a mă mobiliza să scriu din nou pe blog. Adevărul e că dau de pisici peste tot, în cărți și în viața reală, ba le-am întâlnit și într-una din emisiunile All U Can Read – cea în care e invitat Alex Tocilescu, desigur. E un interviu mai vechi în care se vorbește despre un volum de Murakami, „Bărbați fără femei”, și l-am ascultat tocmai când citeam cel mai recent roman al scriitorului japonez, „Uciderea comandorului” – unde, culmea, pisicile lipsesc aproape cu desăvârșire. O familie de pisici e menționată în treacăt, dar cam atât – în schimb, avem așa: puț, casă izolată pe munte, dimensiune paralelă, muzică, gătit și un calm ireal; mi-a picat foarte bine lectura asta.

Prin martie, am dat peste un citat cu temă felină în „Lumi eterice”, un volum cu povestiri de Tatiana Tolstaia. Vorbind despre intruziunea credințelor păgâne în ortodoxismul rus, autoarea spune următoarele: „Înainte de a se muta în casă, un rus va pune o pisică să treacă pragul pentru a curăți locul de spiritele rele, după care va chema un preot să îl sfințească. Uneori, ordinea este inversată, dar numai după ce le va face pe amândouă va pune piciorul înăuntru. S-ar putea spune că preotul și pisica merg mână în mână; ne protejează de rău, alungă întunericul, emanând o mireasmă magică, eterică. Toate astea în ciuda faptului că, după logica din popor, o pisică e în general pusă pe rele și în cârdășie cu aceleași duhuri malefice. Pe de altă parte, tot ea e cea care le controlează. Pisica este emisarul nostru în lumea forțelor rele – așadar, păgâne; este protectoarea noastră, Sfânta Mâță. (Același lucru e valabil și în Europa: vezi Motanul încălțat.)”

Am căutat un pic pe net, dar nu m-am lămurit dacă și la noi există obiceiul ăsta cu pisica – poate prin unele sate din estul țării? În schimb, m-am liniștit: dacă e să mă iau după superstițiile din popor, în casa noastră nu există energii negative. Se zice că o pisică care inspectează o locuință și se grăbește să iasă cât mai repede e un semn că pe-acolo bântuie niscaiva forțe malefice. Înainte de a se muta la noi, Năsuc a venit într-adevăr în inspecție, a dat roată prin spatele dulapurilor și pe sub pat, iar a doua zi s-a prezentat la ușă cu bagajele imaginare. Uneori mi se pare totuși că se comportă cam ciudat: privește țintă și cu mare interes într-un anumit punct din cameră, unde după toate aparențele nu se află nimic.
10
Un produs Blogger.