Târfe asasine – Roberto Bolaño

duminică, 23 iunie 2013

recenzie Târfe asasine de Roberto Bolaño

► „Târfe asasine”, de Roberto Bolaño 
Ed. Curtea Veche, 2009, 211 pag. | Traducere: Alina Cantacuzino
Titlu original: „Putas asesinas”, 2001 | Țara: Chile


„Târfe asasine” a fost prima mea incursiune în proza, fie ea scurtă sau lungă, a chilianului Roberto Bolaño și trebuie să spun că am fost fermecată de imaginația și de talentul său de povestitor. Mi-a plăcut senzația de visare care m-a cuprins pe măsură ce mă adânceam în povestirile din acest volum, ca și cum aș fi stat împreună cu autorul lângă un foc de tabără, iar el, aflat pe punctul de a adormi și fără a duce poveștile la capăt, mi-ar fi murmurat întâmplări din viața reală, în care s-au insinuat o sumedenie de amănunte fabulate. Prozele din „Târfe asasine” sunt, în cea mai mare parte, lipsite de un final concret – fapt care m-a cam deranjat la început, însă ulterior am descoperit un farmec aparte în acest văl de mister și de neîmplinire, ca și cum poveștile ar fi putut continua ceva mai încolo, după o pauză.

Personificând diferite caractere, dar lăsând impresia că își păstrează, de cele mai multe ori, identitatea, Bolaño se oprește asupra unor întâmplări de viață disparate, banale sau extraordinare, cu temă literară, erotică sau chiar microbistă. Două dintre ele sunt relatate de către B, un alter-ego al scriitorului care revine și în alte volume, iar majoritatea sunt narate la persoana întâi singular, ceea ce întărește senzația de confesiune. Singura care rupe acest tipar este chiar „Târfe asasine”, care curge sub forma unui monolog și este, totodată, singura povestire în care protagonistul este de sex opus: o femeie (nu neapărat târfă și nici ucigaș de profesie, sau poate că da) care a răpit un bărbat necunoscut, zărit la televizor, la finalul unui meci de fotbal.
0

Pedro Páramo - Juan Rulfo

vineri, 21 iunie 2013


La finalul multor zile și după un document de 70 de pagini plin de cuvinte noi, am reușit să termin Pedro Páramo, prima mea lectură în limba spaniolă (mă refer la un roman, căci mai citisem Cartea întrebărilor a lui Pablo Neruda). Mă simt de parcă am câștigat un premiu, serios! Lăsând mulțumirea de sine la o parte, nu sunt sigură că am ales totuși cartea potrivită. Pe lângă înțelegerea mea limitată a limbii spaniole, subiectul romanului mi-a adâncit și mai mult confuzia lecturii. Am trecut prin stări alternative de frustrare și încântare, pendulând între dorința de a citi mai repede și bucuria de a înțelege în sfârșit ce se întâmplă în acest roman. Pe de altă parte, ritmul lent al lecturii m-a determinat să mestec pe îndelete minunata sonoritate spaniolă. În Pedro Páramo, această limbă plină de muzicalitate, ajunsă în mâinile magice ale lui Juan Rulfo, respiră poezie prin fiecare cuvânt.
6
Un produs Blogger.