Florile înghețate din martie - Ismail Kadaré

luni, 30 iunie 2014



Nu intenționam să citesc Florile înghețate din martie atât de repede, pentru că prefer să alternez scriitorii, însă am răsfoit puțin cartea și m-a captivat instantaneu. Lavinia e de vină, căci mi-a vorbit de ea! E clar, am devenit deja o fană a acestui scriitor albanez, care m-a fermecat cu miturile lui, cu istoriile extrem de interesante despre tradițiile albaneze (în principal cele legate de kanun) și cu poveștile care curg lin și îmbietor, încât este o reală plăcere să mă cufund într-un roman de Kadare (când voi întâlni și cărți mai slabe, nu le voi trece sub tăcere, promit).

Sunt foarte multe aspecte interesante în Florile înghețate din martie și, chiar dacă lectura nu a fost una perfectă, având și momente în care a mai lâncezit, observ acum că ceea ce rămâne întotdeauna după o carte de Kadare este o anume esență, idei pe care le rumeg în continuare, elemente care mă entuziasmează mai multă vreme, și nu pot decât să-l apreciez și mai mult pe autor datorită acestui efect neprevăzut al scrierilor sale.
8

Viața mea printre cărți (I)

vineri, 27 iunie 2014


De la o vreme, am simțit nevoia să scriu și altceva în afară de recenzii. Nu am de gând să vă plictisesc cu viața mea personală, iar la categoria știri nu mă bag deocamdată, așa că tot despre cărți am să vă povestesc. O iau cronologic, de la începutul lui 2014, când m-am și apucat de scris pe acest blog.

Eu am primit Mishima, Zweig, Fukazawa, 
Winman, Donțova și Carageani
Mi-am început anul foarte bine, cu un teanc de cărți, adică. Am participat la un concurs organizat de Booktopia și-am câștigat 12 cărți împreună cu o fată despre care nu știu absolut nimic, nici măcar cum arată (pentru a participa la concurs, ne-am trimis reciproc o carte-surpriză, prin poștă - lamentabilă experiență). Fiecare a primit câte șase cărți, urmând ca ulterior să le schimbăm între noi, dar după entuziasmul de la început s-a așternut liniștea. Nu știu ce-a făcut ea cu cărțile, dar pe ale mele s-a așezat praful în bibliotecă, așa că va trebui să iau măsuri cât de curând. Ba nu, mint, am citit povestirea care dă titlul volumului lui Shichirō Fukazawa, Balada de la Narayama, care este senzațională (am scris despre ea aici).
16

Marina - Carlos Ruiz Zafón

miercuri, 25 iunie 2014


Marina lui Zafón era pe lista mea de lecturi la îndemnurile lui Coffee și ale Laviniei, însă nu intenționam să mă apuc de ea atât de repede. S-a întâmplat să merg la sala de lectură de la Amzei pentru câteva ore, nu am găsit ceea ce voiam să împrumut, în schimb am zărit cu coada ochiului Marina, așa că m-am aruncat asupra ei fără să stau pe gânduri. Oricât de repede am încercat să citesc, nu am reușit să termin cartea până la ora închiderii, ba am și rămas în mijlocul unei scene pline de adrenalină, când protagonistul este cu un picior pe geam, urmărit de niște ființe monstruoase, și mai vine și trenul. Recunosc, cartea m-a prins, iar în metrou nu m-am gândit decât la continuarea poveștii rămase în aer. Acasă aveam doar o variantă în franceză, așa că ce-am putut să fac? Am citit restul cărții în franceză, noroc c-am studiat-o la școală.
10

Sorgul roșu - Mo Yan

duminică, 22 iunie 2014


Sorgul roșu este prima mea incursiune în universul lui Mo Yan (acest ”nu vorbi” al literaturii), fiind totodată și primul roman publicat de scriitorul chinez în 1987. M-am apropiat nu fără oarecare teamă de această carte zdravănă, iar la început am înghițit-o cu noduri, căci Mo Yan aruncă în cititor cu membre, mațe, ochi, carne putrezită, muci, pișat și orice altceva ne mai poate provoca scârbă și fiori de groază pe șira spinării. Citind acest roman, aproape că experimentăm și noi, într-o mică măsură, momentele atroce prin care au trecut chinezii în anii 1930-1940, când țara era sfâșiată din interior de Războiul Civil dintre naționaliști și comuniști, iar japonezii au venit și ei, colac peste pupăză, să ocupe partea de nord a Chinei. 

Dacă ar fi să descriu acest roman într-un singur cuvânt, aș spune că este exploziv, căci scriitorul ne poartă din explozie în explozie de culoare și mirosuri, violență și cruzime, iar cartea se transformă într-un râu de sânge în care nu te poți scufunda fără să nu te sufoci. Am sfârșit prin a citi romanul pe bucăți, cu pauze în care mi-am limpezit mintea de imaginile insuportabile, dar, în mod ciudat, mă gândeam de fiecare dată intens la povestea lui Mo Yan, și nici prin gând nu mi-ar fi trecut s-o las baltă. Puternic vizual, copleșitor cromatic și olfactiv, Sorgul roșu este un adevărat test de anduranță pentru cititor.
18

The Uncommon Reader (Alteța Sa cititoare) - Alan Bennett

joi, 19 iunie 2014


The Uncommon Reader (publicată și la noi cu titlul Alteța Sa cititoare) este o cărțulie extrem de simpatică, o declarație de dragoste făcută lecturii și o analiză amuzantă a acestei pasiuni care schimbă oamenii și percepția lor asupra lumii. Într-un exercițiu de imaginație plin de umor, Alan Bennett născocește o poveste despre cum septuagenara Regină a Marii Britanii este prinsă în mrejele literaturii. Nu că înainte nu ar fi citit, însă până atunci o făcuse imparțial și detașat, căci o persoană de statului ei nu își putea permite să aibă hobby-uri și preferințe. 

Într-o zi, Regina descoperă o bibliotecă itinerantă și împrumută o carte de Ivy Compton-Burnett, mai mult de complezență. Romanul i se pare cam arid, dar mai împrumută unul, The Pursuit of Love a lui Nancy Mitford. Ei, și prin intermediul acestei cărți întrezărește plăcerile lecturii, ceva ce nu mai trăise niciodată până atunci. Dacă ar fi dat peste o altă carte nesatisfăcătoare, cariera ei de cititor novice s-ar fi încheiat rapid, dar așa, ea continuă să citească și o face peste tot, inclusiv în convoiul oficial, unde își perfecționează tehnica de a flutura din mână în timp ce ochii devorează cartea ținută sub nivelul geamului.
6

Suflete cenușii - Philippe Claudel

luni, 16 iunie 2014


Doamne, cât am mai urât cartea asta în unele momente! O prietenă îmi spunea că citesc cărți deprimante, dar acum pot să-i răspund că nu-i așa, ceea ce am citit până acum nu a fost cu adevărat trist până la Suflete cenușii, sau poate că am uitat, iar senzațiile lecturilor trecute s-au mai estompat cu trecerea vremii. Aș vrea să denigrez acest roman și să vă spun că nu are rost să îl citiți, dar nu pot, pentru că limbajul lui Philippe Claudel este nespus de frumos. M-a făcut de multe ori să mă opresc în mijlocul frazei și să savurez dansul cuvintelor și al ideilor, să-mi imaginez peisajul de iarnă ca interiorul unei patiserii, cu nori de zahăr și vălătuci de frișcă. Dar iată că albul nu este alb, ci este pătat de stropii roșietici ai sângelui; și nu este doar o moarte aici, ci sunt mai multe, morți benevole sau morți neașteptate, care fărâmițează sufletul într-o mare de gri.
7

Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord - Barbara Demick

vineri, 13 iunie 2014



Aici, Kim Ir-sen este Dumnezeu, Kim Jong-il este Isus, iar portretele celor doi sunt venerate ca niște icoane. Aici, locul spovedaniei creștine a fost luat de ședințele de autocritică. Aici, puterea regimului vine din abilitatea de a-și izola complet cetățenii și de a monopoliza timpul, fără a lăsa răgaz pentru gânduri și îndoieli. Aici, istoria este rescrisă, știrile sunt falsificate, miturile sunt fabricate, iar cultul personalității este construit făcând uz de imagistica religioasă. Aici, singurele culori sunt cele din posterele de propagandă. Aici, îndurarea foamei devine o datorie patriotică. Aici, este periculos să fii un individualist lipsit de spiritul colectivității, care nu mai poate ignora nedreptățile și minciuna. Aici, lumea imaginată de George Orwell a devenit realitate. Aceasta este Republica Populară Democrată Coreeană.
10

Trenuri cu prioritate - Bohumil Hrabal

marți, 10 iunie 2014


Primele cărți de Bohumil Hrabal pe care le-am citit, L-am servit pe regele Angliei și O singurătate prea zgomotoasă, au devenit rapid favorite. Trenuri cu prioritate mi-a plăcut mai puțin decât celelalte două, dar asta nu înseamnă că nu a fost o lectură foarte bună, cu un strop de umor, un dram de lirism și un mare bobârnac de tristețe, așa cum m-am obișnuit să primesc din partea scriitorului ceh. Destul de multe emoții contrare împachetate într-o carte atât de scurtă, de întinderea unei nuvele. 

La 22 de ani, Miloš Hrma a avut deja o tentativă de sinucidere, dintr-un motiv aparent frivol: deși este bărbat în toată regula, când trebuie să o dovedească, atunci pălește ca un crin. Într-o țară aflată în război, în care se petrec lucruri mult mai grave, acest fapt este, pentru el, un motiv serios de a-și lua viața. Este anul 1945, iar trupele germane se retrag din Cehoslovacia. Trenurile ajung cu întârziere de câteva ore, numai cele cu prioritate ale nemților - transportând soldați, spitale mobile sau arme - trec la timp prin gara unde lucrează Miloš, impiegat-elev la calea ferată.
10

Istoria iubirii - Nicole Krauss

joi, 5 iunie 2014



Cunoașteți momentul acela când, încercând să alegeți următoarea carte, începeți vreo zece și niciuna nu pare să fie pe gustul vostru? Într-un astfel de moment m-am găsit eu la întoarcerea din Londra, după o săptămână în care nu citisem nimic. Deja intrasem în sevraj, ca un junkie care nu-și luase doza, iar frustrarea mea se transformase într-o nemulțumire mofturoasă. Am scos zeci de cărți din bibliotecă, am citit zeci de prime pagini, dar nimic nu era cum trebuie. Declicul s-a produs la Istoria iubirii, așa că mi-am zis: „This is the one!”. 

Din fericire, romanul și-a păstrat farmecul pe tot parcursul lecturii, culminând cu un final emoționant, la care aproape că am vărsat câteva lacrimi. Iar dacă titlul vă duce cu gândul la o poveste ieftină și dulceagă, ei bine, nu-i deloc așa - cartea nu este nici siropoasă, nici adresată unui public exclusiv feminin, ci una care mi-a plăcut foarte mult și m-a ținut în priză până la final. Avem de toate în acest roman populat de scriitori și evrei (și, hmm, scriitori-evrei): emoție, umor, mister, candoare, povești de iubire (mai degrabă neîmplinite) și o scriitură excelentă.

4

Spiritus - Ismail Kadaré

luni, 2 iunie 2014



Ismail Kadaré este pe cale să devină unul dintre scriitorii mei preferați. Nu mă aștept ca tot ceea ce a scris el să fie bun, însă autorul pare că plusează întotdeauna prin subiecte interesante și informații inedite despre cultura și tradiția albaneză, fapt care îi situează scrierile într-o categorie aparte. Palatul viselor rămâne cartea care m-a impresionat cel mai mult, însă mă aștept să-i descopăr și alte romane excelente.

Am regăsit în Spiritus aceeași afinitate pentru mituri și balade pe care am întâlnit-o în nuvela Kostandin și Doruntina (despre care am scris aici). Kadare pare să aibă un interes deosebit pentru mecanismul prin care iau naștere legendele, însă el vrea să cunoască ambele variante - cea reală, care este punctul de pornire al poveștii, precum și cea intrată în folclor, care a spart barierele timpului și a ajuns până la noi. După cum spune Ismail Kadaré, întâmplările extraordinare funcționează ca o spărtură în zidul acestei lumi, prin care putem privi dincolo, iar în jurul lor se creează un înveliș protector care le ajută să traverseze secolele.
4
Un produs Blogger.