sâmbătă, 27 iunie 2015

Zgomotul lucrurilor în cădere - Juan Gabriel Vásquez



Dacă realismul magic al lui Márquez îmbracă țara natală într-o aură de poveste, Zgomotul lucrurilor în cădere al lui Juan Gabriel Vásquez șterge oglinda aburită a plăsmuirilor mistificatoare, arătând fața brăzdată de cicatrici a Columbiei contemporane - o țară care a născut fugari, o țară care, timp de patruzeci de ani, a purtat la sânul ei un război sângeros între stat și traficanții de droguri. Un amestec de thriller, ficțiune istorică, dramă și noir sud-american, romanul lui Vásquez este construit pe mai multe planuri temporale, în care istoriile personale se leagă, dincolo de timp, într-un mod imposibil de prevăzut, iar evenimentele suferă o bizară ciclicitate. Cartea surprinde drama generației născute la începutul anilor 1970, odată cu contrabanda de marijuana: o generație care a crescut în ritmul focurilor de armă și al morților arbitrare - dar sub irezistibila fascinație a Haciendei Nápoles, proprietatea mitică a lui Pablo Escobar. 

duminică, 21 iunie 2015

Femeia de hârtie - Rabih Alameddine



Mi-am dorit să citesc Femeia de hârtie a libanezului Rabih Alameddine de când am dat peste recenzia Laurei. O carte care îți face chef de citit? Nu refuz niciodată așa ceva! Într-adevăr, romanul s-a dovedit o lectură extrem de interesantă și savuroasă. Presărată cu citate (atât proză, cât și poezie), titluri de cărți și nume de autori, Femeia de hârtie este ca o masă fastuoasă cu zeci și zeci de feluri apetisante, special concepută pentru devoratorii de literatură. Am citit-o cuprinsă de încântare, făcând liste peste liste cu romanele pe care mi-aș dori să le citesc cândva. 

Întâmplarea a făcut ca, înaintea ei, să lecturez Amintirile unei nonagenare de Antoaneta Ralian, iar cele două cărți s-au legat într-un mod fortuit: ambele sunt scrise din perspectiva unei traducătoare (una reală, cealaltă ficțională), ambele cuprind referiri la cărți și scriitori, ba chiar și informații despre viața acestora (în cazul doamnei Ralian, din experiența directă, a întâlnirii cu autorii), ambele vorbesc, pe lângă literatură, și despre muzică - iar amândouă trezesc un chef nesățios, aproape nesănătos, de și mai multe lecturi.

joi, 18 iunie 2015

Pe urmele personajelor lui Carlos Ruiz Zafón: Jocul îngerului



Stradă din cartierul El Born,
unde are loc acțiunea romanului 
Dacă traseul din Umbra vântului (despre care am scris aici), se bucură de o mare popularitate, beneficiind de o hartă desenată de Carlos Ruiz Zafón și de tururi ghidate contra cost, locațiile din Jocul îngerului sunt mai puțin „vânate” de turiști. Eu am plecat spre Barcelona cărând după mine o obsesie: să intru cu orice preț în clădirea numită și astăzi „Edificiul apelor” (deși rezervorul imens de pe acoperiș este închis de multă vreme), o construcție interesantă care găzduiește în prezent o bibliotecă universitară. Din fericire, am reușit, și pot spune că aceasta a fost locația preferată dintre toate cele văzute în peregrinările mele prin oraș, una dintre puținele care păstrează acel aer misterios, fascinant, pentru care am apreciat cărțile lui Zafon. Din exces de zel, m-am apucat să întocmesc un traseu pe Google Maps cu locațiile din Jocul îngerului, pe care îl puteți consulta aici (cine știe, poate îi va folosi cuiva, cândva, iar cu ocazia asta am învățat să fac lucruri noi). O mare parte din traseu poate fi bătut cu piciorul, dar pentru locațiile mai îndepărtate este recomandat metroul. 

sâmbătă, 13 iunie 2015

The Door (Ușa) - Magda Szabó



The Door (Ușa) a fost prima mea incursiune în literatura maghiară și primul pas pentru a scăpa de ignoranța din toți acești ani. Pentru multă vreme, am trăit cu prejudecata că vecinii noștri vestici nu au mare lucru de oferit în ceea ce privește literatura. Nimic mai greșit. După ce am citit romanul Magdei Szabó, iar ulterior și Satantango al lui László Krasznahorkai, mi-am dat seama că ungurii au multe cărți valoroase - ba chiar și un Nobel pentru literatură, acordat lui Imre Kertész în 2002. 

Romanul Magdei Szabó are unul dintre cele mai puternice și memorabile personaje pe care le-am întâlnit până acum în literatură. Este vorba despre o simplă femeie în vârstă, o menajeră analfabetă pe nume Emerence, însă aparențele banale ascund un caracter enigmatic, de-a dreptul uluitor. Înzestrată cu o putere aproape mitologică, revoltată de religie și de medicină, luând în derâdere activitățile și meseriile care nu includ munca fizică, Emerence este înconjurată de taine ca un văl. Personalitatea ei este plină de contraste, căci, pe lângă ideile încăpățânate și bizare, ea dă dovadă de bunătate și de o înțelegere superioară, fiind o adevărată salvatoare a fugarilor și a animalelor abandonate.

marți, 9 iunie 2015

Amintirile unei nonagenare - Antoaneta Ralian



Despre Antoaneta Ralian știam doar că este o apreciată traducătoare, dar am aflat că este și scriitoare din postarea Laviniei. De atunci mi-am dorit foarte mult să citesc o carte a venerabilei doamne, care, la cei nouăzeci de ani ai săi, m-a uluit cu verva, umorul, sinceritatea și autoironia dumneaei. Amintirile unei nonagenare - cu subtitlul Călătoriile mele, scriitorii mei - este o încântătoare carte de memorii selective, care mi-a trezit un chef nebun de citit și călătorit. Antoaneta Ralian vorbește cu atâta poftă și pasiune despre locurile pe care le-a vizitat, dar mai ales despre scriitorii pe care i-a cunoscut și i-a tradus - mai cu seamă Iris Murdoch, versatila autoare britanică de care a legat-o o îndelungată prietenie - încât este aproape imposibil să reziști recomandărilor sale indirecte. Am simțit impulsul covârșitor de a citi, pe loc și imediat, „Marea, marea” de Iris Murdoch, dar și „Iarna Decanului” de Saul Bellow - autori care nu îmi treziseră interesul până acum. 

vineri, 5 iunie 2015

Maestrul și Margareta - Mihail Bulgakov



Pe la începutul anului îmi propusesem să recitesc Maestrul și Margareta, dar, cum planurile de acest fel se pierd imediat în noianul de cărți noi, n-aș fi crezut că voi reuși - norocul meu a fost clubul de lectură organizat de Laura Câlțea și editura Litera, unde romanul a fost ales pentru una dintre întâlniri. Ei, trebuie să mărturisesc că nu mai țineam minte absolut nimic din lectura de acum cincisprezece ani (doar faptul că îmi plăcuse foarte mult), deci recitirea mea a fost mai degrabă o primă lectură. Între timp auzisem felurite păreri, care nu prea coincideau cu amintirile mele, cum că romanul ar fi tare greu de citit, că sunt prea multe personaje, că la tot pasul apar evenimente cu dublu înțeles, dificil de identificat. Sigur că, dincolo de subiectul imediat, n-am priceput eu mare lucru cu mintea de atunci, dar nici acum nu pot afirma că am înțeles pe deplin satira lui Bulgakov, care necesită ceva cunoștințe literare, teologice, istorice și politice, precum și amănunte din biografia autorului, pentru o lectură aprofundată și avizată. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...