O viață de om – Robert Seethaler

luni, 18 martie 2019

recenzie O viață de om Robert Seethaler carte Polirom
„O viață de om”, de Robert Seethaler
Ed. Polirom, 2019, 164 pag., traducere de Andrei Anastasescu
Original: „Ein ganzes Leben”, 2014 | Țara: Austria, Germania

„O viață de om” este o carte simplă și discretă, al cărei efect se acumulează pe nesimțite cu fiecare pagină, pentru a-și elibera sensurile și greutatea ceva mai târziu, poate chiar după încheierea lecturii. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie, căci abia spre final am simțit cum povestea vieții lui Andreas Egger se prăvălește peste mine, cu toate momentele însemnate pe care Robert Seethaler le-a încifrat în paragrafe încărcate de substanță, spunând atât de mult în atât de puține cuvinte. Uneori chiar nu este nevoie de sute de pagini pentru a surprinde esența unui om și pentru a spune o poveste memorabilă, însă astfel de cărți se găsesc mai rar. „O viață de om” este una dintre ele, iar acum, că am recitit-o pentru clubul de carte, mi-am dat seama cât de iscusit și de inteligent este scrisă, cât de mult se lărgesc proporțiile cărții în contact cu mintea care o descifrează, asemenea unui boboc care înflorește brusc, dublându-și sau triplându-și dimensiunile.

Cel dintâi aspect remarcabil este tonul naratorului, calm și detașat, lipsit de exuberanță sau dramatism, astfel că povestea lui Andreas Egger pare înfășurată într-un văl cețos care atenuează senzațiile și emoțiile. Uneori mi s-a părut că percep totul în surdină, ca de la mare depărtare. Singurele care răzbat din coconul translucid al scriiturii egale sunt câteva episoade extrem de violente: un braț smuls de un copac în cădere; un copil biciuit cu o nuia udă; un câine a cărui țeastă e zdrobită de copita unui cal; cadavre cu grimase înfiorătoare, înțepenite în ghețurile rusești. Și totuși, parcă și aceste scene cumplite ajung la noi înmuiate, lipsite de ascuțimea și de brutalitatea capabile să răscolească profund, instantaneu. Însă fiecare detaliu, ostentativ sau discret, se scufundă adânc și continuă să lucreze, pentru a se închega mai târziu într-un ghem forfotitor de senzații, pe care un alt scriitor ne-ar fi făcut să le trăim pe loc.

Impresiile de care am vorbit mai sus mi-au rămas în urma primei lecturi, când am citit cartea pe nerăsuflate și n-am apucat să iau notițe. Recitirea mi-a oferit o experiență diferită: nu numai că romanul mi-a plăcut și mai mult, dar, știind dinainte ce urmează să se întâmple, de data asta am trăit totul foarte intens la nivel afectiv (și cât de tare m-a emoționat acum strigătul lui Andreas: N-o să-ți vină să crezi, Marie! Toată viața asta lungă, o viață de om!). Am remarcat detalii pe care le trecusem cu vederea, iar câteva scene m-au făcut să râd, am gustat mai mult pasajele descriptive și am fost mai atentă la salturile temporale pe care le face narațiunea. Și mi-am dat seama că micul roman are o forță ascunsă care, în funcție de fiecare cititor, poate să fie descătușată de la bun început sau, din contră, să rămână în stare latentă până la final.
13

Jocuri literare: citește un scriitor faimos

luni, 11 martie 2019


Vă reamintesc cum sună jocul literar din martie:

Citește unul dintre scriitorii aceia faimoși la care toată lumea zice că e musai să ajungi, dar, ca un făcut, tu n-ai reușit încă să răzbați până la el (sau la ea). În ton cu luna martie, ai putea să dai întâietate scriitoarelor, deși nu cred că Virginia Woolf o să-ți poarte pică dacă îl alegi pe Joyce. (M-am răzgândit între timp: cu siguranță o să-ți poarte pică.)

Luna asta am întârziat să asamblez imaginea și să scriu despre jocul literar, în schimb am fost foarte conștiincioasă și am început deja „Cântecul lui Solomon”, de Toni Morrison – o autoare la care îmi doream de multă vreme să ajung. E și o coincidență la mijloc, fiindcă romanul a apărut recent la Editura Art și l-am luat imediat la citit, pentru a scrie despre el (în biblioteca fizică mai aveam doar „Iubire”, trimisă în dar de Iulia).

Totuși, fiindcă am impresia că trișez un pic, am decis să mai aleg încă un autor pe care nu l-am abordat până acum – și chiar sunt o grămadă de nume cunoscute pe lista asta a necitiților, după cum se poate vedea din fotografie (plus că mai sunt și alți autori care nu apar aici: Tolstoi, Hemingway, Camus, Conrad, Franzen, Beckett, Thoreau etc.). Inițial, am scos câteva cărți din bibliotecă și m-am gândit să trag la sorți, dar cum luna nu mai e tocmai plină și nu voiam să mă trezesc pe cap cu un volum prea gros, până la urmă l-am ales pe Sabato, cu „Tunelul”. E printre cele mai subțiri cărți din bibliotecă, dar cu toate astea încă nu m-am învrednicit să o citesc.
16

Jurnal de lectură – februarie (2019)

duminică, 3 martie 2019

Bibliobibuli clubul de carte Cărturești

În februarie s-au întâmplat două lucruri notabile:

1. Prin nu știu ce minune, am reușit să citesc mai mult decât anul trecut pe vremea asta, iar calitatea lecturilor a crescut simțitor. Ba am reluat și obiceiul de a nota impresii în timp ce citesc, fapt de care sunt tare mulțumită. Finger crossed ca lucrurile să se mențină așa până în decembrie (măcar în ce privește calitatea lecturilor).

2. Clubul de lectură de care vă spuneam în ianuarie a căpătat nume și o formă concretă: este vorba de Bibliobibuli, clubul de carte de la Cărturești. Prima întâlnire va avea loc pe 26 martie, când vom discuta despre „O viață de om”, de Robert Seethaler. Toate locurile au fost rezervate rapid, mai rămâne doar să mă achit onorabil de rolul de gazdă, care-mi dă emoții încă de pe acum. Este, oricum, o experiență nouă și sunt foarte curioasă cum va decurge întâlnirea.

Deocamdată, principala problemă de care mă lovesc pare să fie alegerea cărții pentru club. O carte nici foarte lungă, nici apărută acum mulți ani, nu neapărat perfectă, dar în niciun caz proastă, una care nu va fi pe gustul tuturor, dar are destule puncte de plecare pentru discuții. Genul de carte remarcabilă, care lasă urme. Am început să iau la puricat site-urile editurilor și să urmăresc noile apariții, dar cartea ideală se lasă greu descoperită. Un lucru este cert: nu te poți încrede în cuvintele de laudă de pe coperta a patra, poate nici în premiile literare, și cu atât mai puțin în bloggerii care scot cărțile „la expus” pe taraba Instagramului. Singurul barometru apropiat de realitate rămâne Goodreads, unde lumea-și spune părerea despre carte – iar uneori am noroc să fi fost citită de oameni în ale căror gusturi pot avea încredere.
25
Un produs Blogger.