Femeile lui Lazăr - Marina Stepnova

miercuri, 26 august 2015


Cătălina este un librar atât de priceput, încât, deși nu am intrat niciodată în librăria în care lucrează, m-a convins să citesc Femeile lui Lazăr. Nu pot decât să-i mulțumesc, pentru că n-am mai stat de multă vreme așa lipită de o carte, care nu este nici polițistă, nici de aventuri, ci pur și simplu o carte scrisă minunat, cu niște povești așa de bine ticluite încât îți dau lacrimile sau te pufnește râsul, dar indiferent n-ai cum să rămâi... Pe tot parcursul lecturii m-am minunat de scriitura savuroasă, plină și densă, a rusoaicei Marina Stepnova, și nu de puține ori am recitit frazele cu plăcere înzecită (primul capitol, chiar de trei ori, pentru că n-am avut timp și am tot întrerupt lectura). Aproape nimic nu este în plus sau redundant în romanul acesta, totul își are locul său, iar spre final mi-a părut rău că poveștile din friguroasa și pitoreasca Rusie s-au sfârșit. E de ajuns să deschideți cartea și să citiți primele pagini pentru a înțelege despre ce vorbesc - eu chiar sper să o faceți, căci presimt că n-o să vă pară rău.
16

Intermitențele morții - José Saramago

luni, 17 august 2015



V-ați întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă moartea ar dispărea, brusc și fără justificări, din ciclul existenței umane? Dacă oamenii s-ar trezi în fața posibilității de a trăi veșnic, însă fără a fi tineri și sănătoși pentru totdeauna? Dar dacă moartea nu ar fi acea forță abstractă și ineluctabilă, ci o ființă care și-ar putea opri masacrul printr-un simplu act de voință, sau poate dintr-o curiozitate morbidă a celei ce se poate juca cu soarta? Și oare moartea e aceeași pentru toate ființele vii? Ar face față societatea și statul unei existențe prelungite la infinit, în care trupurile matusalemice, neputincioase, s-ar acumula în mormane dezgustătoare, nedorite de nimeni, când o întreagă țară s-ar transforma într-un azil de bătrâni ce monopolizează resurse și epuizează bugete? Cine și cum va fi afectat într-o societate care se bazează tocmai pe moarte pentru a putea supraviețui? În stilul inconfundabil al lui José Saramago - paragrafe interminabile, blocuri compacte de text care sfidează regulile gramaticale și sintaxa de manual, ignorând semnele de dialog, majusculele și punctuația -, Intermitențele morții ridică toate aceste probleme la care noi poate că nu ne-am gândit niciodată, deși n-ar fi rău să o facem.
23

Wool Omnibus (Silozul) - Hugh Howey

vineri, 14 august 2015


Cu cartea asta imensă (pe care am citit-o în engleză) am petrecut noaptea dintre 2012 și 2013. Mi-a fost așa de rău în seara de Revelion (după ce mâncasem aproape jumătate de kilogram de ciuperci pleurotus la grătar), încât am fost nevoită să anulez planurile pe care le aveam. Chiar dacă am urmărit artificiile din balcon și m-am cam bosumflat, am avut mare noroc cu seria Wool a lui Hugh Howey (volum tradus și la Nemira în 2014, sub numele de Silozul), care m-a captivat atât de mult, încât m-a făcut să uit de faptul că nu mă distram alături de prieteni. Am stins luminile din casă, lăsând aprinse numai beculețele din pomul de Crăciun, am pornit lampa de la Kindle și m-am scufundat în lumea fascinantă a Silozului și a locuitorilor săi. Până la urmă, a fost o experiență tare faină.
2

Viața mea printre cărți (IX)

marți, 11 august 2015


Mda, chiar înainte să termin această postare am reușit să mă electrocutez pentru prima oară în viața mea. Ce legătură o avea asta cu cărțile? Are, că încercam să scot un bec de la lustra din sufragerie (una imensă, din fier forjat) pentru a-l muta pe lampadarul din colțul de citit. M-am apucat eu să desfiletez becul, dar fără să mă urc pe un scaun - așa că, pentru echilibru, m-am agățat la un moment dat de lustră (lumina era stinsă). Ei, și în secunda următoare am simțit cum mi se zguduie brațele, apoi m-am trezit proiectată pe covor și - asta nu-i totul - ornamentele de sticlă ale lustrei au explodat cu un zgomot teribil, căzând apoi pe jos. Din fericire, nu peste mine, care eram câțiva centimetri mai încolo. Și acum îmi simt brațele amorțite și sunt un pic șocată, dar trebuia să vă povestesc asta, că așa ceva n-am pățit niciodată. Și sper să nici nu mai pățesc, că a fost o experiență foarte stranie. Poate cu ocazia asta mi s-a activat partea nefolosită a creierului, așa că nu-i păcat să nu scriu? Dacă iese ceva genial? Neah... 
(se pare că ornamentele nu au explodat, deși asta a fost senzația de moment - ulterior s-a ajuns la concluzia că au căzut singure atunci când eu m-am desprins de lustră) 

Cam așa cred că arătam când m-am electrocutat. Ca Tom Sawyer fără lustră.
17

Armele secrete - Julio Cortázar

vineri, 7 august 2015


Armele secrete este prima carte de Julio Cortázar pe care o citesc, la recomandarea lui Alin. Cred că am început multe recenzii în felul acesta și o voi mai face, pentru că sunt o mulțime de autori, mai mult sau mai puțin cunoscuți, la care ajung pentru prima oară. Nu mă încumet deocamdată să încep Șotronul - care, de la distanță, mi se pare teribil de alambicat și dificil -, în schimb voi mai citi proză scurtă de Cortázar, care mi-a plăcut și observ că s-a tradus la noi în cantități mulțumitoare. Într-o primă fază, povestirile scriitorului argentinian m-au nedumerit cu începutul lor abrupt și complex - căci autorul vorbește despre întâmplări și persoane pe care încă nu le cunoaștem -, cu scriitura lui mai degrabă intelectuală decât pasională, cu parantezele în care subliniază sau dezvăluie lucruri ce uneori sunt mai dificil de înțeles. N-a fost dragoste la prima vedere, dar, încetul cu încetul, a început să îmi placă foarte mult atmosfera lucidă și bizară a poveștilor lui Cortázar.
4

Adevărata viață a lui Sebastian Knight - Vladimir Nabokov

marți, 4 august 2015


Îmi doream de multă vreme să citesc ceva de Nabokov - Lolita, uitată între timp, nu intră la socoteală - dar am tot amânat alegerea unui titlu dintre multele traduse la noi. Să recitesc Lolita sau să aleg altceva? Foc palid, Pnin sau, mai bine, Ada, sau ardoarea? Până la urmă, recenzia lui Paul Cătălin m-a scos din impas: am știut imediat că trebuie să citesc Adevărata viață a lui Sebastian Knight. Oau, și cât de mișto a fost cartea asta! M-a entuziasmat, m-a amuzat, m-a pus pe gânduri, m-a și emoționat un pic, pentru că a avut de toate: o scriitură excelentă, cu pasaje relaxate care au alternat cu unele dificile, axate pe idei și reflecții, un subiect interesant și o poveste tensionată de un ușor mister care m-a ținut în priză până la final, accente lirice dar și umor, plus o ambiguitate care înzestrează narațiunea cu mai multe înțelesuri. Cum fac de obicei când proza unui autor (nou pentru mine) mă entuziasmează, m-am certat că l-am amânat pe Nabokov atâta vreme - dar, de acum înainte, cărțile lui vor figura în capul listei mele de lecturi.
22
Un produs Blogger.