Aleea Zorilor – Andrei Crăciun

luni, 28 septembrie 2020

Aleea Zorilor, de Andrei Crăciun
Ed. Polirom, 2017, 120 pag. | Țara: România

Mi-am dorit să citesc Aleea Zorilor de când a apărut, fiindcă auzisem că e vorba de o singură frază care se întinde pe vreo sută de pagini, dar toate cărțile au pesemne vremea lor, căci mi-am amintit de ea alaltăieri, în timp ce ascultam interviul pe care Marius Chivu i l-a luat autorului pentru emisiunea lui de la radio, și acolo Andrei Crăciun vorbea despre cum Hrabal l-a impresionat cu un roman alcătuit dintr-o singură frază și a încercat să scrie și el ceva asemănător, iar eu tocmai pe Bohumil Hrabal îl citeam în acel moment, dar nu Lecții de dans pentru vârstnici și avansați, ci Milioanele arlechinului, însă această coincidență m-a încântat, la fel ca toate micile sau marile legături care se stabilesc între cărți, oameni și întâmplări, și-am început de îndată Aleea Zorilor, care-i este dedicată marelui Hrabal, un autor pe care îl iubesc și eu, regăsind ceva din melancolia clipelor trăite care sunt păstrate într-un muzeu al memoriei, dar mai puțin acel umor eliberator al scriitorului ceh, care îndulcește amăreala pierderii și angoasa fericirii tot mai îndepărtate, căci Aleea Zorilor este altceva și m-am bucurat să dau peste o astfel de narațiune în literatura noastră, m-a enervat doar repetitivul „dragilor”, care fură din puterea textului,

o clipă, să despart textul în paragrafe pentru a nu deveni o tortură lectura acestei cronici, care e și pentru mine un experiment, așa mi-a venit și așa m-am apucat să scriu, probabil că mi se trage de la urechea muzicală, oricum, mi-a plăcut senzația că nu apuci să-ți tragi sufletul, fiindcă virgulele și cuvintele de legătură mână povestea înainte, fără oprire, într-o curgere care știi că peste o sută de pagini va fi stăvilită totuși de un punct, dar până atunci te lași dus de curent pe firul narațiunii care începe destul de stângaci – m-am întrebat dacă nu cumva voi citi o înșiruire de fraze de umplutură, lipsite de valoare –, apoi prinde viteză și capătă substanță și devine tot mai bogată în detalii, personaje și întâmplări care aparțin unui timp aflat la granița dintre comunism și lumea plină de speranță de după Revoluție, într-un univers mărunt închegat în jurul unei fabrici de armament dintr-un orășel nenumit, unde munca, băutura și bătaia guvernează viețile muncitorilor și unde naratorul locuiește pe Aleea Zorilor, sunt într-adevăr zorii unei noi ere în care portocalele și frigiderele par promisiuni sigure pentru fiecare om în parte,
3

Viața mea printre cărți XVIII (Dunăre, căței, Luna mioritică)

miercuri, 2 septembrie 2020

Pe pontonul de la Dunăre, la apus. E cazul să menționez că din aprilie
îmi tund singură părul, iar uneori se nimerește să arate decent. 😃

Ca de fiecare dată când îmi fac planuri solemne, la final mă apucă râsul: august ar fi trebuit să fie despre literatura autohtonă, cu minim cinci lecturi din autorii români și câteva cronici pe blog, dar iată că luna s-a încheiat și eu am reușit să citesc doar trei cărți. E drept că „Dimineață pierdută” a durat o veșnicie, că mi-am ocupat timpul și cu grupul dedicat Lunii mioritice, că am fost într-o scurtă vacanță la Dunăre și ne-am întors de acolo cu doi căței, dar parcă tot nu-nțeleg unde au zburat zilele. Ori îmi propun eu să fac prea multe, ori mă moșmondesc și mă pierd în detalii neesențiale – un motiv trebuie să existe. Observ însă că ziua s-a lungit ca prin farmec de când am adus cățeii: acum mă trezesc înainte de 7:30 și o oră în plus dimineața îmi dă senzația că am mai mult timp la dispoziție.

Mai jos sunt cărțile pe care am reușit să le citesc în Luna literaturii mioritice (plus încă două începute: „Miere” și „Cei trei măgăruși și cartea fermecată”), deși pornisem cu planuri mult mai mari. Partea bună e că n-am călcat strâmb și am stat departe de autorii străini: m-am lămurit că provocarea asta chiar îmi e de ajutor, de-acum înainte sper să mă țin de ea în fiecare an. Recunosc, am nevoie de un impuls suplimentar pentru a mă îndrepta spre literatura autohtonă, altfel am tendința să aleg cărțile străine, care-mi ocupă cea mai mare parte din bibliotecă și par mult mai atrăgătoare și doldora de promisiuni. 

Cele trei din stânga sunt citite, cele două din dreapta - începute.
17
Un produs Blogger.