Jurnal de lectură - mai

miercuri, 31 mai 2017


Deși a fost o lună destul de încărcată, constat cu surprindere că am reușit să citesc vreo șapte cărți, așa că de data aceasta chiar voi vorbi despre lecturi. E drept, majoritatea au fost cărți scurte, dar tot nu-mi explic cum, în șapte zile foarte ocupate, am reușit să citesc trei romane și să termin încă unul în franceză, pe care-l abandonasem pe la jumătate. O altă surpriză este faptul că sunt la zi cu reading challenge-ul de pe Goodreads - cred că am avut un avans datorită audiobook-urilor ascultate pe la începutul anului. Acum, când e vreme faină, nu mai am răbdare să stau cu căștile în urechi, probabil că voi reveni la cărțile audio abia prin octombrie sau noiembrie. În schimb, am reluat obiceiul de a citi la plimbarea cu Bruno: zece pagini tot reușesc să parcurg în cele 20 de minute cât ne oprim la toate gardurile.

M-am lămurit că e foarte important să am o carte începută (un mic truc, l-aș numi). Seara, după o zi obositoare, devin ușor mofturoasă și nehotărâtă, astfel că îmi pierd vremea încercând să aleg ceva pe gustul meu din acel moment. Sau nici măcar nu mai încerc, pentru că multe începuturi de carte sunt dificile, am observat eu - durează un pic până intru în atmosferă și până îmi găsesc repere prin lumea cărții. De obicei, ajung să fac orice altceva decât să citesc. În schimb, dacă am deja o carte începută, șansele să citesc câteva pagini sunt foarte mari. Nu știu dacă acest „truc” are un efect universal, dar am observat că la mine funcționează, așa că am grijă să încep o carte cât sunt cu mintea limpede.


29 mai

Am fost în vizită la scriitoarea Liliana Corobca, o persoană deosebită, foarte pasionată de actul scrierii (mi-a spus că nu poate dormi noaptea pentru că se gândește la manuscrisele începute). Am avut parte de o primire extraordinară, cred că nici mama nu m-a răsfățat vreodată în felul ăsta: după lichior de gutui și un platou cu prăjituri de casă (cozonac cu dulceață de trandafiri n-am mâncat în viața mea!) au urmat plăcinte cu brânză, acompaniate de vin roșu, făcut de tatăl autoarei, cireșe și căpșuni, apoi dulceață de nuci verzi. Mă mir că am reușit să mai fac și poze între o îmbucătură de plăcintă și o gură de vin. Cert e că am ajuns la 3 după-amiaza și am plecat puțin după 10 noaptea, cu un borcan de dulceață și o sticluță cu vin roșu, plus multe povești faine din copilăria și adolescența Lilianei, petrecute în Republica Moldova. E doar impresia mea, sau vi se pare și vouă că scriitoarea seamănă un pic cu Mona Lisa? (Later: interviul poate fi citit aici.)



27 mai

După Bookfest, m-am ales cu un alt teanc de cărți și încă n-am luat tot ce mi-aș fi dorit. În bibliotecă nu mai e loc demult, așa că măsuțele, dulapurile și chiar soba au devenit suporturi pentru vrafurile de noi achiziții. Cum țin o evidență pe Goodreads (foarte utilă când vreau să verific dacă am deja un titlu), am constatat că am ajuns la 620 de cărți necitite, plus 160 citite, deci aproape 800 de cărți. Nu sunt toate la București, mai am și în biblioteca de acasă, iar cărțile electronice nu au intrat la socoteală, dar ce reiese de aici e că am ce citi pentru următorii șase-șapte ani. Înțelept ar fi să mă abțin de la cumpărat o perioadă - așa zic mereu și se pare că nu sunt deloc înțeleaptă. 



25 mai

Am făcut prima mea achiziție pe Okazii, eu zic că trebuie trecută în calendar, mai ales că am descoperit cu această ocazie (ha!) un „dealer” de cărți promițător. Vânam de ceva vreme Obosit de viață, obosit de moarte de Mo Yan, roman pe care mi-l recomandase Alexandru M. L-am găsit la 25 de lei, nou-nouț, și m-am dus să-l iau undeva prin zona Eroilor. Am rămas paf când am intrat la parterul unei case vechi: erau trei camere pline până în tavan cu rafturi, plus o mulțime de teancuri așezate pe un pian fără picioare. De cărți se ocupau doi tineri foarte simpatici (un el și o ea), dar n-am îndrăznit să-i întreb dacă pot face o poză, m-am gândit că poate vor să rămână anonimi. Am mai luat de la ei Povestașul, cu 5 lei, și Super! Sunt un gândac!, cu 10 lei. Trilogia Orbitor costa 65 de lei, dar mi-am mușcat buzele și m-am abținut, deși era un preț foarte bun, iar cărțile erau noi. Două ore mai târziu, am găsit Aripa stângă la anticariat, cu 16 lei - eu citisem un exemplar împrumutat, așa că am luat-o. Să văd cum fac rost de Corp și de Aripa dreaptă, sper să apară la un preț decent pe undeva. Desigur, nici la anticariat nu m-am oprit la o singură achiziție: Sărmane creaturi era de multă vreme pe lista de dorințe (deși n-am citit nici Lanark), iar de Basmul Prințesei Repede-Repede nu auzisem, dar, la 11 lei, era păcat să nu-l iau. 




22 - 31 mai

De când am aflat că Ligia Ruscu va publica un nou roman, am sărit în sus de bucurie, căci O dimineață la vânătoare m-a încântat peste poate. Cum autoarea a scris un alt cărțoi de vreo 450 de pagini, am așteptat o perioadă mai liniștită pentru a mă apuca de lectură, și bine am făcut. O căutare dă dependență, mie cel puțin mi-a venit să citesc încontinuu, ceea ce nu se împacă prea bine cu urgențele și treburile mai plicticoase - care, din fericire, s-au mai împuținat între timp. Romanul ăsta e cu totul diferit de cel dinainte: O căutare este un fel de basm pentru adulți, care poate fi citit și de către adolescenți, căci nu se exagerează nici cu sexul, nici cu violența. Protagonistul este un fiu de crai pe nume Șandru, care, după ce află niște amănunte cam neplăcute despre trecutul său, pleacă în lume pentru a-și afla rădăcinile și povestea. I se alătură tot felul de personaje care, uneori, nu sunt ceea ce par a fi, iar pericolele, misterul și răsturnările de situație se țin lanț.

Sper să nu vă speriați când auziți cuvântul „basm”. Sunt multe elemente fantastice, într-adevăr (eu una citesc cu mare plăcere și astfel de cărți), dar povestea este atât de bine construită și documentată, încât tot ficțiune istorică ai impresia că citești. De data aceasta, de pe vremea crailor și a împăraților, când magia, vrăjitorii, zânele și ielele făceau parte din peisaj și erau mult mai ușor de acceptat decât astăzi, când ne-am cam dezvrăjit cu toții și nu mai observăm nici măcar măruntele miracole ale vieții. Ligia Ruscu creează în acest roman o lume foarte complexă, la începutul cărții există chiar o hartă a tărâmului prin care hălăduiește Șandru. 



18 - 22 mai

Am ajuns în sfârșit la Deșertul tătarilor de Dino Buzzati, pe care - ce coincidență! - îl adăugasem pe Goodreads tot în mai, doar că în urmă cu patru ani. Un roman foarte bun, după cum auzisem de la Andreea și Gabriel, care mi-a plăcut însă mai puțin decât mă așteptam, poate pentru că scriitura are ceva învechit pe alocuri, iar unele întâmplări mi s-au părut artificiale, ca și cum autorul le îndreaptă cu forța într-o anumită direcție. M-am și enervat grozav din cauza unor personaje, trebuie să recunosc. Atmosfera este neliniștitoare și foarte bine construită (mi-a amintit un pic de cărțile lui Ismail Kadaré), te cam bântuie imaginea fortăreței Bastiani, unde se petrece acțiunea (sau, mai bine zis, lipsa ei), iar ideea care stă la baza cărții este foarte interesantă: cât de ușor și de repede trece viața în așteptarea unui eveniment măreț, care să-i confere un rost existenței și să justifice irosirea timpului. Sunt și alte teme aici, dar sper să scriu în curând o recenzie și să elaborez mai mult pe marginea cărții. 



17 mai

La Grădina Sticlarilor s-a organizat un eveniment cu un titlu interesant, „Introducere în literatura hispanică”. M-am dus cu o prietenă, fără mari așteptări - detaliile erau cam vagi, nu se specifica nici măcar cine va vorbi -, dar am plecat de acolo cu dorința aprigă să-i citim pe toți autorii ăștia hispanici, în secunda aia, dacă s-ar fi putut. Tipa care ne-a vorbit știa atât de multe lucruri (trăise un an în Venezuela) și era atât de pasionată de literatura din America de Sud (țările vorbitoare de spaniolă), încât ne-a molipsit și pe noi la finalul unei ore de discuții. Am primit și o listă cu autori și cărțile mai importante - m-am bucurat când am realizat că citisem măcar o carte de Cortázar, Borges, Márquez, Llosa, Neruda, Bolaño, Cabrera Infante și Juan Rulfo, deci 8 din cei 18 autori de pe listă (lipseau însă Adolfo Bioy Casares și José Donoso dintre „clasici”). La autorii contemporani mai puteam adăuga câțiva pe care-i citisem: César Aira, Mario Bellatin, Guillermo Arriaga, Valeria Luiselli, Héctor Abad Faciolince, Juan Gabriel Vásquez, Luis Sepúlveda, Antonio Skármeta (interesant, sunt tot 8). Bineînțeles, am făcut imediat o comandă mică la anticariat (de data aceasta, „mică” nu e o exagerare), dar, după cum mă cunosc, o să mai urmeze și altele. 




Cu ce hotărâri am plecat de la întâlnire:

- să citesc cât mai curând Tunelul lui Sábato și apoi să trec și la celelalte două cărți (urmăresc Despre eroi și morminte de ceva vreme, dar nu-l găsesc la un preț decent);
- să împrumut din nou Detectivii sălbatici de Bolaño (ultima oară l-am ținut un an, fără să mă apropii de el), sper să nu mă dezumflu până pun mâna pe roman;
- să mai citesc neapărat ceva de Llosa, pentru că n-am ajuns decât la Orașul și câinii; idem pentru Cortázar, măcar povestiri, căci pentru Șotron nu mă simt pregătită;
- să recitesc Cartea de nisip de Borges, singura citită până acum, dar neînțeleasă decât pe jumătate;
- să citesc, în sfârșit, ceva de Isabel Allende, Alejo Carpentier și Carlos Fuentes;
- poate ajung și la Oameni de porumb de Asturias, pe care o am chiar în două ediții, pentru că mi-am dorit-o mult, dar apoi am tot amânat-o.

În casa (foarte răcoroasă) de la Grădina Sticlarilor


15 mai

Mi-am dat seama că n-ar fi rău să am în bibliotecă un stoc de cărți scurte și ușurele (dar nu dintr-alea stupide și scrise prost), căci sunt perfecte pentru momentele în care am puțin timp la dispoziție și simt nevoia unei lecturi lejere. Cum chick-lit nu pot să citesc, iar literatura polițistă mă cam dezamăgește în ultimii ani, mă îndrept de regulă spre cărți pentru copii sau adolescenți, fantasy sau science-fiction. Fetița căreia nu-i plăcea numele său de Elif Shafak m-a salvat într-o seară, când voiam o carte ușoară și nu prea lungă. Am dat peste o poveste foarte simpatică, a cărei protagonistă este Sakiz Sardunya, o fetiță din Turcia care nu e deloc mulțumită de numele ei, care înseamnă „Mușcată Curgătoare”. Povestea nu se învârte însă doar în jurul numelui, ci se îndreaptă spre o altă direcție, luând o turnură fantastică. Fetiței îi place să citească, iar într-o zi descoperă în biblioteca școlii un glob pământesc ciudat, pe care vede cu uimire un al optulea continent, despre care nu învățase până atunci la ora de Geografie. Pe alocuri, mi-a displăcut tonul didactic și moralizator pe care-l are Elif Shafak, dar, per total, a fost o carte frumoasă, mai ales pentru că vorbește despre dragostea de lectură și importanța poveștilor și a creativității.

Un citat foarte simpatic din „Fetița căreia nu-i plăcea numele său”


9 - 14 mai

Am fost într-o vacanță de câteva zile la Florența, unde am vrut neapărat să vizitez și un anticariat. Căutasem dinainte, pe Google, aflând că există unul foarte bine aprovizionat cu cărți în engleză, atât exemplare noi, cât și unele uzate: Paperback Exchange, pe Via delle Oche, 4R, foarte aproape de Duomo și de casa lui Dante (pe care am văzut-o doar pe dinafară). După cum sugerează și numele, aici îți poți aduce cărțile pentru a le schimba cu altele, dar schimbul nu e neapărat avantajos. L-am vizitat din prima zi și am rămas un pic dezamăgită, pentru că prețurile erau măricele, de la 8 euro în sus pentru cărțile vechi - la cele noi nici nu m-am mai uitat. Am scotocit (nu foarte mult) până am găsit un roman pe care-l aveam în wishlist - The Mambo Kings Play Songs of Love, care a luat Pulitzerul în 1990. Culmea, costa doar 2,5 euro. Pragul meu psihologic e cam la 5-6 euro, mai mult nu-mi vine să dau, poate doar dacă e vorba de o carte pe care mi-o doresc foarte mult. 

Librăria-anticariat Paperback Exchange din Florența


În Florența am dat și peste niște târguri în aer liber, unul în Piazza dei Ciompi (dacă sunteți prin zonă, vă recomand să mâncați la Divina Pizza, au o pizza excelentă și mai aparte), altul un târg de duminică, în Piazza Santo Spirito, unde se afla și cafeneaua noastră preferată, Pitta M'Ingolli (am băut acolo un caffe latte foarte bun, cu doar 1,4 euro). Am văzut destule cărți interesante în târgurile astea, cu prețuri decente, numai că majoritatea erau în italiană - Dacia Maraini, de exemplu, o autoare născută chiar lângă Florența (am luat recent Lunga viață A Mariannei Ucria). Am găsit o carte pe care aș fi cumpărat-o - Il giardino dei Finzi-Contini de Giorgio Bassani, pe care o recomandase BAS -, însă tocmai atunci m-a lovit cumpătarea și mi-am zis că o să zacă în bibliotecă necitită, pentru că cine naiba se apucă acum de lecturi în italiană? Înțeleg eu destul de bine limba, ca mai toată România, dar măcar să citesc mai des în franceză, și dup-aia pot să trec și la alte limbi. După ce am vorbit cu leguma și mi-a spus că s-a întors din Italia cu 8 sau 10 cărți (în italiană), m-au apucat instantaneu regretele că n-am luat romanul lui Bassani, măcar de amintire. Costa 5 euro, deci nu era o avere. 

Chioșc permanent cu cărți uzate în Piazza dei Ciompi

Târg de duminică în Piazza Santo Spirito


1-8 mai

Eram de multă vreme curioasă să citesc una dintre cărțile pentru adulți scrise de Tove Jansson, însă abia luna trecută, aflată în vizită la Răzvan, am parcurs câteva pagini din Cartea verii și mi-am dat seama ce rău am făcut că am amânat atât de mult timp lectura. Ajunsă acasă, m-am apucat de ebook-ul în engleză pe care-l aveam de câțiva ani. Felul în care scrie Tove Jansson este unul cu totul special, asta a fost de fapt ceea ce m-a captivat imediat, apoi are și mult umor, dar și un mod subtil de a-și construi poveștile. Sunt episoade scurte din viața unei familii: nepoata, bunica și tatăl, care-și petrec o vară pe una dintre insulele din Golful Finlandei. Relația dintre nepoată și bunică este memorabilă, dar cea cu adevărat extraordinară este bunica - căci despre ea este, de fapt, vorba în cartea lui Tove Jansson. Deși a fost publicată la Editura Arthur, The Summer Book nu prea este o carte pentru copii - sunt multe aspecte ce țin de viața bunicii, pe care le vor înțelege doar adulții, însă poveștile au fost scrise în așa fel, încât și un copil se poate bucura de ele într-o oarecare măsură. Mi-e teamă că tocmai adulții o vor ocoli, gândind că e o poveste infantilă, deși nu este deloc așa - iar scriitura autoarei, care mie mi s-a părut originală, merită experimentată. Ediția în engleză are și ilustrațiile lui Tove Jansson.



Așteptându-l pe Bojangles, romanul de debut al francezului Olivier Bourdeaut, este o poveste plină de umor despre o familie cu totul neobișnuită, a cărei existență stă sub semnul extravaganței și al neprevăzutului. Diverse episoade din viața familiei sunt relatate din perspectiva fiului, care își adoră mama, o femeie fascinantă, deși nu în toate mințile. Mama e adorată și de soț, ale cărui gânduri le aflăm prin intermediul unor fragmente de jurnal. Spre final, lucrurile alunecă în tragedie, jucată în același stil grandios ca orice act al existenței lor familiale. Cartea se citește ușor, nici nu știi când zboară paginile, la fel cum zboară mama pe acordurile piesei Mr. Bojangles, cântată de Nina Simone. Premisa este foarte ofertantă, dar cărții îi lipsește carnea, pare mai degrabă o schiță premergătoare adevăratului roman. Personajele, relațiile dintre ele, viața interioară a fiului puteau fi dezvoltate mai mult, căci în forma actuală sunt lipsite de profunzime, de substanță. Este, totuși, o poveste interesantă și nu regret că am citit-o - mi-a plăcut mai ales prima parte, cu tot felul de scene inedite și amuzante.

Am reluat obiceiul de a citi la plimbarea cu Bruno


Citesc mai rar decât înainte cărți care nu au fost traduse la noi, dar iată că am reușit să ajung la un roman care-mi trezise foarte tare curiozitatea: Faces in the Crowd de Valeria Luiselli. Chipuri în mulțime, adică, scris de o autoare din Mexic, care e destul de apreciată în afară. Este o narațiune postmodernistă, din câte îmi dau eu seama, cu ceva artificii stilistice care s-ar putea să fie pe placul multora. Întreaga carte este formată din fragmente intercalate, care urmăresc mai multe planuri („un roman vertical, relatat orizontal”): o femeie scrie despre tinerețea ei la New York, când lucra la o editură și devenise obsedată de Gilberto Owen, un poet mexican obscur, dar și despre viața ei actuală, care se învârte în jurul celor doi copii. Pe parcurs, în narațiune își face loc și vocea lui Gilberto Owen, care povestește despre perioada sa newyorkeză din anii 1930 și despre întâlnirile cu alți scriitori, precum Federico Garcia Lorca, Joshua Zvorsky și Nella Larsen. Cartea asta mi-a amintit de Roberto Bolaño (de altfel, și el e menționat în treacăt), ale cărui povestiri fac referire la diverși poeți obscuri din America Latină. Sunt aproape sigură că fanii lui Bolaño vor citi cu plăcere Faces in the Crowd, poate se întâmplă o minune și îl traduce Marin Mălaicu-Hondrari (sau Simona Sora?) pentru publicul din România. 


Într-o răbufnire de ambiție, m-am reapucat de Chanson douce de Leïla Slimani, romanul care a câștigat Premiul Goncourt în 2016, pe care-l abandonasem pe la jumătate, pentru că lectura devenise apăsătoare și mă cam deprima. Am terminat cartea mult mai repede decât mă așteptam, poate pentru că nu am mai apelat atât de des la dicționar și am dedus unele înțelesuri din context. Oricum, mă bucur că am reușit să citesc o carte în franceză și sper să fac asta mai des, pentru că e singurul mod în care pot exersa limba. Revenind la Cântare dulce, Cântec duios sau cum s-o mai putea traduce titlul (am avut la un moment dat o discuție cu Cora pe tema asta), nu este o carte pentru orice stomac. Povestea se deschide cu o scenă înfiorătoare, nici nu știu dacă să spun ce anume se petrece, deși asta e în fond premisa cărții, care începe cu finalul și o ia înapoi, pe firul zilelor, pentru a diseca foarte minuțios viața unei familii franceze și a bonei angajate pentru a avea grijă de cei doi copii. Este multă critică socială în cartea Leïlei Slimani, o autoare de origine marocană, care scrie într-un stil rece și detașat, dar extrem de meticulos, despre o lume plină de ipocrizie și indiferență, despre condiția bonelor din Franța, imigrante în marea lor majoritate, despre clasicul conflict dintre ambiția de a face carieră și dorința mamelor de a petrece mai mult timp cu copiii lor. 

Dacă poza vi se pare dubioasă, să vedeți cum e cartea...



20 de comentarii

  1. M-a surprins şi m-a bucurat sa văd Challenger Deep printre noile achiziții. :) Si eu vreau să o citesc. Am prins gustul cărților pentru copii/adolescenți. :)))) Printre altele, seria Tocilara de la aceeasi Editură.
    Mi-am luat şi eu O căutare şi sper sa imi placă. :)
    Detectivii sălbatici tocmai o citesc, m-am molipsit din ultimul roman al lui Radu Găvan şi sunt foarte încântată de carte. :) Citesc în paralel cu altele (e cam greu de luat peste tot, noroc că mi-am luat obiceiul de a purta rucsac) pentru că îmi vine să mă apuc de toate achizițiile recente. Din păcate nu pot duce mai mult de 3-4 in acelasi timp, m-as zăpăci de tot. :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, poți citi 3 sau 4 cărți în paralel? :D Eu nu sunt în stare, de fapt simt nevoia să citesc aceeași carte până o termin, mai ales dacă îmi place. Dar înțeleg prea bine nerăbdarea asta de a ajunge la cât mai multe cărți deodată. :))
      Am primit "Challenger Deep" de la editură, sunt curioasă cum este - eu citesc cu plăcere cărți pentru copii și adolescenți, dacă sunt scrise bine. Am mai citit o carte de Shusterman și n-am fost prea încântată, sper ca asta să fie mai bună.
      Daaa, am auzit că "Diavoli fragili" are multe referințe la Bolano, iar asta m-a făcut curioasă să văd despre ce e vorba în cartea lui Radu Găvan. N-am citit nimic de el.
      Sper să-ți placă "O căutare". :D

      Ștergere
    2. Jonglez cu roman si proză scurtă, mai pot alătura ceva young sau ceva in engleză si uite asa se adună.

      Ștergere
    3. Aham, acum am înțeles. :) Eu nu pot să duc mai mult de două cărți în paralel - de obicei, a doua e un audiobook.

      Ștergere
  2. Mă bucur că există oameni ca tine și ca Vio să nu mă mai simt așa de inadecvată cu cele 300+ de cărți cumpărate și necitite. Ratată tot mă simt căci, iată, tu ai citit șapte cărți în mai, iar eu vai de capul meu. Stau pe iutiub în loc să citesc.

    Ai avut o lună mai faină. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, măcar te-ai lămurit care e factorul perturbator și luna asta poți lua măsuri. :)) Și eu am rămas uimită că am citit atâtea cărți, pentru că în ultima vreme s-a împuținat considerabil timpul de lectură. E drept că am evitat Facebook-ul și netul în general și brusc s-a găsit niște timp. :D
      Ha, deja exagerez cu cele 600 de cărți necitite (din care cel puțin 100 -poate chiar 200?- vor rămâne forever necitite), dar trebuie să mă resemnez cu faptul că sunt dependentă de anticariate. :))

      Ștergere
  3. Andreea Caleman2 iunie 2017, 13:23

    Bună, Ema! „Cartea verii” a apărut la Young Art, nu la Arthur, așadar se adresează unui alt grup-țintă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru atenționare! Nu știu de ce mi-a rămas în minte că a apărut la Arthur - se pare că încurc colecțiile Editurii Art, de-acum înainte o să verific.

      Ștergere
  4. Andreea Caleman2 iunie 2017, 13:27

    Cărțile cu momini (Moomin) au apărut la Arthur, dar pot să zic că, deși par de copii, foarte multă lume îmi spune că le-au gustat când erau adolescenți sau chiar adulți. Așa e Tove Jansson - greu de băgat într-o (singură) categorie, după cum bine ai constatat. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain, mulțumesc pentru confirmare, impresia asta mi-a lăsat-o și mie Tove, deși am citit o singură carte și m-am gândit că poate e o întâmplare. La momini n-am ajuns, dar acum mi-ai trezit curiozitatea. :)
      Felicitări pentru traducere, apropo! Mi-a plăcut cum sună textul în ediția românească, atât cât am citit din ea. După ce m-am apucat de ebook-ul în engleză, mi-am prins urechile în toate acele denumiri de plante și, drept să spun, nici nu le-am mai căutat - nu că în română aș fi știut exact cum arată, dar măcar îmi sunau familiar. :))

      Ștergere
    2. Andreea Caleman7 iunie 2017, 11:37

      Mulțumesc! Sper să citești și vreuna cu momini, fie și în engleză, dacă preferi. Sunt minunate, dar la noi aproape necunoscute! În Nord și în Japonia au ajuns o adevărată industrie.

      Ștergere
    3. Iată că am și eu o părticică din industria asta - o cană cu momini, care e preferata mea din întreaga colecție de căni și cești. :) Am primit-o în dar de la KJ Mecklenfeld, care scrie tot cărți pentru copii.
      O să citesc neapărat și o carte cu momini, de data aceasta în română, pentru că prefer să am ediția fizică și să mă bucur pe îndelete de ilustrații.
      (Până să termin de scris comentariul, am căutat cărțile apărute la noi și chiar am comandat una, „Pălăria Vrăjitorului”. :D)

      Ștergere
  5. Oh shit, cateva sute de carti...0_0 Stiu cum e cu cumparatul lor in mod obsesiv, si eu am facut treaba asta, am reusit insa in ultima vreme sa ma controlez. Nu cumpar mai mult de 2-3 carti o data cu exceptia a doua sau trei ori pe an, atunci am voie.

    Daca nu ai o problema cu anticariatul, iti recomand targulcartii.ro, au zeci sau sute de mii de carti, la preturi foarte bune.

    P.S Foarte frumos articol, dar daca-mi permiti o sugestie, pe viitor mai bine il imparti in doua. E prea lung pentru timpul pe care il au oamenii astazi si e posibil sa nu fie citit pana la capat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mă minunez când îi aud pe alții spunând că mai au doar câteva zeci de cărți necitite și că nu-și cumpără altele până nu ajung la o cifră rezonabilă de „necitite”. Aș vrea să mă pot abține și eu de la noi achiziții, dar în mod clar e vorba de o boală. :)) Din nefericire, am descoperit deja site-ul Târgul Cărții, am ditamai whishlist-ul acolo și periodic iau ceva de la ei. În cazul cărților care se găsesc greu am o scuză, dar în rest...

      Mulțumesc pentru sugestie, sunt conștientă că scriu articole mult prea lungi, total inadecvate vremurilor în care trăim. :)) Inițial mi-am propus să scriu fragmente scurte în jurnal, de-a lungul întregii luni, însă deocamdată nu m-am ținut de plan și am scris tot textul odată. Sper ca de acum înainte să scriu la timp (pe cât posibil), poate jurnalul va fi mai ușor de citit în felul ăsta.

      Ștergere
  6. Cartea lui Bassani e aparuta si in romaneste. Inca de pe vremea comunistilor, reeditata la Cotidianul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, am aflat de ediția românească de la Bogdan-Alexandru Stănescu, care a recomandat într-un interviu tot ciclul „Ferrara” al lui Giorgio Bassani, în special „Ochelarii cu ramă de aur”.

      Ștergere
  7. O informatie foarte utila, o adevarata surpriza: La Curtea Sticlarilor evenimente literare.Cat priveste ''Cartea verii"" m-ai facut curioasa. Pare ceva deosebit, indiferent de apartenenta sa la colectia Young Art sau Arthur, esenta mesajului tau domina, faptul ca in aceasta carte descoperim si acel altceva dincolo de aparente. Multumesc pentru lista autorilor hispanici, acum am o lista completa, dincolo de Borges, Cortazar, Bolano... etc. am aflat nume noi. Stilul tau de a da informatii intr-un mod atat de placut ma duce cu gandul la "Femeia de hartie", carte pe care nu numai ca am citit-o dar am respirat-o, am adulmecat-o, am visat-o.In ceea ce priveste lungimea jurnalului tau, eu nu gasesc ca este greu de urmarit, dimpotriva provoaca, te face curios sa afli lucruri noi. Continua-ti jurnalul , Ema, mai ales ca ne plimbi prin atatea cotloane literare atat de frumoase !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu cât de des se organizează evenimente literare la Grădina Sticlarilor, dar sper să mai fie și altele. E un loc diferit de Curtea Sticlarilor de pe Șelari - grădina asta se află pe Vasile Lascăr, la nr. 36.
      Mă bucur că ți-am trezit curiozitatea pentru „Cartea verii”. :) Și eu aș vrea să mai citesc ceva de Tove Jansson, deși am auzit că asta ar fi cartea ei cea mai faină. Nu se știe însă niciodată...
      Hihi, mulțumesc mult pentru încurajări, Alice! Infrasun are dreptate, e atât de multă informație în zilele noastre, încât puțini oameni au răbdare să citească un articol lung. Eu sunt conștientă de lucrul ăsta, dar scriu atât cât simt nevoia. Comparația cu Femeia de hârtie mă onorează - și mie mi-a plăcut foarte mult cartea lui Rabih Alameddine. Chiar m-am apucat acum să recitesc ce-am scris despre ea și mi-am amintit ce poftă grozavă de lectură mi-a trezit. :)

      Ștergere
  8. In privinta scriitorului Giorgoi Bassani, au mai aparut si :"Batlanul" editura Univers, Colectia Meridiane si "Gradinile Finzi-Contini" Colectia Cotidianul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, de ediția de la Cotidianul pomenea și Val mai sus. O să caut edițiile românești, deși nu mă grăbesc, am destule cărți care-și așteaptă rândul. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.