duminică, 23 iunie 2013

Târfe asasine - Roberto Bolaño


Târfe asasine este prima mea incursiune în proza, fie ea scurtă sau lungă, a lui Roberto Bolaño. Ce pot să spun? Am fost fermecată de talentul său de povestitor, de imaginaţia uneori surprinzătoare, care împleteşte amănunte reale cu întâmplări fabulate. Mi-a plăcut senzația de visare care m-a cuprins pe măsură ce mă adânceam în povestirile din această colecţie, ca şi cum aş fi stat împreună cu scriitorul lângă un foc de tabără, iar el, aflat pe punctul de a adormi, mi-ar fi murmurat întâmplări din viaţa lui reală sau imaginară. Astfel se poate explica de ce povestirile sunt, în cea mai mare parte, lipsite de un final concret - fapt care m-a deranjat un pic la început, dar mai apoi am descoperit un farmec aparte în acest văl de mister şi de neîmplinire, ca şi cum poveștile ar fi putut continua ceva mai încolo, după o scurtă pauză (sau pui de somn, după caz). 

Personificând diferite caractere, dar lăsând impresia că își păstrează, de cele mai multe ori, identitatea, Bolaño se oprește asupra unor întâmplări de viață disparate, banale sau extraordinare, literare sau microbiste. Două dintre ele sunt relatate de către B., un alter-ego al scriitorului (care revine şi în alte colecții), iar majoritatea sunt narate la persoana întâi singular, ceea ce întărește senzația de confesiune. Singura care rupe acest tipar este chiar Târfe asasine; aceasta curge sub forma unui monolog şi este, totodată, singura povestire în care protagonistul este de sex opus - o femeie (nu neapărat târfă și ucigaș de profesie, sau poate că da) care a răpit un bărbat necunoscut, pe care l-a zărit la televizor, la finalul unui meci de fotbal (atenție, deci, microbiști! Nu vă lăsați agățați de o femeie necunoscută, oricât de trăznet ar arăta). 

Femeile sunt târfe ucigaşe, Max, sunt maimuţe rebegite de frig care se uită în zare dintr-un copac bolnav, prinţese care te caută în întuneric, plângând, atente la cuvinte pe care nu le vor putea rosti niciodată. Trăim în echivoc şi în echivoc ne planificăm ciclul vieţii.

Personajele lui Bolaño sunt fie obişnuite, fie ieşite din comun, aşa cum este cazul protagonistului din Prefigurarea lui Lalo Cura (la locura, adică nebunia, v-aţi prins?), a cărui mamă este actriţă în filme porno, fapt care îi apare fiului la fel de normal ca şi traficul de droguri. În schimb, el este preocupat, într-un mod obsesiv, de Pajarito Gómez, un actor porno înzestrat cu un tremur interior care vrăjea audienţa.

Întoarcerea este una dintre cele două povestiri cu accente suprarealiste; este relatată din punctul de vedere al unei fantome (sau, poate, al sufletului), care îşi urmează trupul lipsit de viaţă și intră, astfel, în cîteva situaţii imprevizibile. Aceasta este una dintre poveștile care mi-au plăcut cel mai mult, în ciuda unei scene destul de groteşti, care implică tocmai cadavrul (mă atrag subiectele ceva mai sumbre, trebuie să recunosc). Cealaltă povestire cu tentă fantastică este Întâlnire cu Enrique Lihn, în care naratorul îşi povesteşte visul în care l-a întâlnit pe scriitorul chilian decedat. 

Buba relatează povestea uimitoare a unor jucători de fotbal care încep să câştige meciurile la care participă, datorită - aparent - ritualurilor dubioase executate în baie de către un coechipier african. Bolaño a reuşit să scrie despre fotbal fără să mă plictisească, având în vedere că evit să citesc orice are legătură cu sporturile. 

În Fotografii, Arturo Belano (protagonistul din Detectivii sălbatici) se află undeva în Africa şi frunzăreşte o antologie (reală) a poeziei franceze (La poésie contemporaine de langue française depuis 1945), o ocazie pentru a comenta asupra poeţilor şi a scrierilor lor, la fel cum face şi în Vagabond în Franţa şi în Belgia. Îmi este un pic ruşine să recunosc, dar majoritatea numelor menţionate îmi sunt necunoscute. Aş putea să urmez exemplul unora dintre cititori, care, în loc să fie intimidaţi, iau aceste referinţe ca recomandări pentru viitoarele lecturi. 

Am început să caut informaţii despre ceea ce ar putea fi real în aceste povestiri: tatăl lui Bolaño a fost boxer - adevărat; mama sa a fost un star porno - fals; s-a mutat cu întreaga familie în Mexico City - adevărat; a fost arestat sub suspiciunea de a fi terorist, fiind eliberat mai apoi, fără a fi fost torturat - incert (această experienţă este descrisă în Carnet de bal); a vagabondat prin Franţa, Belgia şi Spania - adevărat; a jucat fotbal - cel mai probabil; s-a căsătorit cu o femeie catalană şi s-a stabilit lângă Barcelona - adevărat; Nicanor Parra este scriitorul chilian favorit - adevărat; a avut o experienţă mistică - cine poate şti?


*** 

În limba engleză, povestirile din acest volum se regăsesc în două colecţii separate, Last Evenings on Earth şi The Return, pe când traducerea românească este fidelă ediţiei originale, în limba spaniolă. 


Editura: Curtea Veche, 2009 
Număr de pagini: 211
Traducere: Alina Cantacuzino

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...