Târfe asasine – Roberto Bolaño

duminică, 23 iunie 2013


„Târfe asasine” este prima mea incursiune în proza, fie ea scurtă sau lungă, a chilianului Roberto Bolaño. Ce pot să spun? Am fost fermecată de imaginația și de talentul său de povestitor. Mi-a plăcut senzația de visare care m-a cuprins pe măsură ce mă adânceam în povestirile din acest volum, ca şi cum aş fi stat împreună cu autorul lângă un foc de tabără, iar el, aflat pe punctul de a adormi, mi-ar fi murmurat întâmplări din viaţa lui reală, în care s-au insinuat o sumedenie de amănunte fabulate. Prozele sunt, în cea mai mare parte, lipsite de un final concret – fapt care m-a cam deranjat la început, dar mai apoi am descoperit un farmec aparte în acest văl de mister şi de neîmplinire, ca şi cum poveștile ar fi putut continua ceva mai încolo, după o pauză.

Personificând diferite caractere, dar lăsând impresia că își păstrează, de cele mai multe ori, identitatea, Bolaño se oprește asupra unor întâmplări de viață disparate, banale sau extraordinare, cu temă literară sau microbistă. Două dintre ele sunt relatate de către B, un alter-ego al scriitorului care revine şi în alte volume, iar majoritatea sunt narate la persoana întâi singular, ceea ce întărește senzația de confesiune. Singura care rupe acest tipar este chiar „Târfe asasine”, care curge sub forma unui monolog şi este, totodată, singura povestire în care protagonistul este de sex opus: o femeie (nu neapărat târfă și nici ucigaș de profesie, sau poate că da) a răpit un bărbat necunoscut, pe care l-a zărit la televizor, la finalul unui meci de fotbal. 

Femeile sunt târfe ucigaşe, Max, sunt maimuţe rebegite de frig care se uită în zare dintr-un copac bolnav, prinţese care te caută în întuneric, plângând, atente la cuvinte pe care nu le vor putea rosti niciodată. Trăim în echivoc şi în echivoc ne planificăm ciclul vieţii.

Personajele lui Bolaño sunt fie obişnuite, fie ieşite din comun, aşa cum este cazul protagonistului din Prefigurarea lui Lalo Cura (la locura, adică nebunia, v-aţi prins?), a cărui mamă este actriţă în filme porno, fapt care îi apare fiului la fel de normal ca traficul de droguri. În schimb, el este preocupat într-un mod obsesiv de Pajarito Gómez, un actor porno înzestrat cu un tremur interior care vrăjea audienţa.

Întoarcerea este una dintre cele două povestiri cu accente suprarealiste; este relatată din punctul de vedere al unei fantome (sau, de ce nu, al unui spirit) care îşi urmează trupul lipsit de viaţă, intrând astfel în câteva situaţii imprevizibile. Este printre prozele care mi-au plăcut cel mai mult, în ciuda unei scene destul de groteşti, care implică tocmai cadavrul (mă atrag subiectele ceva mai sumbre, trebuie să recunosc). Cealaltă povestire cu tentă fantastică este Întâlnire cu Enrique Lihn, unde naratorul îşi povesteşte visul în care l-a întâlnit pe scriitorul chilian decedat. 

Buba relatează povestea uimitoare a unor jucători de fotbal care încep să câştige meciurile la care participă, în aparență datorită ritualurilor ciudate executate în baie de către un coechipier african. De regulă, evit să citesc orice are legătură cu sportul, însă Bolaño a reuşit să scrie despre fotbal fără să mă plictisească. 

În Fotografii, Arturo Belano (protagonistul din „Detectivii sălbatici”) se află undeva în Africa şi frunzăreşte o antologie (reală) a poeziei franceze („La poésie contemporaine de langue française depuis 1945”), o ocazie pentru a comenta asupra poeţilor şi a scrierilor lor, la fel cum face şi în Vagabond în Franţa şi în Belgia. Trebuie să recunosc că majoritatea numelor menţionate îmi erau necunoscute, dar aş putea să urmez exemplul unora dintre cititori, care, în loc să fie intimidaţi, iau aceste referinţe drept recomandări pentru viitoarele lecturi. 

Am început să caut informaţii despre ceea ce ar putea fi real în aceste povestiri: tatăl lui Bolaño a fost boxer - adevărat; mama sa a fost un star porno - fals; s-a mutat cu întreaga familie în Ciudad de Mexico - adevărat; a fost arestat sub suspiciunea de a fi terorist, fiind eliberat mai apoi, fără a fi fost torturat - incert (această experienţă este descrisă în Carnet de bal); a vagabondat prin Franţa, Belgia şi Spania - adevărat; a jucat fotbal - cel mai probabil; s-a căsătorit cu o femeie catalană şi s-a stabilit lângă Barcelona - adevărat; Nicanor Parra este scriitorul chilian favorit - adevărat; a avut o experienţă mistică - cine poate şti?

(În limba engleză, povestirile din acest volum se regăsesc în două colecţii separate, Last Evenings on Earth şi The Return, pe când traducerea românească este fidelă ediţiei originale, de limbă spaniolă.) 


Editura: Curtea Veche, 2009 
Număr de pagini: 211
Traducere: Alina Cantacuzino
Titlu original: Putas asesinas, 2001


Niciun comentariu

Un produs Blogger.