vineri, 21 iunie 2013

Pedro Páramo - Juan Rulfo



La finalul multor zile și după un document de 70 de pagini plin de cuvinte noi, am reușit să termin Pedro Páramo, prima mea lectură în limba spaniolă (mă refer la un roman, căci mai citisem Cartea întrebărilor a lui Pablo Neruda). Mă simt de parcă am câștigat un premiu, serios! Lăsând mulțumirea de sine la o parte, nu sunt sigură că am ales totuși cartea potrivită. Pe lângă înțelegerea mea limitată a limbii spaniole, subiectul romanului mi-a adâncit și mai mult confuzia lecturii. Am trecut prin stări alternative de frustrare și încântare, pendulând între dorința de a citi mai repede și bucuria de a înțelege în sfârșit ce se întâmplă în acest roman. Pe de altă parte, ritmul lent al lecturii m-a determinat să mestec pe îndelete minunata sonoritate spaniolă. În Pedro Páramo, această limbă plină de muzicalitate, ajunsă în mâinile magice ale lui Juan Rulfo, respiră poezie prin fiecare cuvânt.

Datorită incursiunii mele fragmentate în acest roman, mă gândesc și acum la el ca la un vis sau la o secvență halucinatorie, desprinsă parcă din Twin Peaks-ul lui David Lynch, unde flash-uri de lumină dezvăluie pe neașteptate oameni ciudați și situații stranii. Sau poate că am reușit să deslușesc, în ciuda pasului de melc (sau tocmai datorită lui), fascinația pe care povestea lui Juan Rulfo a stârnit-o în mintea atâtor cititori iluștri.

Realitatea, sau ceea ce noi credem că este realitate, se deplasează dintr-odată într-un alt timp și într-un alt loc, transformând romanul într-un gigantic cub Rubik cu toate culorile amestecate. Pedro Páramo m-a dus un pic cu gândul la romanul lui José Donoso, Obscena pasăre a nopții, deși acesta din urmă este un melanj nebunesc de situații și personalități încâlcite, cu o poveste mult mai confuză decât a romanului de față.

După moartea mamei, Juan Preciado sosește în Comala pentru a-și găsi tatăl, Pedro Páramo, dar este întâmpinat de un sat aparent părăsit, arid și pustiit, mai fierbinte decât iadul, cu totul diferit de locul minunat, mustind de viață, pe care-l cunoscuse din amintirile mamei sale. Juan aude murmure și voci ce par să izvorască din ziduri și din pietre, dar cu toate acestea nu zărește pe nimeni, iar străzile și piațetele rămân pustii. Treptat, în circumstanțe stranii, îi întâlnește pe câțiva dintre locuitorii Comalei, femei și bărbați în vârstă care se poartă ciudat și uneori dispar fără urmă. Mulți dintre ei au cunoscut-o pe Dolores, mama lui Juan, iar una dintre bătrâne știa deja de sosirea lui Juan. Am fost fascinată de peregrinările lui Juan Preciado prin Comala - scene halucinante care dezvăluie o lume magică, obsedantă, cu o puternică amprentă suprarealistă.

Acest fir narativ este întrerupt de ecouri dintr-o altă lume - pe un fundal luxuriant de ploaie și de vegetație, auzim gândurile unui alt personaj, ascuns și misterios la început; treptat, aflăm evenimente disparate care s-au întâmplat cu mult timp în urmă, pe vremea lui Pedro Páramo, când Comala era o așezare plină de viață. Oamenii pe care îi întâlnește Juan populează atât trecutul, cât și prezentul, granița temporală devine neclară, dar lucrurile încep să se așeze pe măsură ce înaintăm în povesteDin fragmente împrăștiate, asemănătoare pieselor unui puzzle, reconstituim povestea lui Pedro Páramo, un mexican bogat, crud și despotic, care se căsătorește cu Dolores numai pentru a scăpa de datorii. Singura lui slăbiciune este iubirea pentru Susana San Juan, femeia de care este îndrăgostit din copilărie, dar care nu poate fi niciodată a lui. 

Deși protagonist al acestui roman (mai ales în cea de-a doua parte), Pedro Páramo este un personaj imposibil de iubit, un anti-erou care mi-a stârnit câteva accese de ură, știrbindu-mi un pic din plăcerea lecturii. În spaniolă, páramo înseamnă pământ necultivat, un nume care își îndeplinește sensul atunci când Pedro influențează destinul Comalei, transformând-o dintr-o așezare vie într-una pustie, cu un trecut apăsător, încărcat de viciu și crimă. Dar, până la urmă, chiar așa este Mexicul - un amestec de lucruri fascinante și detestabile, un melanj pitoresc și totodată puțin înfricoșător, peste care tronează obsesia mexicanilor față de moarte, obsesie care saturează din plin acest roman.  

Iubesc realismul magic, iar romanul lui Juan Rulfo a avut, se pare, o influență semnificativă asupra acestui gen literar. De asemenea, iubesc Mexicul (chiar dacă de la distanță), iar dacă voi vizita vreodată această țară, aș vrea să fiu acolo pentru Día de Muertos, petrecându-mi noaptea într-un cimitir inundat de lumini, laolaltă cu oamenii locului. Încheind cu o notă de umor negru (și vă rog să nu citiți mai departe dacă nu cunoașteți romanul), sper să mă aflu deasupra, și nu dedesubt, precum Juan Preciado.


***


Pedro Páramo a fost publicat în 1955 și este a doua carte a lui Juan Rulfo, după Câmpia în flăcări, o colecție de proză scurtă apărută în 1953. Autorul a rămas în istoria literaturii doar prin aceste două volume, datorită influenței majore pe care a avut-o asupra dezvoltării realismului magic. Jorge Luis Borges considera Pedro Páramo una dintre cele mai bune cărți ale literaturii universale, iar Gabriel García Márquez spunea că nu a mai încercat asemenea senzații de când a citit Metamorfoza lui Kafka.



Editura: RAO, 2006
Număr de pagini: 192
Traducere: Ileana Scipione


6 comentarii:

  1. Să știi că m-ai făcut să-mi cumpăr ambele cărți scrise de acest autor și a fost suficient să le frunzăresc după ce am deschis coletul, ca să-mi dau seama cât de mult mă bucur. Le-am găsit pe elefant la 10 lei/buc., însă m-au costat de fapt mult mai puțin căci am avut un voucher de 100 lei și per total am ieșit cam la o treime din prețul de librărie al tutror cărților comandate. Abia aștept să le citesc! Cred că știi senzația aceea când ai vrea, dacă s-ar putea, să citești nu știu câte cărți în același timp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, super tare, chiar sunt curioasă ce alte cărți ți-ai mai luat. Mă bucur tare mult că ți-ai îndreptat atenția și spre Juan Rulfo, care este cam ignorat (și la noi, și în afară), deși scrierile lui, așa puține și mici cum sunt, au avut o influență masivă asupra literaturii din America Latină. N-am ajuns și la colecția de povestiri, pentru că mi-aș dori să o citesc tot în spaniolă, dar nu găsesc niciodată timp (căci trebuie să stau cu dicționarul alături).
      Ei, de-abia aștept să văd ce părere ai despre ”Pedro Páramo”.
      Și da, știu prea bine senzația aceea de care vorbești - care, în cazul meu, dă uneori în disperare. :)

      Ștergere
  2. Abia am început cartea și deja simt că mă topesc de plăcere. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oau, ce mă bucur, Andreea! Sper ca Pedro Paramo să nu-ți strice starea de bine, eu l-am cam detestat, recunosc...
      În altă ordine de idei, sunt curioasă ce părere ai despre „Accidentul” lui Ismail Kadare, pe care am văzut că îl citești. Eu l-am pus mai la capătul listei, cumva am senzația că e mai slab decât celelalte. Sper să îmi înlături îndoielile, dar sunt pregătită să fac față și criticilor. :)

      Ștergere
    2. Să știi că am abandonat puțin Accidentul. Ori nu am avut starea necesară pentru el, ori am ales cartea nepotrivită pentru a-l cunoaște pe Kadare. Deși ar fi trebuit să mă captiveze povestea așa cum începe ea, am citit vreo 50 și ceva de pagini și apoi am lăsat-o deoparte. E încă pe ”noptieră”. :)

      Deocamdată sunt fascinată de ” Pedro Paramo”, mai mult decât credeam că voi putea fi. :) Păcat că Juan Rulfo a scris atât de puțin. Puțin, dar consistent

      Ștergere
    3. Of, îmi pare rău că nu te-a prins cartea lui Kadare, și eu cred că nu e cea mai potrivită pentru a-l „inaugura” pe scriitor. Poate că n-ar fi o idee rea să citești altceva de el - „Palatul viselor”, „Florile înghețate din martie” sau „Spiritus”... Contează mult ce carte citești prima oară, te poți îndrăgosti de un scriitor și apoi îi ierți câte o carte mai slabă, sau nu te farmecă deloc și cu greu te mai întorci la el.
      Dar mă bucur că îți place Juan Rulfo. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...