marți, 9 februarie 2016

Grădina de ciment - Ian McEwan



În sfârșit, am reușit să citesc o carte de Ian McEwan, dar am impresia că am ales-o pe cea mai ciudată dintre ele. Grădina de ciment este primul roman al autorului britanic, publicat în 1978, la vârsta de 30 de ani. Am aflat că, datorită acestui roman și a celui care a urmat (The Comfort of Strangers, pe care am constatat că îl am în original - yeey!), Ian McEwan s-a ales cu porecla „Ian Macabre”. 

Grădina de ciment este o lectură scurtă, însă foarte intensă și tulburătoare, care atinge niște subiecte destul de șocante. În mod clar, cartea nu va fi gustată de toată lumea. Am ales-o la recomandarea unei prietene, care mi-a spus că seamănă un pic cu Trilogia gemenilor de Ágota Kristof - una dintre cărțile mele preferate. Prin ideea transmisă și prin senzația de disconfort pe care o creează lectura, pe mine m-a dus cu gândul, mai degrabă, la Împăratul muștelor de William Golding, iar unele secvențe mi-au amintit și de Invizibil al lui Paul Auster. Dacă aveți o minte deschisă, o afinitate pentru cărțile mai bizare și capacitatea de a face față unor subiecte neobișnuite și neplăcute, atunci Grădina de ciment s-ar putea să fie pentru voi. 

Primele fraze ne introduc direct în subiect, prefigurând stranietatea poveștii relatate de Jack, fiul cel mare al unei familii cu patru copii; la început, avem impresia că el ne va vorbi despre moartea tatălui și nu intuim întâmplările ciudate și răscolitoare care vor urma. Dacă nu vreți să știți mare lucru despre carte înainte de a o citi (și chiar e păcat să stricați lanțul de surprize care vă așteaptă cu dezvăluiri premature), atunci vă sfătuiesc să evitați prezentarea de pe copertă, care destăinuie cam multe despre subiect. 

Nu mi-am omorât tatăl, deși uneori cred că am dat și eu o mână de ajutor în această privință. Și pentru că a coincis cu un moment decisiv din viața mea, moartea lui a părut neînsemnată față de ceea ce a urmat. [...] Spun această scurtă poveste despre moartea sa pentru a arăta cum de ne-am pomenit, eu și surorile mele, cu atât de mult ciment la dispoziție. (pag. 9)

Pe scurt, cartea cuprinde povestea neobișnuită a patru frați care sunt nevoiți să se descurce singuri, fără supravegherea și îndrumarea adulților: Julie, sora mai mare, Jack, Sue și Tom, fratele cel mic. Prin ochii adolescentului Jack, pătrundem în intimitatea unei familii care, deși la prima vedere pare una relativ obișnuită, ascunde câteva aspecte disfuncționale ce vor influența evoluția (sau involuția) celor patru copii. Tatăl este irascibil, sever și manipulator, iar mama este o ființă tăcută, lipsită de autoritate. Părinții sunt oameni solitari, care trăiesc într-o casă mare și izolată, înconjurată de terenuri virane. Nimeni nu le calcă pragul, iar copiii nu își invită niciodată acasă colegii de școală. 

Nu ne vizita nimeni. Nici mama și nici tata, atunci când trăia, nu aveau alți prieteni în afara familiei. Fuseseră amândoi singuri la părinți, iar bunicii mei erau cu toții morți. [...] Tom avea câțiva prieteni cu care se juca uneori pe stradă, dar nu l-am lăsat niciodată să-i aducă în casă. Nu exista nici măcar un lăptar pe strada noastră. Din câte îmi aminteam, ultimii oameni pe care-i văzusem fuseseră brancardierii care-l luaseră pe tata. (pag. 28)

La prima vedere, nici Jack nu pare un adolescent ieșit din comun: el îi imită pe adulți din dorința de a părea matur și responsabil, se masturbează, este asocial, nu-l interesează școală, îi repugnă schimbările hormonale prin care trece și își respinge trupul ca pe un organism străin. Însă Jack are un cinism nefiresc, fantezii bolnăvicioase și o detașare emoțională care ne pun pe gânduri. Nu este apropiat de tată, pe care îl înfruntă fără prea mare succes. Julie, sora cea mare, îl fascinează și îl intimidează totodată prin secretele și tăcerile ei, care emană independență și forță. În ce o privește pe mamă, Jack a fost uimit să descopere, la opt ani, că ea exista chiar și atunci când el era plecat la școală:

Când aveam opt ani, m-am întors într-o zi acasă prefăcându-mă grav bolnav. Mama mi-a făcut pe plac. Până după-amiaza târziu am zăcut și am privit-o făcându-și treburile, iar când se ducea în cealaltă parte a casei ciuleam urechile. Eram uimit să descopăr faptul că avea o viață numai a ei. Mama exista, chiar și când eram plecat la școală. Atunci revelația acestui lucru fusese memorabilă, nu însă și dureroasă. Ea nu era o invenție a mea sau a surorilor mele, cu toate acestea continuam să o inventez și să o ignor. (pag. 32)

Atmosfera acestui roman este excelent construită de Ian McEwan, în cuvinte puține care reușesc totuși să transmită o stare apăsătoare, străbătută de neliniște. Dincolo de fraze am resimțit tăcerea, izolarea, singurătatea, întinderea nesfârșită a zilelor de vară în care nu este nimic de făcut. Este admirabil cadrul minimalist în care se desfășoară povestea: casa cea mare și veche, asemănătoare unui castel, și împrejurimile sale dezolante. Am avut senzația că cei patru copii trăiesc la marginea lumii, în afara civilizației, într-un peisaj ce împrumută o notă distopică. 

Există și un film bazat pe cartea lui Ian McEwan, regizat de Andrew Birkin, cu Charlotte Gainsbourg în rolul lui Julie. Deocamdată mi-a fost de ajuns lectura cărții și nu cred că aș vrea să văd filmul prea curând.


[spoiler]

Citind Grădina de ciment, m-am lămurit că incestul este unul dintre puținele subiecte pe care mi-e greu să le tolerez. Ceva este extrem de greșit la chestia asta și, oricât mi-aș dori eu să fiu un cititor imparțial și deschis la minte, nu reușesc să privesc cu detașare acest subiect. Cred că din același motiv nu am fost prea încântată de Invizibil de Paul Auster, dar îmi dau seama că, în cartea lui McEwan, incestul are o justificare - mai mult, pare un proces natural și inevitabil pentru doi adolescenți lipsiți de îndrumare, care nu au apucat să își întipărească anumite tabuuri în structura lor morală. Copiii cei mari preiau rolurile membrilor dispăruți ai familiei: este un joc de-a adulții, o simulare a maturității care scapă de sub control - pentru că nu mai există niciun control din partea celor care cunosc și impun regulile societății, nicio măsură a moralității și a normalității. 

Este interesant că, după moartea ei, mama îi apare lui Jack în coșmaruri, dojenindu-l pentru faptul că se masturbează. Aceste vise par a fi ultimele reminiscențe ale moralității, prea slabe însă pentru a oferi o călăuzire fermă prin labirintul de instincte primare în care se afundă Jack. Masturbarea pare a fi singura lui preocupare importantă și este de-a dreptul macabru că moartea tatălui corespunde primei picături de spermă (momentul decisiv de care Jack vorbește la început). Și-a iubit Jack părinții? Sau a fost mai degrabă o dependență emoțională uitată repede în fața amăgitoarei libertăți care i se așterne înainte? Este interesant și gestul lui Jack de a netezi urma lăsată de tată în ciment - un gest spontan care înlătură o urmă ce ar fi durat, un memento despre trecut și tot ce a însemnat el.

Sue pare a fi singura care își păstrează normalitatea, refuzând jocurile cu tentă sexuală pe care le accepta înainte. Ea se izolează în camera ei, citește mult și ține un jurnal în care păstrează vie amintirea mamei. Micuțul Tom, care își transferă nevoia afectivă asupra lui Julie, se ascunde de viața dificilă din afara casei: mai întâi prin dorința de a deveni fată, apoi prin comportamentul de bebeluș care îi redă senzația de ocrotire și siguranță. Cât despre Julie, nu pot spune că am înțeles-o în totalitate. Ea are un cerc de prieteni și chiar un iubit (deși la final înțelegem că este virgină), pare mai responsabilă, mai matură, și multă vreme i-a refuzat lui Jack dorința de a o vedea goală. 

De ce Grădina de ciment? Grădina casei pare a fi singura preocupare (și bucurie?) a tatălui, universul strâmt, dar grandoman, pe care vrea să-l izoleze de restul lumii prin ziduri înalte - la fel cum viața familiei este izolată de societate. Însă, după primul infarct și - posibil - gluma lui Jack (deși aceasta pare doar o observație prin care adolescentul își dă o importanță nejustificată), tatăl își pierde interesul pentru grădină și decide să o acopere cu ciment. Să amesteci cimentul și să-l întinzi peste o grădină îngrijită era o fascinantă provocare, spune Jack. A înăbuși natura sub ciment este, mai degrabă, un act profanator, care augmentează existența retrasă și sterilă a familiei. 

Printr-o turnură bizară a sorții, cimentul destinat grădinii ajunge să o acopere și să o conserve pe mamă, ca un substitut grotesc al pământului - un mormânt sterp în care ciclul firesc al naturii este în aparență blocat. Așa cum dormitorul mamei devenise centrul casei în perioada dinaintea morții, și cufărul plin cu ciment devine un punct central în viața copiilor, un loc de pelerinaj și un secret care îi unește pe cei patru. Nu știu dacă merg prea departe cu speculațiile, dar toată povestea m-a dus cu gândul la Adam și Eva, care au trăit în necunoaștere în grădina Edenului, iar după alungarea lor au avut o relație incestuoasă din care s-a născut omenirea.

[spoiler]



Editura: Polirom, 2002
Traducător: Dan Croitoru
Număr de pagini: 190
Titlu original: The Cement Garden, 1978


27 de comentarii:

  1. Ha, ha n-o stiam pe asta Ian Macabre, da' io tot îl ador pe McEwan! :D

    Si eu m-am gîndit la Împaratul mustelor pe tot parcursul lecturii. Iar ideea gradinii raiului care se transforma într-o gradina de ciment e geniala - bravo Ema, superba recenzie, ca de obicei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur că ai aflat un lucru nou despre drăguțul de Ian McEwan (și pe mine m-a amuzat porecla asta, am găsit informația pe Wikipedia). Am dedus între timp că e unul dintre scriitorii tăi preferați - iar eu am ajuns, cu chiu cu vai, abia la primul roman...
      Mulțumesc, Stela, ești tare drăguță, ca de obicei! :D
      Ar trebui să recitesc Împăratul muștelor, l-am cam uitat în mare parte.

      Ștergere
  2. Exact din motivul asta (spoiler), n-am citit-o eu, n-am stomac pentru subiectul asta si nici nu pot sa spun ca ma atrag prea tare povestile macabre. Am citit The Comfort of Strangers care mi s-a parut suficient de ciudata, noroc ca n-a fost prima citita de el, ca nu stiu daca mai reveneam la el. Ia sa citesc si eu un McEwan anul asta, poate Enduring Love, ca tot vreau de mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, eu n-am știut că este vorba și despre acest subiect pe care nu-l prea înghit, în schimb știam oarecum ce se întâmplă cu mama. Deh, mie-mi plac poveștile macabre, la capitolul ăsta am apreciat foarte mult cartea lui McEwan. :)) Glumesc, au fost și alte aspecte interesante.
      Aha, deci și The Comfort of Strangers este ciudată, grozav. O s-o citesc, dacă tot o am în bibliotecă, dar ar fi cazul să încerc altceva între timp, cum ar fi Atonement.

      Ștergere
    2. Oricum, partea cu incestul e asa, ca o acolada finala, o consecinta fireasca (dar nu neaparat asteptata) a evenimentelor. Io zic ca merita citita.

      Ștergere
    3. Spoiler! Spoiler! :)) Ah, eu m-am chinuit să ascund amănuntul ăsta, mai ales că s-ar putea să descurajeze lumea. :))
      Foarte bună observație, Stela. Și mie mi s-a părut un proces natural (avem și câteva hint-uri la început, deși nu era musai să evolueze într-acolo). În povestea lui McEwan, incestul chiar are sens, nu e un artificiu menit să șocheze cu orice preț. Una peste alta, nu-mi pare rău că am citit cartea asta.

      Ștergere
  3. Dupa ce-am rasfoit "Black dog" si "Amsterdam" care nu m-au convins sa le citesc in intregime, am zis sa-i mai dau o sansa si-am luat de la biblio "Sweet Tooth" si "Saturday" care nu sunt atat de negre ca ce descrii tu. Nici macar ciudate nu mi s-au parut, deci le recomand. Le-am savurat pe amandoua, fara sa pot spune ca McEwan a devenit unul dintre preferati.

    Mie mi-au placut la ambele rasturnarile de situatie si ca personajele principale sunt preocupate in permanenta de intrebari existentiale sau se indoiesc de experienta lor de-o viata (vezi neurochirurgul experimentat din Saturday), lasandu-i sa fie totusi oameni normali. Adica personajele lui par "adevarate", nu sunt pretentioase. :)

    Cu siguranta mai iau si altceva de el, poate chiar astea cu suflete chinuite, dar intr-o perioada cand sunt odihnita, am vazut ca aveau o gramada la biblioteca noastra comunala. :)))

    Merci, Ema.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca cainii sunt mai multi. :)

      Ștergere
    2. Ha, mie-mi plac cărțile ciudate, doar că Cement Garden a atins și un subiect pe care îl tolerez foarte greu (sper că n-ai citit spoilerele). Așa că la mine e fix pe invers: dacă o carte ți se pare ciudată, te rog din suflet să mi-o recomanzi. :))

      Sunt atâtea cărți de Ian McEwan, încât, în afară de Atonement, nici măcar nu știu ce anume să aleg. Îți mulțumesc pentru recomandări și scurtele prezentări, mă ajută să-mi fac o idee despre aceste cărți. Sună bine și Sweet Tooth, și Saturday. :)

      Ștergere
  4. dap, cred ca-i inceput cu ceva cam deprimant ....nu toate cartile lui sunt asa de ...sinistre. dimpotriva, mi-aduc aminte ca in "Sweer Tooth" exista multe ironie si personaje absolut normale, care poarta lungi discutii despre muzica, literatura, sex...pe de alta parte, iti inteleg punctul de vedere vis-avis de Gradina de ciment. eu am citit-o pe la 16-17 ani si stiu ca mult timp mi-am amintit-o si m-a bantuit. personal, te rog sa mai abordezi cartile lui McEwan, si ma gandesc acum la "Ispasire", "Inocentul" si "Legea copiilor".:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oai, ce devreme ai citit cartea asta! E de înțeles că te-a bântuit multă vreme (prima mea carte „șocantă” a fost Luni de fiere, dar am citit-o mai târziu, pe la 19-20 de ani).
      „Grădina de ciment” nu mi s-a părut chiar deprimantă, deși e drept că mi-a transmis o senzație neplăcută, de disconfort, și cu siguranță nu o pot numi o carte solară. Din fericire, nu m-a descurajat, din contră - sunt curioasă să citesc și alte cărți de Ian McEwan.
      Mulțumesc pentru recomandări, Iulia! Îmi prind bine, pentru că sunt foarte multe cărți de McEwan și e dificil să aleg. „Ispășire” e, teoretic, următoarea pe listă (n-am văzut nici filmul, așa că știu foarte puține amănunte despre subiect).

      Ștergere
  5. Daca nu va sperie putina fizica, cititi Solar. Mie mi se pare cea mai buna...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact pe asta voiam sa o recomand si eu. Pe mine m-a amuzat teribil, iar pe (anti)eroul principal l-am adorat pur si simplu!

      Ștergere
    2. A, Solar era cartea cu antieroul, nu? Îmi amintesc recenzia ta, Stela. :)

      Anonim, mulțumesc pentru recomandare! Recunosc că nu prea mă împac cu fizica (și nici cu matematica, deși am făcut mate-fizică), dar am pus Solar pe lista de lecturi. Eu am rămas cu impresia că Ispășire ar fi cea mai bună carte a lui McEwan...

      Ștergere
    3. fizica e cu totul irelevanta în romanul asta - ba chiar mi s-a parut ca o si pricep, atît de firesc e inclusa. Îs misto amîndoua, da' Ispasirea e mai serioasa :D :D

      Ștergere
    4. În cazul ăsta, nu mai am nicio scuză să nu citesc Solar. :))
      Recunosc, mă atrage mai mult Ispășire - nici filmul nu l-am văzut, tot așteptând să mă apuc de carte. :)

      Ștergere
  6. De o grămadă de timp îmi propun să citesc ceva de Ian McEwan. Recenzia ta m-a făcut curioasă, chiar dacă e cam ciudată povestea cărții, cred că vreau să o citesc. O seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Violeta, și mie mi-a luat foarte mult până am citit prima carte de McEwan, nu ești singura. :) Mai sunt destui autori apreciați la care nu am reușit să ajung până acum, deși îmi doresc asta: Philip Roth, Zeruya Shalev, Virginia Woolf, David Grossman, Isabel Allende, Elif Shafak sunt doar câțiva dintre ei. Dar, na, toate la timpul lor. :)

      Mă bucur că te atrage „Grădina de ciment”, chiar dacă e mai ciudată. Partea bună e că lectura nu durează mult, dar eu sper să nu dai cu cartea de pereți. :))

      Ștergere
    2. Tocmai mi-am comandat-o și aștept cu nerăbdare să vină. Sunt foarte curioasa! ^_^

      Ștergere
    3. Ieei! Sunt tare curioasă cum o vei percepe, Violeta. Sper că n-ai citit spoilerele și nici celelalte comentarii, iar dacă nu ai făcut-o, nu citi nici descrierea cărții - e mai bine să nu știi nimic :D

      Ștergere
  7. Mi-ai făcut poftă, așa că am citit și eu cartea, într-o seară. Într-un mod "dubios" mi-a plăcut foarte mult. Aș fi preferat să nu știu despre ce este vorba dinainte căci pe tot parcursul cărții am așteptat să ajung acolo. Mi-a lăsat senzația că totul s-a întâmplat într-un mod natural și firesc, nimic macabru sau oripilant :) Este a doua carte pe care o citesc a lui Ian, după Pe plaja Chesil, care nu pot să spun că m-a impresionat, dar a fost ok. Mai am în bibliotecă câteva cărți ale lui: Comforul străinilor (am văzut filmul, mi-a plăcut foarte mult, îmi închipui cum este cartea), Inocentul, Atonement și The child in time. Deci cu siguranță rămâne pe lista de citit! În încheiere, nu pot să ratez momentul și să nu "mă dau mare" în fața ta (cu altceva nu am cu ce!) că i-am citit pe Zeruya Shalev, Virginia Woolf și David Grossman! Sper să-mi ierți momentul euforic :)) Aștept recenzia la Îndrăgostirile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult că ai citit-o și că ți-a plăcut! Nu toată lumea rezonează cu un asemenea subiect și, într-adevăr, era și mai bine dacă nu știai despre ce este vorba. Eu am știut doar ce se întâmplă cu mama, parțial - și asta m-a atras, dintr-o fascinație pentru subiectele un pic macabre.
      Hmm, nu știam că există și un film după The Comfort of Strangers, dar aș prefera să citesc cartea, dacă tot o am în bibliotecă și e scurtă. Nu știu la ce să mă aștept, nu vreau să aflu nimic dinainte nici despre cartea asta, dar e semn bun dacă ți-a plăcut subiectul. :)
      Hihi, n-am ce să-ți iert, mă bucur că ai citit acești autori și, în general, mă bucur că ai descoperit o nouă pasiune, lectura - ba chiar ai ajuns să devorezi cărțile mai ceva ca prăjiturile. :))

      Ștergere
    2. Nici eu nu stiam de film, si ce distributie! Trebuie sa-l caut.

      Ștergere
  8. Cu asta am început și eu și am zis că never-ever nu mai citesc ceva scris de el :) Apoi m-am îmbunat și am citit Durabila iubire (miah), In the Country of Last Things (o distopie absolut bestială) și, preferata mea de până acum, Attonement.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, ”In the Country of Last Things” îi aparține lui Paul Auster, poate de-aia ți-a plăcut așa de mult, că nu e scrisă de McEwan. :))
      Mda, nu cred că o să citesc Durabila iubire, nu prea e lăudată și nici pe mine nu mă atrage în mod special, așa că o las deoparte. În schimb, vreau neapărat să citesc Atonement.
      Mulțumesc pentru vizită, Ionuca! :D

      Ștergere
    2. Durabila iubire are film facut dupa ea, de asemenea ciudatel.

      Ștergere
    3. Nu știam nici de filmul ăsta, dar observ că domnul McEwan are mare succes la ecranizări! :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...