vineri, 5 februarie 2016

Yeonmi Park - Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord



Pentru noi, viața într-o țară precum Coreea de Nord pare un coșmar, dar iată că, în prezent, 25 de milioane de oameni își duc existența între granițele ermetice ale acestui „paradis socialist”, suportând foamea, lipsurile și abuzurile. Mulți dintre ei continuă să creadă că trăiesc în cea mai bună țară din lume și nu au de ce să invidieze pe nimeni. Istorie personală împletită cu portretul cutremurător al unei țări, Drumul către libertate este genul de carte pe care o citești pe nerăsuflate, cu inima strânsă și cu ochii măriți de uimire. Fiecare pagină aduce noi informații interesante și povești incredibile despre una dintre cele mai sărace și mai represive țări din lume, care nu a pășit încă în secolul XXI. Pentru că a fugit din Coreea de Nord și a vorbit în repetate rânduri despre nedreptățile care se petrec în țara ei natală, Yeonmi Park este considerată o trădătoare și „o marionetă a propagandei pentru drepturile omului” de către regimul nord-coreean.

Excelenta carte a jurnalistei Barbara Demick, Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord, mi-a trezit interesul pentru această țară prea puțin cunoscută, așa că am vrut neapărat să citesc și Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord. Cartea cuprinde povestea unei tinere nord-coreene care, la vârsta de 13 ani, a fugit peste graniță împreună cu mama ei, căzând în mâinile traficanților de persoane din China. Au reușit să ajungă în Coreea de Sud abia doi ani mai târziu, însă aventura lor nu s-a terminat aici: au trebuit să facă un salt forțat în timp și să cunoască gustul amar al libertății. Pentru Yeonmi, a fost o luptă pentru supraviețuire uneori rușinoasă și degradantă, care i-a furat copilăria și i-a știrbit demnitatea. La început, ea a ținut ascunse unele părți ale poveștii ei, din dorința de a uita trecutul chinuitor. Însă, pe măsură ce a scris această carte, întregul adevăr a trebuit să iasă la lumină, cu toate deciziile și actele reprobabile la care a fost nevoită să recurgă pentru a supraviețui. 

Când a părăsit Coreea de Nord, Yeonmi Park nu visa la libertate, căci nu știa nici măcar ce înseamnă să fii liber. Pur și simplu, ea era dispusă să-și riște viața pentru a nu mai suferi de foame. Dar mai exista un motiv: acela de a o găsi pe sora ei, care fugise în China cu câteva zile înainte. Yeonmi Park a fost o tânără îndoctrinată și naivă, care a învățat de timpuriu că nu trebuie să aibă propriile păreri și nici să pună la îndoială popaganda regimului. Ea era convinsă că dictatorul Kim Jong Il îi putea citi gândurile, așa cum mama ei și milioane de nord-coreeni fuseseră convinși că tatăl său, Kim Ir Sen, era nemuritor. La 15 ani, când a ajuns în Coreea de Sud, educația ei era echivalentă cu doi ani de școală primară. 

În lumea liberă, copiii visează la ce vor să se facă atunci când vor fi mari și cum își pot folosi talentele. Când aveam 4-5 ani, singurul lucru pe care doream să-l fac ca adult era să cumpăr câtă pâine voiam și s-o mănânc pe toată. Când îți este mereu foame, nu te gândești decât la mâncare. (pag. 54)

Născută în 1993, la începutul cumplitei perioade de foamete de la mijlocul anilor '90, Yeonmi Park a crescut într-o țară diferită de cea pe care o cunoscuseră părinții ei în anii '60-'70. Pe atunci, statul plătea salariile și asigura tuturor mâncare, îmbrăcăminte, îngrijire medicală și locuri de muncă. După căderea comunismului, țara a rămas fără ajutorul oferit de China și Uniunea Sovietică, iar economia s-a prăbușit. Coreea de Nord s-a transformat într-o națiune de infractori - oameni care au fost nevoiți să încalce regulile stricte ale regimului pentru a supraviețui: corupția, mita, hoția și chiar și capitalismul de piață au devenit un mod de viață

Părinții lui Yeonmi au recurs, ca mulți alții, la afaceri ilegale pentru ca fiicele lor să nu moară de foame, să aibă încălțări noi și bani pentru urgențele medicale. În multe privințe, familia Park a dus-o mai bine decât alți nord-coreeni, deși norocul nu a fost întotdeauna de partea lor. Tatăl, descurcăreț și rezistent, avea talent de negustor și era mai conștient de situația reală din țară. În schimb, pentru multă vreme, mama lui Yeonmi nu a pus la îndoială autoritatea regimului de a-i controla viața, deși avea studii superioare și un caracter puternic, iar unele experiențe dezamăgitoare ar fi trebuit să-i deschidă ochii: 

Credea sincer că țara era centrul universului și Kim Ir Sen și Kim Jong Il aveau puteri supranaturale. Credea că soarele răsărea datorită lui Kim Ir Sen și că, atunci când s-a născut Kim Jong Il într-o cabană de pe muntele nostru sacru, Paektu (în realitate, el s-a născut în Rusia), sosirea lui în această lume a fost marcată de un curcubeu dublu și de o nouă stea strălucitoare pe bolta cerească. Era atât de spălată pe creier, încât, atunci când a murit Kim Ir Sen, a intrat în panică. Parcă murise însuși Dumnezeu. „Cum de se mai învârte Pământul?”, se întreba ea. Legile fizicii pe care le studiase la facultate erau anulate de propaganda care i se inoculase toată viața. Aveau să treacă mulți ani până să-și dea seama că Kim Ir Sen și Kim Jong Il nu erau decât niște oameni care învățaseră de la Iosif Stalin, modelul lor sovietic, cum să facă populația să-i adore ca pe niște zei. (pag. 46)

Este incredibil că un om matur și educat poate crede asemenea absurdități, dar trebuie luat în considerare că, odată cu lecțiile, elevii nord-coreeni îngurgitează o porție zdravănă de propagandă. „Spălarea pe creier” are loc acasă, la școală și la întrunirile săptămânale din cartier, iar loialitatea față de familia Kim este un amestec de venerație, frică și fascinație. Pentru locuitorii din zona de graniță cu China, intruziunea lumii exterioare - prin filme și seriale piratate, prin emisiuni ale televiziunii chineze și toate produsele care se găsesc pe piața neagră - a diluat influența și autoritatea regimului. Tinerii de vârsta lui Yeonmi aduc încet o schimbare din interiorul țării - dacă se va schimba ceva din interior, rămâne de văzut -, însă oamenii din zonele izolate își păstrează patriotismul și devotamentul față de regim. Milioane de nord-coreeni sunt în continuare convinși că țara lor este cea mai minunată din lume, iar sud-coreenii și americanii sunt dușmanii lor de moarte. 

Această dictatură, atât emoțională, cât și fizică, este întărită în fiecare aspect al vieții. De fapt, îndoctrinarea începe imediat ce înveți să vorbești și mama ta te duce în cârcă la întrunirile inminban la care trebuie să participe toată lumea. [...] Imediat ce intri la școală, ți se predau cele zece principii ale regimului, precum cele zece porunci din Biblie. [...] În Coreea de Nord, până și aritmetica este un instrument de propagandă. O problemă tipică suna cam așa: „Dacă tu ucizi un nenorocit de american și tovarășul tău ucide doi, câți nenorociți de americani morți sunt în total?”. (pag. 60)

Din povestea lui Yeonmi Park am înțeles mai bine cum milioane de oameni pot să aibă încredere în balivernele servite de familia de dictatori ce conduce țara de trei generații. Chiar dacă această încredere începe să se clatine în fața intruziunii lumii exterioare și a tuturor promisiunilor care nu se îndeplinesc, oamenii nu prea au de ales. După cum am aflat din Nimic de invidiat, Coreea de Nord are cea mai mare armată pe cap de locuitor din lume, iar revolta ar însemna trimiterea în lagăre sau chiar moartea. Soluția este fie mimarea loialității, fie evadarea - însă nu există nicio cale sigură de a fugi din țară. Din această carte am mai aflat un lucru interesant, care explică mecanismul gândirii unui nord-coreean: atunci când nu are altă modalitate de scăpare, psihicul uman poate face față unor realități contradictorii - o capacitate ce poartă numele de „dublugândit” (e clar că trebuie să recitesc 1984, pe care l-am uitat în mare parte). 

Nord-coreenii au două variante ale realității care le răsună în minte în orice moment, ca niște trenuri care gonesc pe linii paralele. Una este ceea ce ești învățat să crezi; cealaltă este ceea ce vezi cu ochii tăi. Abia când am fugit în Coreea de Sud și am citit o traducere a romanului lui George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, am găsit un cuvânt pentru acestă situație aparte: dublugândit. Aceasta este capacitatea de a avea în minte două idei contradictorii în același timp - fără să înnebunești.
Datorită acestui „dublugândit” poți să scandezi dimineață sloganuri care denunță capitalismul, apoi să te duci la piață după-amiază ca să cumperi cosmetice sud-coreene de contrabandă. (pag. 65)

***

Este dificil să-ți faci o părere clară despre Coreea de Nord, pentru că vizitatorii străini au acces doar în zonele cosmetizate ale țării, iar locuitorii sunt fie prea loiali regimului (a se citi, spălați pe creier), fie prea înfricoșați să spună adevărul. Singurele mărturii vin din partea celor care au reușit să fugă - majoritatea aflați sub protecția anonimatului, pentru că regimul îi consideră trădători -, dar și în cazul lor există anumite îndoieli în privința acurateții și a credibilității informațiilor. De exemplu, Barbara Demick s-a asigurat că se apropie cât mai mult de adevăr prin intervievarea unor transfugi din aceeași zonă a țării și prin confruntarea riguroasă a declarațiilor. 

Povestea lui Yeonmi Park despre Coreea de Nord seamănă în multe privințe cu ceea ce am aflat din Nimic de invidiat. Am regăsit aici întunericul care învăluie localitățile lipsite de curent electric, frigul și foamea, liniștea tulburată doar de zgomotele naturale ale vieții cotidiene, venerarea familiei Kim și istoriile mirobolante despre realizările lor, populația împărțită în trei caste principale după sistemul songbun (în care este extrem de greu să urci, dar extrem de ușor să cobori), ședințele săptămânale de propagandă și autocritică, abundența de spioni și turnători (căci este o îndatorire cetățenească să pârăști pe oricine) și multe alte amănunte incredibile.

Ceea ce aduce nou Drumul către libertate este relatarea întregului parcurs străbătut de Yeonmi și mama ei pentru a ajunge în Coreea de Sud. Am aflat cu uimire despre traficul de persoane din China, unde femeile nord-coreene sunt vândute bărbaților chinezi care nu și-au putut găsi o nevastă. Unele dintre ele știu ce le așteaptă și acceptă această viață de sclave într-o familie străină, ca singura modalitate de a scăpa din Coreea de Nord; cu toate acestea, ele trăiesc cu teama permanentă că vor fi descoperite de poliție și trimise înapoi în țară. Am mai aflat cât de greu este pentru un nord-coreean să se adapteze unei lumi complet noi și să învețe să gândească pe cont propriu, cât de dificil este să scape de umbra regimului și de o mentalitate impregnată în toate fibrele ființei sale.

Nu am știut niciodată că libertatea poate fi ceva atât de crud și de dificil. Până în momentul acela, crezusem întotdeauna că eram liberă dacă puteam să port blugi și să mă uit la ce filme vreau fără să mă tem că voi fi arestată. Acum îmi dădeam seama că trebuia să gândesc tot timpul - și asta era extrem de obositor. Erau momente când mă întrebam dacă, în caz că nu ar fi existat foamea aceea perpetuă, nu mi-ar fi fost mai bine în Coreea de Nord, unde alții gândeau și alegeau în locul meu. (pag. 230)

Cartea este scrisă într-un stil limpede și concis, cu informații bine structurate și dozate, fără a cădea în melodramă și creînd uneori chiar un ușor suspans. Concizia scriiturii m-a surprins la început, până am realizat că Yeonmi Park a scris cartea cu ajutorul lui Maryanne Vollers, un ghostwriter (nimic neobișnuit, dacă vrei ca povestea ta să capete o formă comestibilă - și Malala Yousafzai și-a conceput cartea împreună cu Christina Lamb). Oricum, ar fi fost neobișnuit ca Yeonmi să dea dovadă de un asemenea talent literar, chiar dacă ea vorbește despre foamea de studiu și dragostea pentru literatură pe care le-a descoperit odată ajunsă în Coreea de Sud: 

Mi-am promis să citesc o sută de cărți pe an și m-am ținut de promisiune. Citeam ca să-mi umplu mintea și să-mi alung amintirile urâte. Dar am descoperit că, cu cât citeam mai mult, cu atât gândeam mai profund, aveam o viziune mai largă și emoțiii mai puțin superficiale. [...] Simțeam la propriu cum creierul meu prinde viață, de parcă se formau noi conexiuni în locuri care până atunci fuseseră sterpe și întunecate. Citind, învățam ce înseamnă să fii viu, să fii om. (pag. 242/243)

***

Yeonmi Park alături de
mama și sora ei (sursa)
Între timp, Yeonmi Park a devenit o figură foarte cunoascută și o activistă pentru apărarea drepturilor omului. Totuși, povestea ei nu este lipsită de controverse. Într-un articol din The Diplomat, jurnalista Mary Ann Jolley atrage atenția asupra mărturiilor contradictorii pe care Yeonmi Park le-a oferit de-a lungul timpului, în diverse interviuri, conferințe și emisiuni televizate. Cea mai mare discrepanță este legată de povestea tatălui ei: într-un interviu oferit jurnalistei în 2014, Yeonmi a afirmat că a fugit din Coreea de Nord împreună cu mama și tatăl ei; în schimb, la summit-ul Young One World din Dublin (un video cu discursul lui Yeonmi aici), ea a povestit că a fugit în China doar cu mama, căzând amândouă în mâinile traficanților de persoane. Unele observații din articol au însă o nuanță de absurd: faptul că un nord-coreean nu poate fi executat pentru că a văzut un film american, așa cum a afirmat Yeonmi, ci este, în schimb, condamnat la muncă silnică pentru acest „delict”, arată cât de ușor e să pierzi din vedere ceea ce contează de fapt: un om condamnat pentru că a văzut un film.

Am citit acest articol înainte de a începe cartea și trebuie să recunosc că, pe moment, m-am gândit să renunț la lectură, dar curiozitatea a fost mai puternică. Mi-am propus totuși să păstrez o mică distanță și o doză de neîncredere față de povestea lui Yeonmi Park. Pe parcursul lecturii, m-am lămurit însă că informațiile pe care le oferă despre Coreea de Nord sunt, în cea mai mare parte, asemănătoare cu ceea ce aflasem din Nimic de invidiat. Nu am de unde să știu dacă povestea ei și a familiei sale este întru totul adevărată, dar, până la proba contrarie, aleg să cred în versiunea lui Yeonmi. Ea chiar vorbește în carte despre acest subiect al declarațiilor contradictorii, spunând că, la început, a schimbat într-adevăr unele detalii despre fuga familiei sale în China, pentru a ascunde faptul că a fost vândută și violată. Însă, după ce a început să lucreze la Drumul către libertate, și-a dat seama că nu trebuie să mai ascundă nimic, că fără întregul adevăr viața ei nu va avea nici o putere, nici un sens.

Este ciudat ca o persoană care abia a împlinit 21 de ani să-și scrie povestea vieții, mai ales cineva care are un secret pe care încearcă de atâția ani să-l ascundă. Însă imediat ce am început să-mi pun amintirile pe hârtie am știut că nu mai pot ascunde nimic. Cum aș putea să le cer oamenilor să accepte adevărul despre Coreea de Nord, să accepte adevărul despre ceea ce se întâmplă cu femeile care fug în China și cad în mâinile unor călăuze și violatori, dacă nici măcar eu nu sunt în stare să-l accept? (pag. 277)

Yeonmi Park a aflat că este supravegheată îndeaproape de guvernul nord-coreean și chiar a primit avertismentul de a avea grijă ce spune. Nu doar atât: Coreea de Nord a lansat pe internet câteva filmulețe în care Yeonmi este numită „ciuperca otrăvitoare ce a crescut dintr-un morman de gunoi” sau „marionetă a propagandei pentru drepturile omului”; în aceste filme, familia ei este denigrată și denunțată de foștii vecini și prieteni (am găsit un exemplu tragi-comic aici). Un alt interviu mai recent cu Yeonmi Park aici.

Descoperirea Fermei animalelor de George Orwell a fost un adevărat punct de cotitură pentru mine. Am simțit că Orwell știa de unde eram și prin ce trecusem. Ferma animalelor era de fapt Coreea de Nord, iar el descria viața mea. Îmi recunoșteam familia în animalele acelea - bunica mea, mama, tata și eu: eu eram unul dintre „noii porci” care nu aveau nici o idee. Reducerea ororii din Coreea de Nord la o simplă alegorie i-a anulat puterea pe care o avea asupra mea. M-a ajutat să mă eliberez. (pag. 244)




Editura: Polirom, 2015
Traducere: Ioana Aneci
Număr de pagini: 286
In Order to Live: A North Korean Girl's Journey to Freedom, 2015



17 comentarii:

  1. Pe asta nu am cumparat-o, dar cu siguranta o voi lua. De data asta am incredere in cele 5 stele pe care i le-ai oferit. In schimb mi-am cumparat Suki Kim - Fara tine, noi nu existam. Dar inca nu am citit-o. Mai pe dupa jumatatea anului.

    Ai dat cumva spoiler cand ai spus ca au cazut in mainile traficantilor chinezi? Sau aflam asta din primele pagini si nu e spoiler?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda. N-am numarat bine, de fapt imi joaca privirea feste. Sunt doar 4 stele. 5 au fost la "Nimic de invidiat". Deci e mai slaba, pentru ca tu oricum ai tendinta de a supraevalua cartile.

      Ștergere
    2. Eram sigură că ai cumpărat cartea asta, m-am și mirat că încă nu ai citit-o. După cum m-ai luat la rost anul trecut, n-aș fi zis că eu o voi citi înaintea ta - și nu m-am grăbit deloc. :))

      A, deci aveai încredere în 5 stele, dar 4 par subit prea multe? :)) Cartea e faină, scrisă concis și cu multe informații interesante, dar m-am abținut să-i dau o notă mai mare din cauza controverselor legate de povestea personală a lui Yeonmi Park (nu știu dacă ai citit și ultimele paragrafe din recenzie).

      De obicei ascund anumite informații la spoilere, dar în cazul acesta m-am gândit că nu are rost, din moment ce Yeonmi menționează partea cu traficanții de persoane (și altele) încă din primele pagini, la Prolog. Oricum, stai liniștit, informația asta nu-ți dezvăluie de fapt ce s-a întâmplat. Sunt multe aspecte care te vor surprinde.

      Sunt curioasă cum ți se va părea cartea lui Suki Kim, am auzit și păreri nu foarte favorabile despre ea. Nu înțeleg, însă, de ce o lași pentru jumătatea anului. Ți-ai stabilit deja ordinea lecturilor pe tot anul? :D

      Ștergere
    3. La inceputul anului mi-am propus lecturi mai stufoase, de peste 400 de pagini. Pe urma, cand vad ca sunt in urma cu planul de lecturi si tu ai 80 de carti citite si eu doar 12, o sa bag d'alea subtiri :p

      Ștergere
    4. Haha, stai liniștit, Gabriel! După cum merge treaba, am impresia că anul ăsta voi citi și mai puțin decât anul trecut. :))

      Ștergere
  2. Impresionant. Mai mult, cutremurător. Dacă n-ai fi citit tu cartea şi dacă nu ai fi scris despre ea, nu aş fi aflat nimic despre realitatea asta.
    Mă bucur că ai continuat lectura, mai ales după ce ai citit articolul ăla în care era pusă în discuţie credibilitatea poveştii domniţei Park. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vrei să spui că nu știai nimic despre viața în Coreea de Nord? Nici eu nu eram la curent cu acest subiect înainte de a citi „Nimic de invidiat”, dar am senzația că, oricât aș citi despre asta, tot nu e de ajuns. E un subiect care mă fascinează și mă oripilează în același timp, însă e interesant că mă atrag doar cărţile de non-ficțiune. Există şi ficțiune despre Coreea de Nord (cum ar fi ”The Orphan Master's Son” de Adam Johnson), dar nu sunt foarte curioasă să o citesc.
      Și eu m-am bucurat că am trecut peste neîncredere și am citit „Drumul către libertate”, pentru că am aflat foarte multe informații de care habar n-aveam - despre ce se întâmplă cu nord-coreenii care fug în China sau despre procesul de integrare în societatea sud-coreeană. Ce am scris eu mai sus nu acoperă decât o zecime din cantitatea de informații, aproape fiecare pagină vine cu ceva interesant.
      Ah, îți mulțumesc pentru corecturi, Vio. :D

      Ștergere
  3. Ema,
    da, nu ştiam nimic. Adică am prins că a murit tătucu şi a rămas ficioraşu', că mai "scapă" cîte unul, că au început să lase străini în ţară (chiar dacă în zone cosmetizate), mă gîndeam că e un fel de mmm România pe vremuri, Cuba pînă nu de foarte mult...

    Un aspect amuzant şi nu chiar: în primul meu semestru la facultate în Germania am cunoscut în contexte diferite studente din Coreea. Adică la primul curs, cînd ne prezentam cu toţii, eu ziceam sînt vio şi sînt din România, iar ele ziceau sînt cutărică şi vin din Coreea. la care eu întrebam de sud sau de nord. pentru restul lumii un răspuns firesc: "de sud!!!!!!!", pentru mine întîi un factor de surpriză: ce chestie, dom'le, da' chiar niciuna să nu fie din nord?! asta se întîmpla în 2012 cred... bine, în Frankfurt chiar sînt foarte mulţi sud-coreeni, au multe reprezentanţe ale unor firme mari aici, dar eu nu avusesem ocazia pînă atunci să cunosc persoane cu origini coreene. :)

    apoi am văzut şi asta: http://www.quickmeme.com/meme/3rjzmi :D

    cu mare plăcere corecturile, mai ales că sînt tot acolo! :PPP

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum ar veni, a rămas nepotul. :)) Eu sper să nu se ajungă până la strănepot, oare cât va mai dura chestia asta aberantă? Din ce am citit, situația nord-coreenilor nu prea seamănă cu cea din România comunistă (despre Cuba nu știu prea multe la capitolul istorie, doar că au avut un comunism mai relaxat). Cred că mai degrabă seamănă cu Rusia din perioada lui Stalin - chiar aș vrea să citesc o carte și pe tema asta.

      Poți găsi niște puncte comune cu România (dictatură-lagăre-oprimarea celor cu origini nesănătoase-cultul dictatorului) dar, cum zicea cineva, dacă melcii, broaștele sau câinii nu se regăsesc în meniul tradițional românesc, înseamnă că am dus-o un pic mai bine. Din „Nimic de invidiat” am ținut minte, pentru că m-a marcat, faptul că nu mai exista picior de broască în Coreea de Nord în perioada marii foamete. Iar Yeonmi spune că oamenii își țineau câinii în casă noaptea, altfel ar fi fost furați în secunda doi (am dedus că cei care încă aveau câini o duceau mai bine).

      Oh, mulțumesc pentru poveste! Hihi, am aflat din cartea lui Yeonmi că studenții sud-coreeni sunt foarte competitivi și ambițioși, ție cum ți s-au părut? A, stai, acum mi-am adus aminte că am cunoscut și eu o fată din Coreea de Sud, care aterizase în orașul meu natal cu nu știu ce organizație creștină. S-a întâmplat în vara când trebuia să învăț pentru facultate, era cazată chiar în blocul meu, închipuie-ți! N-am stat mult pe gânduri și am abordat-o (la piață!), ne-am vizitat (de la o scară la alta, haha), m-a învățat câteva cuvinte în coreeană și chiar am corespondat după ce a plecat. Hmm, uite că datorită ție mi-am amintit de ea! :D

      Mda, încă n-am apucat să corectez.

      Ștergere
  4. Interesant, posibil sa citesc si eu cartea. Initial am vrut sa ma apuc de Somewhere Inside, dar m-am razgandit dupa ce am citit cateva recenzii negative.

    Anul trecut am vazut 2 clipuri de la TED cu teme similare, si am emotii sa nu ma plictisesc. Pare de-a dreptul blasfemie sa dai mai putin de 4 sau 5 stele unor asemenea carti.

    Una a fost povestea a unei refugiate (e mai usor de inteles cu subtitrari). Aceasta pare extrem de similara cu povestea lui Yeonmi, mai putin partea cu prostituarea in China.

    Alt clip care m-a impresional a fost povestea unei scriitoare, care s-a infiltrat in Coreea de Nord ca profesoara de engleza pentru fiii politicienilor. Acesta mi s-a parut si mai emotionant. Ciudat, intr-un fel, pentru ca aici nimeni nu a trecut prin greutatile descrise de Yeonmi. Pe de alta parte, nici un final "fericit" nu are.

    Si recenzia ta m-a emotionat. Totusi, parca as citi mai degraba comentarii despre aceste carti, fata de cartile in sine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vera, scuze pentru întârziere...
      N-am auzit de Somewhere Inside, dar parcă nici pe mine nu mă atrage. Eu îți recomand fie cartea lui Yeonmi Park, fie Nimic de invidiat, pentru că îmi vine greu să cred că te vor plictisi. Uneori ai senzația că citești ficțiune despre o țară inventată, iar informațiile sunt atât de interesante încât nici n-o să-ți dai seama când ai terminat lectura.

      Ha, ce potrivire, și eu am urmărit primul TED talk (al refugiatei), dar n-am prea înțeles ce zice, așa că l-am abandonat. Mda, habar n-aveam că există subtitrări! Mulțumesc, m-ai învățat un lucru nou. :))
      Dacă te refereai la Yeonmi când ai zis de prostituarea în China, și eu am crezut la început că despre asta va fi vorba, dar lucrurile sunt mult mai complicate. Nu zic mai multe, că poate citești cartea. :)

      Când ai zis de profesoară, m-am gândit că e vorba de Suki Kim - cartea ei, ”Without You, There Is No Us”, a fost publicată recent și la noi. Aș citi-o și pe aceasta, mai ales că e vorba de o cu totul altă pătură a societății nord-coreene. Oamenii sunt împărțiți în funcție de songbun (un fel de caste), iar cei din clasele privilegiate au alte avantaje și, cu siguranță, alt gen de viață. Familia lui Yeonmi avea un songbun prost, așa că experiența ei a fost diferită. Mulțumesc pentru link, o să urmăresc și acest TED talk.

      Ha, eu zic să încerci măcar una dintre cărți, pentru că o recenzie nu-ți oferă nici 10% din informațiile pe care le vei afla citind cartea. Mai vorbim dup-aia, tot ziceai tu că vrei să încerci și alte genuri literare. :))

      Ștergere
    2. Eu îți recomand fie cartea lui Yeonmi Park, fie Nimic de invidiat, pentru că îmi vine greu să cred că te vor plictisi.

      Am citit si recenzia ta pentru Nimic de invidiat, si mi s-a parut mai antrenanta decat povestea lui Yeonmi. Asa ca am impins-o mai spre inceputul listei de citit (pe GR) :P

      n-am prea înțeles ce zice, așa că l-am abandonat.
      Si eu m-am uitat de mai multe ori la clip pana am inceput sa ma obisnuiesc cu accentul ei. :)

      tot ziceai tu că vrei să încerci și alte genuri literare. :))
      Subtil, subtil Ema. Oricum, pe aceasta cale tin sa te anunt ca am terminat de citit A Handmaid's Tale (si i-am dat 4/5 stele). Recenzia... urmeaza. ;)

      Ștergere
    3. Super, mă bucur că vrei să citești „Nimic de invidiat”. Sunt tare, tare curioasă cum ți se va părea. Autoarea e jurnalistă, iar cartea e scrisă și structurată foarte bine. În plus, am avut încredere că informațiile sunt conforme cu realitatea - căci și acest aspect contează foarte mult.

      Hihi, sper să nu ratez recenzia ta pentru „A Handmaid's Tale”, mai bine salvez link-ul și îl mai verific când am un pic de timp. Oricum, e o notă foarte ok, înseamnă că n-a fost o experiență tragică. :))

      Ștergere
  5. am dat de cartea cu ajutorul blogului tau, so thanks a lot !
    ieri am cumparat-o de la Bokkfest(fiind si la un pret mai mic decat in librarii) si imediat ce termin cartea ce o citesc acum, ma apuc de ea.
    Can't wait :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oana, mă bucur tare mult că te-am impulsionat să citești cartea! Sper să fie o lectură pe gustul tău. :)
      Inițial n-am înțeles cum de ți-ai cumpărat-o de la Bookfest, având în vedere că târgul din București va fi abia în iunie, dar m-am lămurit apoi că în weekendul care a trecut a fost Bookfest la Timișoara. :)

      Ștergere
  6. Am citit "Drumul spre libertate" dintr-o rasuflare si tot intr-un suspin, aveam informatii despre Coreea de Nord insa nu chiar atat de detaliate. Recomand discursul lui Yeonmi(se gaseste pe youtube) de la One Young World Summit din Dublin, despre care face referire si in carte. Astfel de oameni ar merita sa fie modele ptr generatiile noastre de tineri in deruta. Se gaseste la Corint si "Evadare din Lagarul 14", la fel de ofertanta ca povestea lui Park Yeonmi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am urmărit parțial discursul lui Yeonmi Park, după ce am citit cartea. Recunosc că am păstrat o mică doză de neîncredere după ce am aflat de discrepanțele existente în declarațiile ei, deși pot înțelege că a vrut să treacă unele lucruri sub tăcere, de teamă că va fi marginalizată. E ușor să judeci și să joci rolul persoanei moraliste, când nu te-ai lovit de greutățile cumplite prin care a trecut Yeonmi.
      Am pe listă și „Evadare din Lagărul 14”, dar mai întâi aș vrea să citesc „Fără tine, noi nu existăm”, de Suki Kim. Îți recomand și eu „Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord”, de Barbara Demick, în caz că nu ai citit-o.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...