Viața mea printre cărți XVI (Furnici, franceză, fereastră)

duminică, 24 mai 2020

carti Polirom caine
Faceți cunoștință cu Gogoașă, câinele Duracell, care foarte rar stă la pozat. 

În cele din urmă am făcut pace cu Facebook-ul și am reușit să postez mai des – mai des față de anul trecut, în orice caz –, însă acolo totul mi se pare efemer: poveștile dispar după un timp, comentariile cu idei bune sunt îngropate, cine mai are chef să sape prin miliardele de straturi ale platformei? Așa că o să consemnez și pe blog ce-am scris acolo în ultimele luni, strecurând printre vechituri și câteva povești noi, după care voi lua o pauză de la serie, promit. 

Odată cu izolarea, m-am trezit și fără lucru, după ce toate ședințele foto au fost anulate sau amânate. N-o spun cu intenția de a mă plânge, fiindcă deocamdată ne descurcăm și, în fond, n-am fost niciodată obișnuită să trăiesc pe picior mare. Însă la unele lucruri a trebuit să renunț. Așa că am înghițit în sec urmărind parada de reduceri care s-a ținut lanț pe site-urile editurilor și m-am consolat cu gândul că am o grămadă de cărți necitite în bibliotecă. Dar cât să reziști? Până la urmă, am găsit scuza perfectă: e vorba de autori români, dom'le! Și am comandat câteva cărți de la Polirom. Partea bună e că am și chef să le citesc – probabil că o să încep cu „Constantin”, deși toate mă tentează, că de-astea le-am cumpărat. 

cărți Polirom autori români
Am citit deja „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, dar voiam să o am în bibliotecă.
Și mai e o carte pe care sunt foarte nerăbdătoare să pun mâna: „Toți copiii librăresei”,
de Veronica D. Niculescu, care mă așteaptă de vreo lună la redacția editurii.
 

Vio ne întreabă pe unde am călătorit de la începutul anului până acum – eu am rămas uimită să constat că am avut un itinerar livresc destul de variat: Elveția, Turcia, Marea Britanie (6 cărți), Țările de Jos, Israel (2 cărți), Germania, Italia (2 cărți), Rusia, Japonia (2 cărți), SUA, Argentina și Franța (3 cărți). Îmi place să citesc autori din toate colțurile lumii și chestia asta vine natural, fără să mă străduiesc în vreun fel – sunt însă câteva țări în care n-am ajuns deloc și în cazul lor ar trebui, într-adevăr, să fac o alegere conștientă (cu literatura țărilor din Africa stau destul de prost).

Tot de la Vio am aflat de aplicația Drops, care e atât de simpatică, încât de aproape o lună reușesc să mă țin zilnic de lecțiile de franceză și spaniolă, mai ales că fiecare durează doar cinci minute. Cam pe când am ajuns la myrtille și pastèque, m-a apucat un chef grozav să citesc o carte în franceză, așa că am început imediat „Oscar et la dame rose”. Fiindcă mă descurc destul de bine și am prins curaj, urmează „La petite fille de Monsieur Linh”, de Philippe Claudel, „Mes amis”, de Emmanuel Bove și „La Sorcière de la Rue Mouffetard, et Autres Contes de la Rue Broca”, de Pierre Gripari.

Momentan am ajuns la 22 de cărți. Cu tot timpul liber pe care teoretic ar trebui să-l am, nu am citit mai mult în perioada asta, în schimb am citit constant, chiar dacă au fost numai câteva pagini pe seară. În ultima lună a început să prindă contur un ritual care-mi aduce bucurie: când e vreme bună și nu sunt ocupată cu altceva, pe la ora șapte seara scot scăunelul în pridvor, îl capitonez cu salteluța de la un fotoliu vechi, aduc și cana de cafea, cartea și creionul și mă pun pe citit. Însă citesc cu întreruperi: întâi apare Gogoașă, care trage de mine să ne jucăm cu mingea; apoi apare Năsuc, care vrea să intre în casă, pentru a ieși din nou peste cinci minute; mai târziu își face apariția și Nesimțitu', care se scuipă cu Gogoașă sau se încaieră cu Năsuc, depinde cine e prin preajmă; verific dacă s-au copt cireșele, urmăresc o rază de soare prin frunziș sau o albină care – ce ciudat! – tocmai decupează o frunză de trandafir. 

loc de citit în pridvor
Habar n-aveam ce fain arată locul meu de lectură
până n-am ridicat obloanele ferestrei dinspre pridvor, care stau totdeauna închise.

Chiar eram curioasă ce senzații și tulburări mă vor încerca după 15 mai (ziua eliberării, pentru cei care stau departe și nu sunt la curent cu evenimentele din Ro), dar spre surprinderea mea am rămas la fel de calmă și n-am simțit deloc nevoia să plec într-o excursie sau să dau buzna în parc. O fi un soi de hibernare mentală, care mă împiedică să clachez în aceste circumstanțe neobișnuite? Sau am început să mă bucur de ce am prin preajmă, fără să tânjesc tot timpul după spații îndepărtate?

De fapt, ritualul cititului afară m-a ajutat să termin „Swann”. După o pauză de aproape doi ani, am reluat cartea prin februarie, cu mare avânt, pentru a mă împotmoli iarăși, odată cu harababura din martie. Proust e pentru oamenii cu mintea relaxată, eu mă trezeam după o oră la aceeași pagină, fiindcă seara nu mai eram bună de nimic. Mi-am zis că o să fiu de toată jena dacă nu termin nici de data asta primul volum din „În căutarea timpului pierdut”, așa că am adoptat o altă tactică: mi-am impus să citesc în fiecare după-amiază măcar zece pagini și, cătinel-cătinel, am ajuns la final. 

Swann Proust notițe
Cu notițele am rămas în urmă, sper să recuperez la un moment dat.

M-am obișnuit să caut tot felul de cărți pentru a afla dacă au fost traduse la noi și în ce perioadă, iar unul din locurile virtuale la care apelez în mod frecvent este arhiva digitală a Bibliotecii Metropolitane. Așa am observat că, după ce au fost închise filialele, a dispărut și arhiva – fapt care mi se pare de neînțeles. Măcar atâta consolare să ne fi lăsat și nouă: plăcerea de a scotoci prin arhivă cu gândul la ziua când va fi posibil să împrumutăm din nou cărți. Eu nu mă pot plânge, fiindcă o să ating în curând borna de 900 de cărți necitite, dar sunt destui cititori care, din diverse motive, se bazau pe aceste biblioteci publice.

O prietenă care s-a mutat în Australia îmi spunea că acolo i-au anunțat din timp că se închid bibliotecile și au extins și limita de împrumuturi, pentru ca oamenii să nu rămână fără cărți în perioada asta. În alte țări, bibliotecile publice s-au deschis deja. La noi, totul stă sub semnul imprevizibilului: pe pagina BMB se anunță doar că activitatea cu publicul nu va fi reluată în curând. În schimb, s-a redeschis Biblioteca Națională, unde n-am fost niciodată și nici nu mă trage ața să merg – cred că are de-a face cu aerul inospitalier al clădirii, care până acum m-a ținut la distanță. 

E drept că voi privi cu suspiciune o carte care a trecut prin atâtea mâini. Nu poți să o stropești cu clor, s-o fierbi sau să o freci cu spirt. Probabil că o voi coace lent la 70 de grade, pentru jumătate de oră, înainte de a îndrăzni să o răsfoiesc. Sau poate că o voi citi echipată cu mănuși și mască? Rămâne de văzut. Până una-alta, vreau să scap odată de cartea lui Radu Paraschivescu, pe care n-am reușit să o citesc – are un limbaj destul de elaborat, care nu mă atrage deloc în perioada asta.

carte Radu Paraschivescu pisică
Pe vremea când cireșul nu înflorise încă, iar neuronii mei puteau procesa tot felul de lecturi. 

Urăsc cu patimă gândacii de bucătărie. Într-o zi m-am trezit cu unul în cadă, în timp ce făceam duș – apăruse din gaura asta misterioasă al cărei nume științific îmi e neclar (preaplin?). Primul gând a fost să-l lovesc cu dosul parei de la duș, apoi mi-am amintit ce citisem în cartea lui Bernard Werber cu o seară în urmă: „Insectele n-au sistem de reglare a căldurii, ca noi. Când afară sunt optsprezece grade, optsprezece grade sunt și în corpul lor, iar atunci când e caniculă, sângele li se înfierbântă.” Așa că am dat apa caldă la maxim și l-am împroșcat pe nemernic cu un jet puternic și superfierbinte. A dispărut în dosul grilajului și dus a fost, odată cu toată apa din boiler. Însă ce voiam să spun de fapt e că „Furnicile” mi se pare o carte fascinantă, iar toate informațiile (reale) despre morfologia, organizarea și viața socială a acestor insecte mi-au deschis ochii spre o lume necunoscută, aflată chiar sub nasul meu. 

Furnicile Bernard Werber
Între timp am terminat primul volum și l-am comandat pe al doilea
- singurul care se mai găsește, fiindcă celelalte sunt epuizate inclusiv pe site-ul Nemira.

Mi-e foarte, foarte dor să stau la o terasă, una din plăcerile de care începusem să mă bucur și de una singură. Cred că anul ăsta am fost doar o dată: pe 12 martie, când am făcut o plimbare lungă prin oraș și m-am oprit la Copac să mănânc o ciorbă. La cafea am citit câteva pagini din „A Girl Returned”, de Donatella Di Pietrantonio, o poveste care seamănă un pic cu tetralogia Elenei Ferrante (prima jumătate mi-a plăcut, după care n-am mai fost așa entuziasmată). 

carte Donatella Di Pietrantonio cafea

Pe 16 martie a fost ultima oară când am mers într-un parc – chiar înainte de marea închidere. Am luat bicicleta lui C., care s-a dovedit cam mare pentru mine, și am dat o tură de Herăstrău. (Nu știu cum am reușit să mă întorc acasă, pentru că mă dureau toate cele.) Luasem și o carte în rucsac, dar până la urmă n-am citit deloc, am preferat să privesc: oamenii, lacul, copacii. Mi-am dat seama atunci că poate fi riscant să adulmeci un zarzăr înflorit – dacă mai înainte cineva a strănutat chiar peste flori? 

Ritorno 201 Arriaga parc

Iar pe 24 februarie a fost ultima oară când am vizitat un anticariat – preferatul meu, cel din orașul natal, unde am găsit „Învățături pentru delfin", de Mircea Horia Simionescu, o carte recomandată de Ana Maria Sandu.

Dar să închei într-o notă optimistă: până m-am moșmondit eu să public articolul, am rupt ieri lanțul melancolic de „ultime dăți când am făcut ceva” și am ajuns din nou în Herăstrău, împreună cu niște prieteni, fiecare pe păturica lui și respectând distanța regulamentară. Iar seara am avut parte de o experiență inedită: o întâlnire virtuală găzduită de David Collard, cu traducători, editori, scriitori și muzicieni din mai multe țări, unde am avut șansa să particip la invitația prietenului meu irlandez, Declan. Cred că n-ar fi rău să mă scutur de melancolie și să încep, în schimb, o listă cu „prime dăți când am făcut ceva”.

23 de comentarii

  1. Vai, ce-mi place seria asta. Te rog eu să nu faci pauză de la ea, pentru mine postările noi din „Viața ta printre cărți” m-au mega entuziasmat, e seria mea preferată.

    Câte cărți, vai, și toți numai autori români. Îmi dau seama treptat, de ceva vreme, că am cam multe goluri în direcția asta. Dar nu mai nu pot citi „organziat”, să-mi impun să citesc cutare și cutare. Am încercat vreo 2 ani, cam așa, dacă estimez bine, cu mici întreruperi, tot ca să „recuperez” ce n-am citit și consideram eu că mai bine intru în pământ decât să zic „nu, bă, am auzit, dar de citit nu” (ceea ce nu e cea mai inteligentă atitudine, dar na, când ești adolescent îți trec tot felul prin minte, vrei să fii - nu doar să ai - marea cu sarea). Mă simțeam la un moment dat cu musca pe căciulă și fiindcă n-am citit Cei trei muschetari și alte romane clasice (pe care încă nu știu dacă le-aș mai putea savura așa cum aș fi făcut-o la început de generală, spre exemplu, când puteam să stau nemâncată o zi întreagă ca să aflu ce a mai făcut Huckleberry Finn. Încă un capitol, încă un capitol!). Dar îmi dau seama acum că poate tot să alegi „cu inima” e mai bine când vine vorba de cărți - am citit anumite volume când aveam „un feeling” pentru ele și nu mi-a părut rău, am simțit că atunci și-au făcut ele loc să vină la mine, hehe. Așa că am decis să revin la „cititul de plăcere”, deși încă îmi condiționez lecturile uneori (mi-am făcut abonament de scribd și încerc să citesc cărți pe tema ecologismului, Vandana Shiva and co, să mă pun la punct la capitolul ăsta). Sunt curioasă dacă la tine funcționează „condiționările”, în caz că faci asta? I mean, bănuiesc că au fost momente când ți-ai propus să citești mai mulți autori români sau, așa cum ai spus mai sus, ai vrut să termini cartea lui Proust. Au existat momente când ai fost mai „hard on yourself” când vine vorba de lectură? :))

    Ai așa un loc fain de citit, of. Îl ador. La noi n-au înflorit încă trandafirii agățători pe care îi văd la tine în imagine, probabil fiindcă în zona asta suntem într-un fel de sezon tropical, de aproape o săptămână tot plouă. Nici că mă deranjează, să fiu sinceră, mă concentrez mult mai bine când plouă afară și e liniștit (când plouă cu liniște, ca să folosesc o expresie mai poetică). Iar grădina prinde așa o viață, un verde din ăla intens, de nu știu dacă-mi vine să-l mănânc sau să mă culc între straturile de salată și spanac (a treia opțiune e să le imortalizez, ceea ce fac de obicei. Grădina întreagă, nu doar spanacul, desigur).

    P.S. Năsuc asta e o personalitate în fiecare ipostază în care ai surprins-o, de când apare la tine pe blog. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aparent, Năsuc are modelling-ul în sânge – ca toate pisicile, probabil. :)) Ba chiar simte când are loc o ședință foto și își face apariția în 90% din cazuri, e fantastică.

      Hihi, mă bucur să aflu că îți plac postările din seria VMPC, o să mai scriu – oricum le scriu cu mare drag, însă deocamdată încerc să public și câteva cronici, căci la capitolul ăsta am luat o pauză cam lungă. Am câteva articole începute pe care sper să le termin la un moment dat.

      Stai liniștită, și eu sunt foarte în urmă cu literatura autohtonă, deși mereu îmi propun să citesc mai des autori români. Cred că pe undeva stăruie încă o ușoară neîncredere și o teamă că s-ar putea să fiu dezamăgită, moștenite din școală, deși la fel de bine pot să fiu dezamăgită și de literatura străină – sunt cărți foarte populare pe care chiar regret că le-am citit. Luna literaturii mioritice mă ajuta să depășesc conștient bariera asta mentală și, fiind o provocare, mă mobilizam mai ușor – sper să o reiau anul ăsta, măcar pentru mine.

      Sunt de acord cu tine, Simina, cel mai bine e să alegi lecturile cu inima, fără să te lași influențată de părerile celorlalți și, mai ales, de dorința de „a da bine”. Eu nu mă împac deloc cu snobismul ăsta literar – „vai, n-ai citit cutare sau cutare carte?”. Ei, bine, n-am citit-o! Astea sunt lacunele mele și mi le asum. Cu timpul voi încerca să le acopăr, dar numai dacă îmi doresc cu adevărat să citesc o carte. De pildă, „Război și pace” nu mă tentează deloc acum, iar „Ulise” mi se pare mult prea complicat, deși mi-aș dori să-l citesc cândva.

      În cazul meu, condiționările funcționează doar când le privesc ca pe niște provocări care îmi stârnesc interesul sau entuziasmul, altfel am tendința să mă fofilez. Însă dacă e vorba de o provocare-condiționare care se întinde pe o perioadă lungă, șansele să mă țin de ea scad pe măsură ce trec lunile, și-apoi contează și cât timp am la dispoziție pentru lectură. Țin minte că ultima lună mioritică a fost un dezastru – în acel august am plecat foarte des în excursii și n-am prea avut timp să citesc, așa că s-a ales praful de planul meu inițial. Încerc să devin ceva mai disciplinată, poate că prin încercări repetate o să și reușesc. :))

      Și la noi au venit zilele ploioase, iar trandafirii cățărători au început să se scuture, dar încerc să citesc măcar o jumătate de oră afară. Hihi, m-am amuzat foarte tare imaginându-mi cum stai întinsă între straturi de spanac și salată. :))

      Ștergere
    2. Haha, chiar că modelling. Am văzut și clipul de pe insta unde se simțea foarte în largul ei în fața camerei - a fost haioasă rău.

      Foarte fain ai zis în ce privește lacune&co. Așa e.

      Ar fi fain să faci și anul ăsta luna literaturii mioritice - am încercat o singură dată de când ai început provocarea (deși nu mai țin minte cum a mers, dar cel mai probabil am luat-o și atunci tot pe „drumurile mele”).

      Adevărul e că la cât îmi plac salatele și legumele astea - neironic - chiar ar trebui să am o poză întinsă între straturi, cu spanacul de-a dreapta mea :)))

      Ștergere
    3. Hihi, dacă faci poza cu spanacul, să mă tragi de mânecă, fiindcă n-aș vrea să o ratez. :))

      Ștergere
  2. Ema, sper sa nu inchei seria Viata mea printre carti pentru ca imi place foarte mult si mi-e asa drag sa o citesc. Mi se pare asa dragut ca ti-ai gasit locul tau de lectura in afara casei si asta ma face sa ma gandesc si eu la mine si imi dau seama cat de minunat este sa ai posibilitatea sa stai la casa, sa ai acces la lumea de afara altfel decat printr-un balcon micut (bine, sunt si balcoane unde poti sa stai sa citesti si e chair placut, eu n-am avut norocul asta). Fiind prima data cand stau la casa ma minunez de tot ce vad afara, cel mai uimita sunt sa vad cum natura se regenereaza, ceva ce nu vedeam cum trebuie prin geamul de la apartament sau poate eram preocupata, sincer ma emotioneaza.

    Simina, te inteleg perfect si imi pare rau sa aud ca si tu ai trecut prin asta, prin a-ti fi jena sa spui ca nu ai citit un autor. SI eu am simtit-o si recunosc ca si acum ma lupt cu teama asta, desi nu e nimic rusinos. Din pacate, unii oameni, asa cum a spus si Ema, sunt snobi sau cum cum sa-i numim?, asta nu spune nimic despre noi. Citind comentariul tau mi-a adus aminte de faptul ca m-am simtit ca o ratata si mi-a fost foarte greu sa recunosc in fata oamenilor ca n-am inteles Fratii Karamazov si ca am lasat-o balta. Pentru ca pe multi i-am auzit spunand ca este o carte excelenta si ca ce mult le-a placut lor.

    Si eu sunt ca tine (ma bucur sa mai aud ca e cineva asa) care se apuca de o carte dupa feeling... parca ma cheama la un moment dat si eu ma las chemata. Si eu cred ca fiecare carte are momentul ei. Apropo de asta, m-am bucurat ca am citit la Medeleni in my 20s. Stiu ca e una din cartile pe care trebuie sa le citesti in scoala, eu n-am citit-o atunci (nici nu am studiat-o ca sa trebuiasca sa o citesc) si m-am bucurat ca am citit-o cand am citit-o, am inteles-o bine si mi-a mers la suflet.

    Si eu sunt la fel cu literatura romana - am conceptia asta, de care a amintit si Ema, si de care incerc sa scap si incerc sa citesc mai des. CHiar m-a ajutat si pe mine luna literaturii mioritice initiate de Ema (august) si sunt decisa sa ma tin de ea.

    Ema, sunt foarte curioasa cum sunt cartile romanesti, sper sa revii cu recenzii. M-ai facut curioasa in legatura cu Furnicile, mai ales daca zici ca sunt si diverse lucruri interesante si adevarate (mai ales ca sunt invadata de ele - un minus la stat la casa - si trebuie sa stiu mai multe despre dusman :D ).

    Mi se pare de neinteles ca arhiva BMB nu este accesibila, asa sunt si eu, imi place sa "rasfoiesc" prin ea chiar daca nu am in plan sa imprumut ceva imediat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, nu închei seria, doar iau o pauză, poate reușesc să scriu și câteva articole despre cărțile pe care le-am citit în ultima vreme. Mă bucur mult că o citești cu drag!

      În ultimele zile n-am mai ieșit pe prispă să citesc, ba am avut treabă, ba a plouat, dar m-am trezit că îmi lipsește ritualul ăsta – sper să-l reiau în weekend. Așa e, e grozav să ai o curte cu plante și copaci, oricât de micuță ar fi. Sau să-ți amenajezi colțul tău verde, cum a făcut Ella. La ce natură ai tu acolo, nu mă mir deloc că ești uimită! :D Și în cazul meu a fost primul an în care am urmărit cu atenție evoluția plantelor din jur: mai întâi a înflorit cireșul, apoi glicina vecinei (care devenise loc de pelerinaj în cartier, mai ales că s-a suprapus cu perioada carantinei, când parcurile erau închise – dar adevărul e că arăta fabulos), apoi trandafirii cățărători și Mâna Maicii Domnului, după care frunzișul a explodat și am și eu în sfârșit intimitate pe prispă, nu mă mai vede toată lumea care trece pe stradă. :))

      Recunosc că n-am citit La Medeleni, oare acum e prea târziu? Hmm, ar trebui să încerc, totuși. Uite, poate o citesc în august, fiindcă m-am hotărât să reiau luna mioritică (dacă te tentează și pe tine, mă bucur!). Îmi propusesem să citesc și ceva de Hortensia Papadat-Bengescu, dar și de ea am uitat între timp. O să încerc să mă ocup de cărțile astea pe care le-am cumpărat recent, mai ales că aș vrea să aleg o carte românească și pentru clubul de lectură Bibliobibuli.

      Încă nu m-am apucat de „Constantin”, sunt tot la capitolul „lecturi în franceză” și am de gând să profit de cheful ăsta subit și inexplicabil. :)) Am ajuns la povestirile lui Gripari și mai rămâne cartea lui Bove – sunt cărți scurte și cu un limbaj destul de simplu, dar mă ajută să prind curaj.

      Sper să revii cândva la Frații Karamazov, când te vei simți pregătită, și să nu rămâi cu impresia că e o carte pe care nu o poți înțelege. Are unele părți dificile, într-adevăr, nici eu nu le-am digerat prea ușor. Am ajuns foarte târziu la Dostoievski, dar într-un fel a fost mai bine așa, probabil că am citit cartea la momentul potrivit. Momentul potrivit poate fi chiar acela când simți că îți dorești să citești o carte. :) Dar și dacă nu te atrage un roman pe care 90% dintre cititori îl consideră bun, nu mi se pare un capăt de lume – chiar azi constatam că nu a apărut încă acea carte care să fie pe gustul tuturor.

      Ștergere
  3. Inca un lucru: Simina, aici, pe blog, poti sa fii tu insati, fara teama ca cineva te va judeca. Asta este unul din lucrurile care imi plac la spatiul acesta creat de Ema pe blog, lumea e buna si prietenoasa si nimeni nu te judeca in niciun fel, ba, mai mult, cand mi-am facut curaj sa recunosc niste lucruri legate de carti, am descoperit alti oameni care aveau aceeasi parere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, de asta îmi și place să citesc chiar și comentariile de pe blogul ei. :) E ca un bârlog safe pentru cititori de toate culorile.

      Ștergere
    2. Măi, Roxie, așa de tare m-a emoționat comentariul tău! Uite că abia peste două zile mi-am regăsit cuvintele. :D Glumesc acum – îmi place să răspund pe îndelete.
      Mă bucur mult că simți asta și sper să fie la fel și de-acum înainte. (Îți mulțumesc și ție, Simina, pentru gândurile bune!) E drept că nu încurajez atitudini de genul „Știu eu mai bine, tu n-ai dreptate!” sau „Trebuie să citești cartea asta, sigur o să-ți placă!”. Certitudinile astea... Prefer să las loc întrebărilor și îndoielilor. Chiar găsisem într-o carte un motto preferat pe tema asta, dar între timp am uitat și titlul cărții, și motto-ul – cred totuși că l-am notat pe undeva.

      Ștergere
  4. Of...dupa o viata de citit n-am reusit sa-lmistui pe Proust si mereu mi-a fost rusine,dar acum mi-a trecut.Am incercat recent sa recitesc Razboi si Pace,dar nu mai aluneca-cred ca lumea contemporana se indeparteaza atat de vertiginos de trecut incat e greu sa intram in mintea unor personaje de sec 19 si chiar 20.Astept cu nerabdare sa zici ceva de ultima carte a Simonei Antonescu,pe care n-am citit-o,sper sa apara in format digital, in care au binevoit sa publice cateva noutati,intre care Copii de pe Volga de Guzel Iahinha {oi fi scris corect?}si care mi-a placut f.mult .Imi place locul tau de citit,eu am un balcon loggie cu flori in ghivece comandate pe Net,sa-i fac in ciuda lui Covid.Lecturi placute!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă n-ai scris Guzel Iahnia, se acceptă. :)) Eu încă n-am citit nici Zuleiha, dar sper să ajung la ambele cărți, am impresia că vor fi pe gustul meu. Am observat că îmi piere din elan dacă nu citesc la momentul potrivit o carte de care sunt interesată și care ulterior devine foarte populară – îmi zic: ok, e bună, poate să mai aștepte.

      Hmm, așa e, unele cărți clasice au cam îmbătrânit la nivel de limbaj și cutume, dar cred că felul în care sunt percepute depinde de fiecare cititor în parte – sunt oameni care gustă în continuare o narațiune desuetă și găsesc că are un farmec aparte. N-am citit nimic de Tolstoi, trebuie să recunosc – mai degrabă aș alege „Anna Karenina” sau proză scurtă, dar „Război și pace” nu mă atrage aproape deloc.

      Poate că e vorba și de răbdare – în cazul lui Proust, de pildă, chiar e nevoie de multă răbdare. Am avut noroc să rezonez cu scriitura din prima și ultima parte a volumului („Combray” și „Nume de ținuturi”), însă a doua parte („O iubire a lui Swann”) mi s-a părut cam searbădă și repetitivă pe alocuri, la un moment dat chiar obosisem și îmi doream să se termine odată. În schimb, „Combray” mi-a plăcut foarte mult și datorită acestei părți o să-mi fac curaj să citesc și următorul volum.

      Hihi, într-adevăr, plantele creează o atmosferă foarte faină, mereu mi-am dorit să am o încăpere verde – dacă ar fi posibil, ceva de genul acesta (e un clip pe YT despre o tipă care și-a transformat apartamentul într-un soi de junglă). Dar mi se pare complicat să am grijă și de mica grădină pe care am amenajat-o în dormitor, așa că încerc să mă țin departe de florării. :)

      Ștergere
  5. Ma înscriu si eu printre fanii lunii mioritice. Cum locuiesc în Germania, pentru mine literatura româna contemporana a devenit o literatura straina, pe care o descopar cu mare placere. "Toate bufnitele" de Filip Florian si "Interior zero" de Lavinia Braniste le-am facut cadou si-n germana, atât de mult mi-au placut.
    Zile senine si lecturi frumoase!
    E.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ieei, mă bucur că ești interesată de luna mioritică, E.! S-a făcut, în august reiau proiectul. :)
      Uite că n-am ajuns nici la „Interior zero” (pe care îmi propusesem s-o citesc în urmă cu doi ani, în august), nici la „Toate bufnițele”, deși „Degete mici” mi-a plăcut foarte mult și chiar îmi doream să revin la Filip Florian.
      Nu știam că romanul Laviniei Braniște a fost tradus în germană, nice!

      Ștergere
  6. Ma bucur sa aud de scriitori romani contemporani care au fost tradusi in alte limbi. Pe Lavinia Braniste o am si eu pe lista. Acum imi dau seama ca luna literaturii mioritice este aproape, asa ca ar trebui sa incep sa ma pregatesc pentru ea.

    Ella a amintit de ebooks si mi-am adus aminte de durerea mea cu ele, ca sunt prea putine disponibile si e cumva greu sa citesti in romana daca esti departe. Salut faptul ca sunt cateva edituri mari care au ebooks (Humanitas, Polirom si Nemira). Si eu m-am minunat sa vad ca pe Libris exista de cumparat cateva carti nou aparute si in varianta digitala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, da, nici eu nu mi-am dat seama cât de aproape este luna august. 😂
      Azi o să iau o pauză de la lecturile în franceză și o să încep „Constantin”.
      Sper să găsești câteva cărți românești care-ți trezesc interesul, Roxie. :)

      Ștergere
  7. Si mie imi place mult seria "Viata mea printre carti". Ai darul de a da culoare, insemnatate unor lucruri simple pe langa care trecem, dar iata cat de mult ne pot infrumuseta viata. Felul in care descrii momente obisnuite din viata ta imi da o stare pe care nu o pot descrie, e un sentiment de plinatate, de liniste, pentru ca imi transmiti starea ta de bine cu cartile, cu animalutele tale, cu locurile unde citesti...parca as fi intr-un film frumos in care personajul principal ma cucereste prin doar felul de a fi. :)
    As vrea sa te intreb daca o sa ne incanti cu recenzii si despre "Toti copiii libraresei, pe care nu am citit-o si despre "Acasa pe campia Armaghedonului", care mi-a placut enorm.
    Avem multi scriitori autori romani contemporani minunati, intr-adevar. Recomand si Lucian-Dan Teodorovici - Matei Brunul si Bogdan-Alexandru Stanescu - Copilaria lui Kaspar Hauser.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Krysia, îți mulțumesc foarte mult pentru aceste cuvinte frumoase care m-au emoționat! Și îmi pare rău că răspund ceva mai târziu. Să fiu sinceră, nu m-aș fi gândit că rândurile pe care le scriu ar putea trezi o stare de bine și altcuiva, dar mă bucur tare mult că se întâmplă așa! Uite, faptul că voi îmi scrieți mă ajută să scap de temerea că textele din seria asta prezintă interes doar pentru mine.

      Chiar începusem să scriu despre „Toți copiii librăresei” în timp ce citeam cartea, însă n-am continuat recenzia – sper să o reiau spre finalul lunii. Despre romanul Martei Petreu ar fi fost grozav să scriu după ce l-am terminat, fiindcă și mie mi-a plăcut enorm, însă între timp impresiile s-au diluat și ar trebui să recitesc cartea (ceea ce chiar aș vrea să fac la un moment dat, personajul mamei m-a impresionat teribil și mi-a rămas destul de viu în minte).

      Mulțumesc pentru recomandare, împrumutasem la un moment dat „Matei Brunul”, dar nu m-am apucat de carte și în cele din urmă am dat-o înapoi. Aș vrea totuși să o citesc cândva. În schimb, am citit cartea lui BAS și am și reușit să scriu despre ea pe blog (mi-a ieșit o cronică foarte lungă, of).

      Ștergere
    2. Cu drag si sinceritate, Ema ! Uite, si eu raspund tarziu, nu asta conteaza, mai ales ca tu ai de scris multora, nu stiu cum reusesti, dar apreciez mult ca dedici timp si atentie pentru fiecare :)
      Da, personajul mamei din cartea Martei Petreu e incredibil, nu imi vine sa cred ca e real si nu inteleg cum a putut-o ierta. Oricum, e admirabila puterea Martei de a razbi in ciuda sau poate tocmai datorita durerii.
      Inteleg foarte bine ca nu mai poti scrie intr-un fel care sa te multumeasca la o vreme dupa terminarea cartii. Dar sa stii ca si eu as reciti-o ...
      Neaparat sa citesti "Matei Brunul"! E impresionanta !

      Ștergere
    3. E drept că uneori trebuie să îmi aloc timp pentru a răspunde la comentarii, fiindcă nu-mi place să scriu pe grabă, dar o fac cu cea mai mare plăcere. :)
      Ce a fost ciudat în legătură cu cartea Martei Petreu e că personajul mamei a semănat izbitor cu mama unei prietene, așa că pentru mine a fost foarte credibil, dar mi s-a părut totodată straniu să regăsesc în literatură corespondentul unui om despre care auzisem atâtea povești înainte. Prietena mea încă nu și-a făcut curaj să citească cartea și o înțeleg prea bine. Eu aș vrea să o recitesc - dacă reușesc, o să scriu despre ea. Și sper să ajung și la „Matei Brunul”. :)

      Ștergere
  8. Si pozele tale sunt minunate ! Se vede ca esti profesionista :)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc și pentru acest compliment, Krysia! Sunt conștientă că în unele cazuri aș putea face fotografii mult mai bune, dar adevărul e că mi-ar lua mai mult timp și m-aș lungi la infinit, așa că încerc să nu mă mai cramponez de ideea de „perfecțiune”. :)

      Ștergere
  9. CHiar aveam pe lista "Acasa pe campia Armaghedonului", o recomandase cineva intr-un newsletter Decat o Revista si mi-a atras atentia, dar voi, Ema si Krysia, m-ati convins sa o citesc. Cred ca o sa ma apuc de ea in august, sa sarbatoresc cum se cuvine luna literaturii mioritice :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ieei, ce mă bucur! Sper să fie pe gustul tău – oricum, am încredere că o să-ți spui părerea cu sinceritate. :) Acum m-am gândit că poate ar fi mai bine să fac un grup separat pe Fb pentru Luna mioritică, în locul evenimentelor – în felul ăsta, recomandările, impresiile și discuțiile vor rămâne într-un singur loc, de la un an la altul.

      Ștergere

Un produs Blogger.