Viața mea printre cărți XV: Numai despre pisici

miercuri, 6 mai 2020

pisica Năsuc Lecturile Emei
Într-o zi de izolare am vrut să-mi fac o poză cu Năsuc, dar m-am trezit cu o gheară în ochi.

Este astăzi ziua pisicilor de pretutindeni? Nu este, dar s-au strâns câteva mici povești pe tema asta și, cum în ultima perioadă am avut și zile mai puțin bune, un subiect simpatic e fix ce-mi trebuie pentru a mă mobiliza să scriu din nou pe blog. Adevărul e că dau de pisici peste tot, în cărți și în viața reală, ba le-am întâlnit și într-una din emisiunile All U Can Read – cea în care e invitat Alex Tocilescu, desigur. E un interviu mai vechi în care se vorbește despre un volum de Murakami, „Bărbați fără femei”, și l-am ascultat tocmai când citeam cel mai recent roman al scriitorului japonez, „Uciderea comandorului” – unde, culmea, pisicile lipsesc aproape cu desăvârșire. O familie de pisici e menționată în treacăt, dar cam atât – în schimb, avem așa: puț, casă izolată pe munte, dimensiune paralelă, muzică, gătit și un calm ireal; mi-a picat foarte bine lectura asta.

Prin martie, am dat peste un citat cu temă felină în „Lumi eterice”, un volum cu povestiri de Tatiana Tolstaia. Vorbind despre intruziunea credințelor păgâne în ortodoxismul rus, autoarea spune următoarele: „Înainte de a se muta în casă, un rus va pune o pisică să treacă pragul pentru a curăți locul de spiritele rele, după care va chema un preot să îl sfințească. Uneori, ordinea este inversată, dar numai după ce le va face pe amândouă va pune piciorul înăuntru. S-ar putea spune că preotul și pisica merg mână în mână; ne protejează de rău, alungă întunericul, emanând o mireasmă magică, eterică. Toate astea în ciuda faptului că, după logica din popor, o pisică e în general pusă pe rele și în cârdășie cu aceleași duhuri malefice. Pe de altă parte, tot ea e cea care le controlează. Pisica este emisarul nostru în lumea forțelor rele – așadar, păgâne; este protectoarea noastră, Sfânta Mâță. (Același lucru e valabil și în Europa: vezi Motanul încălțat.)”

Am căutat un pic pe net, dar nu m-am lămurit dacă și la noi există obiceiul ăsta cu pisica – poate prin unele sate din estul țării? În schimb, m-am liniștit: dacă e să mă iau după superstițiile din popor, în casa noastră nu există energii negative. Se zice că o pisică care inspectează o locuință și se grăbește să iasă cât mai repede e un semn că pe-acolo bântuie niscaiva forțe malefice. Înainte de a se muta la noi, Năsuc a venit într-adevăr în inspecție, a dat roată prin spatele dulapurilor și pe sub pat, iar a doua zi s-a prezentat la ușă cu bagajele imaginare. Uneori mi se pare totuși că se comportă cam ciudat: privește țintă și cu mare interes într-un anumit punct din cameră, unde după toate aparențele nu se află nimic.

pisica Năsuc cărți
Așezată pe tronul din cărți, Năsuc supraveghează distribuția și ponderea energiilor din dormitor.
„Cats never strike a pose that isn’t photogenic”, spunea scriitoarea Lillian Jackson Braun.

Viața la parter poate fi imprevizibilă: dacă las geamul deschis, sunt șanse mari să mă trezesc în casă cu o pisică necunoscută, care se înfige direct în castronul lui Năsuc. Oare printre mâțele* din cartier umblă zvonul că am deschis o autoservire? Cel mai insistent client e motanul gri din vecini, care cântărește pe puțin patru kilograme și se numește Goșa, după un personaj din Moscova nu crede în lacrimi. Într-o zi l-am găsit pe Goșa în sufragerie, în timp ce sugea un plic șterpelit din cutia cu provizii, pe care-l perforase cu ghearele (deștept motan!). Noi l-am poreclit Nesimțitu', fiindcă degeaba îl dai afară pe ușă, că el intră înapoi pe geam. E foarte simpatic, nimic de zis, dar există o mare problemă: Nesimțitu' este cel mai mare dușman al lui Năsuc. De fiecare dată când se intersectează prin curte, se încinge o bătălie dementă, cu urlete înfiorătoare și smocuri de păr care zboară în toate părțile. Credeam că ea îl provoacă, dar l-am văzut cu ochii mei cum o atacă, nesimțitul ăsta obez!

*Am rămas uimită când am văzut cât de lungă e definiția „mâței” în DEX: 44 de rânduri! „Câine” are doar 16, „potaie” vreo opt. 

motanul Goșa Lecturile Emei
Deși poate fi cam enervant, nu mă lasă inima să mă pot urât cu Nesimțitu',
mai ales că anul trecut a fost lovit de o mașină și, spre ușurarea tuturor, a supraviețuit
– incident în urma căruia s-a ales cu a doua poreclă, Eroul străzii.

(Acum câteva seri am pățit-o din nou: ascultam muzică la căști și am intrat în dormitorul semi-întunecat fără să aprind lumina, iar pe covor am zărit ceva ce semăna a șobolan uriaș și rotofei. Evident că am țipat ca din gură de șarpe, moment în care șobolanul a rupt-o la fugă și mi-am dat seama că e Nesimțitu'.)

În volumul „Țoc țoc” am dat peste un motan meloman, care apare pe neașteptate în viața unei familii și asistă cu mare implicare la concertul de pian pe care stăpâna casei îl ține zilnic pentru propria plăcere. (Hmm, îmi dau seama că nu am înțeles de fapt de ce povestirea se numește „Edward Cuceritorul”.) Ca în cazul celorlalte proze din colecție, e foarte greu să intuiești încotro se îndreaptă imaginația lui Roald Dahl, un maestru al scenariilor imprevizibile – excelentă carte, ridică foarte sus ștacheta și probabil că asta contribuie la dezamăgirea pe care o resimt vizavi de povestirile Samantei Schweblin din volumul „Păsări în gură”, pe care îl citesc acum.

Pe când lucram la lista cu cărți de încercat în perioada asta, mi-am reamintit de Pisica pierdută, o poveste adevărată scrisă de Caroline Paul și ilustrată de partenera ei de viață, Wendy MacNaughton. Am recitit ce am scris în cronică și m-am amuzat de dilemele pe care le aveam eu în 2016: dacă aș avea o pisică, aș lăsa-o să umble de capul ei pe stradă, așa cum fac autoarele cărții? Se pare că amănuntul ăsta i-a scandalizat cel mai tare pe cititori, deși, sinceră să fiu, nu prea înțeleg de ce. Ei, și doi ani mai târziu m-am procopsit cu Năsuc, care era deja obișnuită cu expedițiile prin cartier și n-a vrut să renunțe la libertate sub nicio formă – și cine ar putea-o învinui? Astea au fost condițiile ei și am fost nevoită să le accept, deși multă vreme mi-am făcut scenarii sumbre în legătură cu pericolele care-o pândesc pe stradă.

pisica Năsuc Lecturile Emei
Așa mă chinui eu să lucrez uneori, dar de-acum până la iarnă am scăpat,
fiindcă Năsuc stă mai mult pe-afară și vine acasă doar când i se face poftă de ronțăit ceva.
Are însă un talent nemaipomenit să își facă apariția în momente-cheie
– cum a făcut în urmă cu două zile, când s-a ales praful de ședința mea foto

Că tot a venit vorba de cărți cu pisici, mi-am pus întrebarea: există oare cărți cu adevărat bune în care o pisică este personajul principal, fără a fi însă o alegorie a firii umane? M-am uitat pe câteva liste tematice și mi-am dat seama că majoritatea cărților cu pisici sunt povești ușurele, amuzante sau emoționante, dar foarte rar dai peste titluri „cu greutate”. Desigur, există Behemoth din Maestrul și Margareta sau Pisica de Cheshire din „Alice în Țara Minunilor”, Puss in Boots sau Cotoi cu pălărioi (The Cat in the Hat) al lui Dr. Seuss, dacă iau în calcul și literatura pentru copii. Dar am impresia că, în ciuda dominației lor planetare, pisicile n-au reușit să convingă prea mulți scriitori să le imortalizeze în cărți memorabile – ca personaje principale, vreau să zic, fiindcă Murakami rulz la capitolul cărți cu pisici, mai ales în „Kafka la malul mării”, unde găsim un personaj care vorbește cu ele. Mai există categoria poveștilor adevărate, din care am citit doar Un motan pe nume Bob, de James Bowen – din păcate, scrisă destul de prost.

Dacă tot am parcurs câteva liste tematice, las mai jos o selecție de titluri care sună promițător, deși unele sunt cărți de non-ficțiune și altele fac parte din categoria „ușoară”, iar singurul roman ce pare să întrunească cerințele mele (pisica în rol principal, dar nu cu funcție alegorică) e cel al lui Soseki.

● Eu, motanul, de Natsume Soseki
● My Cat Yugoslavia, de Pajtim Statovci
● The Amazing Story Of Adolphus Tips, de Michael Morpurgo
● Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante, de Terry Pratchett
● The Unadulterated Cat, de Terry Pratchett
● James Herriot's Cat Stories, de James Herriot
● Memoriile unui motan călător, de Hiro Arikawa
● Pisica musafir, de Takashi Hiraide
● Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oraș cucerește lumea, de Vicki Myron
● The Cat Inside, de William S. Burroughs
● On Cats, de Charles Bukowski
● Old Possum's Book of Practical Cats, de T. S. Eliot, cu ilustrații de Edward Gorey
● I Could Pee On This: And Other Poems By Cats, de Francesco Marciuliano
● Felidae, de Akif Pirinçci
● Catwings, de Ursula K. Le Guin

Edward Gorey pisici
Edward Gorey câștigă detașat la capitolul „cele mai faine poze cu scriitori și pisici”.

În timp ce căutam cărțile astea, am descoperit cu mirare o grămadă de poze cu scriitori celebri și pisicile lor. Dar ce mi s-a părut cu adevărat uimitor e că bărbații par să fie cei mai mari iubitori de feline, deși, când te gândești la o casă plină de pisici, în fața ochilor răsare invariabil imaginea unei băbuțe cam într-o ureche. Hrabal, Hemingway, Bukowski, Pratchett, Gaiman, Raymond Chandler, William S. Burroughs – toți au sau au avut în comun pasiunea pentru pisici, despre care au lăsat câteva citate simpatice (adaug și trei scriitoare, ca să nu fiu acuzată de o atitudine părtinitoare):

♦ ‘I love them, they are so nice and selfish. Dogs are TOO good and unselfish. They make me feel uncomfortable. But cats are gloriously human.’ – L.M. Montgomery

♦ ‘A cat has absolute emotional honesty: human beings, for one reason or another, may hide their feelings, but a cat does not.’ – Ernest Hemingway

♦ ‘I prefer cats to people, for the most part. Most people aren't cute, and if they are cute they rapidly outgrow it.’ – William S. Burroughs

♦ ‘If a fish is the movement of water embodied, given shape, then cat is a diagram and pattern of subtle air.’ – Doris Lessing

♦ ‘The more cats you have, the longer you live. If you have a hundred cats, you'll live ten times longer than if you have ten. Someday this will be discovered, and people will have a thousand cats and live forever. It's truly ridiculous.’ – Charles Bukowski

♦ ‘In ancient times cats were worshipped as gods; they have not forgotten this.’ – Terry Pratchett

♦ ‘I'm going to have a hard time explaining why I miss the meanest, grumpiest and most dangerous cat I've ever encountered.’ – Neil Gaiman

♦ ‘I write so much because my cat sits on my lap. She purrs so I don’t want to get up. She’s so much more calming than my husband.’ – Joyce Carol Oates

Și acum ajung la scriitorii cu pisici pe care i-am vizitat pentru rubrica „Bibliotecă de scriitor”. Mi-e foarte dor să reiau seria asta, dar în condițiile actuale habar n-am când se va întâmpla. De Ziua Cărții, Ciprian Măceșaru mi-a reamintit pe Fb de interviul pe care l-am făcut în urmă cu trei ani, când Porto, motanul lui roșcat și foarte inteligent, ne-a oferit câteva numere de acrobație în premieră. Se pare că a fost prima oară când s-a urcat pe ușă și pe bibliotecă, iar Măceșaru e de părere că Porto m-a plăcut și a vrut să mă impresioneze. Eu cred, mai degrabă, că a fost o stratagemă de a acapara atenția – doar se știe că pisicile sunt egocentrice și cam înfumurate. E amuzant că am pățit un incident oarecum similar în vizită la Ana Maria Sandu, când pisica ei, Vadu, s-a cățărat dintr-odată pe perete, lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată. N-ar fi o idee rea să mă reprofilez pe scriitori cu pisici, sunt tare curioasă ce s-ar mai putea întâmpla. 

Ciprian Măceșaru și motanul Porto
Ciprian Măceșaru și motanul Porto

Ana Maria Sandu și pisica Vadu
Ana Maria Sandu și pisica Vadu

10 comentarii

  1. Lupul de Zăpadă6 mai 2020, 17:54

    Savuros articolul, în special pentru că aflăm mai multe detalii din viaţa lui Năsuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut articolul, Lupule de Zăpadă! Hihi, Năsuc contribuie în mod clar la starea mea de bine în perioada asta – e tare imprevizibilă (ca toate pisicile, probabil, dar ea e prima mea pisică și n-am prea multe cunoștințe în domeniu) și face tot felul de trăznăi, pentru ca în secunda următoare să devină de un calm absolut. O studiez cu fascinație și, în cea mai mare parte a timpului, o las să facă ce vrea ea. Singura regulă pe care i-am impus-o e consemnarea la domiciliu după ora 22 sau 23, în funcție de vreme. :D

      Ștergere
  2. Nu pot decat sa-l citez pe Lupul de Zapada, Savuros articolul, intr-adevar. Pozele mi-au placut maxim, mi se pare super amuzanta ultima, cum ai prins-o direct in fapt, pe usa :D Si Porto e asa simpatic cum se uita in cartea pe care o citeste Macesaru. Imi plac mult poevstile cu Nasuc si e foarte haioasa cum isi face aparitia de fiecare data cand vrei sa faci o poza la carti. Initial am crezut ca tu o pui in poza :D
    Gosa e superb si ce nume frumos are! Dar tare nesimtit mai e :)) Cred ca el considera casa voastra si a lui.

    Apropo de articolul tau, cel mai recent film pe care l-am vazut, o animatie pe Netflix, m-am decis sa-l vad pentru ca era narat de o pisica plictisita, vocea fiind a lui Ricky Gervais, mi s-a parut super draguta ideea. Bine, filmul in sine e dragutel, dar eu l-am vazut pentru pisica :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, Vadu se urcase chiar pe perete, nu pe ușă! Am studiat peretele cu Ana Maria Sandu, fiindcă nu înțelegeam care-i faza, și singura explicație a fost o mică gaură în perete, la care Vadu încerca să ajungă. De ce a devenit brusc interesată de acea gaură, taman în timpul ședinței foto, doar Vadu poate să spună. :))

      Am uitat să adaug că mai multe fotografii cu Porto și Vadu sunt în interviurile respective. :) Probabil că o vizită la Alex Tocilescu ar fi the ultimate experience în materie de poze cu scriitori și pisici. :D

      Dap, acum că ai adus vorba, e posibil ca cei care au stat aici înaintea nostră să-l fi învățat pe Goșa cu vizitele în casă – nu mă gândisem la posibilitatea asta. Oricum, e clar că el consideră curtea noastră ca fiind teritoriul lui, doar el a fost primul venit, iar Năsuc e intrusa. Vecina mai are doi motani, dar ei își văd de curtea lor și nu vin niciodată în vizită – Goșa e cel mai îndrăzneț și mai prietenos, pe ceilalți n-am reușit nici măcar să-i mângâi.

      Nope, n-am șanse să o forțez pe Năsuc să facă ceva (și nici nu aveam de gând), cel mult pot să-i fac poze cu o carte atunci când doarme. În rest, trebuie să fiu pe fază și să am aparatul la îndemână. Oricum, nu mă așteptam să fie atât de atrasă de cărți – se pare că teancurile îi plac în mod special. :))

      Ștergere
  3. Un text uimitor si familiar, dar desigur foarte captivant si util. Eu am o pisica leit ca si Gosa/Nesimtitu. E exact cum i-ai zis - un șobolan mare si pufos. Datorita blanii sure si uniforme. Dar asa de dragut ai scris despre el, încat nu pot sa cred ca e un personaj negativ. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flora, îți mulțumesc pentru vizită și pentru comentariu!
      Goșa e foarte simpatic și blând, dar devine un adevărat mârlan când o întâlnește pe Năsuc, iar ea e ca un fulg... Îți dai seama încotro înclină raportul de forțe. Într-o zi o înghesuise într-un colț, am fugit în curte s-o salvez și era complet paralizată de frică. Când se iau la trântă e și mai rău.
      M-am uitat un pic pe blogul tău și mi-au plăcut tare mult ilustrațiile tale, în special cele cu peisaje citadine! O mică sugestie dpdv al impactului vizual: ai putea pune imagini un pic mai mari, care să se încadreze complet în caseta de text. :)

      Ștergere
  4. Excelent! Si eu sunt 'stapinita' de doua pisici, asa ca intotdeauna imi plac pisicile in literature si pisicile scriitorilor. O carte recenta in care pisica joaca un rol principal este The Cat and the City de Nick Bradley, care se petrece in Tokyo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, bine spus „stăpânită”!
      Mulțumesc pentru recomandare, nu auzisem de cartea lui Nick Bradley, o trec pe listă. :)
      Ha, ce coincidență - cu ocazia asta mi s-a confirmat o impresie stârnită de numele tău, care-mi părea foarte cunoscut: eu te urmăresc de multă vreme pe Goodreads! Trimit foarte rar cereri de prietenie, prefer să urmăresc cititorii care-mi stârnesc interesul, dar acum o să-ți trimit o cerere. :D

      Ștergere
  5. Hihi, poate medicina va descoperi că Bukowski avea dreptate și mediteranienii trăiesc mai mult de la pisici, nu de la dietă. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, iar la câte sute de pisici sunt prin insulele grecești, nu m-aș mira ca ele să se afle la originea zeilor din Grecia. :D

      Ștergere

Un produs Blogger.