Viața mea printre cărți XVII (Alma Vii, cluburi de lectură)

luni, 13 iulie 2020

Alma Vii lectura Alma Via Guesthouse
Pe dealul din spatele șurei, unde se deschide o panoramă superbă asupra bisericii fortificate.
Sunt multe locuri faine de citit pe domeniul întins al pensiunii din Alma Vii,
unde e suficient spațiu chiar și pentru a sta singur-cuc, dacă asta ți-e vrerea. 

Am impresia că nu v-am povestit până acum de satul Alma Vii și de tabăra literară „Locuiește în poveste”, organizată de Editura Arthur, unde participă gratuit copii de toate vârstele, selectați în urma unui concurs de creație. În mintea mea, cele două – locul și evenimentul – sunt strâns legate, căci eu am ajuns prima dată în tabără în 2018, pe post de fotograf și cameraman, pentru a documenta atelierele de scriere și de ilustrație, iar printr-o coincidență fericită, în acel an tabăra a poposit pentru întâia oară la Alma Vii, un sat săsesc aflat în apropiere de Mediaș, în afara rutei turistice, unde ai impresia că nu se întâmplă nimic, niciodată. Doar liniște și mult verde, cântec de păsări, puține mașini și senzația că toată lumea a dispărut, mai ales că semnalul la telefon e ca fata morgana – degeaba îl vânezi pe ulițele prăfoase, căci va rămâne de fiecare dată inaccesibil.

Cred că am ezitat să scriu despre Alma Vii fiindcă într-un colț al minții mi-am dorit ca locul ăsta să rămână întotdeauna așa cum l-am cunoscut, nedescoperit de turiști și ignorat de rețelele de telefonie mobilă, fără muzică zgomotoasă în curți și fără trafic, căci drumul asfaltat se termină acolo, iar dincolo de el se întind numai dealuri domoale și, ceva mai sus, păduri unde întâlnești căprioare. Un astfel de loc găsești mai rar și e un mare noroc dacă dai peste el din întâmplare, cum mi s-a întâmplat mie, dar hai să fim serioși, Alma Vii n-o să devină popular peste noapte doar pentru că vă povestesc eu acum despre el. În fond, nu s-a schimbat mare lucru nici după ce Adina Popescu a scris în Dilema Veche despre șederea la Alma Vii, stârnind nemulțumire în rândul celor care își doreau, asemenea mie, ca satul ăsta să rămână un mic secret în inima Transilvaniei.

Alma Vii Sibiu Transilvania Romania
Satul Alma Vii, cu biserica ortodoxă în prim-plan și cea evanghelică în plan îndepărtat,
văzut de pe dealurile dinspre sud, unde se termină asfaltul.

Biserica fortificata Alma Vii Sibiu Romania
Biserica fortificată din Alma Vii (am vizitat-o în fiecare an și tot nu m-am plictisit de ea).

Am fost la Alma Vii două veri la rând, cu tabăra Arthur, unde am avut șansa de a le fi aproape, timp de câteva zile, unor scriitori și ilustratori deosebiți: Ioana Nicolae și Mircea Cărtărescu, Adina Popescu și Florin Bican, Ana Rotea, Dan Ungureanu și Anca Smărăndache. Se țineau patru sau cinci ateliere în fiecare zi, plus lecturi și discuții după cină, așa că nu mă puteam socoti în vacanță și abia după ce se înnopta îmi trăgeam sufletul la o bere, dar cu toate astea eram mulțumită că mă aflu acolo, în mijlocul acelui peisaj și al acelor oameni pasionați de literatură. Bineînțeles că am făcut o mulțime de fotografii, dar, dacă sunteți curioși să vedeți cum a fost în taberele Arthur, cele mai simpatice sunt montajele: iată ediția din 2018 și ediția din 2019. E trist că tabăra din acest an nu va mai avea loc, pandemia lovește cultura pe toate părțile.

Tabăra literară pentru copii Arthur Florin Bican
Florin Bican la unul din atelierele ținute la Școala Veche, în cadrul taberei Arthur.

Alma Vii Biserica fortificată
Spre biserica fortificată din Alma Vii, unde s-au ținut câteva ateliere de scriere.

După cele două tabere, mi-am dorit să mă pot bucura în tihnă de liniștea și de peisajul din Alma Vii, fără să alerg toată ziua între școala veche, casa de oaspeți și cetate, unde aveau loc atelierele, astfel că toamna trecută m-am întors acolo ca turist. Deși era noiembrie și vremea n-a fost tocmai grozavă, după trei zile aveam o stare de spirit atât de bună, încât mi-am zis că locul ăsta poartă în sine ceva magic. Însă luna asta, revenind la Alma Vii pentru a patra oară, mi-am dat seama că nu e vorba doar de loc, ci și de oameni: între timp, am început să prind drag de Marion și Mike, cuplul de nemți care a cumpărat o proprietate săsească abandonată și a transformat-o în casă de oaspeți, după minuțioase lucrări de restaurare (imagini din timpul lucrărilor pot fi văzute aici).

Alma Via Guesthouse
Gospodăria săsească din Alma Vii pe care au restaurat-o Marion și Mike, cu ajutorul unui arhitect.

Alma Vii Transilvania Romania
În tabăra de anul trecut, Marion ne-a însoțit într-o drumeție pe dealurile de lângă Alma Vii. 

Marion și Mike au bătut țara în lung și-n lat, s-au îndrăgostit de România și în cele din urmă au hotărât să renunțe la viața lor din Berlin și să se mute aici. Cel mai mult le-a plăcut în Bucovina, dar au ales Transilvania pentru că acolo au găsit o școală în limba germană pentru Tim, fiul lor în vârstă de nouă ani. Acum au rămas cam singurii din sat unde te poți caza și lua masa, dar nici prin gând nu mi-ar fi trecut să stau în alt loc, fiindcă eu de gospodăria asta săsească m-am atașat, de o anumită cameră și de cățeaua Alma, de rândunelele care zboară în zorii zilei prin toată curtea și de priveliștea care se deschide asupra bisericii fortificate când urci dealul din spatele șurei. Cred că m-am atașat un pic și de doamna Sanda, pe care eu am poreclit-o „doamna Hércule”, fiindcă are două brațe zdravene cu care prepară niște ciorbe grozave. 

carti la Alma Via Guesthouse
Cărți din biblioteca casei de oaspeți Alma Via,
unde se regăsește și trilogia „Orbitor” în limba germană.

Le-am dus în dar o carte de Herta Müller, pentru biblioteca lor care a început să prindă contur în șură, unde am găsit și câteva cărți pentru copii rămase din tabără, din care am citit vreo trei, dintr-o răsuflare. Cărțile găsite la fața locului sunt uneori mai tentante decât cele aduse de acasă, mai ales dacă e vorba de ilustrațiile lui Maurice Sendak sau de o frumoasă poveste fără cuvinte despre imaginație și prietenie, cum e „Călătorie”, a lui Aaron Becker. În bibliotecă am dat și peste ediția germană a trilogiei „Orbitor”, pe care Mircea Cărtărescu le-a dăruit-o gazdelor în ultima vară petrecută la Alma Vii.

camera lectura Alma Via Guesthouse Alma Vii
Am deja o cameră preferată la Alma Vii, unde am citit în după-amiezile ploioase. 

Mă gândeam că în vacanța asta voi citi destul de mult, mai ales că se anunțau și zile cu ploaie, dar n-am reușit să termin nici măcar „Cei opt munți”, darămite să încep „Istoria secretă”, pe care e musai s-o citesc până pe 29 iulie, când vom discuta despre ea la clubul de lectură Bibliobibuli. În caz că nu erați la curent, întâlnirile noastre s-au mutat între timp pe Zoom, iar dacă e să privesc viitorul în mod realist, probabil că abia vara următoare avem șanse să ne revedem din nou la Cărturești Verona. Recunosc că la început aveam unele rețineri față de evenimentele online, însă după clubul din iunie mi-am dat seama că despre cărți se poate discuta foarte bine și din propriul fotoliu, important e să ai mintea deschisă și să nu refuzi o experiență nouă, care, în fond, vine și cu unele avantaje: cel mai mult mă încântă ideea că acum pot participa la clubul de lectură și cititori care stau departe și nu ar fi putut ajunge la întâlnirile noastre din București.

Istoria secreta Donna Tartt
„Istoria secretă” e jerpelită de atâta pozat, deși în vacanță n-am reușit să citesc
niciun rând. Sper să o termin la timp pentru clubul Bibliobibuli de pe 29 iulie. 😀

clubul Bibliobibuli online
În iunie ne-am întâlnit pe Zoom pentru a vorbi despre „Țoc țoc”, de Roald Dahl.

Până să termin de scris articolul, am primit invitația de a modera un alt club de lectură online, de data aceasta unul pentru adolescenți, care va avea loc în cadrul Festivalului Young Adult organizat de Cărturești și câteva edituri românești. Cel mai probabil, clubul YA va fi pe 24 iulie, de la ora 14:00, iar cartea despre care vom discuta este „Familia mea și alte animale”, de Gerald Durrell – o să revin cu detalii când este gata pagina evenimentului. Ironia sorții e că săptămâna trecută am anulat vacanța în Grecia, care era programată luna asta, și unde credeți că urma să mergem? Chiar în Corfu, insula unde se petrece acțiunea cărții lui Durrell. Astfel că mă bucur să călătoresc acolo măcar prin intermediul literaturii, mai ales că este insula mea preferată, pe care am vizitat-o deja de trei ori, cutreierând-o în lung și-n lat împreună cu C., pe scutere închiriate, fără a ne sătura de peisajele acelea superbe.

***

Adăugire ulterioară, dacă tot s-a plâns Lupul de Zăpadă că articolul e prea scurt. 😄 M-am gândit la asta aseară, după ce am intrat pe tag-ul #almavii și am observat că în urmă cu trei zile cineva pusese o poză cu „Un bărbat pe nume Ove”, roman pe care îl citea chiar lângă lacul de la pensiune. Probabil că cititorul respectiv a sosit după ce noi am plecat.

Și m-am gândit eu așa: pensiunea din Alma Vii fie predispune la lectură, fie atrage un anumit fel de oameni, probabil că ambele. Vara trecută, împreună cu noi, cei din tabără, au fost cazați acolo și doi americani, care în unele zile stăteau ore în șir pe șezlonguri, în curtea interioară, și citeau din niște cărți groase (despre ei a povestit și Adina Popescu în articolul din Dilema Veche). Mă uitam la cei doi și mă minunam că au venit de la o asemenea depărtare pentru a face „doar” asta: în fond, nu puteau să citească și la ei acasă, în New York? N-ar fi fost mai bine să își petreacă ziua călătorind prin împrejurimile satului Alma Vii? Eu mă puteam întoarce oricând acolo, în numai cinci ore, și cu toate astea simțeam nevoia să fiu permanent conectată la ceea ce mă înconjura. Oricât de relaxant ar fi să citești într-un peisaj idilic, mi se pare că lectura e totuși o rupere de prezent.

Cu puiul acesta de căprioară ne-am întâlnit în drum spre Richiș.
Toamna trecută, pe același traseu marcat, am zărit vreo trei cete de căprioare.

Cât am stat acolo săptămâna trecută, am văzut destui oameni cu nasul într-o carte: o tipă avea un volum de non-ficțiune (ceva legat de creier și memorie), un tip se refugiase în șură și citea dintr-un roman de Liu Cixin (după copertă, cred că era „Capătul morții”), iar prietenii cu care am călătorit profitau de orice moment ca să mai citească două-trei pagini. Oana începuse „Istoria secretă”, iar Adi alterna „Ca un hoț ziua în amiaza mare”, de Slavoj Žižek, cu romanul lui Sabato, „Despre eroi și morminte”.  În timpul ăsta, eu ori făceam ture pe deal, ori mă jucam cu motanul Findus, ori priveam păsările zburând deasupra lacului, dar în ce privește lectura, am citit mult mai puțin decât ei.

Pentru prietenii cu care am călătorit, lectura face parte din programul de relaxare în vacanță. :)

Nu știu dacă există o cale bună sau o cale rea când vine vorba de relaxarea în vacanță, însă cei doi americani, pe care mi-a fost greu să-i înțeleg la început, m-au făcut să mă gândesc la disperarea mea de a alerga de colo-colo în orașele străine unde aveam impresia că nu voi mai reveni vreodată și la paradoxala mea nemulțumire din fiecare seară, când treceam în revistă tot ce n-am văzut și n-o să am timp să vizitez. Să te afli într-un loc fain și cu toate astea să fii nemulțumit – adevărul e că până acum n-am știut să mă bucur de multe dintre vacanțele mele, dar la Alma Vii am întrezărit o nouă cale: o fi ceea ce s-ar putea numi slow travel?

***

Și o nouă adăugire, fiindcă am primit detalii despre Book Club FestivalYA, pe care îl voi modera pe 24 iulie, de la ora 14:00 (informații despre eveniment găsiți aici, iar dacă vă tentează „Familia mea și alte animale” sau ați citit-o deja, vă puteți rezerva un loc la inscrieri@carturesti.net). Tendința generală e să-ți faci viața mai ușoară, dar eu reușesc uneori să mi-o complic. Glumesc, va fi o experiență nouă și chiar sunt curioasă cum vor decurge discuțiile la un club de lectură pentru adolescenți. Unul dintre cititorii prezenți la întâlnirea online va primi din partea Editurii Art al doilea volum de Gerald Durrell, „Păsări, lighioane, rubedenii”, iar de tragerea la sorți mă voi ocupa la final (cu bilețele, old-fashioned way 😄).

Vă anunț pe această cale că l-am angajat pe Gogoașă pe post de model, după ce Năsuc a chiulit în repetate rânduri de la serviciu, preferând să se plimbe prin cartier. Cățelul ăsta pare să aibă ceva talent, a reușit să se uite chiar la cartea despre care vom vorbi la club. 😁


22 de comentarii

  1. Lupul de Zăpadă13 iulie 2020, 21:31

    Bună ziua,

    Am o singură nemulţumire faţă de acest articol. Este prea scurt!!! Când am ajuns la final, primul gând a fost... şi restul unde e?! Scrii atât de frumos şi transmiţi atât de natural tot ceea ce trăieşti încât ne simţim acolo, lângă tine.

    Rog conducerea să lungească articolele. Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am aceeasi placere de a o citi pe Ema, parca o ascult langa mine, eu chiar caut sa imi gasesc un loc confortabil, nu citesc pe fuga, placerea e placere 😊.
      Ema, cu aceasta ocazie, te invit la bere, una foarte mult amanata.
      Si multumesc ca scrii!

      Ștergere
    2. Subscriu la ce a zis Lupul de Zapada: si eu cand am ajuns la final eram "Gata? Asta a fost tot?" :) Clubul YA este one time only sau va fi in fiecare luna? Ar fi asa frumos sa nu fie doar o singura data. Sunt atatea carti minunate in sectiunea de YA care merita citite de oameni de toate varstele. As vrea sa descopar cat mai multe.

      Ștergere
    3. Lupul de Zăpadă14 iulie 2020, 16:20

      Apreciem ascultarea dorinţelor ridicate de către noi cititorii jurnalului tău fermecat pentru lungirea articolelor!

      Subsemnatul este încântat că a ajuns menţionat deşi a avut susţinere şi de la altii şi promite să nu mai critice nimic!

      Ștergere
    4. Haha, când găseam timpul pentru a răspunde pe îndelete la comentarii, urma să te anunț că am lungit articolul, dar văd că ai fost pe fază și mi-ai luat-o înainte. M-ai amuzat de numa-numa, Lupule de Zăpadă, mai ales că de obicei mi se transmite, mai mult sau mai puțin subtil, că scriu prea mult. Ce-i drept, de data asta m-am mirat și eu că mi-a ieșit un articol atât de scurt, măcar de-aș fi așa de eficientă și în privința cronicilor! Să știi că primesc critici în continuare - dacă sunt bine intenționate, chiar îmi pot fi de ajutor. :D

      Ștergere
    5. @Mădă: Chiar m-am gândit că tu ai scris comentariul, deși nu era exclus să primesc invitații la bere de la necunoscuți. :)) Ei, marea mea plăcere, berea la terasă... Vara asta e tare ciudată din acest punct de vedere, dar sper să găsim un loc mai sigur și să ne întâlnim cât de curând. Hmm, ce zici de Green Hours? :D

      Ștergere
    6. @Roxie: Ha, vă mulțumesc pentru interes! M-a bucurat mult feedback-ul vostru. :)

      Clubul YA e doar acum, în cadrul festivalului – dar ia zi, participi și tu dacă o să fie în fiecare lună? :D :D Glumesc, știu că orele vor fi destul de nepotrivite pentru tine. Și adevărul e că nu știu dacă m-aș descurca cu două cluburi de lectură pe lună, fiindcă îmi ia destul de mult timp să mă pregătesc – lectura cărții, notițe, idei, documentare (dacă e cazul), întrebări...

      Apropo, m-a prins „Istoria secretă”, abia aștept să continui lectura diseară. Sunt ușurată că deocamdată am dat peste foarte puține metafore din acelea elaborate, scriitura mi se pare mai curată decât cea din „Sticletele”.

      Ștergere
    7. Lupul de Zăpadă14 iulie 2020, 19:25

      Dragă Ema,

      Cred cu tărie că cei care doresc articole lungi de la tine sunt mai mulţi.

      În rest, spor la citit şi ai grijă pe unde bei bere. Şi cu cine! :))

      Ștergere
  2. Draga Ema,
    multumesc pentru generozitatea cu care ne împartasesti atât descoperiri literare, cât si desoperiri turistice.
    Pe lânga înghetata de coarne de la Tuchlauben în Viena, am mai facut si eu doua mici descoperiri (literare): "Sight"(Revelatie) de Jessie Greengrass si "Mein Leben mit Martha"(Viata mea cu Martha) de Martina Bergmann.
    "Sight" e un roman care exploreaza intersectiile dintre nevoia de a întelege, de a patrunde în adânc si dorinta de a proteja, de a nu "strivi corola de minuni a lumii". O face prin figura unei naratoare, mama a unui copil mic si asteptând un al doilea, care reconstruieste propriile relatii cu mama si bunica, încercând sa se apropie si de relatia dificila dintre cele doua. Povestea ei si povestile unor oameni ca Röntgen sau Freud, care au încercat la rândul lor sa "vada" înlauntrul fiintei umane, se întrepatrund într-un mozaic ingenios construit, care face lectura mereu incitanta, în ciuda frazelor lungi si complexe, cu schimbari de timpi si perspective. Am terminat cartea cu senzatia ca trebuie s-o reiau neaparat, ca sa savurez pe-ndelete fiecare episod.
    "Viata mea cu Martha" e povestea (adevarata) a unei librarese dintr-un sat, care se împrieteneste cu-n cuplu în vârsta neconventional si, dupa moartea barbatului, ajunge sa-i ia în îngrijire partenera. Martha, profesoara de filozofie pensionara, sufera de dementa, dar reuseste mereu sa surprinda prin umor si resurse intelectuale nebanuite. Am citit-o dintr-o suflare si am deja o lista cu prietene, ai caror parinti necesita îngrijire, carora vreau sa le-o fac cadou. Apropo, ai reusit sa termini "Copiii libraresei"? Cum a fost?
    Salutari multe,
    E.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E., chiar m-am întrebat zilele astea ce mai faci, mă bucur că ai dat prima un semn.

      Coarne nu cred că am mâncat de niciun fel, în nicio formă. :)) Dar la Alma Vii am mâncat pentru prima oară o salată cu pepene roșu, brânză, roșii și ceapă – am fost reticentă la început, dar ingredientele se potriveau de minune, am de gând să-mi prepar și eu salata asta.

      Îți mulțumesc pentru prezentările cărților pe care le-ai descoperit, să știi că mi-ai trezit interesul pentru amândouă, dar cel mai mult pentru „Viața mea cu Martha”, care, ghinion, se găsește doar în limba germană. Hmm, ăsta chiar ar putea fi un proiect de traducere! Pare faină cartea Martinei Bergmann, eu aș citi-o cât mai curând, dacă ar apărea într-o limbă pe care s-o pot înțelege.

      Da, am terminat „Toți copiii librăresei” luna trecută, mie mi-a plăcut – doar în ultima pătrime m-am detașat un pic de poveste, fiindcă devenise cam romantică pentru gustul meu. Dar îi păstrez un loc special printre lecturile mele, fiindcă vorbește despre Pitești, orașul meu natal. Chiar începusem să scriu o recenzie, să vedem dacă găsesc timp să o termin.

      Ștergere
    2. Pe urmele cartilor la Pitesti, abia astept!

      Ștergere
    3. Dap, aveam de gând să vizitez și cartierul despre care vorbește Veronica D. Niculescu în roman, însă în situația actuală chiar n-am idee când voi ajunge la Pitești, cu toate că nu i-am mai văzut pe ai mei din februarie. :(

      Ștergere
    4. Oh, îmi pare rau. Eu am reusit sa-l vad pe tata la începutul lunii. Mai am un bilet de avion si pentru august, dar nu stiu daca-l voi (putea) folosi. Sanatate si curaj!
      Cu drag,
      E.

      Ștergere
    5. Ce mă bucur să aud că ai reușit să-ți vizitezi tatăl! Situația în Ro devine tot mai pesimistă, însă din zona respectivă parcă nu vin vești așa îngrijorătoare, sper să poți ajunge și în august.
      Mulțumim mult, și vouă vă doresc multă sănătate!

      Ștergere
  3. P.s. Eu, Mada, te invit la o bere :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, am uitat să zic: se adâncește misterul, eu am crezut că tu ești Lupul de Zăpadă! :D

      Ștergere
    2. :))) inteleg de ce ai crezut asta.
      Green Hours suna foarte bine :)

      Ștergere
    3. Mergem, dacă ne facem curaj. :D Eu n-am mai fost deloc la terasă, încerc să stau cuminte și să evit situațiile riscante. Mă gândesc totuși că, dacă dezinfectăm sticlele de bere, poate scăpăm cu bine. :))) Hai că vorbim în privat.

      Ștergere
  4. Frumos articol, Ema, ca de obicei. Pun pe lista acesteacest sat. Deocamdată sunt in Maramureș și te așteptăm și aici daca tot nu mergeti in Corfu. Liniste, altă lume, calm pentru lecturi. Pentru noi va urma Retezat și în final un loc lângă Pitești. Te țin la curent cu datele. Am inceput Toți copiii libraresei și îmi place. Salutări de mai aproape. M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Michelle! Nu mă îndoiesc că sunt o mulțime de astfel de locuri în România, totul e să afli de ele. Vă doresc vacanță faină în Maramureș! N-am mai fost de mulți ani acolo, deși mi-a plăcut mult – păcat că e atât de departe de București, iar pe drumurile românești durează o veșnicie să ajungi în nordul țării. În Retezat am fost o singură dată, dar a fost o vacanță de pomină, fiindcă am dormit în cort, chiar pe munte, lângă un lac glaciar. :)

      Mă bucur că e pe gustul tău „Toți copiii librăresei”, sper să o citești cu plăcere până la final.

      Ștergere
  5. Foarte, foarte frumos articol, Ema!
    (mă simt un pic cam ca parte din cor/ refren, dar ce să fac, nu am ceva mai original de lăsat ”la tine pe pagină”.) Foarte, foarte tare mă tentează Alma Via. Desigur, într-un viitor mai puțin încețoșat. :-s

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur totuși că mi-ai scris, Vio, chiar dacă ți se pare că n-ai găsit o formulă originală. :))
      Chiar mă gândeam că mi-ar plăcea să merg împreună cu voi la Alma Vii, când și dacă s-or alinia planetele pentru această excursie. N-ar fi o problemă cu mesele, fiindcă prepară și mâncare vegetariană – Marion gătește excelent, partea proastă e că s-a dus naibii dieta mea în vacanța asta.

      Ștergere

Un produs Blogger.