vineri, 17 iulie 2015

Ciocârlia - Dezső Kosztolányi



Începutul acestui roman, scris la 1924, este superb. Atâtea promisiuni se deschid din cuvintele simple pe care Dezső Kosztolányi le mânuiește cu măiestrie, încât, citind primele două capitole, m-a cuprins un entuziasm nemăsurat, cum se întâmplă numai la cărțile cu adevărat grozave. Simți de la bun început că aceste cărți te vor trece printr-o sumedenie de stări, lăsându-te la final cu privirea în gol, retrăind episoade, înțelegând aluzii, copleșit de frumusețea a ceea ce tocmai s-a încheiat. Aș vrea să spun că aceasta este întocmai descrierea romanului Ciocârlia, însă n-ar fi chiar adevărat. Începutul și finalul sunt extraordinare, iar impresia care rămâne după lectură este covârșitoare, însă partea de mijloc a diluat mult din intensitatea și impactul narațiunii. Totuși, cartea este un caz aparte: în urma ei rămâne concentratul, miezul poveștii, iar dezamăgirea provocată de mijlocul mai puțin reușit pălește curând în lumina strălucitoare a acestei esențe. Ciocârlia lui Dezső Kosztolányi este o carte pe care nu trebuie să o ocoliți, pentru că unii dintre voi n-au mai citit niciodată ceva asemănător.

Ákos Vajkay trăiește împreună cu soția și fiica în Sárszeg, un orășel prăfuit din Imperiului Austro-Ungar, unde ocupația preferată a localnicilor este băutura - cea care provoacă și moartea prematură a mai tuturor bărbaților din oraș. Sunt anii 1899, restaurantul Regele Ungariei forfotește de meseni care se înfruptă cu gulaș și tăiței de vanilie, cafeneaua are mușterii la orice oră din zi şi din noapte, teatrul din localitate, care nu are încă lumină electrică, este extrem de popular în ciuda fumului înecăcios de la petrolul lampant, iar fiecare noapte de joi este rezervată unui chef de pomină la care iau parte bărbații notabili ai orașului. Familia Vajkay, care duce o viață liniștită și retrasă, lipsită de orice fel de excese, nu ia parte la toată această desfășurare fulminantă de distracții și delicii - însă lucrurile nu au fost întotdeauna așa. 

Pur și simplu, oamenii nu erau obișnuiți să îi vadă pe stradă, ca în cazul canapelelor vechi al căror loc este în camera de zi și arată atât de bizar când, o dată sau de două ori pe an, sunt scoase afară la aerisit. 

Mama și tata n-au mai ieșit de mulți ani în lume, din cauza condiției mai speciale a fiicei lor, poreclită Ciocârlia. Din solidaritate și milă față de progenitura lor năpăstuită de soartă, dar și din stânjeneală şi umilință, părinții au renunțat treptat la viața socială, închizându-se între pereții casei, unde Ciocârlia le gătește mâncare dietetică, face economie de curent și are grijă ca tatăl bolnav să nu se mai atingă de băutură și tutun. Ákos își așteaptă resemnat moartea, singura plăcere care i-a mai rămas fiind studierea genealogiei marilor familii de nobili maghiari, pasiunea lui de-o viață. Chiar și familia Vajkay are origini nobile, însă spița lor se va stinge curând, căci mâna Ciocârliei nu este dorită de niciun holtei sau văduv din Sárszeg. 

Ákos, la fel ca ceilalți membri ai familiei, mergea rar în oraș. Îl stinghereau toată curiozitatea și toată deschiderea aceea excesivă.
Sorbindu-și berile pe terasă, clienții de după-amiază ai cafenelei Széchenyi și-au ridicat ochii din ziar și s-au uitat la Ciocârlia. Nu în mod necuviincios, ci așa cum o făceau întotdeauna. Cu o anumită simpatie cenușie, binevoitoare, căptușită cu malițiozitate roșie.
Atunci bătrânul și-a pus capăt gândurilor apăsătoare, autoflagelatoare. Și-a încetinit pașii și s-a alăturat fiicei lui, sfidător, doar de-al naibii, să înfrunte și el simpatia și malițiozitatea. Ca de obicei, și-a încovoiat puțin umărul stâng, nervos, de parcă prin asta ar fi încercat să-și mascheze stânjeneala și să repare dezechilibrul produs de propriul odor în ordinea naturii.
(traducere preluată din ediția în limba română - sursa)

La începutul romanului, părinții se pregătesc să o conducă la gară pe Ciocârlia, căci fata pleacă pentru o săptămână la rude. Dar ce dramă se desfășoară pe peronul gării! Cei trei nu au mai stat niciodată despărțiți mai mult de o zi, iar acum simbioza e pe cale să se destrame. Ce vor face bătrânii părinți singuri atâtea zile, cu rutina lor previzibilă, cu singurătatea care crește deja în ei, apăsătoare și insuportabilă? Citiți romanul și veți afla. Schimbările prin care trec, gândurile care își croiesc drum, insidioase și veninoase, înspre marginea conștiinței lor, realizarea acută a modului în care li s-a transformat viața, cu sacrificiile pe care le-au făcut și privațiunile la care s-au supus, toate se adună într-un crescendo dureros, disperat, care îi aruncă în mijlocul unui deșert dezolant. Adevăruri nerostite și negândite ies la lumină, adevăruri blasfemice așteptate ca o supremă eliberare - însă lanțurile invizibile ale închisorii lor sunt mult prea puternice pentru a fi rupte. 

Nu mă așteptam ca aproape întreg orașul să își facă apariția în istoria celor trei, însă acum mă gândesc că povestea nu putea fi spusă altfel; aș fi preferat totuși o altă abordare, eventual din perspectiva lui Ákos Vajkay, fără toate acele detalii care mie mi s-au părut nesemnificative pentru ideea de bază a romanului. E drept că multe personaje secundare au un rol bine definit, căci reprezintă legăturile familiei Vajkay cu trecutul, oglinzi ale vieții lor așa cum a fost odată sau ar fi putut fi în prezent. Geza Cifra, neisprăvitul impiegat pe care soții îl detestă fără un motiv serios, reprezintă șansa lor pierdută de a avea un altfel de viitor. [s] Ei îl urăsc pentru că nici măcar acest tânăr bun de nimic, plin de bube și muci, nu a vrut-o pe fiica lor, nu le-a luat-o de pe cap.[s]

Pe de altă parte, aducând în scenă întregul oraș, cu străzile, piațetele și locuitorii săi, Dezső Kosztolányi creionează un tablou pitoresc al vieții din Sárszeg la granița dintre secole, surprinzând fațete ale spiritului unguresc (Maghiarii se luptă cu sabia și se împacă la un pahar), strecurând ironii și critici subtile la adresa societății acelor vremuri. Imaginea este cel mai probabil fidelă, căci Sárszeg, un orășel ficțional din Imperiul Austro-Ungar, este bazat pe orașul natal al autorului, Subotica (aflat astăzi în nordul Serbiei) - iar prin portretele pe care le schițează „celebrităților” locale, Kosztolányi vorbește, de fapt, despre viețile și tarele contemporanilor săi. Am avut impresia că îl regăsesc chiar și pe scriitor în acest tablou vivant, sub masca unuia dintre personaje: poetul și ziaristul Miklós Ijas, îndrăgostit de o starletă a teatrului local (Kosztolányi însuși s-a însurat cu o actriță). Miklós Ijas, atras de adâncimile și misterele vieții umane, este singurul care înțelege drama familiei Vajkay; doar el poate vedea camerele deplorabile, în care suferința se aduna la colțuri precum praful nemăturat, pulbere de vieți în grămezi dureroase, strânse de-a lungul multor ani.

Ed. Allfa, 2015, 168 pag.,
trad. Andrei Dósa
Mi-a plăcut scriitura lui Dezső Kosztolányi, aparent simplă și necomplicată, sub care mustește un umor cuceritor, de parcă autorul își reține cu greu chicotelile pe măsură ce așterne povestea familiei Vajkay. Citind romanul, n-am știut dacă e cazul să râd sau să plâng, căci stările acestea m-au încercat pe rând - la început am râs, nestăvilit, pentru că scriitorul mânuiește cu har umorul de calitate, subtil, care se ițește printre rânduri (Bătrânii o urmăreau cu un zâmbet duios. Apoi, când chipul ei s-a ivit deodată din frunziș, zâmbetul părinților a pălit un pic. „E timpul să mergem, draga mea”, a zis tata, uitându-se în pământ). Apoi, tonul grav își face simțită prezența, aducând cu el tristețe și apăsare. Dureros de reală, povestea Ciocârliei și a părinților ei este disecată cu finețe, dar și cu acuratețe, de Kosztolányi. Mi-a plăcut mult atenția pentru detalii și trăiri psihologice, pentru gestică și mimică, pentru ceea ce este mai degrabă intuit decât rostit.

[spoiler]
Poți povesti în o mie de cuvinte ceea ce, de fapt, este dezarmant de simplu: Ciocârlia este urâtă, de o urâțenie care i-a asigurat o viață de fată bătrână și însingurată, nedorită de nimeni. Casa părintească este singurul loc în care se simte ocrotită și acceptată, astfel că fata încearcă să fie utilă - și, speră ea, indispensabilă - prin grija, munca și economia ei. Preluând conducerea gospodăriei, ea controlează astfel viața părinților, care s-au supus de bunăvoie austerității și izolării impuse de incompatibilitatea socială a fiicei. Părinții au renunțat la plăcerile lor din tinerețe - mersul la teatru și la restaurant, plimbările, întâlnirile cu prietenii, chiar și cântatul la pian în cazul mamei - din solidaritate pentru fiica observată, judecată și compătimită de ochiul public, forțată la o viață solitară. Ei au făcut-o din dragoste și din milă, însă fiica a ajuns să fie o povară, iar toate lucrurile nespuse - și nerecunoscute intim - au înrăutățit situația. 

La final, Ciocârlia înțelege dimensiunea monstruoasă a singurătății ei: ea nu mai este dorită nici măcar în casa părinților, care, în timpul absenței ei, au rostit niște adevăruri de care le-a fost întotdeauna teamă. Însă toți trei continuă să păstreze aparențele, să se complacă în acea viață nefericită, închisă și sufocantă, menținând iluzia unei normalități în care niciunul dintre ei nu mai crede. Dacă cineva se așteaptă la o minune, la o răsturnare de situație, Kosztolányi nu se coboară atât de jos. Finalul romanului, cu lipsa lui de rezolvare, de miracole, ancorează povestea și mai puternic în realitate.

O compătimea pe Ciocârlia și, ca să scape de acel sentiment, se pedepsea. O privea atent, aproape ostentativ: fața ei neobișnuită, care era și grasă și slabă, nasul cărnos, nările largi, ca de cal, sprâncenele masculine, severe, ochii mici și apoși, care îi aminteau vag de ochii lui.
Niciodată în viața lui nu se pricepuse la femei, dar simțea acut că fiica lui e urâtă. Acum era nu doar urâtă, ci și ofilită, îmbătrânită. O fată bătrână în toată puterea cuvântului. Doar în cascada de lumină a umbrelei de soare, în lumina ei aproape scenică a avut revelația. „Ca un vierme sub tufa de trandafir“, s-a gândit.
Continua să meargă în costumul său gri-șoricel și, când au ajuns în Piața Széchenyi, singura piață din Sárszeg, agora, a lungit pasul fără să bage de seamă, ca să nu trebuiască să meargă alături de ea. 

(traducere preluată din ediția în limba română - sursa)

[spoiler]


Dezső Kosztolányi (sursa)


15 comentarii:

  1. Uai, vargabéles, ce dor mi s-a facut!
    (Scuzati faptul ca ignor recenzia, oricum mi-am propus s-o citesc de cind am vazut c-o citeai tu.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, de unde ai scos chestia asta cu vargabéles?! M-ai făcut să caut ce naiba înseamnă (budincă de tăiței cu brânză?), deși ar trebui să plec deja spre plajă. :P
      Yeey, mă bucur că vrei să citești cartea. :)

      Ștergere
    2. Pai taietii aia cu vanilie de care pomenesti tu linga gulas, trebuie sa fie vargabéles. Zic eu.
      Da, o s-o citesc, dar prima data macar primul volum din trilogia lui Kristof.

      Ștergere
    3. Aaa, acum am înțeles. :D Chiar m-am întrebat la momentul respectiv ce desert o fi acela cu tăiței de vanilie, dar, cum am citit cartea în engleză și n-a avut note de subsol (poate are ediția românească, sau măcar păstrează denumirea în original), nu mi-am dat seama despre ce o fi vorba. Până una-alta, mi-ai făcut poftă de vargabéles, deși nu cred că am mâncat vreodată. :))

      Yeey, mă bucur la fel de mult și pentru Agota Kristof! :) La prima carte chiar e valabilă treaba cu „n-ai mai citit ceva asemănător”. Și nu cred că te vei putea opri după prima carte. Apucă-te tu de citit, că vorbim după aceea. :))

      Ștergere
  2. As you might remember from my Gr. review I liked this novel a lot and didn't feel your reservations about the central parts of the book. I liked every aspect of the book and the gentle, if exasperated, humour underlining so much of the writing. I loved, for example, the immense weight given to the fact that Geza Cifra, the railway worker, had once "danced the second quadrille with Skylark". How little can matter in someone's uneventful life!

    Anyhow, you show a great appreciation for most of the novel and I'm pleased to see you gave it a high rating. How different do you think the story would have been if Skylark had been an ugly man?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Declan, sorry for the delay (I was so glad to see your comment!), but we've just returned from the seaside. I had written the review days ago and this morning I only pressed the 'publish' button on my mobile. :)

      I wasn't sure what you thought about the middle part (I was meaning to leave a comment on your review), but now I can see you enjoyed it as much as the rest of the novel. I'm not exactly sure why I wasn't so taken with it while doing the actual reading, but everything acquired a meaning and scope afterwards. I could say I appreciate this book very much for the aftertaste which becomes stronger and better. :)
      Oh, such a great observation, this one: "How little can matter in someone's uneventful life!"

      Well, as for your question, which is an interesting one, I suppose that an ugly man wouldn't have had Skylark's problems - he would have eventually found a not-so-pretentious wife and had a life of his own. We even have a saying in Romania: "A man needs to be just a bit more handsome than the devil". Meaning that to be handsome is not a necessity for a man. It's totally unfair, I know.
      I remember now Skylark's thoughts when she came back home, about the widower she had met at her relatives - not even that man, who needed a wife for his children, didn't want her. He, too, was picky. Maybe it's a bit unrealistic, the extent of Skylark's ugliness, but it's not something that could not happen, ever. If you go to the Romanian countryside, though, every woman, no matter how ugly, seems to have a husband - it's also true that these hubbies drink a lot. :))

      Ștergere
    2. "We even have a saying in Romania: "A man needs to be just a bit more handsome than the devil"."

      That's terrific and very funny. I'm packing my bags now and going to Maramures.

      Ștergere
    3. Oh, great! I'm sure the women there will snatch you the minute you get off the bus! :D But you should better go to the central part of Romania (beautiful, too, and a strategic point in terms of places to visit), as Maramureș is way too far from Bucharest. :D

      Ștergere
  3. ha, cat am asteptat cronica asta! mie mi-a placut partea din mijloc, cu detaliile legate de ceilalti locuitori si micile sau marile lor drame, pentru ca reuseste sa creeze o scena foarte potrivita pentru drama acestei familii, o privire de ansamblu in lipsa careia nu s-ar intelege atat de bine durerea acestor parinti. monologul mamei in care ii reproseaza sotului ca da vina pe uratenia fiicei lor pentru viata pe care o duc, in care ii vorbeste despre dragostea si protectia lui, educatia buna pe care i-au oferit-o fetei si perpectiva nefericirii conjugale, dand ca exemplu casniciile nefericite din jur, m-a facut sa plang, in hohote chiar. pentru ca iti dai seama cata nefericire zace in oamenii astia pasnici, cata singuratate si izolare poate crea nenorocul de a nu te alinia standardelor societatii, oricare ar fi acestea. mai trist mi s-a parut finalul, faptul ca ciocarlia e constienta de toate astea, ca nu este atat de prostuta pe cat a lasat lumea sa creada, si sufera mai mult decat parintii ei din cauza ca a ajuns o povara.
    all in all, "ciocarlia" este o carte foarte frumoasa, plina de umor si de tristete, si ma bucur ca am descoperit aceasta mica bijuterie.
    p.s.: caldura got the best of me, mintea nu mai functioneaza cum trebuie, asadar in ultimele saptamani m-am uitat la filme si-am dormit :)) (si am avut un inventar extenuant). am citit "cheia" de junichiro tanizaki (nu stiu ce parere am despre carte, jur!) si am inceput, in sfarsit, "intre cer si pamant". doamne, cata poezie e in cartea astea! o citesc pe indelete, caci nu vreau sa scap nici o metafora :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la final era "cartea asta", nu "astea". damn smartphone and damn carnaciori pe post de degete. uff

      Ștergere
    2. Stai liniștită, nu-i problemă. :) Mă bucur tare mult că ai revenit!
      Cu mine s-a întâmplat ceva mai ciudat: partea din mijloc mi-a plăcut (sau mi-a plăcut mai mult) abia după ce am citit-o, adică după ce au rămas ideile și atmosfera. Acum mă gândesc cu simpatie la acel orășel și locuitorii săi, și mă întreb dacă lucrurile chiar erau așa pe vremea lui Kosztolanyi (eu cred că da). Ai dreptate, fără această privire de ansamblu nu am înțelege cu adevărat drama părinților.
      Oau, dar pe tine chiar te-a impresionat mult povestea! Mi-aș dori să pot plânge și eu la anumite scene, dar se pare că nu mai am sensibilitatea aceasta - și-mi pare rău. La filme mi se întâmplă frecvent, dar, când citesc, aproape deloc (te invidiez un pic!).

      Aștept răbdătoare să văd cum ți se pare Între cer și pământ, sper să ai spor la lectură! Hmm, stai un pic, mi-am dat seama că romanul acesta m-a adus foarte aproape de lacrimi, deci nu-s chiar un caz pierdut. :) Acum sunt și mai curioasă ce efect va avea asupra ta. :)

      În altă ordine de idei, așa de mult mi-ai stârnit curiozitatea cu recomandările tale, încât am făcut rost de Povestiri din Mala Strana și Femeile lui Lazăr. Acum am altă problemă, nu știu cu care să încep. :))

      Ștergere
  4. asta cu plansul merge la mine pentru ca atunci cand citesc in mintea mea chiar se deruleaza filmul (imi si imaginez cum se repeta o scena mai grea sau un monolog). cand filmul din mintea mea imi place, atunci reactionez ca la cinema :))

    eu am citit stepnova mai intai, ca deh, era publicata de mai mult timp si am auzit doua cliente vorbind despre ea :)) pe neruda l-am luat de cum a intrat in librarie, mi-a placut coperta (cu prima povestire am un film genial in cap, chiar ar merita o ecranizare).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oai, ți-am zis că te invidiez? :D Dar o zic cu drag. :) Oricum, cred că ești o norocoasă. Nu știu câți oameni pot percepe cărțile în felul tău. Îmi imaginez și eu ceea ce citesc, dar tot nu obțin același impact ca în cazul filmelor (lipsește muzica? mimica actorilor? cine poate ști...).

      Sper să mă hotărăsc cu care carte să încep. Mai am o a treia pe care de-abia aștept să o citesc (Adevărata viață a lui Sebastian Knight de Nabokov, despre care am citit pe Blog de Cititori), așa că bătălia este foarte strânsă. Mai bine trag la sorți. :))

      Ștergere
    2. cu "intre cer si pamant" vad acum nu filme, ci tablouri ;)
      sincer, uneori as vrea sa pot sa citesc o carte fara sa prinda asa o viata in capul meu, am impresia ca par "nebuna" :))

      Ștergere
    3. De ce zici asta? Mie mi se pare că este un dar foarte prețios, de care trebuie să te bucuri întotdeauna. :)
      Hihi, interesantă treaba cu tablourile! Dar presupun că, între timp, ai văzut și niște secvențe de film, dacă ai ajuns la partea cu furtuna. Doamne, ce mult m-a impresionat cartea asta! Sper să apară și celelalte două volume ale trilogiei.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...