miercuri, 15 iunie 2016

J.L. Carr - A Month in the Country (O vară la țară)





Îmi doream de multă vreme să citesc A Month in the Country, scurtul roman al autorului britanic J.L. Carr, care a fost nominalizat la premiul Man Booker în 1980 și se bucură de păreri foarte bune din partea prietenilor (străini) de pe Goodreads. Am găsit o poveste cu o puternică amprentă melancolică, o mică bijuterie cu o scriitură excelentă, intens evocativă, care m-a absorbit în atmosfera solară și liniștită a unui sat din nordul Angliei, unde un restaurator de picturi murale își petrece o lună din vara anului 1920.

Deși totul se întâmplă în decursul câtorva săptămâni, cartea și povestea pe care o conține par să se întindă dincolo de cadrul restrâns al celor numai 120 de pagini, revărsându-și peste margini preaplinul de imagini vii și emoții pătrunzătoare. Este mai degrabă un roman de atmosferă, decât unul bazat pe acțiune, însă felul în care este construit, avansând lent, ca într-un vis, și dezvăluind trecutul protagonistului în fragmente niciodată complete, mi-a menținut interesul pe tot parcursul cărții, mai ales că există și un ușor mister care tensionează firele narative, dar și o undă de umor, care înviorează aerul melancolic al poveștii. 

Naratorul, aflat spre finalul vieții, privește înapoi cu nostalgie și regret, rememorând o vară din tinerețe, când, abia scăpat din iadul războiului, pașii l-au purtat într-un sat izolat din Yorkshire, unde a regăsit speranța, frumusețea și dragostea. Este o lume aureolată de o fericire simplă și dulce, care aparține trecutului și nu mai există decât în amintirea lui. Un ținut al speranței reînnoite și al bucuriei de a trăi, conservat cu fidelitate într-o capsulă a timpului, aidoma unei camere zăvorâte în care totul a rămas neschimbat. Pe atunci, inundat de acel prezent calm și tămăduitor, nu a făcut nici un gest care să deschidă un drum spre viitor, pierzând momente care nu s-au mai întors.

Ah those days... for many years afterwards their happiness haunted me. Sometimes, listening to music, I drift back and nothing has changed. The long end of summer. Day after day of warm weather, voices calling as night came on and lighted windows pricked the darkness and, at day-break, the murmur of corn and the warm smell of fields ripe for harvest. And being young. 

Este anul 1920, și tânărul Tom Birkin sosește în mica așezare rurală Oxgodby, pentru a scoate la lumină o pictură medievală din secolul 14, care a stat acoperită timp de patru sute de ani, pe un perete al bisericii satului. La numai 24 de ani, purtând cu el ororile unui război abia încheiat și dezamăgirea unei relații destrămate, Tom are senzația că trăiește un timp împrumutat, căci nici el, nici camarazii lui, majoritatea dispăruți, nu și-au imaginat un viitor în care puteau îmbătrâni. 

Pregătit să înfrunte ostilitatea unor străini, el însuși un om ciudat, care nu inspiră încredere, Tom găsește în Oxgodby o oază de liniște și de bunăvoință, care îi vindecă treptat temerile și rănile sufletești. Se abandonează muncii migăloase și obositoare, entuziasmat de ceea ce descoperă sub stratul de var și fum de lumânări și candele. Leagă o prietenie cu arheologul Moon, marcat și el de război, care lucrează în imediata vecinătate a bisericii, căutând mormântul unui bărbat din 1373. 

Ce lucru minunat era că ajunsesem în acest loc retras și liniștit, și, timp de un sezon, nu trebuia să îmi mai fac vreo grijă în afară de aceea de a descoperi pentru cei de aici pictura de pe peretele bisericii. Și, apoi, poate acesta va fi un nou început, poate voi uita războiul și certurile cu Vinny și o voi lua de la capăt. Este ceea ce îmi trebuie, mă gândeam, un nou început, poate voi înceta să mai fiu o victimă. 
Asta e, trăim cu speranța.

Pasionat de mașinării vechi, complicate, și de munca de restaurare - ambele cu un picior în trecut, chiar și în acele vremuri -, Tom descoperă aici, în locul cel mai puțin probabil, mici comori care îl fascinează: o sobă foarte rară Bankdam-Crowther, o piesă de mobilier gigantică, din casa parohială, un stâlp de balustradă anglo-saxon, dar și dialectul încântător al oamenilor din nord. Și apoi, mai este pictura murală, o adevărată capodoperă a unui artist necunoscut din secolul 14, căruia Tom Birkin îi reconstituie pașii și existența, pe măsură ce scoate din întuneric o lucrare impresionantă, cu detalii incredibile ce preced picturile lui Brueghel cu un secol. 

Asemenea scenei Judecății de Apoi, care iese la iveală în fragmente mici, de o frumusețe uluitoare, viața și gândurile lui Tom Birkin se dezvăluie treptat, uneori indirect, o frântură aici, o altă frântură dincolo, construind un ansamblu niciodată completat pe de-a-ntregul. Rămân multe lucruri nespuse și amănunte rămase în umbră, însă cartea mi s-a părut suficientă așa, cu straturi după straturi de trecut care se dezvelesc lent, aducând, odată cu ele, parfumul unei epoci care, încă de atunci, se dizolva într-un ținut a ceea ce a fost și nu va mai fi niciodată. 

We can ask and ask, but we can't have again what once seemed ours for ever - the way things looked, that church alone in the fields, a bed on a belfry floor, a remembered voice, a loved face. They've gone and you can only wait for the pain to pass. 

Dacă o carte ar putea întruchipa vara, cu mirosurile, sunetele și paleta ei coloristică, dar mai ales cu senzațiile pe care le stârnește, atunci A Month in the Country este o candidată foarte potrivită. Nu numai atât: romanul are puterea de a aduce la suprafață imagini și emoții din propriul nostru trecut, din vremuri când oamenii și pământul sunt totuna, când pulsul vieții este puternic, când viața pare plină de speranță, iar viitorul se deschide încrezător în față ca un drum printre dealuri. Cu câtă nostalgie vor reveni acestea, depinde de fiecare cititor în parte. 

Mă bucur că am citit cartea acum și nu în timpul iernii, când mi-ar fi trezit un dor copleșitor pentru zilele de vară, pentru peisajele campestre cu drumeaguri prăfuite străbătute de cai, cu mirosul ierbii încinse de soare, cu păduri de un verde adânc, răcoros, cu amintirea unei idile din copilărie sau din tinerețe. Descrierile, deși scurte, poartă în ele o asemenea putere evocatoare, încât mi-aș fi dorit să fiu acolo, lângă narator, și într-un fel chiar am fost, întrezărind, în imagini vii, priveliștile ce i se desfășoară înaintea ochilor. 

By nature we are creatures of hope, always ready to be deceived again, caught by the marvel that might be wrapped in the grubbiest brown paper parcel. (...) If I'd stayed there, would I always have been happy? No, I suppose not. People move away, grow older, die, and the bright belief that there will be another marvelous thing around each corner fades. It is now or never; we must snatch at happiness as it flies.


J.L. Carr (sursa foto)

Există și un film din 1987 bazat pe acest roman, cu Colin Firth, Kenneth Branagh și Natasha Richardson. J.L. Carr a descris în acest roman locurile familiare ale copilăriei sale - North Riding din Yorkshire, unde a crescut „într-o epocă a plugului tras de cai și a serilor petrecute la lumina lumânării”. De altfel, a inclus și câteva amănunte autobiografice: tatăl său a lucrat pentru căile ferate și a ajuns șef de gară, iar scriitorul a dus, mai târziu, o campanie pentru conservarea și restaurarea unei biserici vandalizate, amenințate cu desființarea (cu acestă ocazie, am aflat ce înseamnă o biserică redundantă). Carr a intrat în conflict cu vicarul, incident care a inspirat, probabil, personajul vicarului ostil și zgârcit din A Month in the Country. Mi-a plăcut cuvântul înainte al autorului: 

Atunci când am început să scriu O vară la țară, voisem să scriu o povestire ușoară, o idilă rurală cum este cartea lui Thomas Hardy din Sub copacul din grădina verde. Și, pentru a stabili tonul potrivit unei astfel de istorii, am vrut ca naratorul să privească înapoi cu regret, reamintindu-și o perioadă iremediabil pierdută din viața lui, să simtă o strângere de inimă. (...)
Apoi, în lunile când scrii despre trecut, o povestire este colorată de ceea ce ți se întâmplă în momentul acela. Fără să îți dai seama, tonul vocilor se schimbă, intențiile originale iau o altă întorsătură. Așa că m-am trezit privind printr-o altă fereastră, la un peisaj mai întunecat, care nu era locuit nici de prezent, nici de trecut. 

***

A Month in the Country a apărut și la noi, în colecțiile Cotidianul, cu titlul O vară la țară, însă m-am lămurit destul de repede că traducerea românească este, pe alocuri, un dezastru, cu fragmente de text care lipsesc și cu altele tălmăcite greșit, deși, în alte porțiuni, traducerea este în regulă, deci nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat. Chiar m-am enervat, pentru că aceasta este singura ediție disponibilă la noi, iar cartea este o mică bijuterie, cu o atmosferă incredibil de puternică, care se cam pierde în traducere. 

Astfel de omisiuni și greșeli sunt de înțeles în cazul edițiilor apărute înainte de '89, când cenzura era la ea acasă, însă nu au nici o scuză în vremurile noastre, când ar trebui să avem acces la o informație corectă. Am început lectura în română, însă ceva mi s-a părut în neregulă (nu comentez lipsa unor litere sau virgule, acestea pot fi trecute cu vederea), așa că am început și ediția în engleză, moment în care am descoperit că traducerea are multe lipsuri și defecte. Am continuat lectura în original, chiar dacă unele pasaje, redate în dialect, au fost dificil de înțeles (și, spre enervarea mea, tocmai acestea lipseau cu desăvârșire din ediția românească).

Nu știu care sunt circumstanțele acestei traduceri, însă Editura Univers, sub egida căreia au apărut cărțile din colecțiile Cotidianul, ar trebui să remedieze cumva lucrurile și să publice o nouă ediție, de data aceasta tradusă corect și cu grijă, așa cum merită orice carte. Probabil că și alte volume din această colecție se află în aceeași situație (am auzit multe păreri negative, dar n-am vrut să plec urechea), ceea ce e nedrept față de cititori, pentru că, în multe cazuri, este vorba de singura ediție disponibilă la noi. Am avut și experiențe bune (La furat de cai, Trilogia New York-ului, Interpret de maladii mi s-au părut bine traduse), și probabil că totul se rezumă la cât de serios și de talentat a fost fiecare traducător în parte.

Nici originalul nu este perfect, căci am găsit o alăturare de fraze între două secvențe, care mi s-a părut complet nelalocul ei:

And, when we reached Oxgodby, we heard that Emily Clough had died that afternoon.
Ah those days ... for many years afterwards their happiness haunted me. 




4 comentarii:

  1. Romanul ăsta sună minunat, parcă aduce un pic cu atmosfera din The Sea, The Sea, dacă bine intuiesc eu din ce scrii tu.

    Păi spune-le pe nume traducătorului și redactorului, că nu le strică. :D
    Din păcate multe cărți din colecția Adevărul au suferit din cauza asta, păcat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, da, ai dreptate, cartea transmite o stare similară cu cea trezită de "Marea, marea", doar că aici nu se vorbește despre mare. :) Dar asemănările se cam opresc aici.

      Scrisesem o frază în legătură cu traducătoarea (Doina Catargiu), dar până la urmă am scos-o, m-am gândit că am fost prea acidă. E drept că și redactorul (din păcate, Diana Crupenschi) are un rol în toată treaba asta...

      Ștergere
  2. Te refereai cumva la colecția Cotidianul și nu Adevărul? În poza apare cartea de la Cotidianul. Nu ca le-as tine partea celor de la Adevărul. .. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, mulțumesc mult pentru observație, Roxie. Am corectat acum. Chiar nu-mi explic de ce am scris alt nume. :))

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...