Bye, bye, Facebook

duminică, 24 iunie 2018

Lecturile Emei blog de carte
Cam de unde a pornit pasiunea mea pentru cuvinte:
unul din multele vocabulare din școala generală.

N-am mai scris de mult, poate ați observat, poate nu. N-o să mă ascund după scuze din categoria „am fost extraordinar de ocupată și n-am avut timp de blog”, pentru că nu e așa. Pur și simplu, într-o zi de aprilie, m-am trezit că nu mai am nicio motivație să scriu pe blog, așa că am luat o pauză pe termen nedefinit. De atunci au trecut aproape trei luni, mda. Pariasem că pauza va dura măcar până-n toamnă, dar iată că m-am înșelat. Într-o noapte de iunie, pe la 12 și ceva, am simțit deodată cheful să scriu, am luat laptopul și m-am pus pe tastat.

În noaptea asta, am înțeles subit de ce mi s-a evaporat pasiunea care a propulsat blogul vreo patru ani, on and off, în limita timpului liber. Revelația s-a produs datorită unei cărți pe care o citesc acum, „Succeed: How We Can Reach Our Goals”, de Heidi Grant Halvorson, care m-a făcut să pricep o seamă de lucruri despre mine și felul în care funcționez. Să ne înțelegem: autoarea nu mi-a spus ad litteram ceea ce voi scrie în continuare. Cartea conține multă teorie legată de psihologia socială, care uneori poate fi destul de abstractă, dar n-a fost greu ca, pornind de la exemplele oferite de autoare, să fac asocieri cu situațiile în care mă găsesc eu.

Am încercat întotdeauna să mă observ și să am o părere cât mai realistă despre mine, cu bune și cu rele; uneori îmi iese, alteori nu. În general, ceea ce mă motivează nu este dorința de a fi cea mai bună (sau de a demonstra cu orice preț că sunt bună), ci satisfacția oferită de activitatea în sine și perspectiva de a-mi îmbunătăți anumite abilități. Competiția mă lasă rece, ba uneori chiar mă inhibă (nu și când e vorba de o cursă de karting, de pildă: ca să ajung prima, nu m-am jenat să lovesc alte karturi pentru a le scoate de pe traseu). Nu-mi place să mă promovez agresiv, de fapt sunt tare stângace când vine vorba de promovare. Da, îmi dau seama că oamenii cu o mentalitate competitivă au mai mult succes. De-a lungul timpului, am fost sfătuită să fiu mai înfiptă și să emit păreri categorice, dar stilul ăsta de a trece prin viață nu-mi aduce nicio mulțumire. N-aș face decât să intru într-un joc care nu mă motivează și pe care l-aș abandona mai devreme sau mai târziu. 


Povestea blogului, dacă tot n-am o pagină „Despre mine”


Am început blogul prin 2014 (arhiva indică altceva, pentru că, dintr-un zel lipsit de logică, am datat câteva postări cu anii în care am citit cărțile respective, așadar anterior înființării blogului) și o vreme am scris cu entuziasm, fără să aștept nimic în schimb – nici apreciere, nici abonați, nici colaborări și, cu atât mai puțin, vreun venit. Scriam din pasiune, iar chestia asta e de ajuns să mențină interesul și motivația pe termen lung. Țin minte că singurul lucru pe care l-am făcut pentru a mă „promova” a fost să-mi iau inima în dinți și să scriu un comentariu pe blogul Teroristei, care taman în perioada respectivă reapăruse pe faimosul ei blog. Am fost în al nouălea cer când m-a adăugat în blogroll și când am văzut comentariul lui Dragoș Butuzea: „da. într-adevăr mișto lecturile emei”. Nu-mi venea să cred! 

Cam după un an, am zis să-mi fac și pagină de Facebook. Datorită acestui spațiu virtual unde toți și toate sunt laolaltă, s-a dus de mult perioada de aur a blogurilor, când oamenii intrau zilnic pe site-urile preferate și comentau la postări, nu la link-urile de pe Facebook. Culmea, nu e vorba de nostalgie în cazul meu, pentru că, înainte să deschid Lecturile Emei, eu nu eram deloc familiarizată cu blogosfera. Cred că singurul blog pe care l-am citit vreodată a fost al lui Courvette. Am aterizat mai târziu la petrecere, când băutura deja se terminase și lumea pleca acasă, dar nici că mi-a păsat, pentru că eu voiam să fiu în locul ăla și să scriu de dragul de a scrie.

Deși n-am fost niciodată foarte activă pe contul personal, mi-am zis, totuși, să fiu în ton cu lumea contemporană și să creez o pagină a blogului. Am citit despre modalitățile de promovare pe Facebook, despre cum să folosești SEO pentru ca Google să te propulseze în prima pagină. Foarte amuzant e faptul că, înainte să mă preocupe SEO, Google chiar îmi trimitea recenziile în prima pagină, fără ca eu să fac ceva în sensul ăsta, în afară de a furniza un conținut original.

Pe măsură ce blogul a devenit mai cunoscut, am început să pun o presiune din ce în ce mai mare asupra mea: pretențiile au crescut, recenziile au devenit tot mai lungi, simțeam nevoia să vorbesc despre absolut tot ce mi se părea important, voiam ca totul să sune perfect. Astfel că scrierea unei recenzii a devenit un proces laborios și consumator de timp, unul mai degrabă obositor decât plăcut. Dacă vă imaginați că e de ajuns să mă pun la calculator și că recenzia e gata în câteva ore, vă înșelați. Scriu, rescriu, adaug, scot, reformulez și la final recitesc totul, pentru a rescrie ce nu sună bine și a corecta eventualele greșeli. 

Am vreo zece drafturi nepublicate, pentru că nu sunt mulțumită de ceea ce am scris. Mă întreb: cum reușeam acum patru ani să scriu o recenzie într-o singură zi? Și cu o naturalețe care astăzi mi se pare incredibilă? Parcă e vorba de o altă persoană. Ce-i drept, mi se întâmplă să recitesc unele recenzii mai vechi și să mă iau cu mâinile de cap. Și știți ce fac? Le editez, altfel latura mea perfecționistă nu mi-ar da pace. Îmi dau seama că am evoluat în acești patru ani și, la finalul zilei, nu regret deloc timpul dedicat blogului. Scriu mai bine, sunt mult mai atentă la ceea ce citesc, înțeleg chestii pe care înainte nici măcar nu le remarcam. Faptul că am scris constant m-a ajutat să-mi îmbunătățesc stilul și mentalitatea de cititor, deopotrivă. Și totuși, ceva s-a pierdut: o anumită lejeritate și nepăsare, bașca plăcerea cu care am pornit la drum. De ce?


De ce? De ce?


În noaptea asta de iunie, mi-am dat seama de ce s-a dus naibii pasiunea mea de a scrie pe blog: din cauza Facebook-ului. Bine, mai sunt și motivele secundare: faptul că e o activitate care nu-mi aduce niciun venit, dar îmi ocupă enorm de mult timp, lipsa unui scop clar și a unei finalități, faptul că pretențiile legate de calitate au crescut etc. Un mic rol l-au jucat și cărțile primite de la edituri, care la început m-au bucurat foarte tare (era vorba, în fond, de o validare a calității blogului), dar în timp au devenit o povară: n-am ținut pasul cu tot ce primeam și am început să mă simt vinovată. Însă chestiile astea nu explică cu adevărat dispariția totală a motivației și a pasiunii de odinioară. Am înțeles, până la urmă, că Facebook-ul mi-a creat nevoia artificială de validare prin prisma celorlalți – un proces fără final, care mi-a adus destule frustrări și a început să-mi afecteze plăcerea intrinsecă de a scrie pe blog. 

Dacă citiți cele ce urmează, o să ziceți că sunt o persoană aterizată din alte timpuri, unele expirate de mult. Prefer să discut cu oamenii la telefon în loc să butonez jumătate de oră pe mobil, prefer să-i văd la o bere în loc să ne punem la curent cu viețile noastre pe WhatsApp, faptul că blogul are câteva mii de like-uri nu m-a făcut niciodată cu adevărat fericită, cum nu m-au făcut nici laudele și încurajările (știu că sună straniu, dar se pare că aprecierile nu mă motivează, ba chiar prefer să schimb subiectul când se aduce vorba de asta – sunt câteva excepții, dar trebuie să mă lămuresc de ce unele funcționează și altele nu). 

Trebuie să mărturisesc că n-am fost niciodată un utilizator constant al Facebook-ului și că unele aspecte mi-au displăcut întotdeauna. Totuși, anii în care m-am ocupat de pagină au scos la iveală și aspectele pozitive: faptul că Facebook-ul aduce oamenii împreună și dă startul unor prietenii care se pot materializa în viața reală, creând legături între cei cu interese și pasiuni comune. Mi-a plăcut și îmi place în continuare să țin legătura cu oamenii, să împărtășesc experiențe, să dau o mână de ajutor dacă am informațiile necesare, să fiu sinceră și deschisă, în limitele păstrării intimității. 

Se pare, însă, că eu nu m-am adaptat cu adevărat lumii Facebook, iar schimbările survenite recent în politica lor mi-au întărit această, să zicem, neadaptare. Nu știu dacă sunteți la curent cu asta, dar noua strategie Facebook este să păstreze utilizatorii cât mai mult timp pe platforma lor: algoritmii promovează postările, pozele și clipurile care pot fi vizualizate in situ și generează comentarii și interacțiuni „de valoare”, iar pe de altă parte ascund link-urile care îi trimit pe oameni spre alte site-uri. Pe scurt, postările paginilor sunt mai puțin vizibile, dacă cei care urmăresc pagina respectivă nu au bifat „See first” și dacă postările conțin link-uri externe. Drept să spun, politica asta nouă mi-a activat beculețul responsabil cu autonomia, care a început să urle ca o sirenă de pompieri: nu vreau să devin prizoniera Facebook-ului! Bine, n-am fost niciodată, dar m-am enervat. Cam pe atunci mi-a dispărut și cheful. 


Cum mi-a dispărut plăcerea de a scrie


Citind cartea lui Heidi Grant Halvorson, am înțeles (fără ca autoarea să aducă vorba de asta) că Facebook-ul mi-a cam distrus plăcerea intrinsecă de a scrie, cea cu care pornisem la drum. M-a atras în jocul de like-uri, reach-uri și share-uri și m-a făcut să privesc toată treaba dintr-un unghi competitiv, care mie nu mi se potrivește deloc. Oare de ce-au scăzut like-urile, că ieri aveam 3000 și azi am doar 2982? Oare de ce postarea mea are un reach atât de slab, când am muncit atâta la recenzia asta și mi-a ieșit chiar mișto? E foarte frustrant să aștepți o validare pe măsura calității și a muncii depuse, când validarea depinde de un algoritm Facebook, dar și de feedback-ul celorlalți. De fapt, problema e chiar această nevoie de validare.

Facebook mi-a inoculat treptat o mentalitate centrată pe promovare și competitivitate. Fără să-mi dau seama, m-am trezit cu un nou scop, 2 în 1: dorința de validare & nevoia de rezultate. Blogul nu mai era doar despre plăcerea de a scrie, ci și despre recunoaștere și apreciere. Nu doar că m-am trezit cu scopurile astea suplimentare pe cap, ci mai și trebuia să muncesc pentru ele (timp în care aș fi putut să scriu sau să citesc) și să mă confrunt cu reacțiile adverse: scăderea încrederii și a interesului când lucrurile nu mergeau așa cum aș fi vrut.

Dacă aș fi știut de la bun început în ce mă bag (probabil că există o grămadă de cărți scrise pe tema asta, dar „Succeed” e prima carte de psihologie pe care o citesc), aș fi fost oarecum pregătită pentru ce avea să urmeze și poate că aș fi adoptat un anumit plan de bătaie pentru a-mi proteja plăcerea de a scrie. Mai am multe de învățat în privința asta și poate că, la un moment dat, mă voi adapta și eu lumii Facebook și voi învăța să-i fentez regulile, fără să mă las acaparată de latura lui competitivă. Dar, până atunci, se poate trăi bine mersi și fără Facebook. 


De acum înainte


N-o să închid pagina, pentru că ar fi un gest extrem, dar m-am hotărât să nu mai pun link-uri pe Facebook. Din perspectiva multora, decizia asta reprezintă o mare greșeală: dacă nu ești pe Facebook, nu exiști, pentru că toată lumea stă pe Facebook. Trebuie să faci o strategie de promovare, să postezi de două-trei ori pe zi, să angrenezi oamenii în discuții, să pui poze drăguțe, pentru că astea vând. Dar eu nu am nimic de vândut, tot ce-mi doresc e să scriu în continuare cu plăcere și să comunic cu cei care-mi împărtășesc pasiunile, dar și cu cei care nu sunt de acord cu punctele mele de vedere (o să fiu sinceră: am preferat întotdeauna comentariile pe blog, pentru că cele de pe Facebook sunt îngropate rapid sub noianul de postări noi). Îmi doresc să evoluez și să mă bucur de ceea ce fac, nu să adun like-uri, share-uri și aprecieri – în fond, validări peste validări că ceea ce fac eu este bine. 

Dacă vă interesează ce scriu eu aici, aveți două opțiuni: 
1) vă puteți abona și veți primi postările pe e-mail;
2) puteți intra din când în când pe blog pentru a vedea dacă am mai scris ceva. 

Îmi puteți scrie în continuare mesaje pe Facebook, răspund întotdeauna, deși uneori cu o mică întârziere. 

În altă ordine de idei, mi-am propus să scriu recenzii mai scurte. Deși am o anumită satisfacție când scriu despre tot ce mi se pare important, îmi dau seama prea bine că recenziile lungi sunt consumatoare de timp atât pentru mine, cât și pentru cei care au răbdarea să le citească (cu această ocazie, le mulțumesc). Perfecționismul meu o să-mi opună rezistență și va fi greu să scap de impresia că am coborât ștacheta, dar e cam singura modalitate de a continua să scriu și de a mă simți împăcată cu numărul de ore alocate blogului.

Am scris articolul ăsta într-o noapte, de la 12 la 3, și l-am editat în timpul zilei. Dacă la început m-am bucurat că am identificat, în sfârșit, motivul care a dus la dispariția chefului, pe măsură ce am analizat problema, m-a cuprins o stare de inadecvare, ca și cum, într-un anumit sens, aș fi eșuat: sunt conștientă că fac notă discordantă cu mentalitățile contemporane, cum sunt conștientă că renunțarea la Facebook mă va costa acele sute de vizite care-mi veneau de acolo. Îmi pare rău că părăsesc comunitatea de pe Facebook care s-a creat în jurul blogului și mă gândesc că poate, cu o abordare diferită, adaptată felului meu de a fi, mi-aș fi putut păstra intactă pasiunea de a scrie. Îmi dau seama, însă, că e prea târziu pentru a continua în stilul de până acum (ceva s-a stricat iremediabil), iar singura soluție e să revin la starea inițială, cea în care nu aveam pagină de Facebook, scriam de plăcere, nu mă interesa SEO și nici câți oameni îmi vizitează blogul într-o zi. 

Poate că o să recuperez starea aia de grație, poate că nu. Dar cel puțin o să încerc. Și-i mulțumesc lui Heidi Grant Halvorson că m-a învățat ceva despre mine și despre felul în care funcționez eu. Poate că sunt picată din alte vremuri, dar e clar că nimic din ce-mi poate oferi o iluzorie celebritate pe Facebook nu-mi va aduce o reală mulțumire. Deja privesc renunțarea asta ca pe o eliberare: sunt liberă să-mi văd de pasiunea mea, după cum mă taie capul, fără să-mi mai fac griji pentru like-uri, reach și feedback. Nu știu dacă o să scriu mai des, dar cel puțin mi-am recuperat o bucățică din pasiunea de altădată. Știu asta, pentru că deja mă mănâncă degetele să încep o nouă recenzie. Una mult mai scurtă. :)


62 de comentarii

  1. Sunt și eu un personaj căzut de pe o altă planeta, nu ești singură pe lume 😊. Eu țin pagina FB in viața doar pentru că mama o preferă pentru a ajunge la poveștile călătoriilor mele. O altă alternativa de urmărire a postărilor ar fi aplicația Bloglovin . O fi și ea depașită ? Habar n-am. Eu una, aici îți urmăresc recenziile.

    Spor la citit, publicat și la regăsirea paradisului pierdut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Mihaela! Peste o vreme, o să scriu un PS la articol, în care-o să povestesc dacă renunțarea la Fb a avut vreun efect pozitiv (căci un efect negativ o să fie - mă refer la numărul de vizualizări). Privesc chestia asta și ca pe un experiment. :)

      Hmm, nu-mi dau seama dacă Bloglovin e depășit. Probabil că cei care au folosit multă vreme aplicația o folosesc în continuare. Eu nu eram la curent cu Bloglovin, mi l-a sugerat o prietenă și între timp am cam uitat de el, recunosc.

      Mult spor la proiectele tale!

      Ștergere
  2. Ah, Ema, parcă ai scris articolul ăsta pentru mine. Eu mă aflu într-o și mai mare pauză de scris, din februarie, și nu știu dacă voi mai avea energia și entuziasmul să mă reapuc. Din păcate, pe mine mă afectează și la nivelul lecturilor. Citesc, iau notițe în speranța că voi mai scrie, dar, în același timp, amân începerea altor cărți pentru că mă simt vinovată să tot citesc fără să scriu despre cele din urmă. Cred că am nevoie și eu de un declanșator ceva să mă hotărăsc în ce direcție să merg. Cât despre părăsirea FB, eu să știi că blogurile le urmăresc mereu prin accesarea linkului direct, nu sunt fan newslettere și nici scroll down pe fb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf, îmi pare rău că te afli într-o situație similară... Am observat că n-ai mai scris de mult și chiar m-am întrebat la un moment dat care ar putea fi motivele. Vrei să-ți trimit cartea asta de psihologie? :D E posibil să găsești niște răspunsuri, inclusiv la dilema ta legată de direcția în care să mergi. N-are sens să rămâi blocată în punctul ăsta: ori renunți la blog și îl înlocuiești cu un alt proiect, ori găsești o nouă abordare pentru a-ți recupera plăcerea de a citi și a scrie. Dar mai întâi trebuie să te lămurești care sunt de fapt cauzele și ce te motivează pe tine (și ce te inhibă).

      Să știi că dezinteresul ăsta pentru blog m-a afectat și pe mine la nivelul lecturilor, ca și cum cititul și scrisul pe blog au devenit interdependente (probabil că asta s-a și întâmplat). Deși mi se pare absurd, mi-am pierdut un pic din plăcerea de a citi, dar sper să o recuperez treptat, dacă tot m-am eliberat de presiunea cărților primite de la edituri și a noutăților pe care ajunsesem să le citesc în detrimentul altor cărți din bibliotecă.

      Ștergere
  3. Welcome back, Emi! Ma bucur ca ai "transat" situatia si ai decis sa scrii in continuare. Cine vrea sa te citeasca te va citi cu sau fara facebook, cu sau fara recenzii mari, asa cred eu :) Oricum, mi-e dor de scrisul tau asa ca abia astept!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mulțumesc pentru încurajări! Știu cine ești, e de ajuns să văd acel „Emi”. :D
      Mda. Am luat-o pe un alt drum, să vedem dacă-mi recuperez într-adevăr plăcerea de a scrie. Sunt conștientă că n-o să mă simt ca la început, nu mai sunt nici eu aceeași de acum patru ani și mentalitatea pe care am căpătat-o între timp va continua să mă influențeze. Sunt curioasă, totuși, unde va duce acest experiment. :)

      Ștergere
  4. Ema,
    Habar n-ai câte corzi sensibile ai atins în mine cu acest articol. Simt o eliberare doar pentru că l-am citit și, iată, mai sunt și alții care trec prin asta (tu, Dana).
    De peste un an am renunțat la colaborarea cu editurile din cauza presiunii timp/recenzie/colet. Citesc în continuare mult, dar uneori n-am chef să scriu despre o carte nouă și ”chiulesc” publicând o recenzie scrisă demult și neafișată.
    Încrâncenarea cu SEO am depășit-o și nu-mi mai pasă. Citesc cărți superbe, dar să scriu despre ele îmi dă senzația că mă repet.
    Oricum, scopul blogului meu a fost (și este) de a încuraja lumea să citească. Nici nu contează dacă am reușit sau nu :)
    Succes în toate și lecturi plăcute!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, uite am uitat să pomenesc și de colaborarea cu editurile. De unde înainte le acceptam pe toate cu bucurie și citeam volume care nu mă interesau prea tare doar să mulțumesc pe toată lumea, acum refuz orice colaborare sau le spun că dacă vor să trimită pot face asta, dar nu le pot promite că voi scrie despre carte sau că o voi citi. Măcar aici m-am autoeducat și am reușit să scap de "povara" asta. Mie mi se pare că mulți bloggeri buni nu prea mai scriu, poate e un virus și l-am luat toți :D.

      Ștergere
    2. @Laura G.: Ha, ce chestie, mă bucur că ai rezonat cu ce-am scris eu aici! Foarte bine că ai renunțat la colaborarea cu editurile, dacă presiunea era atât de mare. Cum ziceam, chestia asta devenise și pentru mine o problemă: nu doar că nu mă mai bucuram de cărțile primite, dar mă și simțeam prost că nu reușeam să le citesc. Iar la asta se adăuga frustrarea că neglijam anumite cărți din bibliotecă pe care-mi doream foarte mult să le citesc. Aseară, de pildă, am pus mâna chiar pe una dintre ele – am citit doar patru pagini, dar tot e un progres. :)) Nici măcar să cumpăr cărți nu mai am chef, am strâns enorm de multe. Probabil că o să iau din când în când o carte pe care știu că o voi citi în scurtă vreme de la achiziție. Ah, și m-am apucat să selectez cărțile citite, pentru că vreau să renunț la o parte dintre ele.

      Articolele tale sunt destul de scurte, mă gândesc că blogul nu-ți mănâncă atât de mult timp și nu devine și asta o problemă. Trebuie să învăț și eu să scriu mai puțin, ca să-mi rămână timp și pentru alte proiecte. :) Contează, totuși, să știi dacă ți-ai atins scopul – deși scopul tău e unul cu bătaie lungă. Recunosc că eu n-am pornit la drum cu intenția asta, la început a fost provocarea de a scrie despre cărțile citite, pe parcurs am observat că scriu cu mare plăcere și blogul a devenit o parte importantă a vieții mele de zi cu zi. Prea importantă, chiar – în unele privințe am exagerat. Să vedem dacă pot face lucrurile în alt mod: o nouă provocare, așadar. :)

      Ștergere
    3. @Dana: E dificil să te ocupi pe termen lung de un proiect care nu-ți aduce niciun venit, dar îți mănâncă timp. Ceva trebuie să motiveze perseverența asta. Plus că, de-a lungul anilor, apar noi responsabilități (copii, un job mai demanding, poate alte proiecte) și trebuie să prioritizezi.

      Mda, eu m-am lămurit destul de repede că n-are sens să accept cărți direct de la autori, pentru că vor aduna praf în bibliotecă și eu voi aduna păreri de rău că las oamenii să aștepte. Cu cărțile primite de la edituri a fost altceva, dar și astea au ajuns să mă preseze. Oricum, e grozav să pot citi (din nou) ce am eu chef, când am chef. Și până acum aș fi putut să fac asta, dar mă urmărea totuși o senzație de vină. Și mai e chestia aia despre care nu prea se vorbește: jena de a scrie o recenzie mai puțin favorabilă când e vorba de un autor pe care-l cunoști – deși, în fond, o critică bine argumentată e de preferat unor efuziuni generalizate și, pe alocuri, false.

      Ștergere
  5. Eu te citesc ocazional și cred că te-am găsit pur și simplu prin google. Oricum, m-am abonat imediat la blog și deși nu prea comentez pe aici, decît foarte-foarte rar, te citesc mereu cu plăcere. Chiar și weekendul acesta, după ce am citit Parohia lui Dan Coman, tot la blogul tău am ajuns, căutînd o recenzie pe net. Într-adevăr, m-am minunat de unde ai atîta timp și energie să scrii, detaliat și cu citate, mai ales că uneori îmi vine să recomand tuturor cîte o carte (cum ar fi Parohia), doar că nu eu nu aș ști să explic atît de bine și aplicat de ce este atît de bună respectiva carte. Ai dreptate în privința fb-ului, de la o idee de conexiune între oameni a evoluat la o simplă unealtă comercială...Dar această transformare n-a făcut decît să ne dovedească că pînă la urmă tot lucrurile fără finalitate rămîn cele mai frumoase...
    Dora

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dora, îți mulțumesc că de data asta mi-ai lăsat un comentariu. :) Aș minți dacă aș spune că mi-e indiferent feedback-ul la postările mele: comentariile pe blog m-au bucurat întotdeauna. La început scriam doar de dragul de a scrie, între timp am devenit dependentă și de interacțiunea cu cei care-mi vizitează blogul. Din fericire, cele două nu depind una de alta. E ok dacă nimeni nu-mi lasă vreun feedback la o postare-două-trei-zece, pentru că, din când în când, sosește acel comentariu care mă bucură enorm.

      Am putut să scriu articole atât de detaliate (citatele îmi ocupă cel mai puțin timp, hihi) pentru că am investit în blog o mare parte din timpul meu liber. Sunt freelancer, așa că am și zile libere în care pot să mă ocup de proiectele mele. De-a lungul timpului, am avut mai multe proiecte, dar am renunțat la toate în favoarea blogului. Probabil că n-a fost tocmai o alegere înțeleaptă. Nu regret, totuși, pentru că, lucrând timp îndelungat la o singură chestie, am ajuns s-o fac mult mai bine. De regulă, am tendința să mă împrăștii în zece direcții, pentru că vreau să fac și aia, și ailaltă, și evident că n-am cum să mă ocup de tot ce mi-aș dori.

      Ștergere
    2. :-) Am mai lăsat și altă dată cîte un comentariu sporadic, problema e că citesc din ce în ce mai puțin, deci îmi lipsesc și motivele de a comenta. Dar fiind abonată la blog, după cum am zis, m-ai inspirat de multe ori să mă arunc asupra unei cărți. Și am admirat de fiecare dată calitatea postărilor.

      Știu cum e nevoia de interacțiune, pentru că o încerc și eu, deși mă consider destul de nesociabilă. În privința facebookului, ai cumva dreptate, e mare mîncător de energie, dacă e luat în serios (mai ales că e și construit astfel încît în cele din urmă să se insinueze și să fie luat în serios), de aia și eu simt periodic nevoia să îl închid, dar de fiecare dată m-am reîntors după vreo săptămînă-două cel mult. La început îmi spuneam că-l închid și gata, dar se pare că mă apucă mereu dorul de el. Așa că acum, cînd simt că mă copleșește, pur și simplu îl închid, și basta, fără alte hotărîri. E, într-un fel, și nevoia de a testa limitele dependenței, poate, de a vedea dacă rezist fără el. Rezist destul de bine și parcă lumea pare mai simplă, dar în cele din urmă tot mi se face dor de informațiile de acolo. Zic informații și sună sec, dar de fapt e un caleidoscop, cel puțin pentru mine. Pentru că trebuie să recunosc că urmăresc o mulțime de persoane care postează chestii interesante (începînd de la poezii, mici cronici de filme, foto și evenimente pînă la glumițe politice). Probabil cea mai frustrantă parte e că fb-ul a introdus un algoritm în afișsarea paginilor...e ca și cum ar fi pus sub tutela afacerilor ceva ar fi trebuit să rămână la nivelul pasiunilor...
      Dar dincolo de aceste detalii, îmi plac și surprizele de acolo. De exemplu, de curînd, cineva a menționat în treacăt la o postare cu iz politic că citește Aventurile marelui motan criminal Maciste înainte să se ducă nu știu unde. Mi-a atras atenția titlul și am descoperit că este scrisă de Gheorghe Pituț (citisem cîteva poezii de el, dar nu știam că a scris și proză). Am făcut rost imediat de ea (de altfel, este chiar la ofertă, la vreo 4-5 lei, pe multe site-uri, dar eu nu am avut răbdare să mai fac comandă, că am găsit-o la anticariatul de pe Doamnei) și m-am apucat să o citesc. Sunt pe la jumătate, dar tot nu încetez să mă mir cum a putut fi publicată o asemenea carte în 1983. Și sunt recunoscătoare întîmplării care a făcut ca cineva să o menționeze la o postare cu care nu avea nici o legătură, probabil altfel nu aș fi aflat niciodată de ea...

      În fine, revenind la discuție, cred că numeroasele comentarii lăsate la această postare au dovedit că decizia ta a fost bună și ești urmărită de o comunitate care s-a format în timp. Poate că într-adevăr genul acesta de recenzii nu au vizibilitate pe fb. Dar cred că sunt importante câteva zeci de comentarii ale unor persoane care chiar au citit ce scrii decît mii de like-uri date de oameni pe fb, la foto sau la ceva ce nici măcar nu au răbdare să citească pînă la capăt. Cel mai frumos e că ți-ai regăsit entuziasmul și că ni-l împărtășești și nouă. Mi se pare mare lucru ca cineva să-și rupă din timpul lui pentru a le împărtăși și celorlalți o bucățică din frumos.
      Dora

      Ștergere
    3. Hmm, trebuie să recunosc că eu nu am auzit nici măcar de Gheorghe Pituț, darămite de motanul criminal Maciste! Sună foarte interesant titlul, o să caut și eu cartea. Mulțumesc că ai adus vorba de ea.

      Ai dreptate, asta e una dintre calitățile Fb-ului: afli tot felul de informații la care ar fi mai greu de ajuns pe alte căi. Ai putea să intri doar pe profilul persoanelor și pe paginile care te interesează, fără să mai treci prin feed, unde sunt tot felul de tentații care nu-ți aduc neapărat un beneficiu. Ar fi grozav dacă ai reuși să te încadrezi într-o anumită perioadă de timp (de pildă, o oră pe zi dedicată Fb-ului, nu mai mult), deși sunt conștientă că una e teoria și alta e realitatea. :)

      Mda, partea proastă la noii algoritmi e că afectează și paginile non-profit (bine, se poate argumenta că există pe undeva un profit, legat de „imagine”, dacă nu de câștiguri materiale). N-am ales varianta de a posta link-uri pe profilul personal pentru că mi s-a părut mai firesc să separ viața mea socială de postările cu temă literară de pe blog; m-am gândit totodată să nu bombardez oamenii din listă cu link-uri, că poate nu pe toți îi interesează articolele mele. În fine. Să știi că m-am gândit și eu că unii dintre cei care-mi urmăreau pagina erau interesați mai degrabă de fotografii decât de conținutul articolelor. :)

      Sper să-ți revină pofta de a citi mai des și sper să ne mai auzim din când în când. Mulțumesc pentru comentarii, Dora. :)

      Ștergere
  6. Te-am citit cu mult drag și te voi citi și în continuare, scrii fantastic! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. draga mea, uneori îmi vine și mie să renunț, dar după cum știi jobul meu depinde de social media. mă bucur că o să scrii mai mult, să știi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, aici cuvântul corect e „dacă”: dacă o să scrii mai mult. :D Renunțarea la pagina de Facebook a fost primul pas, acum urmează al doilea, scrierea unei recenzii mult mai scurte. Cum treaba asta e o provocare în sine, mă încântă foarte tare. Deja ochesc teancul de cărți citite despre care nu am apucat să scriu și mă gândesc că o să le vin eu de hac, dar îmi dau seama că e un gând nerealist. Sunt pe puțin cincisprezece, haha. Ori le pun cruce și merg mai departe, ori îmi propun să scap odată pentru totdeauna și de piatra asta de moară (nu știu cum e mai bine, Heidi nu vorbește foarte clar despre genul ăsta de dilemă :)) ).

      Ștergere
  8. Pentru mine facebook-ul este un fel de agenda unde sunt pusa la curent cu tot felul de linkuri ce duc pe bloguri, siteuri. Sunt constienta ca se pierde mult timp, dar uneori poti vizualiza doar notificarile. Eu te voi citi cu drag oriunde.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Denisa, știu despre ce vorbești. Cam asta e percepția despre Facebook, că acolo găsești aproape tot ce ai nevoie. Mi-am costumizat feed-ul cu See first și alte chestii de genul ăsta, dar tot m-am trezit cu o grămadă de postări inutile și de fiecare dată am pierdut timp ca să găsesc ce mă interesa de fapt. Pe contul meu personal nu mai sunt activă de ceva vreme, urmăresc doar notificările. Cu pagina blogului a fost altceva, acolo m-am implicat cu mult drag. Cu ceva am greșit, totuși (fie cu abordarea, fie cu așteptările, poate cu ambele), pentru că nu doar că m-am demoralizat periodic (deși, culmea, pagina chiar are un randament foarte bun, dacă mă ocup de ea), ci mi-am pierdut și interesul pentru blog. Acum e important să-mi recapăt interesul ăsta. Poate că peste o vreme voi învăța cum pot trăi și cu Facebook-ul, fără să-mi mai afecteze plăcerea de a scrie pe blog.

      Ștergere
  9. salut. eu nu stiu ce sa scriu aici. seo, ceo, ce-i aia?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine că te-a ferit Dumnezeu de SEO și de CEO. Dacă te roade curiozitatea, poți apela la Google.

      Ștergere
  10. Eu am anunțat deja de vreo două ori, cu hotărâre chiar, că închid pagina de Facebook, dar până la urmă nu m-am îndurat, pentru că m-am gândit că acolo mi-e mai ușor să țin legătura și să discut, așa rar cum se întâmplă, cu puținii mei prieteni virtuali în ale cărților. Pe blog nu am mai avut nici timp, nici pornire să scriu de multicel (văd o postare de prin februarie, alta de prin mai) și mă tot gândesc să-l închid și pe ăsta. E ciudată tendința asta la cei pe care îi citeam pe vremuri (Lavinia, uite acum Dana și tu și cine mai știe cine o mai face la fel, că nici bloguri n-am mai citit de multe luni). Tu ai dat vina pe Facebook, eu mă gândesc că mi-e de ajuns doar să citesc, nu și să scriu, cel puțin nu mai mult de câteva rânduri pe Goodreads. Și de când am renunțat la scrisul pe blog, cred că am citit de două ori mai mult. Am devenit mai egoistă, there, I've said it! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că lectura îți aduce satisfacții mai mari decât scrisul pe blog, așa că go for it, nu mi se pare că e vorba de egoism (te refereai la cititorii tăi, nu?). Pe mine, scrisul pe blog m-a făcut un cititor mai conștiincios. :) Înainte nu luam notițe și nici nu încercam să înțeleg cât mai bine ceea ce citesc, dar, în ultimii ani, abordarea mea s-a schimbat destul de mult. Faptul că recitesc niște pasaje și încerc să formulez păreri despre o carte mă determină să înțeleg mult mai mult – lucru care nu s-ar întâmpla dacă aș trece imediat la o nouă lectură. Pentru mine, ăsta este un alt avantaj al blogului. Plus că-mi place să scriu la fel de mult pe cât îmi place să citesc. Ai dreptate, aș putea să citesc mult mai mult dacă n-aș mai scrie recenzii, dar prefer să le fac pe amândouă, deși în cantități moderate. :)

      Ștergere
  11. Vă mulțumesc pentru comentarii! N-am mai apucat sa răspund, pentru că am plecat de acasă, dar revin pe seară sau cel târziu mâine dimineață. Prefer să răspund pe îndelete. 😃

    RăspundețiȘtergere
  12. Susțin mai scurt și mai des! Oricum capacitatea noastră de a citi articole lungi e foarte scăzută, eu la articole lungi recunosc că ajung să citesc pe diagonală. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, L., și nu cred că te învinuiește nimeni că citești pe diagonală. Suntem asaltați de prea multă informație. Am fost mereu conștientă că puțini oameni citesc integral recenziile mele kilometrice, dar nu m-am putut abține și am continuat să le fac la fel de lungi. În ultima vreme, nici măcar nu mai puteam publica o recenzie dacă mi se părea incompletă sau dacă nu eram mulțumită de felul în care era scrisă. Sper să reușesc să scriu mult mai puțin și, de ce nu, mai des. :)

      Ștergere
  13. Nici nu stiu cu ce sa incep... :D

    Postarea ta sincera si introspectiva m-a facut sa ma uit si eu la mine si sa recunosc anumite lucruri si uite ca nu doar pe mine m-a ajutat, dovada comentariile de mai sus (beneficiile postarilor pe blog, pe Facebook nu vedem asa ceva). Si eu m-am saturat de ceva vreme de Facebook, dar mi s-a pus pata grav de cand au schimbat algoritmul. Din pacate, prin prisma jobului, nu pot sa renunt la Facebook. Asta si faptul ca nu stiu daca Messenger merge daca nu ai cont de Facebook, sau daca il ai dezactivat (de fapt... parca nici nu poti sa-ti stergi contul, doar sa-l dezactivezi...). Dar da, Facebook a schimbat atat de multe lucruri... mie, sincer, mi se pare ca nu mai interactionam. Cati comentam la o postare care ne place? Cel mult dam o inimioara sau un gif, nu dezbatem pe larg (cum facem aici spre exemplu)...

    Eu cred ca grupuletul care s-a format pe Facebook in jurul blogului o sa vina si aici, cei care sunt interesati si pana la urma cred ca asta iti si doresti. Apropo de pagina de Facebook a blogului, imi dau seama ca de cand sunt abonata la ea, nu am mai intrat atat de des pe blog. Inainte aveam o rutina, o data la cateva zile intram sa vad daca e ceva nou. De cand cu pagina de Facebook ma obisnuisem sa vad postari noi acolo si sa dau click sa le citesc. Cand nu mi-au mai aparut am uitat sa mai intru, imi iesise din reflex sa fac treaba asta, daca nu-mi veneau postarile pe tava nu ma mai gandeam la ele si asa am uitat.

    Citind postarea ta si comentariile mi-am adus aminte ce-mi placea mult la blogul tau (pe langa recenzii): comunitatea care se formase, oamenii care vorbeau deschis si liber in comentarii, tu care raspundeai, era un dialog, oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului (buna, Catalina! buna, Rosu Vertical!) si pe care am inceput sa-i urmaresc pentru ca mi-au placut de cand i-am cunoscut aici. Pentru ca altfel discuti aici si altfel discuti pe Facebook (recunosc, nici eu n-as fi scris ditamai polologhia asta intr-un comentariu pe Facebook).

    Eu mi-am scos aplicatia de Facebook de pe desktopul (asa ii zice?) telefonului. Bulinuta rosie cu notificarile ma facea mereu sa dau click si ma trezeam scroll-and minute bune (asta si vor de altfel). Inainte imi ziceam ca Facebookul e bun pentru ca imi iau stirile de acolo, dar cu schimbarea algoritmului nici ca-mi mai apar lucruri interesante de citit.

    In fine, cred ca as mai scrie niste paragrafe despre Facebook, dar mai bine sa ma opresc aici. O sa ne citim aici (si tare ma bucur) si sunt curioasa sa aflu mai multe despre cartea care te-a ajutat sa descoperi si sa iei decizia asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, nici eu nu știu de unde să încep. :)) Roxie, îți mulțumesc tare mult pentru comentariul tău detaliat (care m-a emoționat un pic :D).

      Mă îndoiesc că poți să folosești Messenger-ul dacă ți-ai dezactivat contul de Fb. Dar poți să folosești doar Messenger-ul și să nu mai intri deloc pe feed – eu, cel puțin, asta am făcut în ultimul an.

      Ai zis bine: „cei care sunt interesați”. Probabil că, din cei 4000 și ceva care au dat like paginii, doar o mică parte sunt cu adevărat interesați de postările de pe blog și mă vor urmări în continuare, indiferent că pun un link pe Facebook sau nu. Câteva comentarii de pe Fb m-au făcut să mă întreb dacă oamenii apreciau conținutul blogului sau le plăcea de fapt pagina? Ca și cum sunt două chestii total diferite (ceea ce, într-un sens, chiar sunt – food for thought).

      Mulți sunt obișnuiți să intre pe blog doar când văd un link pe Facebook. E normal să fie așa, pentru că, dacă stai pe Facebook, nu mai găsești timp să vizitezi alte site-uri – de fapt, nu mai are sens să faci asta, pentru că vezi pe Fb când un blog are un articol nou. Partea proastă e că, după introducerea noilor algoritmi, link-ul meu ajunge doar la jumătate din cei 4000 și ceva care au dat like paginii (uneori și mai puțin). Dacă vreau să ajungă la toți, trebuie să plătesc, și n-am avut niciodată de gând să fac asta. Oare cineva chiar înghite justificarea celor de la Facebook că, prin noua politică, și-au propus să încurajeze interacțiuni mai valoroase între oameni? Haha.

      Îți mulțumesc foarte mult pentru sinceritate, Roxie. Ce ai scris tu se aplică aproape tuturor celor care s-au obișnuit să găsească informația numai pe Facebook (ah, ce monopol au ăștia! :D). Nu că mi-aș fi propus să lupt cu mentalitatea asta și să merg contra curentului, că doar nu sunt vreun Don Quixote. Decizia mea nu e un gest de sfidare, ci se leagă strict de ce e mai bine pentru mine în acest moment. Dacă renunțarea la Facebook îmi readuce bucuria și plăcerea de a scrie pe blog, păi, ăsta e un lucru foarte bun, indiferent ce-ar zice rețetele de succes din ziua de azi.

      Ai mare dreptate în privința comentariilor și a micii comunități care se formase în jurul blogului. Chestia asta a fost un rezultat neașteptat, unul care m-a bucurat foarte mult, mai ales că, în timp, i-am și întâlnit în viața reală pe câțiva dintre cei pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului. Apropo de comentarii, mă amuz când îmi amintesc ce reacții contradictorii am avut când, pe măsură ce pagina de Fb a devenit mai cunoscută, oamenii au început să comenteze acolo, nu aici. Nu înțelegeam de ce preferă să facă asta și mă amăram un pic, pentru că mi se părea mai logic să comenteze la postare, nu la link-ul postării! A se observa cât de puțin pregătită eram pentru lumea Facebook. :))

      Facebook-ul a modificat felul în care oamenii comunică pe internet. Înainte se stârneau conversații lungi pe bloguri și pe forumuri pentru că nu exista un site de socializare care să-i adune pe toți laolaltă. Partea proastă e că rapiditatea cu care se rulează (și se îngroapă) informația pe Fb lasă senzația de inutilitate. Ce rost mai are să scriu un comentariu lung, când peste câteva ore postarea a și dispărut din feed? E ca și cum n-ar fi fost. Bine, sunt destui oameni care poartă discuții lungi și pe Fb – în grupuri centrate pe interese comune sau la postările unor lideri de opinie. Un grup de lectură, de pildă, mi se pare una din părțile bune ale Facebook-ului – dacă ai timp să te implici, desigur.

      Aoleu, am scris o grămadă. Mă opresc aici. :D

      Ștergere
    2. Bună Roxie! Blogul Roșu Vertical a sucombat, dar spiritul cărților bîntuie liber, unde, oare? chiar pe o pagină de Facebook :D

      Ceea ce mă face, Ema, să mă întreb, dacă decizia mea, de a scrie direct pe FB (cu blog ca back-up pentru informație) a fost una bună. M-am gîndit mult înainte să-l deschid la care platformă e cea mai accesibilă, mai ușor de folosit, interacționat etc. și mi-a rezultat FB. N-am convingerea deplină nici acum că a fost o idee deșteaptă, mai mulți mi-au spus că nu, but well. Vedem.

      Sper să-mi amintesc mai des să deschid Reeder-ul :)

      Ștergere
    3. Ce-i Reeder-ul ăsta? :D Am căutat pe Google și am văzut că e o aplicație pentru mobil, dar n-am investigat mai mult – poți să te abonezi prin intermediul lui la site-urile pe care le urmărești?

      Hmm, din punctul meu de vedere, formatul postărilor tale chiar se potrivește cu Facebook-ul: sunt scurte, scrise bine, adeseori în cheie amuzantă (contează asta, pentru ca un cititor să aleagă textul tău din avalanșa de texte de pe Fb), plus că poți da tag autorilor români (și străini, de ce nu) cărora le scrii. N-ar avea sens ca blogul să fie primar, iar pe pagina de Fb să reiei exact același text.

      Acum, părțile negative: pe Facebook nu poate fi vorba de arhivă, postările vechi se accesează mai greu și n-o să stea nimeni să sape prin feed-ul tău; pe un blog e mai simplu să te uiți prin arhivă. Trebuie să postezi mult mai des, altfel algoritmii Fb te penalizează și nu mai trimit postările tale în feed-ul celor care te urmăresc (oricum, nu te poți baza pe faptul că toți cei care ți-au dat like îți vor vedea fiecare postare). Un blog va fi perceput în cele mai multe cazuri ca un proiect personal (plus designul personalizat care creează un anumit cadru), pe când Fb-ul vine la pachet cu aura aia comercială și cu designul uniformizant, care afectează un pic imaginea conceptului tău (bine, poate că exagerez și puțină lume percepe lucrurile așa). Și mai e feedback-ul: cum bine spune Roxie, felul în care oamenii comunică pe Fb s-a deteriorat în timp. Dar aici intervine și felul în care comunici tu – trebuie să te întrebi dacă le răspunzi sau nu oamenilor așa cum și-ar dori ei (sau, cel puțin, pe măsura efortului lor de a-ți lăsa un comentariu).

      Ar mai fi și alte chestii, dar bănuiesc că știi și tu lucrurile astea. M-am prins destul de repede că preferi comentariile pe pagina de Fb, nu pe blog, așa că m-am conformat. :D

      Ștergere
    4. Ema, sunt mai multe aplicatii tip Reader (si Bloglovin e unul dintre ele), unde iti salvezi site-urile care te intereseaza si unde poti citi articolele noi pe o singura platforma, ca sa nu te mai duci pe fiecare site in parte.

      Iti spuneam ca postarea ta m-a facut sa ma gandesc si la mine si mi-am dat seama ca motivul pentru care mi s-a luat de postat pe Instagram a fost acelasi cu motivul tau cu Facebook (tot Facebook e si in spatele Instagramului). Poate ca la un moment dat o sa revin pe Instagram "vindecata" si o sa ma bucur de el ca un instrument de divertisment (si de gasit locuri noi si interesante), nu cu dorinta de instant gratification de la cat mai multi oameni.

      Apropo de Reader/Bloglovin mi-am dat seama ca eu l-am sters pentru ca initial imi apareau pe Facebook postarile de la site-urile care ma interesau (dadusem like paginilor pe care le urmaream in reader si nu prea mai intram pe Bloglovin, asa ca l-am sters). Si uite ca Facebook a tot schimbat algoritmii si multe postari nu mai ajungeau la mine si uite asa am uitat de multe pagini...

      L. ma bucur ca ca ai gasit o varianta care functioneaza pentru tine in acest moment.

      A spus Declan de Twitter asa ca mi-am amintit si eu sa zic de el: am redecoperit Twitter de putina vreme, de cand am inceput sa ma plang de Facebook, si imi place tare mult. E mult mai usor sa te pui la curent cu stirile (un lucru pentru care imi placea Facebook inainte). Si am inceput sa-mi iau o multime de informatii interesante din newslettere (sunt cateva newslettere romanesti foarte bune).

      Ștergere
    5. Aham, mulțumesc pentru lămuriri, Roxie. Eu m-am abonat la blogurile pe care le urmăresc (cele care au opțiunea asta) și primesc articolele pe e-mail. Adevărul e că n-aș mai avea spațiu pe telefon pentru încă o aplicație – e burdușit, săracul, deși am instalat doar strictul necesar. Sper să am loc măcar pentru Twitter, mă tentează să-l încerc. Ha, mi-am amintit subit că Stromae are o piesă despre rețelele de socializare („L'amour est comme l'oiseau de Twitter... / Prends garde à toi / Et à tous ceux qui vous like / Les sourires en plastique sont souvent des coups d’hashtag”)

      Instagramul e singura rețea de socializare pe care o mai folosesc momentan, pentru că mă motivează să postez din când în când fotografiile pe care le fac (de regulă, am prostul obicei să le salvez pe calculator și să uit de ele). Mda, și aici e ușor să cazi în extrema ailaltă și să te afecteze numărul de like-uri și followers, deci înțeleg foarte bine prin ce ai trecut. Sper să-ți regăsești bucuria de a posta fotografii, mie-mi plăceau foarte mult, ți-am mai zis.

      Ștergere
    6. Eu folosesc Reeder pe laptop, de asta uneori ajung să citesc cu întîrziere multe articole. Nu mi-aș încărca telefonul cu aplicații inutile, pentru că nu-mi place să citesc articole pe telefon. Din răspunsul tău pentru Declan mi-am dat seama că nici eu nu mai folosesc contul personal de peste doi ani, doar pentru 1-2 grupuri și pagina pe care scriu despre cărți. În schimb Twitter folosesc de aproape 10 ani, și nu cred că renunț în grabă la el, bine zice Declan ce zice. Tot ce aflu nou în materie de literatură / publishing de acolo vine.

      Ștergere
  14. Exact asa! Cuvant cu cuvant. Mie mi-a luat doi ani sa imi dau seama ca nu copilul m-a indobitocit ci Fb-ul. :/
    Imi place sa te citesc din mail. E mai pe indelete parca. Welcome back!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oau, ce chestie! Mi-ar plăcea să stăm odată de vorbă despre asta.
      Mă bucur că ai dat un semn, Diana!

      Ștergere
  15. Buna Ema, este suficient daca scrii aici si pe GR. Lecturi placute ! Laur

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru feedback, Laur! Da, o să pun în continuare fragmente din recenzii pe Gr, dar mai întâi să scriu unele noi. :))

      Ștergere
  16. Buna Ema! Iti citesc cu placere recenziile, chiar daca nu am postat un feedback pentru munca ta. Placerea pentru citit a reinviat de cand ti-am descoperit blogul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eugenia, nu știu de ce zici asta, pentru că mi-ai lăsat adeseori câte un comentariu care m-a bucurat. Și tu m-ai inspirat cu recomandările tale, să știi. :)

      Ștergere
    2. Am lasat feedback, dar nu de fiecare data :(. Am citit ultimul tau interviu luat autorului (sunt jenata ca i-am uitat numele) cartii Tot spatiul dintre gandurile mele si mi-a placut. I-am pus pe lista pe Radu Aldulescu si pe Stoner. :)

      Ștergere
    3. Iti recomand Afara de Natsuo Kirino, cred ca este o carte pe gustul tau. :)

      Ștergere
    4. Te rog să mă crezi că m-ai răsfățat cu feedback-ul, fapt pentru care îți mulțumesc. :) Și nu cumva să te simți datoare ca de acum încolo să-mi lași un comentariu la fiecare postare pe care o citești. Știu că ești acolo și că o să primesc din când în când un semn de la tine, asta mă bucură și mi-e de ajuns.

      Mulțumesc pentru recomandare, nu știu de ce aveam impresia că văzusem cartea pe site-ul Polirom, dar observ acum că a apărut la RAO. Sau poate că am văzut-o chiar la tine, pe Goodreads? Apropo, am citit „Betibu”, de Claudia Pineiro, și mi-a plăcut.

      Mda, Bogdan Răileanu (așa îl cheamă pe autor :D) mi-a trezit și mie interesul pentru Radu Aldulescu. Am vreo trei cărți de el în bibliotecă, dar n-am citit niciuna. „Stoner” e fain, merită pus pe lista scurtă. Asta-mi amintește că nici acum n-am citit „Laur”, perechea lui „Stoner” (dacă nu ești la curent, cele două romane au apărut la noi cam în aceeași perioadă și ambele au făcut vâlvă, rezultând un soi de rivalitate).

      Ștergere
    5. Ma bucur ca ti-a placut Betibu. :) Cred ca ai vazut Insula Tokio ori Cronica zeitei, titlurile publicate de Polirom. Natsuo Kirino este noua mea obsesie, imi doresc sa citesc tot ce a scris :))) Laur nu imi trezeste nici un interes, dar cine stie peste cativa ani, preferintele se vor schimba si ii voi da o sansa.

      Ștergere
    6. Haha, da, ziceai tu că ai tendința să citești toate cărțile unui autor care-ți place. :)) Sper să aibă cărți bune autoarea asta japoneză și să ai parte de lecturi faine. Ah, da, ai dreptate, probabil că văzusem celelalte cărți apărute la Polirom. Una peste alta, cel mai bine e să citești ce vrei tu, nu ceea ce este la modă într-un moment sau altul.

      Ștergere
  17. Ema, eu te-am descoperit intai aici, pe blog, apoi pe Facebook. Ca sa fiu insa sigura-sigura ca raman conectata la ce vei scrie aici, am dat subscribe blogului.
    In rest, cel mai mult si mai mult, astept sa ne vedem iarasi in Bucurestiul asta racoros, la o bere.
    P.S. Eu am savurat intotdeauna recenziile tale lungi, mi-au dat piste noi de a urmari o carte, iar asta mi-a oferit o bucurie aparte, in afara de actul de a citi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, sper să ne vedem curând la o bere! Mădălina, tu ești una dintre bucuriile care s-au ivit datorită blogului – na, că fac și confesiuni acum. :)) Și pot să mai adaug că, pentru mine, ești un exemplu de compasiune și implicare (asta n-are nicio legătură cu blogul). Mă bucur că găseai un rost în recenziile mele lungi, poate că o să mai scriu câte una din când în când, atunci când sunt lucruri importante de zis și simt eu că merită să investesc mai mult timp, dar, în general, o să încerc să scriu mai puțin, ca să nu mă mai lupt cu frustrarea că blogul îmi mănâncă tot timpul liber și n-apuc să mă ocup de alte chestii. Pe lângă asta, apăruse și reversul monedei – îmi devenise tot mai greu să public o recenzie, fiindcă ștacheta mea se ridicase mult prea sus în ce privește calitatea & cantitatea ideilor.

      Ștergere
  18. Postarea ta mi-a mers la suflet. Eu am ajuns sa pierd timp pretios cu facebookul, timp in care puteam sa fac atatea alte lucruri! Este adevarat ca are si aspecte bune, cum ar fi informatiile despre cluburi de carte, recenziile postate sau lansari, insa apar atat de multe alte chestii ca ajungi sa te pierzi intr-o mare de nimicuri. In plus, aveam tendinta sa ma uit la orice notificare de fiecare data cand auzeam sunetul respectiv, astfel ca telefonul a ajuns sa fie o prelungire a mainii. Asa ca de curand m-am deconectat de pe aplicatie si am sters-o de pe ecranul telefonului, pastrand doar messengerul (care functioneaza si fara sa am aplicatia de facebook). Daca am nevoie sa verific ceva, intru scurt si rapid de pe calculator.
    Voi continua sa te urmaresc pe blog si astept cu interes recenziile si recomandarile de lectura.
    Daniela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare ești acea Daniela la care mă gândesc? (Geogra & Clubul Litera? :D)
      Legat de Facebook, e grozav că ai reușit să limitezi timpul petrecut pe site. Eu mi-am dezinstalat aplicația de mult, păstrez doar Messengerul pe telefon și, într-adevăr, e mult mai bine așa. Ai dreptate, Facebook-ul are destule aspecte bune, problema e că intri să vezi ceva, o chestie duce la alta și te trezești că iar a trecut o oră fără să-ți dai seama. E nevoie de ceva voință, dar cred că poți folosi Facebook-ul fără să cazi în capcanele lui, care înghit timpul pe nerăsuflate. Una dintre modalități ar fi asta: salvezi la bookmarks paginile și persoanele pe care vrei să le urmărești și de acolo intri direct pe paginile respective, fără să mai treci prin feed. Oricum, mă bucur că ai reușit să pui din nou stăpânire pe timpul tău. :) În cazul meu, trebuie să mai lucrez la organizare, pentru că am tendința să mă lălăi (și nu mai pot da vina pe Fb sau pe internet, în general).

      Ștergere
    2. Asa este, sunt acea Daniela :P. Ma bucur tare mult sa ne reauzim.
      Merci mult pentru sugestia de a salva paginile care ma intereseaza la bookmarks; nu am stiut ca se poate. As vrea sa mai adaug ca recenziile si listele postate de tine m-au facut sa imi extind mult lista de lectura si interesele literare, sa renunt la lecturile mai usurele in favoarea unora mai profunde. In ceea ce priveste organizarea timpului, am certitudinea ca lucrurile se vor pune la punct.

      Ștergere
    3. Și eu mă bucur și să știi că-mi pare rău că, de fiecare dată când ne-am văzut, n-am apucat să vorbim pe îndelete. Poate mai ajung pe la club, deși timpul e limitat și acolo. Dacă ai vreodată chef de ieșit la o bere, let me know. :D

      Eu am salvat mai multe link-uri într-un folder separat din bookmarks, că la genul ăsta de organizare nu mă bate nimeni (în rest...). :)) Poți să le salvezi direct în bookmarks (steluța din dreapta, în caseta cu link-ul), dar o să fie la grămadă toate, deci e mai bine să faci un folder separat.

      Mă bucur că ai găsit inspirație pe blog, faza interesantă e că blogul m-a ajutat și pe mine, ca cititor – atât prin recomandările primite de la ceilalți, cât și prin faptul că am devenit mult mai atentă la ceea ce citesc. În plus, am reușit să scap treptat de o mare parte a reținerilor (înainte evitam proza scurtă, mă feream de cărțile groase, îi amânam pe Dostoievski, Proust etc.). Acum o săptămână, două citeam o carte ușurică („Al cincilea val”, de Rick Yancey) și mă gândeam: Doamne, cât de proastă e cartea asta, oare de ce-mi pierd eu vremea cu ea? Și mi s-a făcut foarte dor de o carte cu adevărat bună, cum a fost „Femeile lui Lazăr”, sau „Suntem deja uitarea...”, sau „Frații Karamazov”. Atunci mi-am dat seama că, odată ce-ai ajuns să citești niște cărți foarte bune, și ai făcut-o pe o perioadă mai lungă, nu prea ai cum să revii la starea dinainte, când te mulțumeai cu lecturi mai superficiale. Nu zic „lecturi ușoare”, pentru că sunt destule cărți simpatice din categoria asta, potrivite pentru perioadele stresante, de pildă.

      Ștergere
  19. We all want to be liked and we all feel insecure in many respects. Facebook and other social media prey on these aspects of our personalities and magnify them hugely by giving ample opportunities for both to flourish and be presented to us, and represented by us, as many times a day as we might wish. It's a trap. I was on Facebook for a while but left it because the hooks became too obvious (and I'm not a fish). I find Twitter a little better because it allows for a minimal engagement which is generally as much as I want and I have linked up with some people who keep me well informed about what is happening in the worlds of literature and publishing.

    The most important aspect of what you say above concerns your reviews and, from what I read in other people's comments, those of us who read you want you to continue to write your always interesting thoughts as often as you can manage. Sometimes a book does not make a great impact on our minds or hearts, sometimes we read a book and are bursting with views and questions we need to share. So I hope that whenever you have the second experience you will be unable to avoid writing a review here on your wonderful, beautifully illustrated, blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, Declan, it was such a nice surprise to find a comment from you! I appreciate very much the fact that you went through the forks of Google translate to read my article and some of the comments.

      Well, I was aware of your opinion about Facebook and I knew you had a point. I stopped using my personal account long ago, but I got hooked on the page account, instead. As I said, the part about connecting with people was great, but what Facebook did to my mental state & inner motivation was terrible. I suppose you could avoid those nasty side effects if you prepare yourself mentally on a recurrent basis, but there are some insidious thoughts & wrong expectations that make their way into your brain, without you realizing it's happening. That's how I ended up with goals that weren't at all suited to my way of being and made me miserable on the long run. I got caught in a game of proving my worth again and again, looking for confirmation in other people's reactions and, even worse, in the evolution of that Facebook page, which ultimately resides in the following pattern: me working hard to beat those algorithms which were created with the sole purpose of making more money for Facebook.

      I am glad Twitter has proved to be a better tool for you, one that can get you the information you need, without the hooks you mentioned. That should be the way we use social sites, anyway, as tools for our own benefit, yet they end up using us as tools for their own agenda. And it's so easy to be tricked into believing that the time lost inside Connectingland is a time well spent. I've never used Twitter properly, although I have an account, but I'll give it a try at some point (at least I have you to follow, and I'm sure you won't try to sell me anything, apart from book recommendations and political views, hehe).

      Thank you, Declan, for your words of encouragement. I am sure I won't be able to hold back and write a short review when I'll stumble upon the kind of book you were mentioning, but first of all I need to get my zest back and learn how to write less (and be satisfied with that). I know you meant 'inevitably write', but that zest is the main ingredient, haha.

      Ștergere
  20. Ema, cum mă abonez, că nu găsesc butonul. :) Sorana sunt. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, bună, locatarule (himeric). În dreapta, sub „That's me”, e o casetă cu „Primiți articolele pe e-mail”. :)

      Ștergere
  21. Eu nu am cont de facebook, si v-am urmarit doar aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, oamenii fără cont de Facebook, dar cu acces la internet, sunt destul de rari (vă felicit, cu ocazia asta). Mă bucur că ați găsit blogul meu, într-un fel sau altul. :)

      Ștergere
  22. Multumesc Ema! Iti urez sa ai parte si tu de cat mai multe lecturi frumoase! Lecturile frumoase sunt cele care imi plac mie si imi aduc momente de delectare si ma relaxeaza (titlurile Afara si Grotesc m-au tinut cu sufletul la gura, abia respiram :)))).

    RăspundețiȘtergere
  23. Superb. Mă bucur că am citit asta. La fel mi s-a întâmplat și mie anul trecut. Abia zilele astea am revenit la blog. (:
    Spor în tot ceea ce faci. EU de câte ori de citesc, o fac pentru că-mi amintesc de blog și sper ca "să văd ceva nou și fain pe blogul Emei". Dau singură search pe Google. Așa se întâmplă când faci lucrurile cu pasiune - îțî creezi o comunitate stabilă care nu se bazează pe like-uri and shit. ÎL apreciez anorm pe Zuckerberg pentru ce a făcut și face, îl consider un om minunat și îl admir și stimez profund, însă facebook e pentru mine o lume moartă. Mai intru, dar rar. Eu exist în afara facebook-ului. (:

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mor, scuze pentru răspunsul întârziat... N-am mai avut timp pentru blog, deși chef de scris am tot avut. Poate din septembrie (sau octombrie?) o să vină câteva luni mai liniștite. De Facebook nu mi-e dor deloc, hihi. Mă simt chiar eliberată. Mă trezesc că au trecut două, trei zile și n-am intrat nici măcar pe Messenger. Dacă vreau să fiu la curent cu știrile, vizitez câteva site-uri, dacă vreau să aflu ce fac oamenii, le scriu sau îi sun. Nu simt că am pierdut ceva după ce am renunțat să intru pe feed. Din contră, am câștigat timp, deși, la urma urmei, depinde tot de mine ce fac cu timpul ăsta, dacă-l valorific sau nu. Mă bucur că nici tu nu ai nevoie de Facebook pentru a-ți da iluzia unei vieți „întregite”. Și-ți mulțumesc pentru comentariu. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.