Spuneți-i Zsófiei – Magda Szabó

duminică, 13 ianuarie 2019

carte recenzie Spuneți-i Zsófiei Magda Szabó
Editura Albatros, 1974, 234 pag.
Traducere de Eugen Hadai și Horia Aramă
Original: „Mondják meg Zsófikának”, 1958

Minunat și acest roman al Magdei Szabó, autoarea care mă cucerise cu prima mea lectură din literatura maghiară, Ușa. Emoționant și comic, plin de profunzime și cu o intrigă complexă, „Spuneți-i Zsófiei” are ceva important de spus atât adulților, cât și cititorilor mai tineri, ba îi poate învăța un lucru sau două chiar pe unii părinți și profesori, fiindcă aduce în prim plan jocul înșelător al percepțiilor și al presupunerilor, al orgoliilor și al așteptărilor nerealiste, vorbind despre importanța observării atente și despre căutarea acelui resort intim care duce la descifrarea unei persoane. Este multă psihologie și o profundă înțelegere a firii umane în această poveste stratificată care o are în centru pe Zsófi, o fetiță de unsprezece ani care și-a pierdut tatăl de curând. Deși începe ca o dramă, „Spuneți-i Zsófiei” devine pe parcurs o tragi-comedie a neînțelegerilor și a încurcăturilor, cu multe situații care mi-au stârnit râsul. 

M-a surprins faptul că romanul începe cu sfârșitul, dezvăluind de la bun început deznodământul prin câteva hotărâri oficiale care marchează puncte de cotitură în viața personajelor principale. Însă nici vorbă ca asta să strice în vreun fel plăcerea lecturii sau să facă mai ușor de ghicit în ce fel se va ajunge acolo; ba e chiar antrenant să urmărești cum Magda Szabó încurcă ițele poveștii cu tot felul de istorii, personaje și detalii noi, strecurând și câteva coincidențe bine plasate (care, din fericire, nu sunt supărătoare și nici nu întind limita credibilității), pentru a ajunge în final la ceea ce am aflat încă din primele pagini ale cărții. 

Totul se petrece în decursul unei singure veri, când lumea își pierde reperele pentru Zsófi și în cele din urmă și le recapătă, iar fetița se confruntă cu spaimele și slăbiciunile ei, dar și cu etichetele pe care ceilalți s-au grăbit să i le aplice. Nătângă, fricoasă, bună de nimic... Tatăl, un medic apreciat, era singurul căruia nu-i era rușine cu ea, era cel care o cunoștea și o înțelegea cel mai bine, fără să aibă nevoie de explicații; însă el a murit pe neașteptate în timpul unei consultații. E de ajuns ca Zsófi cea stângace și timidă să facă un singur pas care nu-i stă în caracter pentru a declanșa un lanț de întâmplări neobișnuite, atunci când pornește în căutarea ultimului pacient al tatălui ei, cel care a fost martor la cuvintele pe care acesta le-a rostit înainte de a muri: „Spuneți-i Zsófiei...”

Ce anume a vrut să-i transmită tatăl? A dispărut fără să-i dezvăluie Zsófiei cum poate deveni un copil „în ordine”, cu rezultate bune la învățătură, acel copil strălucit pe care mama ei și l-a dorit întotdeauna, dar iată că s-a procopsit cu Zsófi cea mediocră și lipsită de ambiție, care nu se descurcă mai bine la școală oricât s-ar ocupa de ea. „Nu are timp, i-a răspuns tata, acum se naște în ea sufletul”. Da, tatăl putea înțelege că „lumea era atât de interesantă și din zi în zi mai vastă, încât școala nu-și mai găsea locul în ea.” Zsófi va descoperi că lumea care îi provoacă deopotrivă teamă și fascinație e plină de oameni inimoși, care sunt gata să-i dea o mână de ajutor când se așteaptă mai puțin; desigur, oamenii răutăcioși n-au dispărut ca prin farmec, dar totul devine un pic mai simplu și mai puțin înfricoșător când, la o privire atentă, pătrunde dincolo de aparențe – căci fiecare om este asemenea unei enigme care-și așteaptă dezlegarea.

Însă romanul nu este doar despre Zsófi. Este și despre Judit, mama fetiței, o femeie ambițioasă și orgolioasă, care a scris nenumărate cărți și articole științifice despre psihologia și educația copiilor, fără să fi predat vreodată la o școală. Este și despre Márta*, diriginta Zsófiei, care nu s-a măritat niciodată și a devenit un „huhurez de cancelarie”, o fată bătrână îndrăgostită de profesia ei și atașată de „sutele de familii care țin loc familiei sale”. Este și despre Dóra, cea mai bună prietenă a Zsófiei, o fată curajoasă și descurcăreață, care se confruntă cu propriile probleme. Este și despre Pongrácz, omul de serviciu de la școală, un bătrân arțăgos și iute la mânie, care o înspăimântă pe Zsófi cu țipetele lui. Dar și despre madam Dobozi, cea cu șolduri late cât o cadă, despre Teri, fata în casă care fredonează cântece vechi, sau despre Szekely-piază-rea, care se bucură când poate aduce o veste proastă – personaje minore care capătă totuși o forță aparte, oricât de meteorică le-ar fi prezența. 

*Márta pare să fie un alter-ego al scriitoarei, care a predat timp de mai mulți ani și-i împrumută Mártei chiar numele ei de familie, Szabó; dar, spre deosebire de Márta, Magda a fost căsătorită cu scriitorul și traducătorul Tibor Szobotka.

„Fiica ta nu are nimic din trăsăturile tale de caracter, se gândea Szabó Márta. Seamănă cu tine, părul vostru e la fel, are și privirea pe care o aveai tu când erai mică, dar toate astea nu înseamnă nimic. (...) Degeaba ai scris șaptezeci de cărți, ai rămas aceeași Papp Judit care învăța lecțiile de la cap la coadă și de la coadă la cap, care scria cea mai frumoasă compunere despre primăvară, fiindcă parcursese versurile lui Goethe și ale lui Heine, lucrări de meteorologie și un tom voluminos de botanică, dar care nu ieșise nici măcar o singură dată la pădure în luna mai și nu era în stare să recunoască mirosul lăcrămioarelor. Observi numai ceea ce ți se ivește sub nas, numai notele proaste din carnetul fiicei tale... De unde să știi tu că fata asta e toată numai ambiție, numai atenție, dar ambiția și atenția ei sunt concentrate în altă parte. E asemenea unei sfere pe care nu am cum s-o apuc și care, fără nici un punct de sprijin, se rostogolește de colo-colo, pe o suprafață plană. Are ea un secret, un resort ascuns, ca o mașinărie care se deschide la atingere.” (pag. 23-24)

Fără îndoială, Magda Szabó are un talent deosebit de a crea personaje credibile, puternic ancorate în viața adevărată, oameni complicați predispuși la erori și slăbiciuni, idei fixe și prejudecăți. Mai mult decât atât, „Spuneți-i Zsófiei” este o carte cu numeroși naratori. Aproape fiecare personaj, principal sau secundar, primește ocazia de a-și dezvălui gândurile într-un moment sau altul al poveștii, făcându-ne părtași la lumea sa interioară și la părerile pe care le are despre ceilalți (adeseori, departe de a fi măgulitoare și, totodată, departe de adevăr). Magda Szabó plusează cu detalii semnificative din viața acestor oameni, atât cât este necesar pentru a-i înțelege un pic mai bine. De obicei mă deranjează o narațiune care explică atât de multe, dar iată că în acest caz mi s-a părut ceva firesc, ca și cum povestea nu putea fi spusă altfel, ca și cum aș fi citit o foarte captivantă lucrare de psihologie, deghizată în roman.

Cartea înfățișează o bucățică din Budapesta anilor 1950, pe care n-am putut să o identific pe vreo hartă, dar care devine foarte reală prin străzile, piațetele și clădirile descrise de autoare. Din câte am putut să aflu, e un spațiu compozit, care împrumută repere din mai multe orașe și cartiere ale Budapestei, având ca punct central piața Horváth Mihály tér. 

„Spuneți-i Zsófiei” mi-a amintit un pic de „Eleganța ariciului”, cu deosebirea că romanul Magdei Szabó mi s-a părut mult mai natural și mai apropiat de viață, ba chiar mai profund. Din păcate, cartea se găsește destul de greu. A apărut la Târgul cărții o singură dată într-un an, noroc că am fost pe fază și am cumpărat-o imediat. Sper că va fi reeditată cândva, cine știe? Mai am în bibliotecă „Căprioara. Pomana porcului”, am auzit că și asta e tare faină.



22 de comentarii

  1. Ah, ce-am mai plâns citind cartea asta.... Multumesc mult pentru minunata recenzie, mi-a facut mare pofta s-o recitesc.

    Si astept cu nerabdare luna literaturii mioritice. Datorita ei i-am descoperit pe Lavinia Braniste si Bogdan Suceava.

    Spor la toate!
    E.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și pe mine m-a emoționat cartea, E. (Eugenia? :D), dar recunosc că n-am plâns, ba chiar am fost uimită că m-a făcut să rând, având în vedere toate poveștile astea dramatice care puteau fi tare apăsătoare. Mi-a plăcut cum dozează Magda Szabo tragicul și umorul, fără să manipuleze emoțional.

      Mă bucur că vrei să participi la luna mioritică! :D Comentariul tău îmi amintește că încă n-am citit-o pe Lavinia Braniște, deși am pus-o pe listă într-un an. Eu sper să încep mai repede lecturile din literatura autohtonă, fiindcă n-o să pot citi exclusiv autori români în august.

      Ștergere
    2. Sa fi râs nu tin minte, probabil m-am identificat prea tare cu personajul principal. We don't read what we read, we read who we are - ca sa parafrazez. Dar cum au trecut vreo 15 ani de-atunci, sunt curioasa cum o voi citi acum.

      De Lavinia Braniste am citit al doilea volum de povestiri si romanul. Mi-au placut foarte mult, le-am tot facut cadou în repetate rânduri, incl. traducerea în germana. Am cautat si volumul de debut, dar nu l-am gasit.

      Mi-am luat si o carte de un autor necunoscut de la biblioteca, "Waiting for an Angel" de autorul nigerian Helon Habila. Contextul mi-i strain si limbajul mi se pare cam livresc, asa ca povestea n-a reusit sa ma captiveze (înca), dar mai insist.

      Cu prietenie,
      Eni

      Ștergere
    3. A, bună, Eni. :) Am crezut că mi-a scris Eugenia, pentru că doar ea mai citise cartea asta, din toate persoanele pe care le știu în mediul virtual.

      Dap, ai dreptate, percepem lecturile diferit în funcție de mulți factori, printre care și bagajul nostru emoțional. De pildă, scena cu zidarul care se leagă de persoana greșită la muzeu mi s-a părut tare comică, dar au mai fost și alte situații care m-au făcut să râd. Sunt curioasă cum o să ți se pară cartea acum, în caz că o recitești.

      Nici eu n-am auzit de Helon Habila până acum. M-am uitat un pic pe Goodreads și cartea pare să fie bună, dar mai dificil de citit, iar cineva zice că lucrurile devin mai clare abia în ultima povestire. Sper să merite efortul. :) Abia aștept să aleg și eu o carte necunoscută în februarie. :D Dar mai întâi ar trebui să citesc cartea împrumutată, încă nu m-am apucat de ea, deocamdată mă lupt cu 4321 a lui Auster.

      Ștergere
  2. Eu am urmarit un serial unguresc care mi-a placut foarte mult. Pe HBO GO. Se numeste "Aranyeles", "O viata buna" tradus de ai nostri. Ti-l recomand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțam pentru recomandare, Gabriel. N-am HBO GO și urmăresc foarte rar seriale, dar l-am trecut în lista de pe IMDB. Recunosc însă că sunt mai multe șanse să citesc una din cărțile recomandate de tine (ajung și la ele, deși nu s-ar zice :D) decât să văd serialul.

      Ștergere
  3. Same here. Judecând dupa Imdb pare The Sopranos à l'hongroise si la cât de mult mi-a placut The Sopranos, o sa ma uit daca n-a aparut cumva si pe DVD.
    "Aranyélet"as traduce cu "O viata de belfer", "O viata buna" suna un pic anost.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim pentru traducere. :) Oau, vorbești și maghiară, și franceză, și engleză, poate și germană? :D

      Ștergere
    2. Multumesc pentru încurajare - am terminat romanul lui Helon Habila. Ultimul capitol si postfata autorului m-au ajutat într-adevar sa-l înteleg si sa-l apreciez.
      Romanul e un portret al societatii nigeriene, redusa la conditia de "viata goala" ("bare life") de dictatura militara, care supravietuieste prin reflectie, constientizare, literatura. Primul capitol, povestea unui poet detinut, care scrie pentru a se asigura ca mai exista, este emblematic pentru însusi demersul autorului. Romanul e construit ca un sir de povestiri de sine-statatoare, legate prin context si personaje. Capitol dupa capitol se desfasoara panorama apasatoare a unei lumi, în care spatiile prieteniei, dragostei, solidaritatii sunt permanent sub asediu. Desi m-a deranjat pe-alocuri exprimarea cam pretioasa, romanul mi-a placut. Pacat ca n-a avut parte de un lector (mai) bun, ar fi putut fi si mai reusit.

      Vorbesc germana, si scriu si citesc de asemenea în germana :-) Printre capitolele din "Waintig for an Angel" am mai citit si trei romane de Lizzie Doron. Iar acum citim cu copiii "Und du kommst auch drin vor" ("Apari si tu în ea") de Alina Bronsky, un roman pentru tineret despre o adolescenta, care merge cu clasa la o prezentare de carte si se recunoaste cu groaza într-un personaj literar.

      Cu franceza nu stau la fel de bine, va fi provocarea mea în luna de citit carti în limbi straine.

      Ștergere
    3. Mă bucur tare mult că ai revenit cu impresii! Și că ai reușit să termini cartea lui Habila. Pare chiar interesantă, din prezentarea concisă pe care i-ai făcut-o. Te înțeleg, și pe mine mă deranjează „scriitura prețioasă”, pentru că mi se pare artificială și mă scoate din ritmul și atmosfera cărții.

      Eu n-am abordat literatura nigeriană până acum, deși îi am de ceva vreme pe listă pe Chinua Achebe, Adichie și Ben Okri (plus alți autori și autoare, dar la ăștia aș vrea să ajung mai întâi). Îmi dai idei, aș putea să vizitez Nigeria pentru provocarea din iulie. :)

      A, ia uite, Alina Bronsky e una dintre scriitoarele mai puțin cunoscute la noi pe care le urmăresc, „The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine” mi-a plăcut mult și sper să ajung și la „Baba Dunja's Last Love”. De cartea pe care o citiți voi n-am auzit, nu pare să fie tradusă. Mă gândesc acum că tot cu tine am discutat și despre „Doamna Frisby”, oare mă înșel?

      Franceza va fi și provocarea mea în octombrie. :) Nu prea reușesc să citesc mai mult de o carte în franceză pe an, dar culmea e că observ ceva îmbunătățiri, parcă de la an la an înțeleg mai bine ceea ce citesc. :D

      Ștergere
    4. Recitesc cu imensa bucurie - si izbucnind pe-alocuri într-un râs spontan - romanul Magdei Szabó. Nu ca n-as mai plânge (la scenele cu batrânul Pongrácz), dar gust din plin si momentele comice.
      Mai mult decât evolutia lui Zsófi, ma preocupa de data asta modul în care sunt descrise femeile: ambitioase, extrem de competitive, invidioase, complet lipsite de solidaritate. Triada Judit-Márta-Kató reprezinta oarecum versiunea adulta a triadei Zsófi-Dóra-Marianne, iar modul în care se raporteaza femeile adulte unele la altele, desi se cunosc din adolescenta, daca nu din copilarie, e surprinzator de diferit fata de modul în care fetitele se ajuta si se protejeaza reciproc. Am regretat un pic ca personajul lui Viki, tutorele Dórei, nu e mai elaborat, ea iese din tipar.

      Da, noi suntem cititorii "Doamnei Frisby" si am terminat între timp cu totii si cartea Alinei Bronsky. Dintre toate cartile ei, preferata mea e "Scherbenpark" ("Broken Glass Park"), nu în ultimul rând pentru ca-mi sunt cunoscute locurile descrise.

      Ștergere
    5. Am terminat romanul, gasind pe parcurs si explicatia.
      "Oamenii cresc si devin niste somnambuli, fac tot felul de lucruri rele si lipsite de sens în somn." (pag. 293, cap.24)
      A fost o lectura minunata si si-ti multumesc înca o data pentru recomandare.
      En.

      Ștergere
    6. Oau, chiar ai recitit romanul! Mă bucur că ai revenit cu impresii și că de data asta momentele comice și-au făcut efectul. :)

      Dap, m-au contrariat și pe mine animozitățile și invidiile care guvernează relațiile dintre femeile adulte, dar, dacă-mi amintesc bine (am împrumutat cartea între timp și nu mai am ce să consult), ele n-au fost cu adevărat prietene nici în copilărie, spre deosebire de Zsofi și Dora, care au o relație foarte apropiată și sinceră (pe Marianne aș scoate-o din ecuație, nu pare să fie o prietenă bună pentru niciuna dintre fetițe și e posibil să devină o copie a lui Judit – însă nu e exclus să mă înșel). Aș zice că relația dintre Zsofi și Dora va rămâne la fel de faină și la maturitate, din fericire nu toți adulții se transformă în somnambuli. :)


      Ai dreptate, la asta nu m-am gândit, oare de ce personajul lui Viki este insuficient elaborat? Aproape fiecare personaj își dezvăluie gândurile la un moment dat, însă nu și Viki. Nu cred totuși că e vorba de o scăpare, dar nu-mi dau seama care poate fi explicația. Poate pentru că este o prezență meteorică, singurul personaj care dispare (și care, în fond, abandonează)? Oare cei care fug nu mai au drept la replică?

      Cel mai mult m-a intrigat Marta, pentru că, deși am avut tendința clară de a simpatiza cu ea (Marta cea atentă și plină de compasiune versus Judit cea încăpățânată și orgolioasă), dorința ei de a fi mereu în control, de a cunoaște și de a îndrepta totul mi-a trezit o senzație de disconfort; iar dispoziția ei senină și lipsa frustrărilor sexuale mi s-au părut foarte stranii. Și în cazul ei am impresia că-mi scapă ceva.

      Ștergere
    7. Márta marturiseste pe ultimele pagini, dupa discutia purtata cu Judit, care duce la reevaluarea relatiei dintre ele, ca sufera pentru toti copiii pe care nu i-a putut avea. Maternitatea e deci un motiv puternic de frustrare. De asemenea, plânge dupa cele doua discutii cu colegul Hidas, pentru care cu siguranta nutreste sentimente mai mult decât colegiale, chiar daca încearca sa se convinga ca nu e asa. Deci si lipsa unui partener e motiv de frustrare. Pe de alta parte e într-o anumita masura si reprezentanta noului sistem politic, fapt care justifica manipularea si imixtiunea permanenta în vietile altora. M-a socat deja în momentul în care face din tragedia traita de portar subiect de dictare, iar la scena în care se gândeste ca-i va spune Mariannei ca tatal ei se pregatea sa fuga si a ramas doar de dragul fiicei, pentru a o face responsabila pentru el - o eleva din ciclul gimnazial, un copil, oricât de isteata si ambitioasa ar fi! - am ramas pur si simplu blocata. Si în ce scop ar face una ca asta? Ca sa se asigure ca tatal nu-si va parasi familia/tara? Sau sa-si asigure eterna gratitudine a fetei? Sau mai rau, ca s-o aiba la mâna în viitor?
      Despre familia Dórei, implicit Viki, se spune la un moment dat c-au "tot fugit", par sa fie refugiati sau oameni cu-n trecut ambiguu, dornici sa li se piarda urmele. Numele indica "origini nesanatoase", batrânului Pongrácz îi si vine greu s-o strige pe Dóra pe nume. Tatal apare ca dentist pe actele de adoptie, în rest nu se spune despre ei mai nimic. Viki pare sa tina la Dóra si sa se ocupe de ea, iar modul în care Márta o tot spioneaza si denunta sub pretextul binelui copilului mi se pare josnic. Din perspectiva asta nu e surprinzator faptul ca fuge.

      Ștergere
    8. Haha, iată cum fiecare percepe diferit ceea ce citește. Dacă pe tine te-a șocat scena cu dictarea, eu m-am gândit că autoarea întinde cam mult coarda credibilității – dintre toate subiectele posibile, cum de l-a ales Marta întâmplător chiar pe cel necesar pentru a duce povestea pe un nou drum?

      N-am mers chiar atât de departe încât s-o bănuiesc de gânduri mârșave, Marta pare în fond o persoană sufletistă și bine intenționată, dar cred că implicarea ei excesivă în viețile celorlalți e un mod de a umple și de a da un sens propriei existențe lipsite de soț și copii. Însă uneori merge prea departe cu anchetele și misiunile ei autoimpuse. Uite că nu mai țin minte ca Marta să fi plâns după discuțiile cu profesorul, însă îmi amintesc de fragmentul în care vorbește despre copiii pe care nu i-a avut. Poate că mă așteptam să se fisureze mai mult fațada de aparentă împăcare cu viața singuratică pe care o duce, dar pe de altă parte am apreciat faptul că autoarea n-a dus firul ăsta în direcția așteptărilor mele, ci s-a rezumat la indicii subtile.

      Sunt foarte bune observațiile tale, e de apreciat că citești cu atâta atenție. Mă încântă discuția noastră și-ți mulțumesc că ți-ai rupt din timp pentru a-ți scrie impresiile. :)

      Ștergere
    9. Si eu am perceput-o pe Márta ca bine intentionata si sincera în efortul ei de a face totul pentru binele copiilor. Însa în acelasi timp se considera singura în masura sa determine în ce anume consta interesul copiilor si în acest sens rezoneaza, probabil fara sa realizeze, cu puterea politica. Foarte frumoasa si sugestiva mi s-a parut scena în care viseaza la o batrânete linistita, asemeni unui nuc batrân, care rodeste an de an.
      E un personaj complex, care simbolizeaza pentru mine tipul intelectualului maghiar amagit de aparenta generozitate a noului regim, urmând sa se trezeasca la realitatea dureroasa în 1956.

      Subiectul e reluat în romanul "Für Elise", sunt foarte curioasa acum sa-l citesc.

      O alta curiozitate: cum au fost traduse pasajele dialectale? În original, portarul si muncitorul constructor vorbesc într-un dialect transcris fonetic, limbaj care amplifica impactul emotional.

      Si mie mi-a facut mare placere discutia noastra si-ti multumesc pentru deschidere si disponibilitate.

      Ștergere
    10. Dap, uite că, deși referințele la regimul politic au fost unul din aspectele pe care le-am urmărit în timpul lecturii, nu m-am gândit că Marta ar putea să reprezinte „tipul intelectualului maghiar amăgit de aparenta generozitate a noului regim” – foarte interesantă observația ta.
      Cum n-am cartea la îndemână, nu pot să verific, dar rețin că portarul vorbește mai din popor și limbajul lui are destule regionalisme. Poate fac câteva poze și ți le trimit cumva, după ce recuperez cartea.
      E grozav că poți citi cărțile Magdei Szabó în original, plus că în felul ăsta ai acces și la cele care n-au fost traduse în română (sau în engleză). :)

      Ștergere
  4. Buna Ema! Ai descris asa de frumos povestea Szofiei, incat imi doresc sa o recitesc. Ma bucur ca ti-a placut de 5 stele si sper sa te delectezi si cu celelalte romane ale autoarei.Iti recomand cu aceasta ocazie romanul Lailei Lalami, The moor's account. Cu bine! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eugenia, credeam că tu mi-ai scris mai sus. :)
      Sunt curioasă să citesc și Abigail (Abigél) de Magda Szabo, pare să fie una dintre cele mai populare cărți ale ei. A apărut la noi prin 2003, la Institutul European, dar și asta se găsește greu.
      Mulțumesc pentru recomandare, văd că trecusem The Moor's Account la raftul to-read pe Goodreads, dar uitasem de ea între timp. Subiectul pare chiar interesant.

      Ștergere
  5. Imi doresc si eu sa citesc Abigail, dar inca nu am gasit-o de asemenea. Iza's ballad ori Pilat (Pontiu Pilat? Ce imaginație au avut cei de la editură! :)) Eu nu am gasit nici-o referire la personajul mai sus menționat) in română este o carte interesantă şi mai este un roman al autoarei pe care vreau sa il citesc care este tradus in engleza, Katalin Street. Cu placere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă am vreodată norocul să dau peste Abigail, ți-o împrumut și ție. :D
      A, nu știam că Iza's ballad și Pilat sunt una și aceeași carte, credeam că-s diferite. Ha, oare de ce au tradus titlul în felul ăsta? Un motiv trebuie să fi existat.
      Magda Szabo are și câteva cărți autobiografice, din câte am aflat de pe Wikipedia, dar astea nu sunt traduse nici în engleză, nici în franceză (în română nici atât).

      Ștergere

Un produs Blogger.