Planuri de lectură pentru următoarele luni

vineri, 10 ianuarie 2020

Cărți de citit în 2020 planuri de lectură

Firesc era să public mai întâi statistica lecturilor din 2019, înainte să-mi fac planuri de lectură, însă am de recuperat o carte împrumutată („Spuneți-i Zsofiei”), și fără ea n-ar fi fost completă poza de grup a cărților preferate citite anul trecut. Oricum, știam deja titlurile la care aș vrea să ajung în următoarea perioadă și, după cum se vede, planurile mele sunt neașteptat de cuminți. Deși e minunat să-mi fac liste elaborate, mai ales că asta implică o răscolire a bibliotecii și o nouă ordine pe rafturi, în momentul ăsta nu simt dorința să mă întind prea mult. Mă declar mulțumită dacă citesc cele șase cărți – în rest, lecturile vor fi la liber, în funcție de interesul și cheful de moment.

În poza de mai sus avem așa:

„Swann”, primul volum din serie, pe care l-am întrerupt pe la jumătate și încă nu l-am reluat, deși mi-aș fi dorit. Între timp, am scris despre experiența mea cu Proust pe blogul Art, dar hotărârea de a termina volumul până la finalul anului nu s-a materializat. Cum luna asta sunt prinsă cu „Zăpada”, mi-am promis că voi relua „Swann” în februarie (probabil de la prima pagină, chiar dacă mi-au rămas întipărite o sumedenie de scene și impresii), când sper să am măcar două săptămâni mai liniștite și să mă pot bucura de scriitura lui Proust fără întreruperi.

„Cina”, împrumutată cu ocazia mesei de Crăciun. O mai împrumutasem și altădată din aceeași bibliotecă, dar n-am reușit să o citesc și am dus-o înapoi. Interesul pentru acest roman mi-a revenit după ce am ascultat interviul pe care Marius Chivu i l-a luat autorului la emisiunea All You Can Read. Nu doar că mi-au plăcut răspunsurile și personalitatea lui Herman Koch, dar alegerile lui muzicale m-au distrat teribil (vezi minutul 24:53 – și acum mă bufnește râsul). 

„Tonomatul” e o altă carte împrumutată – mai bine zis, luată cu japca de la Alin, care o primise la Secret Santa, în decembrie. Moșul meu secret a lipsit de la întâlnire, astfel că eu am rămas cu buza umflată, pe când Alin a primit nu una, ci două cărți! Bine, bine, nu ăsta a fost motivul pentru care i-am suflat volumul, ci faptul că eram curioasă să citesc povestirile lui Andrei Panțu. (Mâine o să primesc și eu, în sfârșit, darul de la Moșu', ne-am dat întâlnire la o bere. )

pisica pe cărți
Cum așez un teanc de cărți lângă geam, Năsuc se și urcă pe el. De data asta
a fost cam nemulțumită, fiindcă teancul era prea mic și nu vedea bine
ce se întâmplă în curte (trebuie să fie la curent cu tot ce mișcă).

„Cartea albă”, pe care voiam să o citesc încă din decembrie, dar nu mi-a ajuns timpul. Îmi place cum scrie Han Kang, e una dintre autoarele pe care le urmăresc și mă trage ața să le citesc imediat cum apare un titlu nou pe piața editorială. Cartea asta pare diferită de romanele dinainte („Vegetariana” și „Disecție”), dar sper să regăsesc doza de ciudățenie și duritate care mă atrage la proza lui Han Kang.

„Schiță” a fost cât pe ce să fie aleasă pentru clubul Bibliobibuli din decembrie, însă a pierdut la limită în fața cărții lui Dürrenmatt, „Pana de automobil” (uneori alegem cărțile prin vot, deși am impresia că mai degrabă ne complicăm). Mie mi-a rămas curiozitatea de a o citi, mai ales că o aveam de ceva vreme în listele de pe Goodreads (titlul original e „Outline”), iar dacă se dovedește o lectură faină, probabil că despre cartea lui Rachel Cusk vom discuta la clubul din februarie.

„Făgăduiala”, împrumutată recent de la bibliotecă. „Pana de automobil” a fost o surpriză foarte plăcută, astfel că am rămas cu dorința de a mai citi ceva de Friedrich Dürrenmatt – noroc că elvețianul are cărți scurte și îmi pot satisface curiozitatea fără mari bătăi de cap. Când un autor nou îmi trezește foarte tare interesul, simt nevoia să-i citesc și alte cărți, una după alta, însă trebuie să recunosc că, dacă a publicat numai volume de peste 400 de pagini, sunt șanse mari să îl amân.

[[Dare de seamă din culise: Ar fi trebuit să termin articolul ăsta încă de ieri, însă întotdeauna apar evenimente neprevăzute care-mi pun bețe-n roate. În timp ce pozam cărțile, am împins prea mult teancul, iar ghiveciul din spate a căzut după bibliotecă. Am înlemnit, fiindcă sunt foarte atașată de planta respectivă – în urmă cu trei ani, pe când era micuță, am furat-o de pe o stradă din Lisabona (mai erau multe asemenea ei în acel ghiveci, așa că n-am făcut mare pagubă), am transportat-o cu avionul, am plantat-o și am rămas uluită când următoarea iarnă a produs un ciorchine de flori micuțe și portocalii. Acum mi-o imaginam cu gâtul frânt, ceea ce ar fi fost o adevărată tragedie, fiindcă urma să înflorească în curând. Dar să nu mă mai lungesc: în afară de câteva frunze storșite, cele două tulpini au rămas intacte, la fel și bobocii. Sper să nu fie prea traumatizată și să nu-i fi dispărut cheful de a înflori.]]

Planta din Lisabona e cea din stânga, habar n-am cum o cheamă. E în continuare pleoștită,
sper să-și revină. În dreapta e cea mai recentă locatară de pe bibliotecă –
am adus-o aseară și am pus-o într-o ventuză (dintr-aia medicinală, da). 

Dar stați, că nu am terminat. Există și niște planuri de lectură secundare, nici astea prea elaborate și întru totul facultative. În timp ce scriam rândurile de mai sus, mi-am adus aminte de discuția cu Andreea, care mi-a spus că anul trecut l-a descoperit pe António Lobo Antunes și a fost foarte încântată de cărțile lui. M-a convins și pe mine să-l citesc, așa că am scotocit după singura carte pe care o aveam în bibliotecă, „Inima inimii”. Am găsit-o în bradul de Crăciun, pe care l-am și demontat cu ocazia asta.

„Inima inimii” este un volum de povestiri, fapt care se leagă de următorul plan de lectură: un teanc cu cărți de proză scurtă și nuvele din care mi-am propus să citesc, după chef, atunci când călătoresc cu autobuzul, trenul, avionul ș.a.m.d. Sunt cărți care nu-mi îngreunează rucsacul sau geanta și care se pretează la lecturi cu întreruperi dese. Cu timpul, m-am obișnuit să citesc cel puțin două cărți în paralel, nu mai am probleme să diferențiez lumile și personajele, iar proza scurtă mi se pare grozavă pentru lectura „din mers” (singurul neajuns e că subliniatul devine o aventură, mai degrabă mâzgălesc pagina). Obiceiul ăsta, de a purta mereu o carte cu mine, m-a ajutat anul trecut să citesc un pic mai mult și să termin, de pildă, un volum de 400 de pagini cu povestiri de Cortázar. 

cărți de citit în 2020 planuri de lectură proză scurtă

La prima călătorie cu autobuzul din ianuarie, am început deja povestirile lui Arriaga din „Ritorno 201”, însă primele două m-au cam oripilat și nu sunt foarte convinsă că vreau să continui lectura. Nu mă dau în lături de la subiectele dure, însă cele abordate de Arriaga în volumul ăsta îmi depășesc limita toleranței și nici scriitura în sine nu mă atrage în mod deosebit – sunt un pic contrariată, fiindcă „Escadron Ghilotina” și „Un dulce miros de moarte” mi-au plăcut. O să-i mai dau totuși o șansă cu următoarele două povestiri, iar dacă nici astea nu sunt pe gustul meu, o să-i caut cărții un cititor mai potrivit. 

A, uitam să spun că, de când am început să folosesc Spotify (de care m-am îndrăgostit până peste cap), nu mai am probleme cu gălăgia din jur, fiindcă ascult la căști un playlist pentru citit și mă pot concentra mult mai bine. Chiar dacă nu citesc, am prins obiceiul să ascult muzică (ah, sublimul Discover Weekly! ), iar călătoria cu autobuzul sau plimbările prin orașul plin de trafic și claxoane au devenit infinit mai relaxante. 

Pe lângă planurile de mai sus, mi-am propus ca în august să reiau Luna literaturii mioritice, dar să citesc și în restul anului cărți de autori români. M-aș bucura să reiau și jocurile literare din punctul în care le-am abandonat (așadar, ar fi cazul să citesc în sfârșit „Laur”), dar să vedem cum vor decurge lucrurile anul ăsta, pentru că viața mea de freelancer are o doză destul de mare de imprevizibilitate. 

Voi ce planuri de lectură v-ați făcut pentru 2020?

18 comentarii

  1. am un raft cu noutăți și nu numai. păcat că nu sunt acasă să îl pozez. pe el este și schița. a pus mircea cărtărescu pe facebook o poză cu cele mai bune cărți traduse în spania în anii '10, ca să zic. 5 le citisem. una e lupta acelui norvegian, o carte care nu știu de ce, nu mă atrage. a 7-a,a 8-a a noua și a zecea le-am comandat imediat. schița e una din ele. toate 4 au autori femei, deși elena ferrante nu se știe dacă nu cumva e bărbat. celelalte 2 sunt delfina de vigan și lucica berlin. pe raftul de noutăți mai sunt robert musil (carte luată hăt demult, nici nu mai știu când), flanagan-persoana 1, extincție - th bernhard, petru cimpoeșu, daniil harms și or mai fi și altele. astea mi-s planurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a se citi 'a șasea e lupta acelui norvegian etc etc'

      Ștergere
    2. Hai no, încă o mai suspectăm pe Elena? Am văzut și eu lista aia, tot 5 am citit și eu, Rachel nu m-a entuziasmat prea tare, doecamdată am abandonat-o, posibil temporar.

      --------
      Eu am început anul cu niște eseuri și cred că merg tot pe direcția asta, dar mi-ar plăcea așa, ca idee, să citesc mai mulți central-europeni: Roth (Joseph), Bernhard, Zweig, Hrabal. Dar parcă deja mă văd sfîrșind cu anglo-saxoni, ca de obicei.
      Dacă vrei să citeși români, să-l încerci pls pe Iulian Bocai. ❤️

      Ștergere
    3. Am căutat și eu lista aia, noroc că era într-o postare recentă pe pagina lui MC. Am citit doar Lucia Berlin și Ferrante (cu excepția ultimului volum, pe care cel mai probabil n-o să-l mai citesc). A, și primul volum din „Lupta mea”, care mi-a plăcut doar pe jumătate și nu m-a convins să continui seria. În fine, dacă m-ai lăsa pe o insulă pustie doar cu cărțile lui Knausgaard, cu siguranță le voi citi fără să mă plâng (am găsit și părți faine, ar merita să-i dai o șansă și să te lămurești dacă scriitura lui te atrage), însă deocamdată prefer să-mi ocup timpul cu alte cărți care mă tentează mai mult.
      „Nimic nu se opune nopții” sună promițător, poate o cumpăr și eu.
      Ha, mai degrabă citesc „Ulise” decât „Omul fără însușiri”, ce zici de asta?

      Ștergere
    4. L., baftă, poate reușești să îți diversifici meniul literar, cum ți-ai propus. :) Dacă nimerești cărți pe gustul tău, nu văd ce te-ar putea împiedica să citești mai multă literatură central-europeană.
      Am pus cartea lui Tóibín în teanc cu gândul la tine, știu că e unul dintre autorii tăi preferați și am tot vrut să ajung și eu la el. Am și un ebook în engleză, dar sunt mai multe șanse să citesc cartea fizică (sper să fie bună traducerea).
      A, pe Iulian Bocai mi-l recomandase și Ionuca, când apăruse „Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu”, dar între timp am uitat complet de cartea asta. Mulțam pentru recomandare, o să-i caut cărțile!

      Ștergere
    5. cartile lui iulian bocai (heart) sunt in drum spre mine.

      Ștergere
    6. priță barsacu nu mi-o plăcut. constantin însă ... foarte frumos

      Ștergere
    7. Mulțumim că ne-ai ținut la curent. :) Deci mă apuc de Constantin când o fi să ajung la Iulian Bocai. Oricum, te-ai mișcat foarte repede. Cu câteva excepții, la mine e un decalaj foarte mare între anul în care trec pe listă recomandarea și anul în care citesc cartea respectivă. 😂

      Ștergere
  2. pentru conformity, cele 5 cărți pe care le citisem sunt: libertate de frenzen, harta & teritoriul, solar de mcewan, busola de m enard șî evident solenoïd

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am citit nimic din lista asta, dar, dacă ar fi să citesc ceva, aș alege Solenoid. Cine știe, poate reușesc să ajung la ea anul ăsta.

      Ștergere
  3. spor la citit :). îți trimit pe mail planurile mele (vezi că în titlu zice ”începînd cu 2020”:D). Năsuc e o scumpă. te rog eu mult scrie mai des pentru că azi mi-am dat seama că atît de des am intrat pe blogul tău și nu era nimic nou, că am ajuns practic să mă identific cu poza care a stat foarte mult timp cap de afiș (aia de la postul în care anunți plimbările Emei), încît dacă mă iei repede fără să-mi fi băut cafeaua, aș putea să îți spun că eu am făcut poza aia, care nu e adevărat, na, înțelegi tu ideea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai mărturisește-te aici, nu fi așa secretoasă! :P

      Ștergere
    2. Haha, pe de o parte m-a amuzat efectul pe care l-a avut poza cu broasca asupra ta, pe de alta îmi pare rău că te-am chinuit fără intenție. Nu mi-a dispărut deloc interesul pentru arhitectură, dar m-am lămurit că entuziasmul nu e de ajuns, mai am nevoie și de timp. A trebuit să aleg între cele două bloguri și, evident, am ales pasiunea mai veche, literatura. :) Dacă am timp și inspirație, o să încerc să scriu mai des.

      Am primit planurile tale de lectură, m-am uitat pe ele și sunt cam greu de urmărit, fiindcă nu apar sub formă de listă, ci de paragrafe (așa le-ai scris sau îmi apar mie aiurea?). Nu mai bine publici un articol pe blog cu planurile astea, sub formă de listă, să le vadă tot poporul? :D

      Ștergere
  4. băi L., da blogu ăsta tot pe blogspot e, aici de ce îți merge să comentezi și la mine nu?!
    îți trimit și ție mail și ai să vezi de ce nu pot să mărturisesc aici, pentru că poate este o limită de caractere la comentarii! :O

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi pot și la tine, dar mă pune să număr mașinuțe.

      Ștergere
  5. Si eu sunt curioasa de planurile de lectura ale lui Vio :)
    Ema, nu-mi vine sa cred ce listuta mica de lecturi ai pentru 2020! :) Abia astept sa vedem articolul de la sfarsitul anului, imi plac chestiile astea.
    Imi plac articolele de genul asta (planuri pentru anul nou, revedere a anului trecut) pentru ca ma fac sa ma uit la mine si sa ma intreb cum a fost anul ce a trecut/ce imi doresc de la anul nou.

    Apropo de asta, ziceai de proza scurta si ma gandeam ca ani de zile am evitat-o pentru ca fiind scurta, (de multe ori) simt nevoia de mai multe detalii sau se termina abrupt (dupa parerea mea). Apoi mi-am dat seama ca (pentru mine) e mai bine sa citesc povestirea toata o data pentru ca daca ma intrerup si revin la ea (vezi cititul in autobuz) mi se intampla sa uit ce s-a intamplat (mai ales daca fac o pauza mai mare) si fiind scurta nu iti reamintesti citind mai departe, trebuie sa te intorci inapoi.

    Dar gandindu-ma la proza scurta, mi-am dat seama ca anul trecut chiar am citit ceva proza scurta (am tinut neaparat sa citesc toate cartile traduse in RO ale Jhumpei Lahiri, iar doua carti sunt povestiri scurte). Am crezut ca n-or sa-mi placa, dar mi-au placut foarte mult. A dat destule detalii astfel incat sa-mi fac un film in minte, m-am atasat de personaje (o alta chestie care nu-mi place la proza scurta e ca fiind scurte povestile nu apuc sa ma atasez de un personaj), am trait alaturi de ele, ce sa mai, mi-au placut foarte mult.

    M-ai facut sa ma gandesc si la anul asta, uite, imi propun (ca tot vorbeati de ea in comentarii) sa citesc si eu Tetralogia Napoletana (I know I'm late at the party...). Am observat ca am feeling-uri ciudate cand vine vorba de carti citite/apreciate de multi. Spre exemplu, cu O Viata Marunta nu prea am reusit sa ma conectez, nu stiu daca din cauza ca a tot fost ridicata in slavi si cumva am simtit ca ma apasa asta...

    Si sper sa citesc si An American Marriage, desi parca nu mai sunt asa interesata pentru ca a trecut ceva timp (voiam sa o citesc anul trecut) si nu mai exista hype-ul (cumva si hype-ul ma tine in priza si ma trage spre o carte). Apropo de hype... imi place sa citesc articole de genul "cele mai bune carti ale anului ce tocmai se incheie", dar din listele pe 2019 nu prea m-au atras multe carti.

    Anul asta, ca niciodata, nu mi-am facut planuri (poate doar tetralogia, dar asta pentru ca ati amintit acum de ea, chiar uitasem de ea). Sa vedem ce se mai schimba pe parcurs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După rateurile din anii trecuți, când am citit orice altceva, dar nu și cărțile selectate la planurile de lectură, am zis că așa nu se mai poate, e cazul să mă limitez doar la câteva titluri pe care chiar am chef să le citesc. Probabil că peste câteva luni o să-mi fac un nou teanc și tot așa – oricum, abordarea asta mi se pare mult mai realistă, având în vedere că mereu apar titluri noi sau vechi care-mi deturnează planurile inițiale.

      Mai sunt cărți la care mă gândesc cu mare interes – de pildă, „Căprioara”, de Magda Szabo, trilogia autobiografică a lui Elias Canetti (am zis că o să vizitez Ruse numai dacă citesc primul volum, „Limba salvată”), o carte de Olga Tokarczuk și una de Handke (la alegere), plus câțiva autori cunoscuți la care n-am ajuns până acum.

      În urmă cu ceva ani, nici eu nu mă înțelegeam prea bine cu proza scurtă, tocmai din motivele menționate de tine. Am ajuns însă la concluzia că e o chestiune de antrenament și obișnuință. :) Cu cât citești mai multe povestiri, cu atât prinzi gustul pentru proza scurtă și nu te mai deranjează că totul se termină foarte repede și că treci dintr-o lume într-alta, cu alt cadru și alte personaje. Evident, contează și stilul autorului, totul e să alegi niște volume care au mari șanse să fie pe gustul tău. Ha, am scris mai demult un articol despre proza scurtă, unde am regăsit comentariul tău chiar la început. :D

      Dap, și mie mi-au plăcut mult povestirile lui Jhumpa Lahiri din „Interpret de maladii”, dar uite că nu m-am reîntors la cărțile ei (văleu, Goodreads îmi spune că am citit cartea asta în 2012!). Mulțumesc pentru recomandare, Roxie! Și nu contează dacă te apuci mai târziu de Tetralogia napolitană, cred că o să fie pe gustul tău (despre ultimul volum nu pot să mă pronunț, fiindcă nu l-am citit).

      În cazul meu, hype-ul de care vorbești are parcă un efect opus – dacă m-a interesat o carte recent publicată și n-am apucat să o citesc imediat, iar ulterior devine foarte populară la noi, am tendința să o tot amân. Nu-mi scade neapărat interesul (sunt toate șansele să îmi placă), cât cheful să mă apuc de ea.

      Și mie-mi place să mă uit pe listele cu cele mai bune titluri apărute într-un an, deși întotdeauna sunt niște criterii subiective la mijloc, însă le citesc în speranța că voi da peste un titlu mai puțin cunoscut care să mă atragă. Nici eu n-am citit „Căsnicie americană”, deși am fost pe punctul de a o alege pentru clubul de lectură din septembrie, și parcă văd că n-o voi citi vreodată. Același lucru pot spune și despre „O viață măruntă”, ha.

      Ștergere

Un produs Blogger.