De-a lungul timpului, m-am tot gândit cum să fac să citesc mai multă literatură română. Acum ceva vreme, mi-am propus să includ pe lista de lecturi măcar o carte românească pe lună, dar am observat că sunt o mulțime de titluri din bibliotecă la care nu reușesc să ajung niciodată. Întotdeauna apar altele care-mi dau planurile peste cap: fie noutăți foarte tentante, fie titluri recomandate de alți cititori, fie apariții mai vechi pe care le găsesc prin anticariate.
Așa că m-am gândit: cum ar fi ca în luna august să citesc doar autori români? Hai, că nu poate fi chiar așa de greu, ba pare destul de realizabil, și cu siguranță literatura străină poate să aștepte un pic. Așadar, pentru mine, luna august este luna în care voi citi numai și numai literatură română. De fapt, de acum încolo, luna august va fi dedicată literaturii autohtone, fără să o exclud nici din restul anului, deși ritmul nu va mai fi același.
De ce să țin această mică nebunie doar pentru mine? M-am hotărât să vă spun și vouă din timp, poate se mai găsește cineva care mi se alătură, chiar dacă nu va citi exclusiv literatură română. Că vom fi doi, că vom fi zece, că vom fi treizeci, eu zic că e mai bine decât niciunul, și, cine știe, poate cineva, undeva, chiar are nevoie de un astfel de impuls pentru a se apuca de o carte românească pe care o amână de multă vreme.
Pe tot parcursul lunii, dacă doriți, puteți publica poze cu cărțile pe care le citiți și recomandări pe pagina de Facebook a proiectului (link-ul, aici). La final, pentru a rămâne ceva în urma acestui mic proiect-experiment, m-aș bucura să primesc de la voi un e-mail la lecturile.emei@gmail.com sau un mesaj pe pagina de Facebook a blogului, în care să-mi povestiți ce cărți românești ați reușit să citiți, dacă merită să fie citite și de alții, eventual o scurtă frază în care să vă spuneți părerea despre fiecare. Eu o să adun toate informațiile primite și le voi publica într-un articol pe blog, sub forma unei liste cu titluri și părerile aferente. Vom putea vedea ce și cât s-a citit, ce cărți au avut mai mult succes, ce recomandă fiecare cititor în parte.
Ar fi grozav să existe și niște premii de oferit la final, dar, deocamdată, nu am prea multe detalii. Să vedem, mai întâi, dacă nu sunt singura participantă :), să vedem ce spun și editurile, și poate, pe parcurs, voi reveni cu vești bune în acest sens. Oricum, ideea ar fi să citim literatură română fără a avea vreo motivație exterioară, ci din pură curiozitate și plăcere și, de ce nu, din dorința de a-i sprijini pe autorii români talentați, care merită citiți și apreciați.
***
Acum, despre planurile mele de lectură în „Luna literaturii mioritice”. :)
Momentan, am în bibliotecă 62 de volume scrise de autori români contemporani, la care se mai adaugă cel puțin vreo zece, rămase în biblioteca părinților. Pe lângă acestea, am și câteva cărți în format electronic, pe care le-am cumpărat fie pentru că au costat mai puțin, fie pentru că ediția fizică era mai greu de găsit. Printre ele se află Cum să faci primul milion, de Bogdan Costin, Născut în URSS, de Vasile Ernu, Roșu, roșu, catifea, de Veronica D. Niculescu, O dimineață la vânătoare, de Ligia Ruscu, Domnul K. eliberat, de Matei Visniec, Caravana cinematografică și alte povestiri, de Ioan Groșan, Povestiri de pe Calea Moșilor, de Adina Popescu, și alte câteva titluri (prefer, totuși, cărțile fizice).
Cărțile românești din biblioteca personală (lipsesc e-book-urile și cărțile rămase în biblioteca părinților) |
N-am cum să înghesui într-o lună toate cărțile pe care vreau să le citesc, așa că am ales o cifră rezonabilă: opt cărți, împărțite între autori și autoare, roman, proză scurtă, non-ficțiune, teatru și poezie, cărți cunoscute și unele mai puțin apreciate. Nu m-am aventurat pe tărâmul literaturii clasice, ci m-am oprit la scriitori români contemporani pe care nu i-am mai încercat până acum.
Literatură la feminin
O dimineață la vânătoare, de Lidia Ruscu (citită)
Povestiri de pe Calea Moșilor, de Adina Popescu (citită)
Literatură la masculin
Noapte bună, copii! de Radu Pavel Gheo (citită)
Ai uitat să râzi, de Bogdan Munteanu (citită)
Proză scurtă la comun
Revista iocan (citită)
Antologie non-ficțiune
Casele vieților noastre, editor Ioana Pârvulescu
Teatru
Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt & Femeia-țintă și cei zece amanți, de Matei Vișniec (citită)
Poezie
111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, coordonatori Marius Chivu și Radu Vancu
Cele opt cărți pe care mi-am propus să le citesc în august |
De ce „Luna literaturii mioritice”:
- eu una vreau să citesc mai multă literatură română;
- poate conving și pe altcineva, în afară de mine, să citească mai multe cărți românești;
- poate că nu se va schimba mare lucru, dar merită încercat. :)
P.S.: Mulțumiri, Claudiu, pentru nume și ilustrație!
P.P.S.: Aruncați un ochi și pe proiectul Bookaholic, Citesc literatură română!
(Parcă n-am liniște dacă nu precizez: ideea cu „Luna literaturii mioritice” a venit independent, iar după ce am văzut inițiativa Bookaholic, m-am întrebat dacă are rost s-o mai pun în practică pe a mea. Am ajuns la concluzia că literatura română are de câștigat dacă sunt cât mai multe proiecte de acest fel; chiar și simplul fapt de a vorbi constant despre cărțile românești citite - cum face o prietenă într-ale lecturii, Anca, precum și alți cititori pe care i-am cunoscut datorită blogului - mi se pare o metodă lăudabilă de promovare a literaturii autohtone.)
Frumoasa idee. Succes ! Spor la dat pagina .
RăspundețiȘtergere:) eu vorbesc numai despre cartile care mi-au placut . Cred sincer ca autorii romani sunt foarte talentati si merita atentia publicului . Pe mine chiar ma intristeaza faptul ca munca lor trece aproape neobservata . La Bookfest am fost la o lansare de carte a unui autor roman si acesta a facut o gluma . A spus : " Ooo , vad ca sunteti cu doi mai multi decat familia mea si verisorii ." Pe mine m-a durut ,pe cuvant ! E vorba de munca unui om , munca pe care ceilalti o ignora ...si e trist .
In acelasi timp observ cum , imediat dupa o recunoastere internationala sau dupa acordarea unui premiu prestigios, toata lumea se repede sa-i gaseasca laureatului un stramos roman . Imediat atunci i se gaseste cu multa bucurie acelui personaj macar doua -trei picaturi de sange romanesc. Oare e un pic de ipocrizie la mijloc ?
Eu iti doresc sa atragi cat mai multi cititori in acest proiect al tau !
Mulțumesc, Anca! Urările tale să se îndeplinească întocmai! :)
ȘtergereCred că situația asta cu autorii români pornește de la o neîncredere generală în tot ce e românesc: dacă ceva e făcut la noi, atunci valoarea e îndoielnică. Interesul apare abia după ce valoarea e validată printr-un premiu (asta se aplică și autorilor străini mai obscuri, desigur). Iar totul vine pe fondul unui interes scăzut pentru lectură. Se citește și la noi, fără îndoială, dar nu cred că cifra e prea optimistă, raportată la întreaga țară. Dacă un om obișnuit citește doar câteva cărți pe an, probabil că include foarte rar (sau niciodată) autori români pe lista sa de lecturi.
După lecturile obligatorii din școală (de la care m-am sustras în mare parte), și eu m-am ales cu o neîncredere în literatura română. Abia peste ani, când mi-am făcut curaj și am citit câteva cărți românești, mi-am dat seama că, în tot acest timp, trăisem cu o prejudecată (evident, sunt și cărți slabe, ca peste tot). „Degete mici” de Filip Florian și „Provizorat” de Gabriela Adameșteanu au fost primele lecturi care mi-au restabilit încrederea în literatura română, iar de atunci am tot citit și m-am convins că sunt multe cărți românești bune. Trebuie doar să afli despre ele și să fii dispus să le dai o șansă.
Draga Ema , vezi tu ...asta cu lecturile obligatorii este un alt subiect care trebuie dezbatut serios .
ȘtergereE cazul ca manualele sa se schimbe . E momentul ca autorii contemporani sa fie cunoscuti inca din scoala . Parerea mea sincera este ca Miruna , o poveste este una dintre cartile care ar putea fi trecuta in manuale . Este o carte foarte reusita despre satul romanesc traditional . Este scrisa bine si este interesanta . Realismul magic si umorul subtil din carte ar trezi interesul pentru lectura . (Bine ca e studiata la americani, in schimb)
Cartile lui Ioan T. Morar le-as trece ca lectura obligatorie la istorie .Pe marginea lor s_ar putea prezenta elevilor societatea si viata din perioada respectiva . La fel si Zilele regelui ...
Sunt multe carti care merita citite .
Lumea citeste mai mult decat se reflecta in piata de carte pentru ca oamenii isi imprumuta carti , sau merg la biblioteca sau citesc pdf-uri ( multe piratate :( )
Problema este acolo , la neincrederea in ceea ce este romanesc . Trist , foarte trist .
Dar tot ar trebui sa li se acorde o sansa scriitorilor romani contemporani . Eu nu am regretat ca am facut asta .Si sunt destul de pretentioasa , mofturoasa chiar ...
Mda, cu siguranță ar trebui dezbătut subiectul lecturilor obligatorii și ar fi necesare niște schimbări, cu implicarea celor în măsură să facă asta. Eu mă abțin, deocamdată, pentru că nu mai sunt la curent cu ceea ce se studiază astăzi în școală, dar o să mă interesez - chiar sunt curioasă.
Ștergere„Miruna, o poveste” cred că s-ar potrivi foarte bine, poate și cărțile lui Ioan T. Morar (am citit doar una, așa că nu mă pot pronunța). „Zilele regelui” nu avea niște pasaje cam nepotrivite pentru copii? :) Poate că mă înșel, sau o confund cu altă carte (voi ajunge și la ea, vreau să o citesc de multă vreme - îmi place mult cum scrie Filip Florian).
Da, ai dreptate că o parte dintre cărțile românești citite sunt împrumutate sau, mda, piratate. Mă gândeam că primul impuls e tot acela de a împrumuta, nu de a cumpăra, poate pentru că nu știi cu siguranță dacă acea carte îți va plăcea și, implicit, dacă va merita cheltuiala. Și eu mă fac „vinovată” de acest impuls, recunosc - deși, în esență, nu e nimic rău în a împrumuta cărți (cel puțin, pot să apelez la următoarea metodă: să cumpăr cartea, dacă am citit o ediție împrumutată și mi-a plăcut). Aici putem intra în altă discuție, privind puterea de cumpărare, dar eu una am ajuns la concluzia că achiziționez mai mult decât pot să citesc, de fapt - deci, teoretic, mi-aș putea permite să cumpăr măcar cărțile autorilor români.
P.S. O dimineata la vanatoare mi-a placut foarte mult .
RăspundețiȘtergereNici nu mi-am dat seama cand au zburat paginile . Eu mi-am facut un arbore genealogic al personajelor cartii si am urmarit mai usor actiunea .
Sunt foarte curioasă să citesc „O dimineață la vânătoare”, mi-a fost recomandată de un librar foarte priceput, în gusturile căruia am încredere. :) Am tot amânat-o, pentru că e destul de mare, dar a fost prima carte trecută pe lista de lecturi din luna august (mă bucur să aud că ți-a plăcut). În aceeași situație se găsește și „Noapte bună, copii!”, pe care îmi doresc de multă vreme să o citesc, dar dimensiunile ei m-au făcut să o amân la nesfârșit. Ei, până aici le-a fost! :D
ȘtergereUite lista mea pentru august :
RăspundețiȘtergereZeflemeaua - Tudor Bratescu
Sarbatoarea corturilor Ioan T.Morar
Fotograful curtii regale - Simona Antonescu
Trilogia Corso- Daniel Vighi
Cum sa uiti o femeie - Dan Lungu
Sonata pentru acordeon -Radu Aldulescu
Sunt carti destul de voluminoase dar sunt optimista .
Uite ce ti-as recomanda sa treci pe o lista a ta viitoare sau macar sa ai in vedere :
Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia -Andrei Cornea
Fetele tacerii -Augustin Buzura ( iti atrag atentia in mod deosebit asupra acestei carti . E deosebita si cumplit de reala - despre cooperativizarea fortata ) dar si Orgolii de acelasi autor .
Pana la ultima consecinta -Nicolae Tic ( nu mai este contemporan , dar cartea e foarte buna )
Erou fara voie -Petru Cimpoesu ( il gasesti pe liternet )
Deocamdata :) atat .
Mă bucur că ți-ai făcut și tu o listă, Anca! Eu am stat mult să mă gândesc la a mea, a fost greu să aleg doar opt cărți din cele 62 și ceva, dar m-am consolat cu gândul că voi ajunge și la celelalte mai devreme sau mai târziu. :) „Tache de catifea” a fost în fruntea candidatelor, să știi, dar până la urmă mi-am zis că e cel mai bun moment să citesc „Noapte bună, copii!”, altfel cine știe când mai găsesc timp pentru ea.
ȘtergereDe Tudor Brătescu n-am auzit, nici de Nicolae Tic... Mulțumesc pentru recomandări, le trec pe listă! De Petru Cimpoeșu tot zic că citesc „Simion liftnicul”, și parcă nu vreau să trec la altceva înainte de a o citi pe aceasta. M-am gândit să o pun pe listă, dar s-ar fi lungit prea mult și ar fi devenit o provocare nerealizabilă. O, da, și eu vreau să citesc „Fotograful curții regale”! :)
În rest, aștept cu interes părerile tale despre cărțile pe care le vei citi în august, dar nu numai atunci. :) Ți-am zis, datorită ție - și a altor cititori care mi-au trimis recomandări - lista mea de cărți românești s-a tot lungit, și e grozav să știu că sunt o mulțime de titluri faine care merită citite (plus altele încă nedescoperite).
Nu mi-am respectat lista dar voi citi toate acele carti pana la sfarsitul anului .
ȘtergereVreau sa-ti mai recomand o carte : O vara ce nu mai apune de Radu Sergiu Ruba . Este minunata nu numai prin scriitura dar si prin subiectul pe care-l aduce in discutie . Citind cartea domnului Ruba iti vei completa tabloul colonizarii Ardealului si vei afla o multime de date istorice prea putin cunoscute si discutate . Stiu ca ti-a placut Lindenfeld :) Spor la citit si recenzat .
Anca, îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund. Luna asta m-am ocupat cu alte activități și am luat o pauză de la blog (dar nu și de la citit). Sper să revin cât de curând.
ȘtergereMulțumesc pentru recomandare! Chiar pare interesantă cartea, am adăugat-o pe lista de dorințe. Dacă o ai și mi-o poți împrumuta, ți-aș fi recunoscătoare, pentru că deocamdată nu stau prea bine cu bugetul și m-am hotărât să nu mai cumpăr cărți o perioadă.
Nici eu nu am reușit să citesc tot ce am pus pe listă, mi-au rămas „Casele vieților noastre” și volumul de poezie, dar am de gând să le citesc până la finalul anului, plus alte cărți românești. Și ție mult spor la citit!
Cartea nu este a mea . Mi-a fost imprumutata . Dar am vazut-o la Biblioteca Metropolitana , sediul central .
ȘtergereSpor la citit si recenzat . Astept recenziile tale cu nerabdare
Aham, mulțumesc pentru informație, o să-i cer fratelui meu permisul de la bibliotecă. Asta ar fi o metodă bună pentru a cheltui mai puțin pe cărți, măcar o perioadă. :)
ȘtergereMulțumesc, Anca, sper să mă reapuc de scris în curând. Dacă tot se anunță vreme proastă de săptămâna viitoare, poate am și spor. :))
O inițiativă extrem de frumoasă, dragă Ema! Mă bag și eu, sunt tare curioasă să văd câte cărți reușesc să citesc! :D
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru încurajări, Oana! Mă bucur că nu sunt singura interesată de această provocare. :)) Eu îți doresc mult spor la lectură, iar dacă îți faci o listă cu cărți românești de citit în august, poate ne-o spui și nouă! :)
ȘtergereLista de lecturi obligatorii a unei eleve ce trece în clasa a zecea:
RăspundețiȘtergere„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - Camil Petrescu;
„Ion” - L. Rebreanu;
o gașcă din poeziile lui L. Blaga, A. Macedonski, M. Eminescu (+ „Săracul Dionis”, nuv. fantastică) & G. Bacovia;
eseuri de Titu Maiorescu;
„Harap Alb” - I. Creangă;
de reluat „O scrisoare pierdută” & „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale;
Nu știu cât de interesant va fi de citit, dar mă bag și eu, probabil o să mai plusez și cu 1-2 romane contemporane.
Ziceai bine ce ziceai cu „Sărmanul Dionis”. :)
ȘtergereHmm, așadar acestea sunt o parte dintre lecturile obligatorii? Cum îi spuneam mai sus Ancăi, nu mai sunt la curent cu ceea ce se studiază astăzi la școală, dar o să mă interesez. Eu m-am sustras la vremea respectivă lecturilor obligatorii, după ce am citit câteva cărți care m-au întors pe dos (Fefeleaga, de exemplu). Mă descurcam destul de bine la limba română, așa că era de ajuns să citesc un rezumat al cărții pentru a lua note bune la teste - mi se părea cel mai simplu lucru să brodez pe marginea temelor și a simbolurilor.
Dintre titlurile menționate de tine, am citit doar romanul lui Camil Petrescu, Harap Alb și o piesă de Caragiale (nu mai știu care, dar chiar aș vrea să citesc piesele lui la un moment dat, și să recitesc povestirile și nuvelele). Am citit și poemele - la capitolul ăsta eram mai receptivă.
Spor la lectură, Cristiana! :)
Ema, mă gîndesc și eu să-ți urmez exemplul în august (ce idee bună!). Că, de cumpărat, mai cumpăr cărți românești, dar de citit e mai greu să citesc tot ce cumpăr. :) Poate aș reuși, în sfîrșit, să mă apuc de Dimineață pierdută, Simion Liftinicul, Matei Brunul, Cum încărunțește o blondă. :D
RăspundețiȘtergereIeei, chiar ar fi grozav dacă ai citi, în sfârșit, cele patru cărți! Cred că te vei simți cu conștiința mai împăcată dup-aia (mai ales dacă ți-au plăcut). :)) Despre toate patru am auzit păreri bune, pe primele două le am și eu în bibliotecă. Aș fi pus „Dimineață pierdută” pe lista din august, pentru că vreau de multă vreme să o citesc, dar m-am hotărât să aleg doar scriitori pe care nu i-am mai încercat până acum. Am avut și „Matei Brunul” o perioadă, dar până la urmă am returnat cartea, pentru că am ținut-o aproape un an și tot n-am reușit s-o citesc.
ȘtergerePfuai legu, toate alea sînt niște cărți super faine. Deci neapărat să join the club, dacă aia ai în plan.
ȘtergereBuna Ema, este o plan ingenios de a promova literatura romana. Recunosc cu umilinta ca am preferat literatura straina in locul celei mioritice. Am avut nevoie de cineva ca tine sa imi de-a un impuls, sa imi aminteasca sa citesc autorii romani.
RăspundețiȘtergereMă bucur că ți-am dat un impuls, Eugenia! :) Poate profiți de el și te hotărăști să citești măcar o carte românească în august (sau în oricare altă lună). Dacă îți place cartea și prinzi un pic de încredere în literatura română, sunt șanse mari să mai citești și altele pe viitor, ceea ce ar fi grozav! :)
ȘtergereCe idee frumoasă, Ema! Mă alătur și eu inițiativei tale. Trebuie sa îmi consult lista de pe Goodreads, sa văd ce cărți românești am prin casa (e o perioada numai bună pentru a citi Extravagantul Conan Doi, de exemplu) și sa mă hotărăsc ce sa citesc. Foarte drăguț bannerul proiectului - oița e super simpatica :D
RăspundețiȘtergereIeei, mă bucur tare mult că te alături! :) M-ai amuzat cu consultatul listei pe Goodreads - nu e mai ușor să te duci direct la bibliotecă și să scormonești prin rafturi? :)) Cu ocazia asta îți faci și un teanc cu cărți de citit (apropo, sunt curioasă ce titluri o să alegi). Eu mă folosesc de orice pretext pentru a mai umbla prin bibliotecă, mai ales că, după o perioadă, uit ce cărți sunt pe rândurile din spate. :))
Ștergerecateva carti fenomenale in poza. lista de propuneri nu le include pe multe dintre ele.
RăspundețiȘtergerenu ma voiu ralia acestui demers. citesc multa literatura rumaneasca, de ce sa o fac exclusiv? chiar si acum, ce sa vezi? levantul, a treia sau a patra citire, de data asta cu adnotarile de maare valoare ale d-lui cosmin ciotlos. viata fictiunii dupa o revolutie, de maestrul cosasu, progresist de-al meu. plus iocan, care e mare parte proza scurta rumaneasca.
eu v-as propune o lista mult mai scurta si mai densa pe august, ca sa aveti timp sa si munciti, ca sa creasca pibul romaniei.
caragiale- repausul duminical
arghezi- de ce-as fi trist
cartarescu- glossa neintitulata din levantul (cantul al zecelea, cred)
nedelciu- probleme cu identitatea
mhs- gheorghe sau imobilul de la nr 40 (in dictionarul onomastic)
dimov- baia
ajunge.
Nici nu mă gândeam că domnul Ionescu, care oricum citește literatură română, ar participa vreodată la un asemenea proiect. E pentru noi, ăștialalți, care citim mai rar.
ȘtergereMulțumesc pentru propuneri, la o primă privire par să încapă într-un weekend. Eu rămân la cărțile pe care le-am ales. O să ajung și la cărțile fenomenale, că de aceea le-am cumpărat, să le citesc - chiar dacă nu imediat. :)
de fapt, daca tot am primit ieri pachetul cu operele lui mircea nedelciu volumele 1, 2, 3 si 4, de ce n-ar fi luna august luna literaturii rumane? mai epzact, a recitirii lui nedelciu.
ȘtergereN-am citit nimic de Mircea Nedelciu, dar înțeleg că merită - am trecut primul volum pe lista de dorințe. Cu ocazia asta, am citit mai multe și despre „Femeia în roșu”, care pare foarte interesantă.
Ștergereba chiar am comandat si cele 3 volume po****m ale supraviwtuirilor lui radu cosasu. desi ma cam irita viata fictiunii dupa o revolutie, pe care o cetesc totusi cu mare placere. doar cu asta a ramas din piata universitatii? iliescu, du-te-acasa ca te-asteapt-o canceroasa? nu asta a definit piata, nici pe departe. ehe, voi sunteti juni, nu stiti!
ȘtergereN-am citit nimic nici de Radu Cosașu, m-am uitat lunile trecute prin cărțile lui, dar n-am știut ce anume să cumpăr. Poate mă hotărăsc la un titlu. Până una-alta, o să citesc „Noaptea când cineva a murit pentru tine” de Bogdan Suceavă, tot pe tema Revoluției.
ȘtergereMda. În acele zile din decembrie, părinții nu mi-au dat voie să ies din casă, niște vecini păzeau ușa blocului cu un topor, în caz că ajungeau și la noi teroriștii, iar eu stăteam întinsă în pat și-mi imaginam cum gloanțele vor pătrunde la un moment dat prin geamuri, însă eu voi fi la adăpost, că doar patul era sub nivelul ferestrei. Cam asta îmi amintesc eu de la Revoluție.
nu e vorba de revolutie, ci de primavara 1990, manifestatia maraton din piata
ȘtergereNu mai țineam minte despre ce discutasem în urmă cu un an (discutasem - vorba vine) și inițial nu m-am dumirit la ce face referire comentariul tău, dar ai dreptate, nu vorbeai despre Revoluție, nu știu de ce am înțeles eu asta și m-am lansat în amintiri fără nicio legătură cu ce spuneai.
ȘtergereEma, nu pot să nu remarc cu invidie că ai doua kindle-uri. Grrr. :D
RăspundețiȘtergereFoarte faină ideea, eu o să urmăresc de pe margine, pe motiv de făcut deja plan de lectură în luna august (așa ceva!), dar dacă se nimerește vreo diversiune românească, nu spun nu.
Mi-au plăcut mult de tot Povestiri de pe Calea Moșilor și iocan, iar despre O dimineață la vînătoare am aflat și eu foarte recent, de vreo săptămînă sau două (citești ce scrie Mihaela Ursa pe Press One?)
Spor! Abia aștept să văd cum iese.
Tu oricum citești destul de des autori români, nu ai nevoie de nici o mobilizare. :))
ȘtergereChiar mă gândeam că, deși îmi fac conștiincios planuri de lectură la începutul anului, eu n-am nici cea mai mică idee ce-o să citesc luna următoare. E prima dată când îmi fac o listă concretă pentru lecturile dintr-o lună și deja simt că o să mă ambiționez s-o dau gata. :))
Nu citesc rubrica Mihaelei Ursa, dar m-ai făcut curioasă, o s-o caut. Eu am aflat de romanul Lidiei Ruscu de prin ianuarie, mi l-a recomandat o prietenă care e librar.
Mulțumesc, sper să iasă bine! :)
Am citit și mi-a plăcut mult ”Casele vieților noastre” (apare și în fotografie). Am scris despre ea pe blog. Inițial urmăream ”Cartea cu bunici” de Marius Chivu dar nu am găsit-o la bibliotecă. Ai citit ”Balanța” de Ion Băieșu ?! Dacă nu, a fost prima carte care mi-a venit în minte ca propunere pentru proiectul-experimentul propus de tine.
RăspundețiȘtergereVreau de multă vreme să citesc „Casele vieților noastre”, dar uite că am tot amânat-o. Se pare că singura modalitate prin care pot să ajung la unele cărți e să le trec pe o listă fixă de care să țin cu dinții. :)) Cărțile de mai sus sunt alegerile mele pentru luna august, nu propuneri pentru alți cititori (fiecare citește ce vrea, dacă vrea). Deși mă tentează și alte titluri, m-am hotărât să fiu măcar o dată disciplinată și să rămân la planurile inițiale. N-am citit „Balanța” lui Ion Băieșu, o trec pe wishlist, mulțumesc pentru recomandare. Îmi doresc și eu „Cartea cu bunici”, dar și volumul colectiv „Bucureștiul meu”, care pare foarte fain.
Ștergeresalutare!
RăspundețiȘtergerenu mai ştiu dacă am citit toate comentariile, dar n-am timp acum să mă uit peste ele. mă interesa ce anume califică un autor ca autor român. :) sau ce e o carte românească? :)
în imaginea cu multe multe cărţi (62? :) ) sînt şi cel puţin două cărţi de Cătălin Dorian Florescu, care e născut în România şi are şi nume românesc :), dar cărţile lui în română sînt traduse din germană (unele de doamna Bărbulescu, mi-a fost profesoară la facultate:)) ( http://www.polirom.ro/catalog/autori/florescu-catalin-dorian/ ). so, le citim pe Herta Mueller şi pe Aglaja Veteranyi în luna Mioriţei :P? dar pe flăcăii de care zici în ultimul post (născuţi în .ro, scriu în maghiară şi probabil nu mai locuiesc în România)? probabil că mai sînt exemple, nu îmi vin altele în minte. :) nici cu Matei Vişniec nu sînt super sigură că nu e tradus parţial măcar din franceză, dar n-am timp acum să reşerşez. :)
dacă io citesc autori mioritici morţi e ok? :)
Dap, am numărat cărțile, eram și eu curioasă câte sunt. :)) N-am pus la socoteală cartea lui Vișniec, pentru că este împrumutată, dar nici cărțile pe care le-am cumpărat de-a lungul vremii din anticariatele din Pitești, și pe care n-am apucat să le car încă la București (și-așa nu mai e loc în biblioteca-fostă-vitrină-de-bibelouri, va trebui să iau niște rafturi în curând).
ȘtergereÎntrebarea ta despre ce anume califică un autor ca autor român (sau de altă naționalitate, cum e Agota Kristof, care a fugit din Ungaria și s-a stabilit în Elveția) mi-am mai pus-o și eu de-a lungul vremii, fără să ajung la un răspuns clar. Dacă te iei după legislație, naționalitatea ar fi cea care atribuie apartenența la o țară, la care se adaugă, eventual, apelativul (e corect spus, oare?) „de origine română (sau maghiară, sau altceva)”. Dar, în cazul scriitorilor, lucrurile nu mi se par atât de simple și probabil că nici pentru ei nu sunt foarte clare (ar fi interesant de aflat ce gândește fiecare despre această chestiune). Poate că unii dintre ei nu se consideră ca aparținând unei singure țări. Eu, cel puțin, așa îi privesc - ca un produs complex al României, unde s-au născut și au trăit o perioadă, și al țării (țărilor) în care au ales să trăiască. Titlul cărții Claudiei Moscovici, „Între două lumi”, mi se pare foarte sugestiv pentru această situație. :)
Ai dreptate, cărțile lui Cătălin Dorian Florescu sunt traduse din germană, poate că asta ar trebui să îl descalifice din tagma autorilor români, nu? :)) La fel și în cazul Hertei Muller. Eu nu prea sunt adepta regulilor, așa că în mintea mea îi includ tot la categoria „autori români”, deși, dacă e s-o luăm riguros, treaba e discutabilă. Cartea lui Matei Vișniec e în română în original, piesele au fost scrise înainte ca autorul să învețe franceza. Am înțeles că, în prezent, Vișniec își scrie piesele de teatru în franceză și romanele în limba română.
Dacă e să fim foarte riguroși, probabil că ar trebui să împărțim autorii în autori români și autori de origine română, fără să-i mai includem pe cei de altă etnie, născuți în România și mutați altundeva. Într-adevăr, nu prea pot să-i consider autori români pe scriitorii maghiarii despre care am vorbit la „Tihna”, chiar dacă, în toate cărțile lor pe care le-am citit până acum, România este prezentă într-o măsură mai mare sau mai mică (iar Dragoman, cel puțin, ține morțiș să vorbească în română). Desigur, asta se întâmplă și în cazul altor scriitori străini care au stat aici o perioadă (Saul Bellow, Margo Rejmer, Olivia Manning și alții).
Hihi, citești ce autori vrei, dacă vrei. Și eu mă întrebam cum ar fi să citesc o lună întreagă doar literatură română clasică, oare aș rezista? :))
Speram să văd şi „Cruciada copiilor” pe lista asta de opt cărţi, dar probabil volumul operei te-a făcut s-o laşi deoparte momentan... Deşi asta n-o să fie deloc o problemă fiindcă, odată începută cartea, nici n-o să ştii când ai ajuns la final! :)
RăspundețiȘtergereŞi că tot vorbim de scriitori români, îţi recomand din toată inima „Cel mai iubit dintre pământeni”. Te va surprinde, crede-mă. Nu mi-a plăcut nimic de Preda, din cărţile care se studiază la şcoală, şi de aceea am început lectura destul de sceptică, şi aproape pregătită s-o abandonez, şi, când colo, surpriză! Eu una am devorat volumele unul după altul, şi aproape că mi-a părut rău când s-a terminat. Tare mi-ar plăcea să-ţi aud părerea! :)
Heeei, bine ai revenit! :D
ȘtergereAm lăsat deoparte multe cărți pe care aș fi vrut să le citesc - cumva, faptul că le-am pus pe lista asta e o garanție că nu le mai amân și reușesc, în sfârșit, să le citesc! - și am stat mult în cumpănă ce anume să aleg. „Cruciada copiilor” a fost una dintre „candidate”, dar a trebuit să mă limitez la un singur roman mare (și „O dimineață la vânătoare” are aproape 600 de pagini), altfel lista ar fi devenit o provocare nerealistă. Îmi doream foarte mult să citesc romanul Ligiei Ruscu, care nu prea a fost remarcat de cititori, iar acum am impresia că am dat peste o mică comoară, așa de faină mi se pare cartea! Culmea, îmi amintește un pic de ROB, pentru că are - pe lângă povești foarte pitorești din Bucureștiul anilor 1830 - o crimă și o doamnă cu veleități de detectiv, care aduce puțin cu Olimpia Fabian. :) Apropo de ROB, „Un blestem cu domiciliu stabil” a ajuns acum la o prietenă care o citește în august. :)
Eu sper să ajung și la „Cruciada copiilor” la un moment dat - mai devreme de august 2017, în orice caz! :))
Hmm, dacă nu mă înșeală memoria, am citit în adolescență „Cel mai iubit dintre pământeni”, dar tot ce-mi amintesc este o scenă de sex, cu o ea în fotoliu, adormită. Halal memorie! :)) M-ai convins însă să o citesc din nou, pentru că și eu țin minte că mi-a plăcut și, mai devreme sau mai târziu, aș vrea să mă reîntorc la literatura română contemporană.
Mulţumesc, Ema, bine te-am regăsit! :-)
ȘtergereMmm, uite ca m-ai făcut curioasă să citesc şi eu „O dimineață la vânătoare”, din ce spui tu simt că o să-mi placă! Da, te înţeleg perfect cu lista nerea-listă (sic!) , pentru mine şi titlurile astea ar fi prea multe pentru o lună de zile (dar oricum nu mă compar cu tine, eu sunt genul care se lălăie şi face pauze luuungi între cărţi)...
Ieeei, mă bucur să aud că ROB „a mea” se plimbă. :D Sper să aibă acelaşi impact! :p
Cât despre „Cel mai iubit...”, nu-mi aduc aminte de scena de care zici, însă mi-au rămas imprimate alte chestii, cum ar fi societatea super organizată a şobolanilor şi cât de greu este să-i extermini (asta chiar m-a impresionat!), lovitura de scenă de la final şi faptul că, din când în când, izbucneam într-un râs sănătos. Nici la mine nu e foarte proaspătă, am citit-o acum 7 ani, dar mi-a plăcut enorm şi cred că o voi reciti şi eu peste nu prea mult timp...
Well, până una, alta, spor! :)
Fii pe pace, nici eu nu mai citesc așa de mult în ultima vreme, iar opt cărți sună deja a destrăbălare. :)) Noroc că unele dintre ele sunt scurte
Ștergereși, teoretic, aș avea timp să le termin pe toate până la finalul lunii.
Hihi, foarte simpatică treaba cu „lista nerea-listă”! Așa sunt toate planurile mele de lectură pe care le fac la începutul anului. :))
Hmm, nu e exclus să-mi amintesc eu greșit sau să confund cărțile... La mine au trecut mai bine de 15 ani de când am citit (sau cred că am citit) cartea lui Preda. Scenele pomenite de tine nu-mi trezesc nicio amintire, chiar m-ai convins să o (re)citesc.
Și ție mult spor și o vară super-faină! :)
Haha, iar tu ai fost tare cu „destrăbălare”! :))
ȘtergereBa s-ar putea să fie şi scena de care spui în „Cel mai iubit...”, ţin minte că sunt şi scene erotice pe-acolo, însă se pare că celelalte au avut un impact mai puternic asupra mea de mi-au rămas în cap... Eu zic că merită s-o reciteşti, chiar dacă ai atâtea altele în aşteptare, dar Preda e de-al nostru şi unde mai pui că, probabil, cartea asta l-a costat viaţa, fiindcă a fost găsit mort la numai 2 luni după publicarea ei (în condiţii învăluite în mister, nici astăzi clarificate)... Am făcut nişte căutări atunci, fiindcă m-a captivat total!
O vară fabuloasă şi ţie, dragă Ema! ;-)
Superba provocare! Romanii sunt geniali, dar INCA nedescoperiti. Ma bucur ca ti-am descoperit blogul si am dat Subscribe. Bafta si lecturi placute!
RăspundețiȘtergereȘi eu mă bucur că ai ajuns aici, îți mulțumesc pentru vizită și comentariu, Oana! :)
ȘtergereDap, sunt mulți autori români talentați și văd că apar din ce în ce mai multe cărți faine, ceea ce e grozav. Păcat că nu pot să țin pasul cu tot ce merită citit, dar sper ca anul ăsta să citesc mai multe cărți românești față de anul trecut, când am cam tras chiulul la literatura autohtonă.