duminică, 21 septembrie 2014

Nici o veste de la Gurb - Eduardo Mendoza



Credeam că Eduardo Mendoza este un scriitor mai „serios” (știam doar de al său Mauricio sau alegerile locale), dar se pare că autorul are destule cărți umoristice, dintre care cel puțin trei au fost traduse și la noi. Nici o veste de la Gurb este o parodie a romanelor SF și o satiră amuzantă a societății barceloneze, în care autorul ia peste picior o sumedenie de aspecte umane și sociale, ascunzându-se sub identitatea unor extraterești cam ignoranți. Este un mic roman hazliu, se citește repede și garantează măcar niște chicoteli. Nu a fost, însă, atât de amuzant pe cât mă așteptam inițial, căci zâmbetele au alternat cu câteva momente de plictiseală. 

Mă gândesc că un cititor spaniol va gusta mult mai mult această carte, pentru că face referire la o sumedenie de probleme și realități cu care se confruntă un locuitor al Barcelonei. Sunt, însă, și destule observații cu caracter general, care se aplică inclusiv orașului nostru dâmbovițean: gropile săpate de diverse companii, construcțiile neterminate, mijloacele de transport care se întrec între ele în încetineală, apartamentele meschine și costisitoare sau mașinile de gunoi care fac un zgomot infernal.

Doi extratereștri, care călătoresc sub formă de inteligență pură, sosesc pe Pământ într-o misiune incertă și, pentru a se integra în peisaj, adoptă forma unor pământeni celebri. Extraterestrul subaltern pe nume Gurb se metamorfozează în voluptoasa blondă Marta Sánchez (cântăreață considerată regina muzicii pop spaniole), se urcă în mașina unui bărbat și dispare fără urmă. Șeful lui începe să îl caute prin tot orașul, cunoscând cu această ocazie obiceiurile faunei autohtone și observând cu mult umor diverse aspecte ale vieții de pe Terra. Bineînțeles că îl poate contacta pe Gurb pe cale senzorială, dar îi este teamă să nu afecteze echilibrul ecologic atât de precar al regiunii.

În fraze scurte, care seamănă cu notările dintr-un jurnal, șeful consemnează observațiile și pățaniile sale (inclusiv temperatura, umiditatea și starea mării) pe un ton aparent serios, dar comic prin conținut, ton care de multe ori capătă accente de umor negru. El cade victimă a gropilor, a traficului nebunesc, a hoților din cartierele mărginașe; se îmbată alături de localnici în barurile la modă; descoperă churros și ingerează cantități industriale din această gogoașă lunguiață tipic spaniolă; ajunge la închisoare de câteva ori, dar scapă pentru că se metamorfozează în diverse personalități precum toreadorul Paquirri sau filozoful José Ortega y Gasset (pe care nimeni nu îi recunoaște, de fapt); devine interesat de fete, ba chiar se îndrăgostește la un moment dat - dar, bineînțeles, face numai boacăne. 

17:00 Nu există, în tot Universul, lucru mai de mântuială făcut, nici sculă mai proastă decât corpul uman. Oamenii sunt de vină până la un punct. Adevărul este că n-au avut noroc cu evoluția. (pag. 102)

Extraterestul-șef face numeroase gafe, înțelegând pe dos multe aspecte ale societății umane, căci cultura generală nu este punctul lui forte: antipatia albilor pentru negri o justifică prin faptul că, odinioară, aceștia din urmă au fost rasa dominantă; copiii pământenilor i se par întru totul nefolositori, deși pe vremuri erau folosiți la diverse munci, cum ar fi scoaterea cărbunilor din mină; crede că avioanele spaniole se susțin în aer datorită intervenției divine; despre faimoasa Babilonie spune că, de fapt, era construită sub pământ, iar grădinile sale suspendate creșteau cu susul în jos. 

Spuneam că un cititor barcelonez va aprecia ceva mai mult cartea, pentru că sunt o mulțime de referințe și detalii tipice locului, care pentru mine nu au însemnat mare lucru: muzeele închise în lanț pentru renovare sau numeroasele străzi închise pentru lucrări; barurile premiate pentru decorațiuni interioare sau avioanele botezate cu nume de sfinți; primarul Maragall care recomandă mersul pe bicicletă, deși el nu pare să fi mers prea mult pe așa ceva (oricum, a demisionat în 1997); verii Alberto Cortina și Alberto Alcocer, doi avocați care au devenit celebri prin modul fraudulos în care s-au îmbogățit; subiectul preferat de discuție al catalanilor, care este întotdeauna locul de muncă.

11:00 Ajung într-o piațetă construită prin dărâmarea unor case. Numeroși bătrânei stau și se usucă la soare, așteptând o rudă care să vină să-i caute. Săracii, nu știu că mulți dintre ei nu vor fi culeși de pe stradă, pentru că rudele lor au plecat în croazieră în fiordurile norvegiene. Pe ici, pe colo, îi poți vedea pe bătrâneii abandonați cu o vară în urmă, într-un stadiu avansat de mumifiere, și pe bătrâneii abandonați de cincisprezece zile, adaptați la mediu într-un fel deloc plăcut. (pag. 84)


Editura: Humanitas, 2008
Traducere: Florentina Hojbotă
Număr de pagini: 163


2 comentarii:

  1. Deduc ca nu prea ti-a placut. Suna a comedie americana de acum 20 de ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea a fost așa și așa, m-a amuzat în destule momente, dar m-a și plictisit, mai ales spre final. Ce-i drept, multe glume sunt răsuflate - dacă le-aș fi văzut într-un film, nu cred că aș fi râs deloc; dar așa, în scris, m-au distrat câteva dintre ele.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...