joi, 18 septembrie 2014

The Blue Fox (Vulpea albastră) - Sjón



Da, aţi ghicit: nu este o coincidență faptul că am citit Vulpea albastră a lui Sjón în momentul în care urmează să apară la editura Polirom. Nu mi-a venit să cred când am văzut-o pe lista în pregătire, căci autorul este destul de obscur, dar asta m-a determinat, în sfârșit, să iau cartea din bibliotecă, unde ședea neatinsă de aproape doi ani. În urmă cu ceva vreme am încercat să citesc un alt roman al lui Sjón (”Ochii tăi m-au văzut”, apărut la editura Niculescu), dar atunci mi s-a părut o poveste destul de stranie, așa că am amânat-o - și amânată a rămas. Am pătruns destul de greu și în micro-romanul de față, dar, la un moment dat, autorul parcă a deschis o ușă iar povestea a năvălit înăuntru, căpătând formă, sens și un anume farmec. Păcat că este o carte atât de scurtă, pentru că scriitura lui Sjón și câteva amănunte mi-au amintit de unul dintre scriitorii mei preferați, Halldór Laxness (singurul islandez nobelizat, în 1955).

Vulpea albastră este o poveste care trebuie simțită și vizualizată, mai degrabă decât înțeleasă în cele mai mici detalii; ea pare să continue tradiția predecesorului lui Sjón, căci păstrează ceva magic, ceva rudimentar, ceva eroic și ceva ridicol, asemenea romanelor lui Laxness. Structura ei, frazele simple, paginile pe jumătate goale de la început amintesc de un poem în proză, la fel cum este cartea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă (cele două mai au în comun și stranietatea vecină cu suprarealismul). 

Frazele scurte și puține de la început, spațiul gol din fiecare pagină m-au nedumerit un pic; avansând însă în lectură, cuvintele s-au transformat treptat în imagini, iar în fața mea s-a desfășurat imensitatea acoperită de zăpezi a Islandei. O tăcere încremenită, o întindere imaculată de alb - iar în acest pustiu, un om solitar înaintând prin nămeți în urmărirea unei vulpi albastre. Sunt cadre lungi, parcă desprinse dintr-un film nordic, în care spațiul gol al paginii este umplut de încordare și de pași prudenți prin zăpadă; am început să percep tensiunea zbârnâind în sânge, dorința de a ucide și setea de viață, așteptarea și nemișcarea la granița neființei. 

Soarele încălzește trupul alb al bărbatului, iar zăpada, topindu-se cu un scârțâit sfios, trece drept ciripit.
(și doar atât, pe întreaga pagină)

Vulpea albastră este o povestire stranie, prin intermediul căreia am revenit la Islanda din cărțile lui Halldór Laxness – un tărâm în mare parte imaginar, străbătut de magic și fantastic, populat cu eroi și nerozi. Pastorul Baldur Skuggason, cel care se află în urmărirea vulpii, este un astfel de nerod cu trăsături de erou, care, în lupta cu forțele naturii, dă dovadă de vitejia și încăpățânarea unui personaj mitologic. Scriitorul apelează la un umor negru, dar contrabalansează atât de bine disprețul și neutralitatea față de personajul său încât, în ciuda trăsăturilor reprobabile pe care le aflăm ulterior, nu îi putem decât admira stoicismul și nepăsarea în fața rănilor, durerii și neșansei (meritate) a sorții. Peripețiile lui Baldur mi-au amintit de scena absolut senzațională din Oameni independenți, când Bjartur (poate cel mai cunoscut personaj al lui Laxness) se luptă cu natura dezlănțuită; nu-mi dau seama însă dacă intenția lui Sjón a fost aceea de a aduce un omagiu predecesorului său au ba. 

În această nuvelă, scriitorul aduce în lumină unul dintre aspectectele cu care s-a confruntat societatea islandeză în secolele trecute: copiii născuți cu sindromul Down, majoritatea uciși la naștere de către moașă, cea care le returna sufletele în marele cazan din care era servită umanitatea. Rareori mamele se încăpățânau să păstreze acești copii problematici, despre care se credea că s-au oprit în evoluție la stadiul de om galben (inferior celui alb). În anii 1860-1880, când se petrece acțiunea cărții, islandezii nu aveau cunoștințele necesare, iar viața unui astfel de copil valora la fel de mult ca cea a unei mâțe, spânzurată fără regrete atunci când o familie își vindea ferma. Nimic de mirare, poate, într-o societate la limita subzistenței și oarecum înapoiată, în care moartea și dificultățile făceau parte din existența cotidiană; din nuvela lui Sjón am aflat o nouă „rețetă” pentru vindecarea durerilor de cap, după cea a baligii de vacă aburindă pomenită de Laxness (de această dată, un amestec de leșie și cenușă obținută prin arderea unui cap de corb). 

Copiii mongoloizi ai lui Down nu se dezvoltaseră complet. Dar, cu blândețe și răbdare, puteau fi învățați multe deprinderi folositoare, asemenea altor membri ai raselor inferioare.
În Islanda erau distruși la naștere.
Spre deosebire de alte tipuri de cretini, la care nu se descoperea decât mult mai târziu că nu erau în deplinătatea facultăților mintale, nimeni nu putea trece cu vederea că un copil al lui Down era plămădit după o rețetă cu totul diferită de restul oamenilor, din ingrediente diferite și ciudate: avea părul mai aspru, o culoare gălbuie a feței, un corp bondoc, piele flască și ochi oblici ca niște crestături într-o pânză.

Ed. Polirom, 2014, 152 pag.,
traducere (din engleză!) de
Anca Băicoianu
Nu m-aș mira dacă această nuvelă îi va plictisi și nedumeri pe mulți cititori – până la urmă, experiența lecturii depinde de gusturi, așteptări și starea de moment. Eu m-am îndrăgostit de Islanda din romanele lui Halldór Laxness și m-am bucurat să regăsesc o părticică din ea, așa cum o știam deja, în cartea lui Sjón; deși a fost scrisă în secolul 21, Vulpea albastră exsudă o nuanță de vechi, atemporal și mitic, conectându-se astfel la spiritul islandez - cel imaginar și cel autentic.

Sjón (pseudonimul lui Sigurjón Birgir Sigurðsson) este un poet și romancier islandez contemporan, cunoscut mai ales pentru colaborările cu Lars von Trier și Bjork. Membru fondator al grupului suprearealist Medusa, Sjón a compus versuri pentru cântăreață și cineast, fiind nominalizat la Oscar pentru versurile din filmul Dancer in the Dark. ”Vulpea albastră” a primit, în 2005, Premiul Consiliului Nordic pentru Literatură. Îl puteți urmări ca vocalist în acest videoclip, împreună cu trupa Sugarcubes. 


[spoiler]
Everything changes, nothing perishes (din Metamorfozele lui Ovidiu) este o frază cheie a cărții, prin care scriitorul justifică metamorfozele din cadrul poveștii: pastorul care îmbracă blana vulpii și se transformă el însuși într-un animal (the less man there was in him, the more beast) sau vulpea care se trezește la viață și începe să vorbească cu glas omenesc.

Au rămas totuși câteva lucruri pe care nu le-am înțeles: 
De ce i-a dat Solvi un sicriu-puzzle lui Abba ?
Cuvintele în franceză pe care le rostește vulpea îl trădează la final pe Fridrik, dar sunt ele doar o halucinație a preotului muribund sau ne trimit în domeniul fantastic (mai înainte aflăm că Fridrik a făcut parte dintr-un cult în care membrii călătoreau în afara trupului cu ajutorul narcoticelor)? 
[/spoiler]


Editura: Telegram, 2009
Traducere (din islandeză): Victoria Cribb
Număr de pagini: 112


14 comentarii:

  1. Am vazut cartea pe siteul Polirom. Mi-am dat seama ca o citesti in engleza inca de cand i-ai pus poza la "mai incolo vorbesc despre". Mi-o trecusem si eu pe lista de achizitii viitoare, dar dupa ce am citit cronica ta nu cred ca o mai vreau. Se pare ca nu e o carte pe gustul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, nu vreau să am pe nimeni pe conștiință recomandând această carte atipică. :) Este clar că nu va fi pe gustul tuturor - la mine a intervenit legătura cu Islanda cea livrească, altfel nu știu cum aș fi perceput-o (are, totuși, destule părți faine).
      Sunt curioasă cum este traducerea de la Polirom, trebuie s-o frunzăresc când apare în librării (am uitat să menționez, citatele de mai sus sunt traduse de mine, nu sunt extrase din ediția românească).

      Ștergere
  2. Am văzut-o chiar aseară în librărie și mi-am adus aminte că o citești tu. Poate mi-o împrumuți și mie la un moment dat. La următoarea întâlnire pe care ai zis c-o propui tu, de exemplu. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A ajuns deja în librării? Dar știu că s-au mișcat repede! Când am văzut-o eu, cartea era abia pe pagina a doua... Am intrat acum pe site-ul Polirom și am constat, cu surprindere, că traducerea este din engleză, nu din islandeză! Înseamnă că eu am citit, de fapt, „originalul” după care s-a făcut traducerea la Polirom. Asta îmi sugerează că în România este o lipsă acută de traducători din limba islandeză...
      Da, ți-o aduc. Vin eu cu propunerea, poate pentru săptămâna viitoare.

      Ștergere
  3. M-ai cam convins să nu o caut, deşi îmi atrăsese atenţia :) Altele la rând.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, încă un cititor pe care l-am îndepărtat de acest roman! După cum i-am răspuns și lui Gabriel, mie mi-a plăcut (ba chiar l-am citit de două ori), dar îmi dau seama că, în acest caz, am fost destul de subiectivă.
      Sper că vor mai scrie și alții despre carte, sunt tare curioasă care vor fi reacțille și părerile altor cititori (cu blog sau fără) vis-a-vis de „Vulpea albastră”.

      Ștergere
  4. pare ciudata:) eu o ma bucur ca a aparut si versiunea electronica, voi da bani mai putini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, e cam ciudată povestea asta. Are câteva chestii la care mă mai gândesc din când în când, dar tot n-aș recomanda-o în stânga și în dreapta. :)
      Acum realizez că nu mi-am cumpărat niciodată un ebook românesc, nu pentru că n-aș da banii pe ele (căci au prețuri foarte ok), ci pentru că prefer să mai pun bani și să iau varianta pe hârtie. Cu cele în engleză n-am astfel de probleme. :)

      Ștergere
  5. Ha, mi-a hapait si mie un comentariu, Blogger--ul tau!
    Ziceam ca vazusem recenzia Van Firescului si ca nu aveam de gand sa o citesc. Dar a ta m-a facut curios :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, îmi pare rău! Probabil că Wordpress-ul este mai stabil, dar acum este cam târziu să schimb platforma. Singura soluție pentru a scăpa de problemele astea ar fi să trec la un domeniu personalizat, dar mai întâi vreau să mă asigur că mă țin de blog (încă n-am împlinit un an). :)

      Așa, acum despre cartea lui Sjón. În cazul meu, și-a găsit locul în imaginea livrească a Islandei din romanele lui Halldor Laxness; a fost ca o completare atipică și mai ciudată, pe care am gustat-o pe fundalul deja conturat. Nu știu dacă ai citit ceva de Laxness, dar ți-l recomand din toată inima - este unul din scriitorii mei preferați. ”Vulpea albastră” atrage reacții diferite, în funcție de cititor - de aici și părerea negativă a lui Răzvan. Mă bucur totuși că ți-am trezit curiozitatea, în ciuda reținerilor mele de a recomanda această carte în stânga și în dreapta. :)

      Ștergere
    2. Daca era Wordpress era mai simplu sa iti dau un Like si un Follow. Asa, trebuie sa merg pe alte cai. Dar nu e bai, ne adaptam :-)

      Nu, nu am citit nimic de Laxness. Pus pe lista de la Ema. Multumim!

      Ștergere
  6. Apropos de Vulpea Albastra, nu este o carte tipica, cred ca de asta nu place multora. Este dificil de incadrat iar daca categoria este aleasa gresit obtii reactii negative de la cititori (asteptari nerealizate). Unde sa o incadrezi? Sa spui ca este despre copiii cu sindromul Down este foarte putin. Sau despre Islanda. Sau despre vulpi albastre. Sau magie. Are actiune dar nu in felul in care este de pus in categoria cartilor "cu actiune". Dar fara doar si poate este o carte care te atrage in Islanda anilor 1800, care te face sa te intrebi daca magia exista cu adevarat si care te lasa cu miros de zapada in nari si dor de iarna. In ce categorie sa o pui?
    Mie mi-a placut. Am terminat-o de citit in cateva ore. Ebook, de la Elefant. Multumesc de recenzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate că este o carte greu de plasat într-o categorie. Poate realism magic... Eu am încadrat-o în Islanda livrească a lui Laxness, altfel nu știu cum aș fi perceput acest roman. Oricum, mă bucur tare mult că ”Vulpea albastră” a fost pe gustul tău! Dacă vei citi un roman de Halldor Laxness, vei regăsi elemente comune: același real la granița magiei, aceeași atmosferă din vremuri înapoiate, eroi care nu sunt tocmai eroi și un umor negru care este specific lui Laxness, umor pe care și Sjon îl strecoară aici, însă în doze mult mai mici.

      Dacă te pasionează Islanda, Laxness te va fermeca cu siguranță. ”Independent people” este cel mai cunoscut roman al său, dar, având în vedere domeniul tău de activitate, îți recomand ”The Fish Can Sing” (am scris despre ea pe aici). Are și bucăți mai plictisitoare, nu este un autor perfect, dar compensează prin multe atribute care pe mine m-au cucerit. Tot sper să fie reeditate romanele lui, care au apărut la noi prin vremurile comuniste.

      Ștergere
  7. Eu sunt in curs de citire, revin cu pareri dupa, atat aici, cat si pe blog.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...