duminică, 14 septembrie 2014

Viața mea printre cărți (III)



În august am fost la o plimbare cu bastonul prin București, organizată de ARCEN. De fapt, n-am avut un baston, ci o umbrelă, pentru că în prima jumătate de oră a plouat destul de tare. Am fost fascinată de ghizi, doi tineri volubili și plini de umor, care ne-au istorisit o mulțime de lucruri mai puțin cunoscute despre clădirile bucureștene și oamenii celebri care le-au trecut pragul. Am fost foarte surprinsă când i-am auzit citând (ba chiar interpretând cu haz) poezii și fragmente din cărți ale scriitorilor români, dar nu numai. Astfel am aflat de o carte pe care vreau neapărat să o citesc: Athenee Palace de R.G. Waldeck, unde autoarea - o contesă-corespondentă a ziarului Newsweek - vorbește despre Bucureștiul anului 1940, inclusiv despre atmosfera din hotelul Athenee Palace, unde a locuit timp de șase luni (dacă am reținut corect). Chiar nu mă așteptam să mă întorc de la această plimbare cu o recomandare de lectură!




Am ajuns, în sfârșit, în vizită la doamna Anamaria Smigelschi, mai nou scriitoare și dintotdeauna plastician (nu chirurg, ci din cealaltă categorie, artistică). M-am îndrăgostit de „personajul” principal pe care l-am cunoscut în cartea sa de memorii selective, Gustul, mirosul și amintirea (despre care am scris aici) și mi-am dorit foarte mult să o cunosc dincolo de paginile cărții. Am ajuns în casa doamnei Smigelschi într-o dimineață de august, cărând o cutie de lapte (cerută de dumneaei) și o cutie de bomboane (din partea mea). Și, bineînțeles, cu cartea la subraț, pentru autograf. Prima mea întrebare (pe care o pun, încă din copilărie, când ajung la cineva în vizită pentru prima oară): „Aveți pisici sau căței?”. Cu o oarecare dezamăgire, am aflat că pisicile își fac acum veacul prin grădină, iar căței nu sunt disponibili momentan.

Mi-a plăcut la nebunie camera de zi spațioasă și luminoasă, cu ferestre mari care dădeau spre grădină, cu zeci de obiecte mici și minuscule și cu fotolii vechi în care mi-ar fi plăcut să-mi petrec o întreagă după-amiază (citind, desigur). Doamna Smigelschi m-a uimit prin spiritul tânăr și modul direct de a vorbi, fără complezențe și politețuri inutile. Am vizitat și atelierul, unde m-a rugat să-i elucidez câteva din misterele Facebook-ului. Apoi, mi-a prezentat colecția de animăluțe în miniatură pe care le-a botezat cu nume fanteziste (asta mi-a amintit de poreclele ștrengărești din Gustul, mirosul și amintirea) și mi-a citit câteva capitole din noua sa carte cu memorii selective, care va apărea în curând, tot la editura Humanitas. Să ne pregătim, deci, pentru noi amintiri povestite mucalit, de data aceasta despre călătoriile și expozițiile din afara țării, presărate cu peripeții și observații de tot felul (ca să nu zic „interesante”, căci doamna mi-a atras atenția că folosesc acest cuvânt foarte des). 



Acum trebuie să vă vorbesc despre obsesia pe care am făcut-o în ultima vreme. Ca și cum nu aș fi avut destule cărți în bibliotecă, plus cele împrumutate deja, mi s-a năzărit că vreau abonament la bibliotecă (dacă v-ați uita pe pagina de căutare a titlurilor de la Biblioteca Metropolitană, m-ați înțelege). Desigur, lucrurile nu puteau să fie atât de simple: nu pot să-mi fac permis, din varii motive. Unei prietene i s-a făcut milă de mine și mi l-a împrumutat pe al ei, așa că am pornit pe jos spre cea mai apropiată filială, undeva pe Prelungirea Ferentari. Numele trebuia să-mi ridice niște semne de întrebare, căci, deși se afla la doar 15 minute de casă, peisajul și fauna deveneau din ce în ce mai amenințătoare pe măsură ce mă apropiam de destinație: case strâmbe, terenuri virane, depozite... Parcă intrasem în alt oraș - de exemplu, Brăila? Până să găsesc biblioteca, eram deja convinsă că a fost demolată sau furată între timp. 

Dar uite că biblioteca exista - o casă micuță, cu cărțile în dezordine, multe neîmprumutate niciodată. Am descoperit o mulțime de titluri bune, într-un asemenea contrast izbitor cu peisajul de dincolo de ușă, încât m-a apucat duioșia. Nici biblioteca din Pitești, orașul meu de baștină, nu are asemenea cărți! La întoarcere, n-am îndrăznit să-mi scot telefonul și să o sun pe prietena mea până când nu am zărit primele semne de civilizație - adică liftul de la stația de metrou Eroii Revoluției, unde eram deja familiarizată cu fauna care mișună pe acolo. 

Bineînțeles, nu m-am învățat minte. Când m-am întors să returnez cărțile, drumul a părut mai scurt și mai puțin amenințător, așa că, în loc să plec de acolo cu mâna goală și să zic mersi că am scăpat, eu m-am întors acasă cu cinci (da, cinci!) cărți. Dar gata, am încheiat acest cerc vicios: a doua oară (și ultima) m-am scuzat că nu mai iau nicio carte, pentru că am primit altele, pe care vreau neapărat să le citesc. Poate că doamna bibliotecară o să-mi simtă lipsa - cred că era mulțumită că, în sfârșit, a apărut un om care se bucura de toate cărțile acelea grozave pe care le are pe rafturi.



12 comentarii:

  1. Ce frumos e in casa doamnei Smigelschi, vreau sa ma mut acolo :)
    Si sa-i citesc cartea, sa ma uit daca este ebook.

    Iar apropo de biblioteci in locuri dubioase, eu o sa zic doar ciudate, azi am descoperit ca pe plaja din Barcelona este o biblioteca, biblioplatja se numeste. O idee atit de simpla, si evident, foarte eficienta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oai, da, camera de zi a doamnei Smigelschi este foarte plăcută, și eu m-aș muta acolo fără să stau pe gânduri! Doar pisicile mai lipsesc din decor. Îmi pot imagina plăcerea de a mă afunda într-un fotoliu, cu o carte bună alături. :) ”Gustul, mirosul și amintirea” este foarte faină, mie mi-a plăcut mult - sper că ai găsit un ebook, ceva.
      Biblioplatja din Barcelona sună tare interesant și presupun că este mai bine organizată decât Plaja de carte de la Vama Veche. Ai testat deja biblioplatja?

      Ștergere
    2. Nu, inca nu m-am aventurat sa citesc in spaniola. Plus ca am Kindle-ul plin cu multe care asteapta la rind.

      Ștergere
    3. Poate o vei testa la anul... Presupun că te-ai apucat de învățat spaniola, iar cititul e o foarte bună metodă de studiu (și mult mai plăcută, aș putea adăuga). Eu m-am reapucat de spaniolă cu ”Pedro Paramo”, dar n-am mai continuat, spre rușinea mea - și chiar strânsesem o colecție de cărți scurte în spaniolă...

      Ștergere
  2. Au si titluri noi bibliotecile sau mai degraba sunt carti vechi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, sunt o grămadă de titluri noi, tocmai asta este minunat. Am inclus un link către baza de date a cărților, trebuie doar să cauți câteva titluri pentru a te lămuri ce comoară se ascunde pe rafturile bibliotecilor de cartier. :) Eu am rămas cu gura căscată, pentru că am găsit aproape tot ce îmi doream.

      Ștergere
  3. Buna, Ema,

    Nu am gasit o adresa de mail de contact asa ca iti scriu aici. Am un client care ar dori sa colaboreze cu tine. Da-mi, te rog, un mail pe adresa office@razvanbucur.ro pentru a discuta mai multe.

    Multumesc,
    Razvan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, pentru o secundă am sperat că cineva de la Biblioteca Metropolitană a scris un comentariu și mi-a oferit un permis în dar. Dar nu... :)

      Ștergere
  4. Eu ma bucur ca ti-a placut la turul ARCEN. Ai ajuns si la cel pentru Zilele Bucurestiului? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am ajuns aseară la cel de-al doilea tur, dar erau atât de mulți oameni (incredibil!) încât am abandonat după un sfert de oră și am plecat la o bere. Înțelegeam doar parțial ceea ce spuneau ghizii, pentru că, în ciuda eforturilor mele de a ajunge mai aproape de ei, mă trezeam întotdeauna la periferia grupului. Nu știu să dau din coate. :)

      Ștergere
  5. Un abonament la biblioteca e un avantaj enorm pentru un cititor. Daca ar fi fost sa imi cumpar toate cartile pe care le-am citit anul asta, as fi avut acum o mare gaura in buget :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, biblioteca poate fi o adevărată comoară pentru un cititor – mai puțin în orașele din provincie, unde lipsesc aproape toate tilurile noi de pe piața de carte. Am reușit până la urmă să am acces la Biblioteca Metropolitană cu permisul fratelui meu – deci birocrația nu e chiar așa de nemiloasă în unele cazuri. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...