The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine - Alina Bronsky

luni, 7 martie 2016


După ce am citit și al doilea roman de Alina Bronsky, The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, mi-a devenit clar că, deși cărțile ei se apropie de zona comercială a literaturii, autoarea are un talent incontestabil de a crea personaje memorabile și, mai ales, de a le oferi protagonistelor sale o voce aparte, care se remarcă și rămâne întipărită în mintea cititorului. Mi-a plăcut foarte mult vocea adolescentei Sașa Naimann din Parcul cioburilor, iar acum am petrecut câteva ore turbulente în compania Rosalindei Achmetowna, una dintre cele mai fascinante, enervante și neplăcute protagoniste pe care le-am întâlnit în literatură. În plus, romanul are un subiect foarte interesant și destul de complex, cu o sumedenie de detalii pitorești legate de viața în Rusia comunistă. The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine este o carte captivantă, scrisă într-un stil simplu și plin de vervă, cu mult umor, dar și cu o tristețe care persistă undeva în fundal, pentru a ieși uneori la iveală în puseuri neașteptate.

Personalitatea Rosalindei Achmetowna este una remarcabilă, lăsând senzația că umple la refuz întreaga carte, nemailăsând loc pentru altceva. Și totuși, se întâmplă o mulțime de lucruri în acest roman al cărui nume nu știu exact cum să-l traduc (Cele mai iuți feluri de mâncare din bucătăria tătară?), însă toate par să graviteze în jurul Rosei - doar ea este și naratoarea poveștii, care acoperă câteva decenii din viața ei de soție, mamă și bunică. Un unreliable narrator, o povestitoare în care nu putem avea încredere până la capăt, nu doar pentru că devenim destul de repede conștienți de percepția ei distorsionată asupra lumii, ci și pentru că, spre final, evenimentele iau o turnură incredibilă, iar adevărul pare și mai greu de deslușit. 

Pe tot parcursul lecturii am oscilat între simpatie și revoltă față de Rosa - un personaj complex și contradictoriu, care m-a făcut să râd și chiar să o admir uneori, dar alteori mi-a trezit instinctele criminale. Pot să număr pe degete personajele pe care mi-ar plăcea să le strâng de gât (de fapt, în momentul ăsta nu-mi amintesc niciunul), dar Rosa este în mod clar o favorită - problema e că, odată ajunse față în față, farmecul ei m-ar putea dezarma cu ușurință. Orice mamă responsabilă care va citi romanul va trece probabil prin aceleași stări ca și mine, văzând atâtea exemple scandaloase de bad parenting, genul care marchează un copil pe viață. 

I knew children needed to be treated like a beet garden. When you eliminated weeds from their character, you got a better harvest.

Rosalinda Achmetowna locuiește într-un apartament cu soțul Kalganow, fiica Sulfia și - cum se purta în țările comuniste - cu o străină cu care împart baia și bucătăria. Asta pentru că soțul gurmand și bleg - pe care Rosa îl face în toate felurile: amibă, meduză fără venin, creatură fără coloană vertebrală -, deși are o funcție bună, este un comunist idealist care nu își dorește ca familia lui să trăiască mai bine decât alții. 

Însă cea mai mare dezamăgire a Rosei este odrasla, care nu-i seamănă deloc: Sulfia este scundă, urâtă, leneșă și foarte proastă. Degeaba a încercat să o transforme într-o persoană puternică și să o învețe tot felul de lucruri (de exemplu, cum să plângă fără să se urâțească și cum să zâmbească fără să promită prea mult), căci Sulfia este complet lipsită de talente. Ba, colac peste pupăză, rămâne însărcinată la 17 ani cu un bărbat pe care, aparent, l-a întâlnit într-un vis. 

I had tried to teach her that nobody should be able to see when you were scared. That nobody should be able to tell when you were uncertain. That you shouldn’t show it when you loved someone. And that you smiled with particular affection at someone you hated. I worked so hard with Sulfia, but it was all for naught. She had no talent, not the slightest understanding of what I meant.

Rosa, care cunoaște o mulțime de leacuri populare, încearcă să scape de copilul nedorit prin tot felul de metode, dar copilul se naște oricum, dovedind că are o o putere neobișnuită de a supraviețui oricărei încercări. Fetița, botezată Aminat, seamănă izbitor cu Rosa: este plină de personalitate, frumoasă și deșteaptă, dar și foarte vorbăreață și cu un ochi versat pentru defectele altora. Ea îi dă viața peste cap bunicii, care începe un adevărat război cu Sulfia, pe care o consideră o mamă incapabilă - căci nimeni nu o poate educa mai bine pe Aminat decât bunica ei, care și-a propus să o transforme în cea mai frumoasă și deșteaptă fată din Uniunea Sovietică. Pentru a-și atinge scopul, Rosa recurge la amenințări, laude, promisiuni, pedepse și chiar șantaje emoționale prin care își manipulează nepoata. Însă cât de departe va merge ea pentru a-i oferi lui Aminat o viață mai bună?

Finally there was a housewife in this apartment, a head of the family, a proxy for me, all rolled into one person: my eight-year-old granddaughter Aminat.You barely had to instruct her because she had learned so many things on her own. She collected the empty plastic bags, rinsed them out in the sink, and hung them to dry on the heaters as if she’d done it her whole life.
She never threw out any food. When a sausage in the refrigerator started to turn green, she cut off the bad spots, boiled the sausage, and then pan-fried it briefly. I couldn’t have done it more expertly myself.

It was clear. Children need responsibility. Maybe I had gone about things wrong with Sulfia; because of her shortcomings I had done much too much for her. 

Povestea se întinde pe câteva decenii, cu o mulțime de schimbări declanșate de firea impetuoasă a Rosei și de intențiile ei bune cu efecte uneori tragice. Cunoaștem totul prin ochii formidabilei tătăroaice, filtrat prin atitudinea ei exigentă, disprețuitoare și narcisistă, cu rare spre inexistente momente de îndoială. Soțul, fiica, ginerii, vecinii, evreii - toți sunt plini de defecte și o dezamăgesc într-un fel sau altul pe minunata Rosa, care, v-ați prins, se consideră cea mai tare din parcare. Dincolo de talentele de necontestat și de relatările subiective, întrezărim adevărata ei personalitate: [s] Rosa este o femeie crudă, egoistă, posesivă, perfecționistă și uneori despotică, care îi înspăimântă pe cei din jur și, mai mult, chiar le distruge viața. Ea este mama, bunica și soacra de coșmar, trei într-una. [s]

Rosa se pricepe la toate: nu se rătăcește niciodată, gătește excelent, deține soluțiile și sfaturile valoroase, fără de care totul s-ar duce de râpă. [s] Îi manipulează pe cei din jur și controlează viața oamenilor apropiați, terorizându-i cu indicații despre ce să îmbrace, cum să se comporte, ce alegeri să facă. Elegantă și îngrijită, frumusețea ei pare că face victime peste tot unde merge: șoferii opriți pe stradă nu îi iau bani, iar bărbații cărora le aruncă o privire îi cad la picioare. [s] Mai mult, Rosa crede că este în legătură directă cu Dumnezeu și că acesta îi îndeplinește cel mai adesea dorințele.

I didn’t look anything like a grandmother at all. I looked good. I was pretty and young looking. You could see that I had vitality and was intelligent. I often had to mask my expression to keep other people from reading my thoughts and stealing my ideas. (...)
My son-in-law liked me. It was understandable. I was a handsome woman. In my late forties I still looked as if I were in my mid-thirties at most. My skin was firm and radiant, and I made myself up every morning before I went anywhere - even if it was just to the kitchen. I wore only red and black. I could pull it off. 

Sper să se traducă și The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, care mi-a plăcut mai mult decât Parcul cioburilor: subiectul este mai interesant și mai complex, acțiunea este mai bine legată și cartea este mai uniformă, având doar câteva bucăți în care își pierde din intensitate - spre deosebire de romanul de debut, care mi s-a părut ceva mai slab de la jumătate încolo. 

***

Rosa este o enciclopedie ambulantă de remedii naturale și soluții tradiționale pentru tot soiul de probleme și afecțiuni - un talent valoros și necesar în Rusia comunistă, unde medicamentele, vitaminele sau produsele casnice erau dificil de găsit. La un moment dat, ea pomenește the tea fungus - ciuperca de ceai pe care mi-o amintesc prea bine din anii copilăriei: o masă gelatinoasă care semăna cu o meduză fără tentacule și care mi se părea extrem de scârboasă. O obținuse tata de la un coleg de serviciu și pe atunci nu știam cum se numește, dar am aflat între timp că este vorba despre Kombucha. 

Deși Kombucha noastră a murit demult, o am și acum în fața ochilor: într-un borcan mare plin cu ceai îndulcit se lăfăia o chestie respingătoare, de un cenușiu lucios, care dedesubt avea un fel de materie zdrențuită - iar bucățele din materia asta pluteau și în ceai. Nu pun poză, pentru că cele găsite pe net nu seamănă cu ce-mi amintesc eu (cred că ciuperca noastră ajunsese așa pentru că ai mei nu știau prea bine cum să o îngrijească - de la Rosa am aflat că straturile trebuiau separate după o perioadă și puse la muncă în alte borcane). 

După câteva zile, ceaiul îndulcit se transforma într-o băutură gălbuie, acidulată, care în casa noastră ținea loc de suc (asta dacă mai aveai chef să bei licoarea, știind de unde provine - eu nu prea aveam). Se pare însă că băutura avea și o mulțime de proprietăți benefice pentru organism, după cum am aflat din acest articol (unde se spune că ciuperca - de fapt, o colonie de 12 specii de microorganisme care convieţuiesc în simbioză - a fost descoperită în China în urmă cu peste 2000 de ani). Acum sucul se vinde îmbuteliat și costă ceva, dar partea bună e că nu mai ai în fața ochilor și sursa - deh, alte vremuri.




Editura: Europa Editions, 2011
Traducere: Tim Mohr
Titlu original: Die schärfsten Gerichte der tatarischen Küche, 2010



9 comentarii

  1. pare chiar extrem de interesanta... ma mir ca n-a fost tradusa pana acum. iar daca personajul principal e asa cum spui tu... atunci chiar merita citita. imi place relatia de,love-hate cu un personaj :)) (in general, cam asta e relatia cu multe personaje din carti despre rusia sovietica).
    de s-ar traduce si la noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, stai, că acum mi-a revenit memoria! :D Cum am putut s-o uit pe cealaltă bunică formidabilă, Galina Petrovna din „Femeile lui Lazăr”? Tare am mai vrut s-o strâng de gât și pe ea în anumite momente! :))

      Dap, chiar este interesantă cartea și sper să fie tradusă, poate tot la Editura All. Nu este vreo capodoperă literară, ci genul de carte care se citește ușor, dar te trece prin tot felul de stări și are o naratoare cu totul specială.

      N-am mai menționat aici, că scrisesem deja la „Parcul cioburilor”: Alina Bronsky (un pseudonim) s-a născut în Rusia și a emigrat cu părinții/familia (nu știu exact în ce formulă) în Germania. M-am bucurat că în romanul ăsta (care am înțeles că a intrat pe lista lungă la German Book Award în 2010) face referire și la viața în Uniunea Sovietică.

      Ștergere
  2. 'rămâne însărcinată la 17 ani cu un bărbat pe care, aparent, l-a întâlnit într-un vis.' hmm...aş zice: ce idee bună! adică... ce idee bună de exploatat într-o carte :D Eşti tare norocoasă că ştii engleză. Eu mă simt ca un orb căruia trebuie altul (un văzător) să-i citească. Acum tocmai mi-ai citit şi sunt şi recunoscătoare şi furioasă pe neputinţa mea. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, asta e o idee minoră, care nu e dezvoltată prea mult, dar se leagă de felul în care Rosa o percepe pe fiică-sa. M-a amuzat foarte tare, așa că am menționat-o. :D

      Oh, dar și eu am pornit dintr-un punct în care nu știam engleză! :)) Totul e să începi să studiezi și să citești cărți în engleză, începând cu unele ușoare. Sigur ai o bază de la care pornești, nu cred că o vei lua de la zero. Pe mine m-a ajutat foarte mult și Kindle-ul, pentru că are dicționar și pot găsi imediat definiția cuvintelor necunoscute. Acum m-am cam lenevit și deduc sensul din context, însă înainte eram mai zeloasă. Oricum, Kindle-ul mă motivează să citesc mai des cărți în engleză și asta mă ajută să nu uit limba. :)

      Ștergere
  3. Mi-am inceput anul (2017) cu aceasta carte, dupa ce am rezistat eroic sa iti citesc recenzia. Ce ma bucur ca nu sunt singura pe care o revolta comportamentul Rosei. :-D

    Desi spre sfarsit cand tot 'discuta' cu Sulfia (asta ca sa nu dau spoiler prea mare) mi se cam umezeau ochii.

    Oricum, imi pare bine ca ti-am citit inceputul recenziei (inainte sa termin cartea). Altfel as fi ramas cu impresia ca e un chicklit. Ah si se citeste foarte usor si in Germana. Chiar m-am mirat cat de putin m-au 'deranjat' cuvintele necunoscute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, mă bucur tare că te-ai apucat și de cartea asta! Am intrat acum să văd dacă ai terminat-o și văd că i-ai dat 4 stele, e de bine, deci! :D Fain, felicitări că ai citit-o în germană!
      Hmm, recunosc că eu am cam uitat o parte din detalii, dar personajul Rosei mi-a rămas în minte, îmi amintesc și acum că-mi venea să o strâng de gât în unele momente. :))
      Poți încerca și Broken Glass Park, deși mi s-a părut mai slabă decât The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine. Însă prima jumătate e foarte faină, așa că merită citită și asta.

      Ștergere
    2. Facusem rost la un moment dat de o multime de ebook-uri in germana, printre care si aceasta. Si am ramas tare mirata cand am vazut ca si tu ai citit cartea.

      A fost surprinzator de usor de citit in germana. Ma apucasem inainte de un alt roman scris in germana, cica premiat, chestii, dar l-am lasat balta dupa 10 pagini. Era prea obositor. Pe aceasta insa, cu greu am lasat-o din mana.

      I-am dat 4/5 pentru ca Rosa ma ingrozea intr-un asa hal, ca tot imi venea sa o consolez pe saraca Sulfina.

      Voi citi si Broken Glass Park, merci de sugestie. :-)

      Ștergere
  4. Neața.
    Nu știu de ce, nu pot să răspund sub comentariul la care răspund.
    Mai jos, despre Alina B.
    Wiki în engleză nu știe în ce zi e născută Alina (unde ea are azi vîrsta de ”39-40” de primăveri), wiki în germană ne anunță că e născută pe 2 decembrie 1978.
    Ce mă derutează major la versiunile wiki din cele două limbi (de unde rezultă că au totuși dreptate cei de la facultate cînd ne bat la cap să nu avem încredere în wiki!!! hm) e că varianta engleză o dă divorțată și mamă a 3 copii, iar varianta germană (pe care înclin să o cred) ne spune că soțul cu care a avut trei copii a murit într-un accident de schi în 2012. Ediția Die schärfsten Gerichte der tatarischen Küche pe care am citit-o eu îi e dedicată lui Stephan, căruia îi și mulțumește la sfîrșit. Soțul 1, zic eu. Wiki germană ne mai spune că Alina B. mai are încă o fetiță cu soțul 2, un actor german. Bon.
    Cum a ajuns ea din Rusia în Germania? wiki germană (care are linkuri către cîteva interviuri pe care le voi scobi mai în detaliu în viitor) ne informează! că tatăl Alinei este evreu și ea a venit cu familia la începutul anilor '90, mhhhh într-un contingent de refugiați. Diferența între cei veniți în contingent și azilanți :) (tot wiki știe) e că primii, deși nu își pot alege locul unde vor locui, au drept de muncă imediat. Începînd din 1991, evreii și persoanele de origine evreiască (ole, trăiască limba de lemn, ferească limba nazistă, dacă am noroc) din fosta URSS au posibilitatea să călătorească/intre în Germania în cadrul (?) acestor contingente. Dacă nu mă înșel, și Wladimir Kaminer cam așa a venit, deși la el wiki zice de ”azil umanitar” și treaba se întîmpla în 1990. În 1991 ar fi avut și el dreptul să vină cu contingentul. :)

    Despre carte: tare mult mi-a plăcut, scrie foarte în vervă așa Alina B. Am mai citit Ultima dragoste a babei Dunja, care mi-a plăcut poate chiar mai mult. Parcul cioburilor nu o am în germană, să văd dacă mă bag la ultima de pe raft :), care e ceva cu supererou!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaah, ziceam de comentariul lui Roxie, dar în cazul tău chiar s-a împlinit o lună de când mi-ai scris și eu nu m-am învrednicit să răspund... Varză la pătrat, that's what I am!

      Mulțam fain pentru informațiile despre Alina Bronsky, Vio. Când am citit cărțile ei îmi propusesem să aflu mai multe despre autoare, dar cred că m-am limitat la pagina Wiki în engleză, unde într-adevăr n-am găsit mare lucru. Sunt ciudate diferențele dintre cele două versiuni, și eu aș înclina s-o cred pe cea în germană. Mai de încredere ar fi niște interviuri, dacă poți găsi așa ceva (sau poate că autoarea e o persoană discretă și nu vorbește despre viața ei privată).

      Nu auzisem de Wladimir Kaminer, m-am uitat acum rapid pe Wiki (în engleză) și am aflat că deține (sau nu?) Kaffee Burger Club din Berlin, am fi putut să dăm o raită pe acolo în urmă cu un an (vai, am crezut că au trecut doi). :D

      Aha, deci zici că ți-a plăcut chiar mai mult cartea cu baba Dunja? Ia s-o citesc și eu la un moment dat... „Parcul cioburilor” e pe locul al doilea în clasamentul meu, dar a fost fain și ăsta, mai ales în prima jumătate.

      Ștergere

Un produs Blogger.