Ready Player One – Ernest Cline

miercuri, 29 martie 2017

Ready Player One Ernest Cline roman Nemira
Ready Player One, de Ernest Cline
Ed. Nemira, 2016, 448 pag. | Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Titlu original: Ready Player One, 2011 | Țara: SUA



Cu câtă înfrigurare am citit „Ready Player One”! Mi-am luat notițele la recitit pentru a scrie despre romanul lui Ernest Cline, căci recenziile din ultima vreme par să reflecte doar o parte a lecturilor mele, iar eu citesc destul de variat – am în meniu și science-fiction, distopii, fantasy și cărți pentru copii & adolescenți –, dar se pare că reușesc să scriu doar despre cărțile mai „serioase”. N-aș vrea să vă faceți o părere greșită despre mine, așadar voi adăuga la final și câteva rânduri mai personale. :)

„Ready Player One” mi s-a părut un science-fiction foarte reușit, pe care l-am devorat cu sufletul la gură, chiar dacă n-am fost niciodată un gamer pasionat, și nici nu am vreo afecțiune deosebită pentru cultura anilor 1980. Aflasem de roman dinainte să fie tradus la noi, însă am tot ezitat să-l încep, temându-mă că nu voi rezona cu subiectul. Între timp, m-am lămurit că nu e nevoie de cunoștințe specializate pentru a înțelege ce se întâmplă în cartea asta, care se adresează practic tuturor celor aflați în căutarea unei povești captivante și deconectante din categoria „ușor de citit”, o poveste care este totodată bine scrisă și ținută în frâu, fără goluri în logica narațiunii. Acum pot să înțeleg de ce romanul a avut un asemenea succes, dincolo de publicul țintă – geeks, pasionații jocurilor pe calculator sau cei care și-au trăit adolescența în anii 1980. Anul viitor va apărea și o ecranizare în regia lui Steven Spielberg, pe care de-abia aștept să o urmăresc (sper ca până atunci să mai uit din subiect), pentru că vreau să văd transpuse în imagini toate acele universuri virtuale prin care se plimbă Wade Watts, naratorul și protagonistul romanului.

Wade Watts, un adolescent de 18 ani, trăiește într-o lume distopică, cândva prin anul 2045, când civilizația este în declin, iar lucrurile merg din rău în mai rău. Ernest Cline ne introduce într-o lume care seamănă destul de mult cu previziunile despre viitor pe care le auzim la tot pasul, dar probabil că le luăm prea puțin în serios. Ei, în „Ready Player One”, toate aceste previziuni s-au îndeplinit și au afectat întreaga planetă, care se luptă cu poluarea și încălzirea globală, criza energetică, o explozie a sărăciei și epidemiilor, extincția plantelor și animalelor, războaie permanente pentru puținele resurse rămase. Oamenii s-au concentrat în marile orașe, unde trăiesc în imense parcuri cu stive de rulote așezate unele peste altele, un fel de blocuri sordide ale viitorului. 

Chiar dacă realitatea este una sumbră, există totuși o alternativă foarte atrăgătoare: rețeaua OASIS, un joc multiplayer online, care a devenit o realitate virtuală utilizată la nivel global. Practic, existența de zi cu zi s-a translatat în acest OASIS, unde copiii merg la școală, adulții au joburi felurite, oamenii se îndrăgostesc și chiar se căsătoresc, fără a fi pus piciorul pe același continent. Amatorii de shopping pot face cumpărături în mall-uri gigantice, se fac tranzacții cu proprietăți imobiliare din pixeli, credincioșii pot vizita Țara Sfântă în excursii virtuale – căci până și religia s-a mutat în mediul online, în megabiserici unde se cântă imnuri și se țin predici. OASIS a devenit un nou mod de viață, care a schimbat felul în care oamenii muncesc, se distrează și comunică. Ei își petrec cea mai mare parte a timpului într-un joc video, unde anonimitatea le protejează adevărata identitate, iar un echipament ultramodern face aproape imposibilă distincția dintre lumea virtuală și cea reală. 

(...) se cunoscuseră cu șase ani în urmă, pe când făceau parte amândoi dintr-un grup de asistență OASIS pentru hikikomori, tineri care se retrăseseră din societate și optaseră să trăiască în izolare totală. Hikikomori se încuiau într-o cameră, citeau manga și stăteau toată ziua în OASIS, bazându-se pe familiile lor pentru a le aduce mâncare. În Japonia existaseră hikikomori încă dinainte de începutul secolului, dar numărul lor crescuse enorm după ce începuse vânătoarea oului de Paște al lui Halliday. Milioane de tineri și tinere din toată țara se izolaseră de lume. Uneori copiii aceștia erau numiți „milioanele lipsă”. (pag. 293)

(O paranteză: nu înțeleg de ce acronimul a fost tradus SISAO în română, sună cam ciudat și își pierde logica denumirii originale. Așa că n-o să folosesc acest SISAO în recenzie, ci OASIS.) 

Ernest Cline nu se concentrează foarte mult pe cadrul exterior, care este schițat în linii generale. În schimb, lumea fascinantă din interiorul OASIS este redată în detalii minuțioase, inclusiv modul în care funcționează. Sunt mii de planete concepute cu diverse decoruri, de la cyberpunk la pustiuri apocaliptice infestate de zombies, de la galaxia Star Wars la lumile din World of Warcraft, de la Middle Earth la Discoworld. Fiecare lume are regulile proprii – unele sunt zone pacifiste, altele sunt foarte periculoase, în unele funcționează magia, în altele tehnologia ș.a.m.d. – și este populată de varii personaje cu inteligență artificială, de la oameni și animale la monștri și extratereștri. Și ce e fain e că aceste lumi nu sunt descrise doar în treacăt, căci scriitorul chiar ne poartă în câteva dintre ele.

Povestea începe cu moartea miliardarului James Halliday, un celebru designer de jocuri video care crease OASIS și un excentric obsedat de tot ce ținea de anii 1980 – perioada în care fusese adolescent. Testamentul său este un mesaj video intitulat „Invitația lui Anorak”, prin care miliardarul anunță că averea sa fabuloasă va fi moștenită de prima persoană care va găsi un „ou de Paște”, pe care Halliday l-a ascuns în interiorul OASIS. Desigur, căutarea nu este nici pe departe floare la ureche, ci se dovedește a fi cel mai dificil și complex joc video din istorie, care antrenează copii și adulți deopotrivă, declanșând o fascinație globală legată de cultura pop a anilor 1980. OASIS este imens, cu mii de universuri simulate unde pot fi ascunse indiciile, iar la vânătoare participă și angajații companiei IOI, cel mai mare furnizor de internet al planetei, care pervertesc spiritul competiției și nu se dau în lături de la acte teroriste. Abia după cinci ani de la moartea lui Halliday, un gunter reușește să treacă de primul nivel - iar acela este Wade Watts, protagonistul romanului.

Adolescentul Wade Watts trăiește într-un parc de rulote la marginea orașului Oklahoma, împreună cu mătușa lui, care-l ajută doar pentru a beneficia de cupoanele alimentare. Tatăl lui a fost ucis în timp ce jefuia un magazin, iar mama a murit de o supradoză când băiatul avea doar 11 ani. Wade a crescut practic în OASIS, pe care mama îl folosea pe post de babysitter. În viața reală, este un băiat timid, ciudat, fără încredere în el și lipsit de abilități sociale, pe când în OASIS își face prieteni cu ușurință și nu are probleme să vorbească cu ceilalți. Acolo, nimeni nu știe că e supraponderal, că are acnee și că poartă mereu aceleași haine sărăcăcioase. Wade nu poate concepe viața fără OASIS, un loc magic în care orice este posibil, un refugiu din lumea urâtă și violentă în care s-a născut, un loc unde poate fi curajos, îndrăzneț și sociabil, totul în umbra avatarului său, pe nume Parzival. 

Am cunoscut OASIS de la o vârstă fragedă, pentru că mama îl folosea ca babysitter virtual. (...) Din momentul acela, am fost mai mult sau mai puțin crescut de programele educaționale interactive OASIS, pe care orice puști le putea accesa gratuit. Am petrecut o parte importantă a copilăriei într-o simulare de realitate virtuală a lui Sesame Street, cântând alături de păpuși Muppets prietenoase și jucând jocuri interactive, care m-au învățat să merg, să vorbesc, să adun, să scad, să citesc, să scriu și să partajez. După ce am stăpânit abilitățile acestea, nu mi-a trebuit mult să descopăr că OASIS era de asemenea cea mai mare bibliotecă publică din lume, unde chiar și un puști lefter ca mine avea acces la toate cărțile scrise vreodată, la toate cântecele înregistrate vreodată și la toate filmele, serialele TV, jocurile video și operele de artă create vreodată. Acolo erau adunate și mă așteptau cunoștințele, arta și divertismentele din toată civilizația umană. Însă obținerea accesului la informațiile acelea s-a dovedit a fi o binecuvântare cu două fețe. (pag. 22)

OASIS îl ține pe Wade pe linia de plutire, iar goana după oul de Paște îi oferă un scop și un motiv de a se trezi dimineața. Adolescentul îl divinizează pe Halliday, un zeu printre geeks, iar Biblia lui a devenit Almanahul lui Anorak, o colecție de însemnări din jurnalul lui Halliday, cu mii de referințe la cărțile, filmele, cântecele, benzile desenate și programele TV preferate ale miliardarului. Wade citise toate romanele scriitorilor săi preferați, urmărise fiecare film menționat în Almanah (pe unele le știa chiar pe de rost), devorase „Sfintele trilogii” (Star Wars, Lord of the Rings, The Matrix, Mad Max, Back to the Future, Indiana Jones), studiase Monty Python, ascultase și memorase mii de piese apărute în anii 80, jucase toate jocurile până când le-a stăpânit la perfecție. Wade Watts este o enciclopedie ambulantă, căci „ați fi surprinși cât de multă documentare poți face când nu ai deloc viață socială. Douăsprezece ore pe zi, șapte zile pe săptămână înseamnă mult timp pentru studiu.”

Adolescentul are o ascunzătoare secretă într-o movilă uriașă de mașini și camioane abandonate, unde merge la școală, își face temele, urmărește filme, se joacă și ține ascunse cele mai prețioase lucruri pe care le posedă: consola OASIS, vizorul și mănușile heptice. Cum adică „merge la școală”? În lumea lui Wade Watts, orice elev cu note de trecere poate avea acces la educație în mod gratuit, în școlile virtuale de pe planeta Ludus – localizată în interiorul OASIS, desigur. Chestia asta mi s-a părut ceva extraordinar și mi-a stârnit din nou întrebări despre rolul pe care internetul și, în general, interacțiunea virtuală îl poate juca în viața unui om. 

Vedem internetul ca pe ceva nociv pentru educația copiilor și, în general, pentru viața noastră socială, cu toate că are și părțile lui bune, care nu pot fi tăgăduite. Deși planeta reprezintă încă un spațiu locuibil, unde – în multe țări – mai poți umbla noaptea pe străzi fără să te atace cineva, adulții preferă să-și petreacă o mare parte a timpului în fața calculatorului sau a televizorului, închiși de bunăvoie într-o lume virtuală. E cel mai la îndemână refugiu din fața unei realități banale sau nesatisfăcătoare, poate chiar dureroase, în care poți uita de probleme, frustrări și lipsuri în schimbul unui preț modic pentru un abonament internet-tv. Până și cărțile pot fi considerate o metodă de escapism, dar, cum prea puțină lume își petrece timpul citind, nu cred că lectura reprezintă o piedică reală pentru a ne „trăi” viața. În ciuda situației la nivel mondial, care nu este deloc optimistă, lumea în care trăim acum nu este un loc cu adevărat îngrozitor – nu suntem în război, avem ce mânca, ne putem permite mașini, combustibil, călătorii –, așadar nu avem motive serioase pentru a evita realitatea. Dar pentru personajele din „Ready Player One”, lumea virtuală pare chiar o binecuvântare, deși rămâne întrebarea: se poate spune că trăiesc cu adevărat, chiar dacă OASIS le oferă o variantă infinit mai bună a lumii în care-și petrec orele, zilele, anii?

― Eu am creat OASIS pentru că nu m-am simțit niciodată în largul meu în lumea reală. N-am știut cum să mă conectez cu oamenii de acolo. Mi-a fost frică de ei, toată viața. Până în clipa când am știut că voi muri. Atunci am înțeles că oricât de terifiantă și dureroasă poate fi realitatea, ea este de asemenea unicul loc în care poți găsi adevărata fericire. Pentru că realitatea este reală. Înțelegi?
― Da, am spus. Cred că da.

― Bun, a zis el și mi-a făcut cu ochiul. Să nu comiți aceeași greșeală ca mine. Să nu te ascunzi aici pe vecie. (pag. 437)

Ce mi s-a părut nemaipomenit este faptul că, în lumea imaginată de Ernest Cline, educația a găsit o formă (aproape) ideală. Școlile nu necesită cheltuieli de construcție, profesorii nu-și pierd timpul cu disciplinarea, ba îi pot duce pe elevi în călătorii virtuale la Luvru, la mormintele egiptene, pe Jupiter sau chiar în interiorul inimii umane. Elevii au acces la o bibliotecă cu mii de volume, iar pe domeniul școlii simularea nu îngăduie violența, astfel încât hărțuirea, umilirea, agresiunile sunt de domeniul trecutului. Desigur, totul este posibil prin susținerea financiară a unei fundații create de Halliday. 

Ceea ce am scris până acum este doar o introducere în universul real și virtual al lui Wade Watts, căci romanul cuprinde infinit mai multe detalii, plus că acțiunea abia începe, iar despre asta nu voi povesti nimic. Va reuși Wade să găsească oul lui Halliday? Va afla cine se ascunde în spatele avatarurilor Aech – prietenul lui cel mai bun, un faimos combatant în ligile Deathmatch și Capture the Flag – și Art3mis, bloggeriță și războinică, pentru care are un cyber-crush? Wade va trece printr-o mulțime de încercări, care îl vor schimba, iar pe cititor îl așteaptă o călătorie plină de suspans și răsturnări de situație, într-un joc video experimentat prin lectură – iată că am trăit s-o văd și pe-asta.

AA 241:87 - Aș susține că masturbarea este cea mai importantă adaptare a animalului om. Însăși piatra de boltă a civilizației noastre tehnologice. Mâinile noastre au evoluat pentru a ține scule, perfect - inclusiv propria noastră sculă. Filozofii, inventatori și savanții sunt de obicei un soi de geek, iar aceștia au mai multe dificultăți decât oricine în a întreține relații sexuale. Fără supapa de eliberare sexuală încorporată pe care o asigură masturbarea, este îndoielnic că primii oameni ar fi stăpânit vreodată secretele focului sau că ar fi descoperit roata. Și puteți pune prinsoare că Galileo, Newton și Einstein nu și-ar fi făcut niciodată descoperirile dacă n-ar fi fost mai întâi în stare să-și limpezească mințile după ce o luaseră în mână* (sau „zburaseră câțiva protoni din bătrânul atom de hidrogen”). Același lucru este valabil și pentru Marie Curie. Puteți fi siguri că înainte să fi descoperit radiul, ea a descoperit bobița din păstaie.**

Nu era una dintre teoriile cele mai populare ale lui Halliday, dar mie îmi plăcea. (pag. 235-6)

(Și originalul, pentru că frazele mi se par mai amuzante în engleză: 
*Galileo, Newton, and Einstein never would have made their discoveries if they hadn’t first been able to clear their heads by slapping the salami.
**Before she discovered radium, you can be certain she first discovered the little man in the canoe.)

Nu mai sunt un gamer pasionat, dar a fost o perioadă în care eram obsedată de shootere – Counter Strike și Unreal, în special –, și-mi amintesc primele jocuri video din copilărie, care veneau pe dischetă și mi se păreau ceva nemaipomenit, chiar dacă aveau o grafică extrem de simplă (eu nu mai țineam minte, dar frate-meu și-a amintit de Dizzy, unul dintre jocuri, pe care-l puneam pe o consolă HC 2000 conectată la televizor. Frate-meu a ținut morțiș să-mi amintească că jucam și Solitare și Minesweeper). Jocurile de strategie nu m-au atras niciodată, le preferam pe cele cu împușcături, dar și pe cele adventure-quest, cum e Grim Fandango. Sinceră să fiu, m-aș juca și acum, doar că momentan nu mai am nimic instalat, și parcă văd că puținul timp pentru lectură se va duce pe apa sâmbetei dacă mă reapuc de jocurile astea, care sunt tare addictive. 

Țin minte și acum o seară de iarnă în care m-am apucat să joc Unreal – stăteam la soacră-mea atunci, într-o casă veche –, lumea exterioară s-a evaporat și pur și simplu am uitat să închid focul în sobă, astfel că în cameră se făcuse cumplit de cald, și abia când a intrat soacra și a urlat la mine am revenit și eu cu picioarele pe pământ, realizând că eram roșie ca un rac. Eh, ce vremuri! Ultima „obsesie” a fost Gardens of Time, pe Facebook, din cauza căruia îmi imploram prietenele să-și deschidă cont, pentru a obține niște patine sau decorațiuni pe care mi le doream cu disperare. Reamenajam periodic grădina, plus că-mi plăceau planșele de joc, o îngrămădeală de obiecte în care trebuia să găsești ceva anume (se numesc hidden object game). Am intrat recent, grădina nu mai există. Recunosc că mi-ar fi plăcut să o pot vizita din când în când, dar e mai bine așa, pentru că m-am desprins foarte greu de jocul ăsta, a fost ceva similar cu o dezintoxicare (la scară mai mică, desigur). 

Un interviu cu Ernest Cline aici, în dialog cu Ana Nicolau. Am găsit și un document cu o parte din termenii folosiți în roman. Și fan art aici.

imagine din filmul Ready Player One de Steven Spielberg
Imagine din filmul lui Steven Spielberg, realizat după „Ready Player One”.


16 comentarii

  1. Si eu o citesc, am zis!!!
    Dar ce pacat ca nu au pastrat OASIS, se pierde imens din farmec!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, ia să te văd, că la SF-uri nu prea te bagi. :))
      Probabil că există o explicație pentru faptul că OASIS a devenit SISAO în ediția românească (bine, e OASIS în oglindă, dar tot sună aiurea, pe mine mă duce cu gândul la Sfântul Sisoe), aș vrea s-o aflu, chiar sunt curioasă.

      Ștergere
    2. Probabil au tradus mot a mot și așa le-a ieșit acronimul?

      Ștergere
    3. Nu știu dacă ăsta o fi motivul, mai ales că alte cuvinte au fost păstrate în engleză. Momentan am împrumutat cartea, așa că nu pot să verific din nou.

      Ștergere
  2. Am dat intamplator peste cartea asta (noroc ca mai apar si chestii bune in feed-ul de Facebook - era o postare de la Nemira in care anuntau ca au scos o noua editie a cartii cu posterul filmului drept coperta - I hate this!) si mi s-a parut super interesant. Am intrat imediat pe pagina cartii de pe Goodreads si am vazut numai patru si cinci stele la aceasta carte (si Laura Caltea i-a dat patru stele, iar Van Firescu cinci!!). Cand am vazut ca ai citit-o, am cautat imediat recenzia. Cred ca e o carte foarte buna daca te-a captivat si pe tine.

    Poti sa mi-o imprumuti si mie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-am mai intrat pe feed-ul de Facebook de vreo trei sau patru luni, poate chiar mai mult. :)) Știu că sună ciudat în ziua de azi, însă asta-i una dintre modalitățile prin care fac rost măcar de o jumătate de oră de citit. Nu știu exact de ce, dar în ultima vreme stau foarte prost cu timpul de lectură, față de anii dinainte, când citeam pe rupte.
      Eh, săracele cărți... Mereu pierd în bătălia cărți versus film. :)) Poate că se vând mai bine dacă sunt asociate cu filmul, asta ar fi una dintre explicații (deși nu-i corect, pentru că în 99% din cazuri, cartea a fost prima).
      Desigur, ți-o împrumut. Eu am citit-o cu sufletul la gură, abia aștept să văd și filmul.

      Ștergere
  3. Daaaa, așa simt si eu cu Facebook-ul. De multe ori ma trezesc ca am pierdut la timp doar scrollând prin news feed (și foarte rar gasesc ceva notabil). Ce nu am inteles eu din recenzia ta (dar poate ma dumiresc citind cartea): oamenii aia traiesc intr-o lume saraca, dar isi permit sa-si cumpere consola OASIS cu toate gadgeturile necesare?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit mai devreme un articol interesant despre cum poți să folosești pentru lectură timpul petrecut (pierdut?) pe rețelele de socializare sau în fața televizorului. Misterul, în cazul meu, e că n-am TV și nici nu mai stau pe Fb, și cu toate astea nu reușesc să citesc prea mult, nu ca pe vremuri, în orice caz. :))
      Legat de întrebarea ta, nu mai țin minte prea multe detalii din carte, dar lucrurile sunt explicate convingător. Îmi amintesc doar că protagonistul primise consola OASIS de la școală, pentru a putea lua parte la lecțiile virtuale.

      Ștergere
  4. Multumesc pentru articol, o sa-l citesc. Mai citisem unul relativ de curand si zicea numai prostii... da, gen, nu te mai uita la Tv si nu mai sta pe facebook - chestii pe care le stii si pe care nu le faci (sau nu atat de des), dar cu toate astea nu ai timp destul de citit. I know... si eu ma intreb pe ce mi se duce timpul. Cred ca de vina e ca nu sunt destul de organizata cu lucrul - mi-am luat o carte care sa ma invete sa ma organizez, abia astept sa o citesc :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, sper să fie eficientă cartea, poate mi-o împrumuți și mie după ce-o citești, pentru că am mare nevoie de ajutor la capitolul organizare. :)) Uneori reușesc să mă organizez singură (am o agendă unde-mi scriu ce am de făcut în fiecare zi, plus durata aproximativă, ca să-mi dau seama de câte activități aș putea să mă ocup la modul realist – fiindcă, de regulă, îmi propun mai mult decât pot face), dar alteori mă lovesc curiozități subite și ajung să fac cu totul altceva (de pildă, documentare pentru meniuri sănătoase sau loțiuni homemade :)) ).

      Ștergere
  5. Am citit cartea prin august, dar iata ca acum am revenit cu impresii. Am recitit recenzia ta si m-am amuzat de comentariile noastre (jur ca nu mai stiu despre ce carte vorbeam - cea despre cum sa te organizezi :D).

    Mi-a placut Ready Player One si da, asa cum zici si tu la inceput si mie mi se pare ca pe blog vorbesti doar despre carti "serioase". Tin minte ca am ramas uimita cand mi-ai zis mai demult ca ai citit Harry Potter si Hunger Games pentru ca eu am impresia asta despre tine, ca citesti doar carti "serioase".

    Am vazut si filmul aproape imediat dupa ce am citit cartea. Din pacate, nu pot sa-mi pun mintea pe pauza cand vad o carte ecranizata, sa iau filmul ca atare si sa-l vad independent de carte si mereu stau si fac paralele intre cele doua. Asa ca si la Ready Player One nu am facut altceva decat sa comentez tot filmul cum ca "in carte nu e asa!" Actiunea din film e foarte diferita fata de cum e in carte... nu zic mai multe ca poate nu l-ai vazut inca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, of, a trecut aproape o lună de când mi-ai scris comentariul, Roxie, iar eu nu m-am învrednicit să răspund! Sunt varză, ce mai, nici n-are rost să mă scuz.

      Am văzut și eu ecranizarea acum vreo două luni, cred, și am observat că e foarte diferită de carte. La început am bombănit, dar dup-aia m-a prins noua variantă a poveștii, noroc că e un film cu multă acțiune. Mi-ar fi plăcut, totuși, să văd transpuse vizual măcar o parte din lumile alea virtuale din roman, erau câteva care m-au fascinat în timpul lecturii, dar au lipsit cu desăvârșire din film.

      Dac-ai ști câte cărți neserioase am citit în ultima vreme! :)) Luna trecută am citit cinci cărți de Roald Dahl, aproape una după alta, pentru că am lucrat mult și n-aveam energie pentru lecturi dificile, dar astea au fost perfecte. Aș avea chef și de o carte în genul Ready Player One, ceva care să mă țină cu sufletul la gură – parcă de mult n-am mai dat peste așa ceva.

      Haha, cum adică ai uitat despre ce carte era vorba? La momentul respectiv ziceai că ești nerăbdătoare să te apuci de ea. :)) Chiar m-ai amuzat grozav. :D

      Ștergere
  6. Da, exact! Am fost cam dezamagita ca nu au pastrat actiunea din carte pentru ca eram curioasa sa vad transpuse in film unele faze din carte. Sper sa mai faci recenzii la "carti neserioase" :D.

    Cum sunt cartile lui Roald Dahl? Apropo de carti de copii, ma apucasem de Narnia, am citit doar prima carte, dar mi s-a aparut prea de copii - actiunea prea simpla, dialoguri la fel, fara multe detalii vizuale si nu numai. Am citit si Coraline, care stiu ca e o carte must. Mi-a placut, dar am ramas uimita - stiu ca e pentru copii, dar mi se pare foarte dark (daca stau sa ma gandesc si povestile cu care am crescut noi, gen Capra cu trei iezi, Alba ca Zapada, sunt la fel. La vremea respectiva nu mi se parea ceva ciudat).

    Daaa, nici eu n-am mai dat de multa vreme de o carte care sa ma tina cu sufletul la gura si mi-e dor.

    Cred ca vorbeam de cartea Deep Work. Stiu ca eram nerabdatoare sa o citesc, insa nu imi amintesc sa fi aflat multe chestii despre organizare. In principiu el vorbeste despre munca concentrata si spune ca intreruperile te scot din ritm si iti ia ceva sa reintri in starea respectiva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să mai scriu orice fel de recenzii pe blog, că fluieră vântul pe aici în ultima vreme. :))

      Mie mi-au plăcut foarte mult cărțile lui Roald Dahl, de-asta am și citit atâtea una după alta. Am început cu Charlie și fabrica de ciocolată, care m-a distrat de numa-numa, chiar nu mă așteptam să scrie atât de mișto Roald Dahl! E genul de scriitură care place și adulților, doar că trebuie să-i guști umorul și, dacă ești părinte (nu e cazul nostru), să nu fii genul scorțos și aseptic (de pildă, bunica unui băiețel fumează și încearcă să-i dea și lui să tragă din trabuc, plus că nu-l încurajează deloc să se spele :D :D). Cel mai mult din astea cinci mi-a plăcut Vrăjitoarele, dar și Matilda a fost super faină.

      Narnia nu m-a atras niciodată, cred că am încercat și eu prima carte demult, prin adolescență, și m-am plictisit. În schimb, Coraline m-ar tenta și pe mine, încă n-am citit-o, dar am văzut filmul. Acum doi sau trei ani mă apucasem de cărțile lui Gaiman, cred că am citit vreo trei una după alta și mi-au plăcut mult, mai ales că au o latură întunecată.

      Dacă încă ești în căutare de cărți care să te ajute cu organizarea timpului, îți pot recomanda Succeed și Eat That Frog, pe-astea le-am citit eu și mi s-au părut suficiente, în sensul că oferă informații pertinente care te pot ajuta – doar că, evident, depinde de tine să le pui în aplicare. :)) Jumătate din Eat That Frog mi s-a părut jalnică, dar cartea conține și chestii utile.

      Ștergere
  7. M-ai facut curioasa cu cartile lui Roald Dahl. Nu stiam ca el a scris Charlie and the Chocolate Factory si Matilda.

    Ce ai citit de Neil Gaiman si ti-a placut?

    Multumesc pentru recomandarile despre organizat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu citisem proza scurtă pentru adulți a lui Roald Dahl, dar n-aș putea spune de ce nu am încercat și cărțile lui pentru copii până acum. Cred că ilustrațiile lui Quentin Blake mi-au lăsat impresia că sunt povești pentru copii mici, cu care n-aș rezona.

      De Neil Gaiman mi-au plăcut The Graveyard Book, Neverwhere și Stardust. Nici The Ocean at the End of the Lane n-a fost rea, deși e cam dubioasă povestea.

      Ștergere

Un produs Blogger.