A fost reeditată „O zi mai lungă decât veacul”

O parte din biblioteca mea vraiște (sunt doar cărți necitite, puse pe două rânduri) :)

Voiam să scriu astăzi despre „Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” ‒ de fapt, aș fi vrut să scriu despre multe alte cărți pe care le-am citit în ultimele luni ‒, însă diseară lucrez și ziua s-a împuținat deja, nu mai am tot timpul din lume (o iluzie psihologică, dar foarte benefică uneori). De unde înainte aveam o grămadă de timp liber, în ultima vreme s-a redus drastic, iar blogul e primul care a avut de suferit. De Facebook nu mi-e dor deloc, trec zilele și uit să verific până și Mess-ul, să văd dacă nu cumva am primit mesaje. M-am detașat cam de toate rețelele sociale ‒ în schimb, am început să citesc știrile aproape zilnic. În singura zi cu adevărat liberă din ultima lună (liberă în sensul că n-am lucrat sau n-am plecat undeva), am scos notițe din cartea lui Matei Călinescu (opt pagini, în total) și am gătit broccoli, supă cu găluște și plăcintă cu mere. Dar ce voiam să zic: mi-e dor de blog și voi mai scrie aici, nu e nicidecum un proiect abandonat. Trebuie doar să mă obișnuiesc cu noul ritm de viață.

În fine, alta era ideea care m-a determinat să încep postarea asta: m-am uitat ieri pe site-ul Polirom și am căscat ochii de uimire când am văzut că a fost reeditată „O zi mai lungă decât veacul”. În colecția Top 10+, e drept, dar mi se pare oricum un motiv de mare bucurie! În sfârșit, cartea lui Aitmatov e din nou pe rafturile librăriilor și bandiții de la anticariate vor trebui să dezumfle prețurile piperate cu care vindeau edițiile vechi.

Însă cea mai spectaculoasă reducere de preț ar trebui făcută în cazul cărții lui Ivo Andrić, „E un pod pe Drina...”, tot o reeditare recentă de la Polirom, care m-a făcut să sar în sus de bucurie. Voiam de mult să citesc cartea asta, care, și în acest moment, are uluitorul preț de 257,99 lei la Târgul cărții (ediția din 1962, da?). Tot la capitolul reeditări am remarcat și „Călătoria oamenilor Cărții”, de Olga Tokarczuk ‒ un alt titlu care se găsea extrem de greu. Bravo, Polirom, mi-a trecut oful că ați amânat atâta traducerea ultimului volum din trilogia lui Stefánsson, „Inima omului” (pe care l-am citit între timp în franceză).

Am observat că, în cazul meu, noutățile și-au cam pierdut din caracterul de necesitate imediată și n-am mai urmărit mișcările de pe piața noastră de carte, așa că am parte de tot felul de surprize acum, când intru pe site-urile editurilor să văd ce-a mai apărut. De pildă, „Corpul ei și alte desfătări”, de Carmen Maria Machado, publicată de Vellant. Citisem doar povestirea „The Husband Stitch”, care mi-a plăcut foarte mult (e tare ciudată, pe gustul meu), dar am amânat lectura celorlalte proze. Sau „Lapte fierbinte”, de Deborah Levy și „Cartea lucrurilor noi și ciudate”, de Michel Faber (la Litera), plus „Sala de bal”, de Anna Hope (la Humanitas Fiction), care erau pe lista mea to-read-soon (o listă enormă, de altfel).

Sunt mai multe titluri tentante, dar mă cunosc și știu deja că, odată cumpărate, soarta lor va fi să adune praful în bibliotecă (în jurul ei, de fapt, pentru că demult nu mai au loc pe rafturi). Dacă ar fi să mă limitez la o singură achiziție, aceea ar fi „E un pod pe Drina...”, însă nici măcar în cazul ei nu există garanția că o voi lua la citit imediat. 

Din fericire, nu mai e nevoie să-mi promit solemn că nu voi mai cumpăra atât de multe cărți, pentru că am scăpat cumva de obsesia de a le acumula. O dovadă certă în sensul ăsta e că mi-am făcut permis la Biblioteca Metropolitană (mai nou, chiar și cei fără buletin de București pot împrumuta cărți ‒ mulțumesc, Aniela, pentru informație), de unde am plecat cu două volume de Matei Călinescu (pe lângă Z.L., am luat și un jurnal ‒ foarte fain, l-am citit cu plăcere) și o carte de Buzzati, „Barnabo omul munților & Secretul pădurii bătrâne” (minunate povești ‒ din păcate, volumul e o raritate chiar și prin anticariate).

Au rămas doar câteva situații excepționale când mă dezlănțui și cumpăr: 

1) Oxfam-urile cu cărți în engleză (când am vizitat-o pe Vio, prin august iulie, și m-a dus la Oxfam-ul din Frankfurt, am plecat de acolo cu cinci cărți, dintre care două chiar erau pe lista de dorințe: „The Museum of Unconditional Surrender”, de Dubravka Ugrešić și „The Man Who Could Fly”, de Rudolfo Anaya);

2) unicul anticariat din Pitești, pe care îl vizitez oricum destul de rar. Are prețuri foarte mici și găsesc scuza de a-i face vânzare domnului care deține anticariatul;

3) o ocazie mai specială (ziua mea, Crăciunul etc.) când îmi fac singură un cadou livresc. N-am mai abuzat de ocazia asta de vreun an.

Cărțile luate de la Oxfam-ul din Frankfurt

Mai mulți prieteni mi-au spus că la Universitate, la statui, s-a deschis o librărie-anticariat cu cărți în engleză, la prețuri foarte ok. Încă n-am ajuns pe acolo, dar voi merge până la finalul anului. Sper să fiu cumpătată, căci îmi cunosc prea bine slăbiciunea pentru cărțile în engleză. Deși acum am destule în bibliotecă, am rămas tot cu o mentalitate de român oropsit, care cu greu și cu mari sacrificii are acces la aceste minunății occidentale. De-asta mă mir că, la o recentă comandă pe Awesomebooks (amânată de câțiva ani, pentru că nu livrează în România ‒ în schimb, au transport gratuit în UK), m-am limitat la numai două cărți, singurele pe care mi le doream cu adevărat: „Who Was David Weiser?”, de Paweł Huelle și „Sleepwalker in a Fog”, de Tatiana Tolstaia. 

Cărțile cumpărate de la Awesomebooks