miercuri, 1 octombrie 2014

Călătorie în jurul casei mele - Adina Nanu



Am avut norocul de a pune mâna pe această minunată carte-album cu puţin înainte de lansarea celei de-a doua ediții (mulțumesc, Oana!) - la care, din păcate, nu am reușit să ajung. Călătorie în jurul casei mele este genul de carte care nu poate fi înlocuită vreodată cu un e-book, pentru că miroase frumos, o simți apăsând asupra brațelor, iar picturile și desenele răspândite printre pagini sunt o încântare. Am citit-o pe nerăsuflate, căci autoarea își povestește viața plină de peripeții cu mult umor și tușe lirice pe alocuri, dar și cu o surprinzătoare doză de sinceritate. Încă de la primele pagini, am simțit o afinitate și o simpatie instantanee pentru această doamnă talentată și caldă, care are mai multe vârste într-una, pentru că și-a păstrat intact și viu miezul - copilul în jurul căruia au crescut, protectoare dar nu și sufocante, toate celelalte vârste.

Adina Nanu își țese povestea, asemenea unei proaspete cochilii create din amintiri, pornind de la casa părintească, centrul vieții și al poveștii, locul în care s-a născut (pe masa din sufragerie) și a copilărit înconjurată de tinerețea sufletească a părinților. Călătorie în jurul casei mele este povestea vieții Adinei și a familiei sale, dar mai ales povestea casei, învelișul protector impregnat de amintiri - cele care, prin intensitatea, frumusețea și vivacitatea lor, par a menține zidurile în picioare, salvându-le miraculos de la distrugere și de la dispariție.

Am păstrat ca punct central casa, învelișul pe care îl țesem în jurul nostru cum își face melcul carapacea, în care ne cuibărim, ne simțim „acasă” și care rămâne după noi, ca și cochiliile scoicilor pe care le culegem pe plajă, le privim și pipăim cu încântare, deși ființa din interior a pierit.

Povestea începe după primul Război Mondial, când Bulevardul Aviatorilor era doar o câmpie întinsă pe care pășteau oile, mărginită de lacuri, la capăt de oraș. Părinții au construit casa cu parter înalt și verandă în stil românesc, iar Adina - singurul lor copil - a crescut fericită alături de mama cu glas de soprană și tatăl cu douăzeci de ani mai în vârstă, dar sprinten și pus pe șotii. Seninătatea însorită a acelor ani s-a curmat, însă, odată cu naționalizarea din 1951 și, la scurtă vreme, cu rechiziționarea casei de către comuniști, în 1952. Rămasă pe drumuri, familia s-a mutat cu tot cu mobilă, pian și motan lângă Cișmigiu, la proaspăta soacră a Adinei (Theodora Cernat Popp), într-o casă cu camere înalte și însorite, unde intimitatea lipsea cu desăvârșire din programul zilnic. 

Simțeam acut „clipa care trece”, dar care, pentru moment, exista. Eram toți cei apropiați împreună, în libertate (încă), sănătoși (încă), în cuibul nostru (încă). Știam că nu poate dura, că zidurile din jur nu ne mai aparțineau de fapt. În fiecare zi, „poporul” mai lua ceva: ba vasul mare de ceramică din mijlocul peluzei, ca să-l ducă în parc, ba masa și scaunele de grădină, care au dispărut într-o napte, împreună cu rufele de pe frânghie. 

Desenele și picturile ce însoțesc gândurile autoarei reprezintă un adevărat jurnal vizual al vremurilor, completând goluri și continuând povestea acolo unde amintirile se destramă. Adina Nanu spune că desenele sale sunt singurele legate de realitate, căci jurnalul ținut de la unsprezece ani (la care autoarea apelează prin fragmente în text) este mai degrabă personal decât documentar. Artista desenează dinainte de trei ani și, din fericire, multe din lucrările ei au rezistat trecerii timpului, inclusiv unul din primele desene (cu elemente aproape premonitorii). Iată cum, în mod fortuit, putem arunca și noi o privire în camerele de odinioară, care s-au păstrat neschimbate în desenele ei de copil, surprinzător de mature. 

Casa părintească din strada Cantacuzino, la 1940

Din imagini ne privesc mama și tatăl artistei, soțul Rareș Popp, fiica Unda, nepoți, strănepoți și o mulțime de prieteni, colegi și profesori, inclusiv călugărițele sobre de la liceul de pe Pitar Moș. Imortalizate de penelul Adinei, putem vedea figuri cunoscute precum Corneliu Baba, George Călinescu, Cecilia Cuțescu-Storck sau Olga Greceanu. Însă autoarea vorbește și de oameni aproape necunoscuți generațiilor noi, ca Eugen Schileru sau Ion Frunzetti, care, de teama cenzurii comuniste, și-au risipit talentul și inteligența în discursuri ce s-au pierdut. Toți acești oameni își au locul lor în poveste, căci Adina Nanu pare să își amintească totul cu o acuratețe uimitoare, cu multe detalii picante și cu o sinceritate surprinzătoare. 

Nu aveam nici un artist în familie sau printre prieteni. Totuși, pe la vreo zece ani, auzind părinții de sculptorul Severin, ne-am dus cu toții în atelierul lui, dar când acesta a început să dezvelească nudurile lascive la care lucra, tata nici nu a mai adus vorba de îndrumare. Mai bine, pentru că n-am văzut niciodată vreo lucrare de el care să-mi placă.

Călătoria în jurul casei este presărată cu istorioare amuzante și incredibile, după caz. Aflăm despre responsabilul străzii, om cu origine sănătoasă, care intra pur și simplu în casă pentru a trage un pui de somn pe canapea; despre nunta în rochie de mireasă împrumutată, cusută din mătase de parașută; despre pilaful pregătit sub plapumă, în vremea când gazele erau tăiate frecvent; despre Andrei Pleșu, pe atunci student în anul IV la Arte, care i-a luat apărarea la o ședință comunistă; despre meditațiile de istoria artei pentru una din fiicele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej; despre vizita lui Zeffirelli și Jeremy Irons în podul casei din Aviatorilor, pentru filmarea unor scene din Callas Forever. Dacă-mi pare rău de ceva (dar foarte rău, de parcă aș fi avut acces imediat acolo), este că nu mai pot vizita expoziția de costume de epocă amenajată cu multă imaginație în pod, care a fost mutată după ce casa a devenit restaurant.

Unii cititori au numit Călătorie în jurul casei mele o „epopee imobiliară”; eu nu prea mă dau în vânt după această etichetă, deși nu este departe de adevăr - căci ne apucă și pe noi disperarea cot la cot cu autoarea care ne povestește zecile (sau poate sutele) de drumuri la tribunal și la alte instituții mâncătoare de nervi, pentru a-și recupera casa părintească. Vizionăm și noi, astfel, unul din miile de seriale regizate în dulcele stil birocratic după Revoluție, cu episoade imprevizibile și final neașteptat (după cum spune chiar autoarea), care au pus la încercare perseverența, optimismul și sănătatea celor care au rămas fără case sub regimul comunist. Nu este, așadar, de mirare că autoarea spune în repetate rânduri că își dorește „sfinte zile banale”, lipsite de evenimente istorice și frământări.

sursa foto
Adina Nanu pe care am cunoscut-o din paginile acestei cărți este o doamnă extraordinară, debordând de energie, optimism, umor și inteligență. Eu una am rămas profund impresionată, mai ales după ce am aflat că imaginea livrească corespunde destul de bine realității. A fost admisă la Medicină fără să învețe, a frecventat trei facultăți în același timp și, ulterior, a lucrat concomintent la Academia de Artă și la Muzeul RSR din fostul Palat Regal, cu teama permanentă de a nu fi dată afară. Din leafa sa a întreținut întreaga familie, căci pensia tatălui era tăiată în mod constant. Cu un astm care o chinuia permanent (și de care nu a scăpat cu totul), Adina Nanu și-a ascuns boala pentru a nu-și pierde slujba, însă nu a făcut și alte concesii regimului comunist. Critic și istoric de artă, doamna Nanu a scris singura istorie a costumului din țara noastră - ”Artă, stil, costum”, o carte de căpătâi a scenografilor români. 

PS: Casa din strada Ion Cantacuzino este în continuare în picioare, renovată și sclipind de sănătate, doar numele restaurantului care o ocupă se tot schimbă (primul a fost Arcade, apoi Mercado, iar acum este Joseph by Joseph Hadad, unul dintre cele mai scumpe din București) - însă acestea sunt mai degrabă detalii de presă, care nu prea se potrivesc cu povestea de față. Inițial, mă gândeam să plec în căutarea clădirii pe străzile de la Aviatorilor, dar mi-am dat seama că zidurile nu pot suplini spiritul energic și creator care a plecat dintre ele - în schimb, el se regăsește între copertele acestei cărți minunate, în care paginile sunt noile ziduri, iar picturile sunt ferestrele prin care se poate privi înăuntru.


Editura: UNARTE, 2014
Număr de pagini: 256


19 comentarii:

  1. Îți dai seama că vreau și eu să citesc cartea asta, nu?
    Deși habar n-aveam despre ea, a fost suficient să citesc prezentarea ta și gata, o vreau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ce simpatică ești, Andreea! Acum îmi pare rău că nu este cartea mea, pentru că ți-o împrumutam neapărat, chiar dacă nu ne-am văzut niciodată (dar simt eu că ai grijă de cărți). :)
      Este un pic cam scumpă, dar mă gândesc să o iau pentru colecția permanentă din bibliotecă, când mai fac rost de buget pentru cărți. Oricum, își merită prețul (75 Ron, parcă), pentru că are o calitate grafică ireproșabilă, o poveste frumoasă și, ce mai, este un adevărat album de artă. A, și are aproape un kilogram - asta pentru cei interesați de prețul pe greutate (glumesc). :))

      Ștergere
  2. Mulţumesc pentru limpezimea prezentărilor. Îmi place tare mult cum scrii despre cărţi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, eu îți mulțumesc pentru comentariu și mă bucur că îți plac prezentările. Desigur, ele sunt influențate și de cartea despre care vorbesc. Am constatat că rezonez foarte bine cu poveștile adevărate, în special amintirile povestite cu har și umor.

      Ștergere
  3. Da, ai reusit sa ma convingi cu recenzia ta. Imi plac si mie aceste memorii nuantate, care par extrem de interesante in contextul Bucurestiului de azi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur. :) Dacă îți plac memoriile bucureștene, îți recomand și ”Gustul, mirosul şi amintirea” de Anamaria Smigelschi, care - întâmplător sau nu - tot din domeniul artei se trage. Cele două autoare au în comun arta și umorul, dar și necazurile - căci fără astea nu se poate, odată ce au trăit al doilea Război Mondial și comunismul.

      Ștergere
  4. Multumesc pentru recomandare!
    Excelenta recenzie, sigur am sa o citesc si eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru vizită și apreciere, Mira!
      ”Călătorie în jurul casei mele” este o carte deosebită - eu sper că o vei citi cu plăcere.

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Mă bucur, Roxana. Acum să vedem când va ajunge la bibliotecă, dacă va ajunge vreodată. :)

      Ștergere
  6. Am luat-o!! Recunosc, am vanat cu mare interes perioada de reduceri la elefant.ro si am prins-o mai ieftin. Doar ce am rasfoit-o si m-am indragostit de ea. E o carte - album care vreau sa ramana in biblioteca mea. Ti-e mai mare dragul sa ii rasfoiesti paginile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, ce mișto, mă bucur tare mult că ți-ai luat-o! Văd că ți-a rămas gândul la ea și nu te-ai lăsat până n-ai adus-o în bibliotecă! :) De fapt, cel mai mult mă bucur că îți place.
      Pe 8 februarie (duminica viitoare), Adina Nanu inaugurează la Teatrul Național o expoziție cu colecția ei de costume și pălării, despre care vorbește în carte. Eu intenționez să merg, poate vii și tu, dacă vrei. Poți aduce și cartea pentru autograf, deși e destul de greu de cărat. :)

      Ștergere
    2. Bine ca mi-ai zis. As veni, daca n-am nimic in program. mersi mult.

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. A, ce mult mă bucur că îți place! :D Mulțumesc pentru feedback, Lavinia!

      Ștergere
  8. Ema,
    ai reuşit să ajungi la expoziţie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am reușit să ajung. :( Dar îmi amintesc prea bine de ce nu am ajuns: am fost la o acțiune de curățare a unei zone de lângă București, organizată în memoria unei prietene.

      Ștergere
  9. Acum mi-am dat seama ca am uitat sa revin cu un comentariu dupa ce am terminat cartea (desi imi propusesem sa fac asta). Mi-a placut foarte mult. Pe langa faptul ca lectura este interesanta si modul in care a fost "impachetata" (ma refer aici la ilustratiile foarte frumoase) a fost la fel de interesant. Per total aceasta carte album iti ofera o adevarata experienta livreasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Roxie, mă bucur tare mult că ai revenit să îmi spui impresiile tale, dar mai ales că ți-a plăcut cartea Adinei Nanu! Nu sunt prea multe cărți de acest gen (dacă or mai fi), care să îmbine o poveste interesantă cu ilustrații atât de frumoase. Observ cu bucurie că toți cei care au citit-o au fost încântați de Călătorie în jurul casei mele. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...