marți, 4 august 2015

Adevărata viață a lui Sebastian Knight - Vladimir Nabokov



Îmi doream de multă vreme să citesc ceva de Nabokov - Lolita, uitată între timp, nu intră la socoteală - dar am tot amânat alegerea unui titlu dintre multele traduse la noi. Să recitesc Lolita sau să aleg altceva? Foc palid, Pnin sau, mai bine, Ada, sau ardoarea? Până la urmă, recenzia lui Paul Cătălin m-a scos din impas: am știut imediat că trebuie să citesc Adevărata viață a lui Sebastian Knight. Oau, și cât de mișto a fost cartea asta! M-a entuziasmat, m-a amuzat, m-a pus pe gânduri, m-a și emoționat un pic, pentru că a avut de toate: o scriitură excelentă, cu pasaje relaxate care au alternat cu unele dificile, axate pe idei și reflecții, un subiect interesant și o poveste tensionată de un ușor mister care m-a ținut în priză până la final, accente lirice dar și umor, plus o ambiguitate care înzestrează narațiunea cu mai multe înțelesuri. Cum fac de obicei când proza unui autor (nou pentru mine) mă entuziasmează, m-am certat că l-am amânat pe Nabokov atâta vreme - dar, de acum înainte, cărțile lui vor figura în capul listei mele de lecturi.

V., un rus stabilit la Paris, se îmbarcă într-o misiune complicată: aceea de a scrie o biografie cât mai veridică a scriitorului Sebastian Knight, fratele său vitreg care a murit în urmă cu două luni. Deși cei doi au avut același tată și au copilărit împreună în Rusia, nu se poate spune că au fost prea apropiați: lovindu-se întotdeauna de firea taciturnă și distantă a lui Sebastian, V. și-a înăbușit afecțiunea și admirația pentru fratele său, căruia i-a urmărit din umbră evoluția carierei de scriitor. Revoltat de publicarea unei biografii cvasi-mincinoase intitulate „Tragedia lui Sebastian Knight”, V. pornește - cu o obstinație ce se transformă în obsesie - pe urmele lăsate de fratele său, în încercarea de a-i reconstitui adevărata biografie. Este o căutare ce își va dezvolta o logică și o magie personale, devenind un fel de vis care folosea urzeala realității doar ca să-și țează propriile fantezii. Și, totodată, o căutare care îi îndreaptă pașii spre interior, spre cunoașterea de sine - dar și spre o stranie identificare cu subiectul cercetărilor sale. 

Îndrăznesc să afirm că Sebastian și cu mine aveam, la rândul nostru, un fel de ritm comun. [...] Nu vreau să sugerez prin asta că am împărtășit niscaiva bogății intelectuale sau filoane creatoare. Nicidecum. Geniul lui mi s-a părut întotdeauna un miracol fără nici o legătură cu experiențele concrete pe care se poate să le fi trăit amândoi într-o copilărie petrecută în condiții similare. Degeaba am văzut și-mi amintesc aceleași lucruri pe care le-a văzut și și le amintea el, diferența dintre puterea lui de exprimare și a mea este comparabilă cu diferența dintre un pian Bechstein și o zuruitoare pentru copii. [...] Nu pot nici măcar să-i imit stilul, pentru că stilul prozei lui este stilul gândirii lui, iar aceasta era alcătuită dintr-o succesiune aiuritoare de goluri; și nu poți imita un gol, pentru că ești tentat să-l umpli, într-un fel sau altul - și astfel să-l distrugi. (pag. 36-38)

V. se ferește de alcătuirea unei biografii romanțate (de departe cel mai detestabil gen de literatură inventat vreodată), astfel că viața lui Sebastian Knight este reconstituită nu ca o imagine coerentă, ce oglindește o dezvoltare continuă, ci în frânturi și tablouri lipsite de continuitate cronologică, ce se aseamănă prezenței fulgurante, meteorice a fratelui vitreg, care a părut mai degrabă un vizitator al familiei decât un membru permanent. Având drept experiență directă numai anii copilăriei comune și rarele întâlniri cu fratele său, V. se găsește pe marginea unui gol imens, pe care încearcă să îl umple cu ceea ce află de la prietenii lui Sebastian și din pasajele cu tentă autobiografică din cărțile sale. În toate caută acea scânteie ce poate insufla viață și veridicitate faptelor, fără de care acestea ar fi doar relatări inerte, lipsite de putere evocatoare. 

V. este un narator care încearcă să vorbească cât mai puțin despre el, deși o face adeseori, indirect și subtil, prin convingerile și preferințele pe care le împărtășește cu Sebastian. La orice abatere infimă, povestea este canalizată iar și iar spre fratele absent, a cărui dispariție a dezlegat afecțiunea înăbușită atâta vreme. În virtutea unor afinități psihologice pe care le-au avut în comun, V. se substituie adesea lui Sebastian, vorbind despre el ca și cum l-ar fi cunoscut intim - dar cât din ceea ce aflăm despre fratele-scriitor este invenție, cât intuiție și cât cunoaștere? Individualitatea lui Sebastian Knight iese la iveală în amănunțime, cu ochiul lui fin care observă ceea ce alții ignoră, cu ritmul vieții sale interioare, mult mai bogat decât al altora, cu sentimentul de inadecvare și conștiința faptului că este un cristal printre bucăți de sticlă, o sferă printre cercuri

Singurătatea era nota dominantă a vieții lui și cu cât soarta binevoitoare încerca mai cu sârg să-l facă să se simtă în largul lui, oferindu-i o replică perfectă a lucrurilor pe care credea că și le dorește, cu atât mai conștient era el de propria inadecvare la mediu - la orice mediu. Abia când a înțeles asta pe deplin și a început să-și cultive, cu tristețe, individualitatea ca pe un talent deosebit sau o pasiune, abia atunci Sebastian și-a găsit satisfacția în dezvoltarea ei bogată și monstruoasă, iar strania lui incompatibilitate cu ceea ce-l înconjura a încetat să-l preocupe. (pag. 47)

Este interesant și, totodată, amuzant felul în care V. își tratează martorii, cei de la care află fragmente din viața lui Sebastian: la unii stăruie îndelung, pe alții îi tratează superficial, lăsându-i precum o schiță neterminată, sau, de-a dreptul ilar, ascunzându-i de ochii cititorului sub o mască neagră, metaforică, pe care o ține la îndemână pentru astfel de ocazii. V. este conștient de faptul că nu poate afla trecutul de pe buzele viitorului și că nu poate avea încredere nici în cel mai onest intermediar, căci tot ceea ce i se spune are trei fețe: e modelat de povestitor, remodelat de ascultător și ascuns de amândoi de către mortul din povestire. Oare esența personalității lui Sebastian Knight va continua să-i scape, oare ceea ce aflăm despre el este doar o proiecție a minții lui V.?

[spoiler] V. spune la un moment dat că nu este pomenit în cărțile fratelui său, fiind astfel condamnat la inexistență. Dar oare V. chiar există cu adevărat (în realitatea romanului, desigur) sau este doar o plăsmuire a lui Sebastian Knight? Sau poate că V. este un admirator nebun ce își atribuie rolul de frate al scriitorului pe care îl idolatrizează? Mi-a plăcut această ambiguitate, acest joc de identitate între autor și personaj, în care Nabokov se include și pe sine, prin unele amănunte inspirate din propria viață.
Singurul lucru care mi s-a părut mai puțin credibil în acest roman a fost faptul că V. arde scrisorile lăsate de Sebastian, care puteau să elucideze o parte a vieții acestuia. Însă, după toate aparențele, faptul s-a petrecut înainte de decizia lui de a scrie biografia. Celelalte scene mai mult sau mai puțin verosimile se justifică prin jocurile narative la care se dedă Nabokov, cu ironie, umor și, ocazional, cu o satiră savuroasă. [spoiler]

M-am întrebat cum ar fi cărțile lui Sebastian Knight, scrise cap-coadă de Vladimir Nabokov. Scriitorul inventează titluri, subiecte, tehnici narative, chiar și citate, dar mai ales o personalitate - Sebastian Knight, care aparținea acelei rare categorii de scriitori care știu că în urma lor nu trebuie să rămână nimic altceva decât opera desăvârșită: cartea tipărită. V. vorbește pe larg despre cărțile fratelui său: le comentează, le elogiază, le analizează și descrie senzația pe care o lasă acestea. Am avut impresia că V. apelează uneori la tehnicile narative satirizate de Knight, parodiind și satirizând la rândul lui ([spoiler] scena cu domnul Silbermann (numele înseamnă, în germană, „omul de argint”), care îl scoate pe V. din impas, este de un comic absurd și pare o astfel de parodiere a cărților polițiste despre care se vorbește la pagina 98 [spoiler]). Am regăsit și scurte și savuroase lecții (ba chiar dojeni) adresate cititorilor, care uneori cad mult prea ușor în capcanele întinse de autor, sau, la o lectură superficială, se grăbesc să tragă concluzii eronate (de obicei, identificarea autorului cu personajul și convingerile acestuia, lucru de care și eu mă fac vinovată uneori). 

Pari să sugerezi că ar trebui să trecem cu toții sub tăcere secretul mizerabil al succesului său [...] (acela) că stimulează gustul celei mai execrabile categorii de cititori - nu cei care se delectează cu aventuri detectiviste, binecuvântate fie sufletele lor inocente, ci aceia care cumpără banalitățile cele mai sinistre pentru că au fost rafistolate în stil modern, cu un strop de Freud sau «flux al conștiinței» [...] De ce să păstrăm secretul acesta rușinos? Ce e cu legământul acesta masonic al reciclării continue - sau, de fapt, al multiplei întrupări? Jos cu zeii aceștia mincinoși! (pag. 59)
Cu un soi de ură fanatică, Sebastian Knight vâna fără cruțare ceea ce fusese odinioară strălucitor și proaspăt, dar se tocise până la urzeală, figuri moarte printre chipuri vii; figuri moarte imitând viața, boite și sulemenite, acceptate încă de mințile încete ce ignorau senine înșelăciunea. [...] Nu-l deranjau câtuși de puțin romanele la kilogram, pentru că nu-l interesa morala comună; ceea ce-l irita întotdeauna erau cărțile de mâna a doua, nu de a treia sau a șaptea, căci acolo, în sfera lizibilității, începea impostura, iar asta era, din punct de vedere artistic, imoral. (pag. 97-98)

Adevărata viață a lui Sebastian Knight este primul roman pe care Nabokov l-a scris în engleză (drept să spun, regret acum că nu l-am citit în original, însă traducerea mi s-a părut excelentă). Asta explică faptul că autorul disecă, în paginile romanului, starea conflictuală generată de folosirea acestei limbi de împrumut, precum și conștientizarea faptului că ea nu va căpăta niciodată bogăția, subtilitatea și expresivitatea limbii materne. Rusa lui Sebastian, mai pură și mai bogată, ar fi fost mai adecvată și mai firească decât engleza, în ciuda remarcabilelor reușite expresive din cărțile sale. Din acest punct de vedere, povestea pare a fi, în esență, despre Nabokov, despre caznele lingvistice, conflictele interioare și frământările lui. Romanul este presărat cu autoironii ale lui V. față de hotărârea de a-și scrie cartea în engleză, călcând astfel pe urmele fratelui său (Nu i-aș fi arătat în veci nici cea mai neînsemnată frază din cartea aceasta, ca să nu tresară de durere văzând cum îmi chinui bruma de engleză).

Lupta pe care o purta cu limbajul era neobișnuit de dificilă, și asta din două motive. Primul era cel obișnuit în cazul scriitorilor de felul lui: strădania de a arunca o punte peste prăpastia care desparte gândirea de expresie; sentimentul înnebunitor că acele cuvinte, cuvintele potrivite, singurele cuvinte posibile te așteaptă dincolo, la orizontul cufundat în ceață, și tremurul gândului încă despuiat care le cheamă de dincoace, de pe marginea prăpastiei. (pag. 90)


PS: Pasiunea lui Nabokov pentru șah (de care eu am aflat abia acum) își face simțită prezența prin câteva detalii și scene ale romanului: pe lângă numele său elocvent, Sebastian Knight folosește pe post de semnătură un cal de șah, iar două personaje joacă la un moment dat o partidă de șah. 

PS 2: Cuvinte noi: conjectură, droșcă, fantasmatic, mitenă, mnemonic, monomaniac, oțios, a rafistola, supirant (ăsta nu apare în Dex online, deci habar n-am ce înseamnă - poate „îndrăgostit” sau „iubit”, ca francezul „soupirant”).



Editura: Polirom, 2011
Număr de pagini: 221
Traducere din limba engleză: Anca Băicoianu
Original: The Real Life of Sebastian Knight, 1941


22 de comentarii:

  1. Nici eu nu l-am citit pe Nabokov, deși ar fi trebuit să mă tenteze măcar cărțile acelea la super-preț de la anticariat. Am fugit, n-aș putea spune de ce. Am răsfoit un pic și apoi a renunțat. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, da, cred că am văzut și eu câteva dintre cărțile lui Nabokov la anticariat. Acum regret că n-am luat măcar una sau două, deși le pot găsi aproape pe toate la Biblioteca Metropolitană. Tot de acolo am împrumutat și acest roman (recunosc, am și subliniat cu creionul pe carte, dar am șters dovezile incriminatorii înainte de a o returna :P).
      Ce să zic, sper totuși că vei citi ceva de Nabokov la un moment dat. Romanul acesta, de exemplu, cred că va fi pe gustul tău. Ce mai tura-vura, sunt aproape sigură că o să-ți placă. :))

      Ștergere
  2. Până acum şi eu tot cu "Lolita" am rămas de la Nabokov. Nu ştiu de ce, dar nu prea am fost tentată să încerc şi altceva. Cred că o să încep de pe acum să-mi fac o listă cu cărţi de citit la pensie :)) în speranţa că atunci mă voi întoarce la autorii clasici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că sună ciudat, însă nu prea îl privesc pe Nabokov ca pe un autor clasic - cel puțin, nu așa cum îi percep pe Dostoievski sau Virginia Woolf, de exemplu. Să înțeleg că ai citit prea mulți autori clasici și acum simți nevoia să te îndrepți spre cei contemporani? La mine e exact invers. :)) Am lacune în ce privește literatura clasică și încerc să recuperez. Mai mult, cărțile citite demult sunt deja uitate, așa că mă simt ca și cum aș lua-o de la zero. Ciudat sentiment!

      Ștergere
  3. Si eu am citit doar Lolita, devenind destul de ușor una din cărțile mele preferate, iar el autor preferat. Scriitura și nu numai mi-a provocat furnicături, m-a trecut prin toate starile. După pararea mea Nabokov a fost, poate, cel mai mare scriitor al secolului trecut(oricum și criticii spun asta). Pe bune dacă stam sa ne gândim, sunt o grămada, multi Nobel etc. dar el are ceva special, de fapt toți rusii cred ca au ceva deosebit. Daca tot ai uitat prima carte(ma mir putin:)), da-i o recitire neapărat. Cine știe cum ți se va părea și cum o vei percepe acum ;;)
    L-am elogiat și aici și în celalalt articol, dar cum trebuie sa mai bifam titluri, de ce sa nu fie chiar acesta următorul cândva?

    Ca de obicei o recenzie foarte reușita și prezentata foarte frumos și elegant :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc pentru apreciere și comentariu, Dean. :)
      Hihi, dacă mă iau după criteriile mele, ar trebui să mai citesc vreo două-trei cărți de Nabokov pentru a-l trece pe lista scriitorilor preferați, dar văd că tu ești mult mai entuziast. :)) Oricum, presimt că nu te va dezamăgi (și nici pe mine - de-abia aștept să mai citesc ceva de el!).
      Drept să spun, am rămas mirată când am citit mai multe despre autor și am constatat că nu a primit nici Nobelul, nici alte premii literare importante. Mă depășește problema, dar adevărul e că habar n-am care sunt criteriile după care se acordă Nobelul și celelalte premii din acest domeniu.
      Nu ai de ce să te miri că am uitat Lolita - e citită demult și memoria mea nu e prea grozavă. Abia acum, când scriu despre cărțile citite, reușesc să mi le amintesc mai bine. :)

      Ștergere
    2. Da, m-a extaziat total :)) Oricum ma voi mai lamuri. Ma mir cu Nobelul, dar cred ca puțin i-a pasat. Peste unii sa zicem ca e cu mult. Pe Lolita a mea era o afirmație care tare m-a..: Oricine s-ar omori doar sa poată scrie ca Nabokov :))) Rusii nici acum nu o duc rău din punct de vedere literar datorita preferatei tale ;;) Si nu e chiar clasic din acela în adevăratul sens al cuvântului, eu le zic clasici moderni.

      See you soon!

      Ștergere
    3. Mda, este clasic modern, într-adevăr. Eu aveam senzația că Nabokov este foarte popular în România, dar încep să cred că nu prea este așa.
      Amuzantă fraza pe care ai găsit-o în paginile Lolitei (era cumva o carte de la bibliotecă?). :))
      A, te referi la Ludmila Ulițkaia, nu? Cartea pe care o citesc acum (Femeile lui Lazăr) e scrisă tot de o rusoaică și, deocamdată, este excelentă. De fapt, vorba vine că o citesc - am început-o acum două săptămâni (dumnezeule!), dar n-am avansat prea mult, din cauză că n-am mai avut timp de lectură. Cred că va trebui să iau totul de la început...

      Ștergere
  4. Salutare! O foarte bună prietenă este focusată pe Vladimir Nabokov mai mult decât pe oricare alt scriitor important, și știți că aceleași discuții despre cât de genial e un scriitor, nu prea atrag pe nimeni, dacă sunt purtate la nesfârșit, acum cred că ar trebui totuși să încep să îl descopăr și eu :) O să fie surprinsă prietena mea :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, păi vezi, ar fi fost tare bine dacă prietena te-ar fi convins imediat să-l citești pe Nabokov (înainte ca elogiile ei să devină redundante, adică), acum ați fi discutat entuziasmate despre el, ore în șir. :)) Sau, dacă se dovedea că Nabokov nu e pe gustul tău, măcar ai fi putut să-i aduci contraargumente în cunoștință de cauză. :)
      Eu sper că o vei surprinde plăcut pe prietena ta, povestindu-i la următoarea întâlnire despre un roman de Nabokov (nu neapărat acesta, deși mi se pare perfect pentru a începe).

      Ștergere
    2. Ai mare dreptate, Ema! O să țin cont de sfatul tău referitor la acest roman, nu ca să îmi surprind prietena neapărat, cred că se aşteaptă să i-l aduc eu în discuție la un moment dat, ci să îmi satisfac acum o curiozitate abia trezită. Zile faine de vară tuturor!

      Ștergere
    3. Hihi, mă bucur că ai devenit curioasă în ce-l privește pe Nabokov! Acum sunt și eu curioasă cum îl vei percepe, dacă va fi pe gustul tău sau nu.
      O vară cu locuri frumoase și cărți faine! :)

      Ștergere
  5. Un articol interesant despre calul de sah in literatura:

    http://www.korunk.ro/?q=ro/node/12026

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, ce interesant, mulțumesc pentru link! Voi citi articolul cât de curând, în special partea legată de Nabokov. Nu-mi amintesc dacă am întâlnit și la Borges vreo mențiune legată de șah... Am citit doar colecția de proză scurtă ”Cartea de nisip”, pe care vreau să o reiau la un moment dat, căci am impresia că am tratat-o cam superficial.

      Ștergere
  6. eu am incercat sa citesc "lolita" acum ceva timp, m-am plictisit si am renuntat. dar cartea asta suna chiar bine. o sa incerc sa ajung la ea, so thanks ;)

    in alta ordine de idei, stau de vreo saptamana cu "nostalgia" lui cartarescu pe noptiera si nu reusesc deloc sa o continui, nu prea mai am nici eu timp sa citesc. astept concediul cu nerabdare :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu mai țin minte nici măcar dacă mi-a plăcut Lolita, acum încep să mă întreb dacă am citit-o într-adevăr. :)) Aș vrea să o citesc din nou, dar până atunci am altele de Nabokov pe listă.
      Sper să vină vacanța în curând și să ai mai mult timp pentru lectură. :) Nici eu n-am reușit să citesc prea mult din Femeile lui Lazăr, deși îmi place. Am preferat s-o întrerup momentan, pentru că am senzația că o fac varză și e păcat.
      (scuze pentru întârzierea răspunsului, am plecat între timp la mare, dar nici aici nu cred că apuc să citesc ceva)

      Ștergere
    2. e ok, eu una nici nu inteleg cum pot unii sa citeasca la mare, pentru ca n-am reusit niciodata sa fac altceva decat sa dorm pe plaja si sa ma balacesc :))

      Ștergere
    3. Hehe, mie-mi place foarte mult să citesc pe plajă și chiar reușesc, dar mai mult în Grecia, unde mergem cam în fiecare an (sper să ajungem și anul acesta). E mult mai liniște și timpul parcă-i împărțit altfel acolo. Între bălăcit, citit și admirat peisajul nu mai e timp și de dormit. :))

      Ștergere
  7. Mă bucur că ai reușit să citești acest roman al lui Nabokov, dar trebuie să mărturisesc că nu mă așteptam să îți placă așa de mult. Ce planuri mai ai cu Nabokov?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După ce ți-am zis că vreau să citesc romanul, m-am dus direct la bibliotecă și l-am împrumutat. Aș vrea să fiu așa de hotărâtă cu toate cărțile pe care vreau să le citesc. :)) Eu mă așteptam să îmi placă și mă bucur că nu am avut surprize neplăcute; de fapt, pot spune că mi-a depășit așteptările!
      Acum mă regăsesc din nou în punctul în care trebuie să aleg un titlu dintre multele traduse la noi. Ada, sau ardoarea este clar pe listă, dar pentru mai încolo, căci e cam mare. Cred că voi alege Vorbește, memorie, Disperare sau Pnin. Mi-au mai atras atenția Foc palid, Darul, Un hohot în beznă, Ochiul, Apărarea Lujin, poate și Privește-i pe arlechini. Nu se vor epuiza prea curând cărțile lui Nabokov, totul e să îmi placă și ceea ce voi citi de acum încolo. :)

      Ștergere
  8. Later edit: Intre timp se pare ca am reușit sa citesc și eu romanul, iar acum revin aici. Daca asa începe "strălucita sa cariera de romancier în limba engleza" nu pot decât sa ma bucur. Stilul a fost delicios, inconfundabil. Nici nu ma așteptam la mai puțin. Ce comparații! Ce jocuri de cuvinte! Trimiteri, idei. Presărat cu cele mai alese cuvinte, m-a purtat unde nici nu ma așteptam.
    Ii acord 4/5. Parca m-a pus un pic pe gânduri, cum ar fi sa faci asa cu fiecare scriitor?:)) Cred ca putem anticipa geniul din ce va urma. ( nu ca aici ar lipsi), iar izul de mister chiar te tine în priza.

    As întreba cate ceva, dar pe de-o parte totul a decurs destul de clar, pe de alta parca mai vrei sa aflii lucruri. Vreo părere despre final, dacă îl putem numi asa?

    Cate recenzii ai mai scris, mereu adaug ceva, iar ultima suna într-adevăr promițător :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, ce mă bucur că ai citit cartea și că ți-a plăcut! :D
      Finalul este într-adevăr un pic ciudat și te pune pe gânduri, dar va trebui să îl recitesc pentru a emite o părere mai clară. Nu mai țin minte tot ce scrie naratorul spre final și nu vreau să spun prostii fără a avea textul sub ochi. :) Acum sunt la Timișoara, dar după ce ajung acasă revin cu completări.
      Legat de cartea lui Faciolince, chiar merită citită, poate ajungi la ea la un moment dat. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...