sâmbătă, 17 octombrie 2015

Dansatoarea din Izu (Yasunari Kawabata) & Onoarea pierdută a Katharinei Blum (Heinrich Böll)



Humanitas, 2008, 224 pag.,
trad. Flavius Florea

Dansatoarea din Izu - Yasunari Kawabata


Prozele care alcătuiesc volumul Dansatoarea din Izu s-au dovedit o experiență mai degrabă neplăcută: deși au fost două-trei povestiri cu care am rezonat, altele au reușit să mă deprime, iar una, în mod special, mi s-a părut îngrozitoare. Citind cartea lui Kawabata, m-am simțit precum un cititor superficial și neinițiat, care s-a aflat la picioarele unei lucrări complexe, pe care nu a fost în stare să o înțeleagă. Mai mult, am îngăduit slăbiciunilor mele să îmi influențeze percepția scriiturii lui Kawabata, judecând-o și condamnând-o pentru senzațiile inconfortabile sau de-a dreptul insuportabile pe care mi le-a trezit. 

Nu există nici măcar un singur suflet fericit în această colecție de proză scurtă, care abordează teme precum alienarea și singurătatea, pierderea și lipsa, decepția sau cruzimea. Soția unui om de știință, care este obsedat de dorința de a avea copii, este nefericită în căsnicie și se simte atrasă de o fată mult mai tânără; un bărbat, literalmente în flăcări, este adus într-un spital plin de muribunzi, fiecare cu propria poveste dezolantă; o fată părăsită de iubit vorbește cu sufletul acestuia după ce el a murit; supraviețuitori ai războiului, înfometați și lipsiți de adăpost, nu își mai pot găsi locul într-o Japonie ce abia a ieșit din război; o văduvă își amintește cum proiecta lumea într-o oglindă, spre alinarea soțului ei aflat pe patul de moarte.

Singura excepție printre aceste personaje năpăstuite ar putea fi studentul orfan, urmărit de melancolie, care se îndrăgostește de o frumoasă dansatoare adolescentă; Dansatoarea din Izu a fost povestirea care mi-a plăcut cel mai mult, alături de Luna în apă. Totuși, mi se pare nepotrivit să folosesc un termen precum „mi-a plăcut” în legătură cu povestirile lui Kawabata. Majoritatea sunt răscolitoare sau cel puțin neliniștitoare, iar lectura lor nu a fost nici pe departe agreabilă. Cea care m-a îngrozit de-a dreptul a fost povestea unui colecționar de păsări care își asumă rolul de Dumnezeu cu bunurile sale însuflețite, având putere de viață și de moarte asupra lor. Este întru totul neplăcut să pătrunzi în mintea acestui om și să fii martor la indiferența cu care tratează viața, fie că este vorba de cea a unui cățel sau a unei păsări. Chiar mi s-a întors stomacul pe dos citind această povestire. 

Nici măcar nu știu cui îi pot recomanda Dansatoarea din Izu: cititorii cu o stare pozitivă se pot alege cu o tristețe apăsătoare, pe când cei care sunt deja triști s-ar putea trezi în pragul unei depresii. Poate doar aceia care se află în posesia unei minți limpezi și echilibrate ar putea privi nepărtinitor lumea dezorientată și haotică populată de personajele chinuite ale scriitorului japonez. (Am citit cartea în 2013, iar gândurile de mai sus datează tot de atunci. Poate astăzi nu aș mai fi atât de zdruncinată de temele abordate de autor, ci aș reuși să le privesc cu mai multă detașare și imparțialitate.)


***


Polirom, 2009, 208 pag.,
trad. Mariana Sora

Onoarea pierdută a Katharinei Blum - Heinrich Böll


Microromanul lui Heinrich Böll, a cărui voce narativă a fost o noutate pentru mine, este scris sub forma unui raport, aparent rezervat și nepărtinitor, care prezintă lentul dar eficientul proces al umilirii publice la care este supusă Katharina Blum de către presă și poliție. Totul începe cu o crimă, iar dezvăluirea vine chiar în primele pagini ale cărții (nu citiți totuși pasajul de mai jos dacă vreți să evitați spoilerele): 

În seara de duminică, aproape la aceeași oră – mai exact, la 19:04 – , tânăra femeie sună la ușa comisarului principal al poliției judiciare, Walter Moeding, care în acel moment era ocupat, din motive mai mult profesionale decât personale, să se deghizeze în șeic, și-i declară comisarului speriat – declarație consemnată în procesul-verbal – că la amiază, pe la orele 12:15, l-a împușcat pe ziaristul Werner Toetges la domiciliul ei și dacă comisarul binevoiește să dea ordin ca ușa apartamentului să fie spartă, iar reporterul "înlăturat"; în ce o privește, a petrecut orele dintre 12:15 și 19:00 cutreierând prin oraș în căutarea unei remușcări pe care nu a găsit-o.

Este un fragment reprezentativ pentru întreaga narațiune: cel care scrie urmărește faptele îndeaproape, folosind un ton detașat, cu caracter informativ, lăsându-l pe cititor să tragă propriile concluzii - însă dincolo de acest limbaj sec și neutru se pot întrezări opinii formulate printre rânduri, ironie și mult umor. 

Katharina, o tânără inteligentă și muncitoare, care provine dintr-o familie destrămată, este adusă în lumina reflectoarelor după scurta sa relație cu un bărbat care a jefuit o bancă. În decursul a patru zile, viața ei, pe care o reconstruise cu meticulozitate, este sfărâmată în bucăți de interogațiile poliției și de articolele defăimătoare din ziare. În cazul poliției, fiecare detaliu al existenței ei trebuie justificat și explicat, secretele mărunte sunt scoase la iveală, iar intimitatea și demnitatea îi sunt călcate în picioare. 

Mass-media face ca totul să apară într-o lumină diferită, distorsionează declarațiile și faptele, emite ipoteze exagerate, fără nicio considerație pentru individul a cărui viață o distrug. Nu numai Katharina, ci și cei care o susțin sunt supuși unui proces de denigrare în articolele din presă. Reporterii nu sunt însă singurii responsabili pentru această situație - la fel de vinovați sunt și oamenii influenți aflați în umbră, cei care decid cine trebuie protejat și cine trebuie aruncat în gura lupilor. Astfel de istorii s-au întâmplat și se vor întâmpla mereu, căci un act izolat de dreptate - chiar dacă unul condamnat prin lege - nu va schimba nimic. Libertatea presei este o lamă cu două tăișuri, iar mass-media amintește de mitologica Hidră: în locul fiecărui cap care este tăiat, cresc alte două, la fel de otrăvitoare și mortale. 

(Am citit cartea în 2013, iar de atunci îmi propun mereu să mai citesc ceva de Heinrich Böll, însă fără a reuși. Poate, în curând...)



11 comentarii:

  1. Mi-am cumparat si eu "Onoarea pierdută a Katharinei Blum" ... pentru ca parea destul de scurt, si mai era si disponibil in germana la Carturesti. Intre timp am citit destul de multe recenzii care mai de care mai negative, mai ales in ceea ce priveste scriitura.

    Incep sa am un pic de emotii, desi rezumatul scris de tine pare foarte interesant. Sper doar sa reusesc sa ma tin de lectura pana la final.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, că tu citești în germană! Nu pare o carte foarte complicată în original, iar tonul detașat și sec a fost pentru mine chiar unul dintre plusurile poveștii - deh, fiecare cu țăcănelile și preferințele personale. :D Eu zic să citești cartea și să vezi cum ți se pare ție (sper să îți placă și să o termini, țin minte că a fost interesantă). Uneori nu e bine să afli dinainte părerile altora, mai ales după ce ți-ai cumpărat cartea. :))

      Ștergere
  2. eu tin minte ca am vrut sa imprumut "onoarea pierduta..." de la biblioteca mai demuuult, pentru ca numele autorului semana cu al unui personaj dintr-o piesa care-mi placea mult. n-am mai apucat... poate-poate, candva... :))
    apropo, am citit "iubire", da, asa, e o lectura apasatoare, am inchis cartea la final si eram un pic zapacita. buna, foarte buna, m-a rascolit, am empatizat si cu vibeke si cu jon foarte tare :) multam de recomandare!
    eu cred ca la kawabata voi ajunge doar din greseala, de atat de mult timp imi propun sa-l citesc incat deja m-am enervat :)) dar cred ca voi ramane la prima alegere, "papadiile" sau "o mie de cocori". desi, din ce-am observat, e cam depresiv de fel...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, îmi imaginez pe ce poziție se află cartea asta în lista ta. :)) Eu am tot zis că citesc „Opiniile unui clovn” de Böll, am pus-o și pe lista din acest an, dar fără rezultat. Am auzit că e faină și „Partida de biliard de la ora nouă și jumătate”, dar măcar să ajung la Clovn și dup-aia văd eu. Observ că am citit foarte puțină literatură germană, doar un Hesse și un Mann și cam atât.

      Mă bucur tare mult că ți-a plăcut „Iubire”! Sper să nu te urmărească foarte mult timp povestea... Deși ăsta e un semn clar că a fost o carte bine scrisă. Vai, chiar acum mi-a răsărit în fața ochilor scena din mașină, cu Jon și femeia ciudată, care se pare că m-a marcat destul de mult (deși, hm, nu se întâmplă nimic din ce te-ai aștepta să se petreacă).

      Eu am citit vreo trei cărți de Kawabata (inclusiv „O mie de cocori”) dar singura care mi-a plăcut a fost „Frumoasele adormite”. Cred că am mai discutat și altă dată despre asta. :)) Oricum, nu l-am scos de pe listă, mai încerc, poate am o epifanie și încep să-l înțeleg mai bine. :))

      Ștergere
  3. Mi-a placut Opiniile unui clovn, sa vad cu ce continui dintre cartile lui Boll.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze, Coffee, am cam neglijat comentariile zilele astea.
      După cum vezi, încă n-am reușit să citesc Opiniile unui clovn, deși am trecut-o pe lista scurtă din acest an (listă de care nu prea m-am ținut, of). Cred că o să încep să trag la sorți următoarea lectură, cum mi-am propus și mai demult. :)) Poate în felul ăsta voi citi în sfârșit unele cărți neglijate.

      Ștergere
  4. Dansatoarea din Izu poți s-o recomanzi citorilor amnezici, ca mine. :) Am citit-o acum niște ani și tot ce-mi amintesc e că autorul era mai puțin ciudat decît alți japonezi pe care-i citisem (și anume doi) și că m-a deprimat teribil că un personaj mînca pe post de desert pastă de fasole roșie și asta i se părea minunat. Doamne feri, cum să mînci păsulă pe post de cioco sau prăji și să-ți și placă?!

    Onoarea pierdută a Katharinei Blum e una dintre cărțile mele preferate. Îmi place că are un limbaj așa de precis și totuși nu-ți spune nimic. Iar din Partida de billiard de la 9 juma' mi-a plăcut enorm titlul (în traducere) al cîntecului patriotic: „Patrie, îți trosnește cheresteaua!”. Superb, nu? Dar mi-a plăcut și cartea în general.

    Opiniile unui clovn s-ar putea să fie și mai depresantă decît Dansatoarea din Izu. Dar e o carte bună, părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze de întârziere, am avut niște zile pline și agitate, dar acum m-am liniștit, sunt în tren, în drum spre vestul țării. :D

      M-am mai schimbat și eu între timp, am devenit mult mai rezistentă la subiecte deprimante - plus că totul depinde foarte mult de scriitură, de modul în care autorul abordează subiectul. Un pic de umor negru și gata, totul devine mai ușor de suportat. :) Într-un fel sunt curioasă cum aș percepe acum povestirile lui Kawabata, dar, sincer, nu prea mă trage ața să le recitesc (mai degrabă aleg o altă carte de el). Eu nu-mi amintesc de personajul care mânca pastă de fasole, înseamnă că pe tine te-a marcat. :))

      În schimb, de Clovn sunt chiar nerăbdătoare să mă apuc, deși nu s-ar zice, căci nu reușesc deloc să ajung la carte. :))
      Ei, ce surpriză, nu m-aș fi gândit că Onoarea este una dintre cărțile tale preferate! Încep să-mi fac o părere despre gusturile tale literare (cred că îți va plăcea și Trilogia lui Kristof). :)

      Ștergere
    2. Am citit Trilogia în uichend și mi-a plăcut. :) Mersi de inspirație.

      Ștergere
    3. Si mie mi-a placut Boll, am citit Clovnul, cheresteaua legumei si parca inca una dar nu sunt sigura... vai, Legu, crezi ca numai tu uiti? :)))
      Ce bine ca mi-ai amintit de el, Dansatoarea din Izu n-am citit.
      Ema, am refuzat cartea de nuvele a lui Kristof cand am vazut ca avea 5,6 si costa 30$. Tre' sa caut prin bibliotecile studentesti, poate mai gasesc teatru.

      Ștergere
    4. Of, vreau neapărat să citesc Clovnul, mă enervează că amân unele cărți la nesfârșit. Mi-e și teamă să mă uit pe lista cu planurile mele de lectură, făcută la începutul anului, pentru că știu că 80% (sau 90%?) din titluri au rămas necitite. Printre ele se afla, desigur, și „Opiniile unui clovn”.

      Ei, dar văd că tu continui să citești Agota Kristof! Oai, ce scumpă era cartea de nuvele! N-am înțeles însă ce e cu acel 5,6 - nota de pe Goodreads? Greutatea pachetului? :))
      Eu încă nu m-am apucat de Hier, dar în iarna asta sigur o citesc. Și aștept cu mare nerăbdare cafeaua. :D

      @doarlegumă, nu știu cum de am ratat comentariu tău - ah, a fost chiar în ziua în care am plecat spre Timișoara. Mă bucur că ți-a plăcut Trilogia, poate scrii despre carte dacă ai inspirație și chef, sunt curioasă să aflu detalii. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...