marți, 27 octombrie 2015

Și v-am spus povestea așa - Florin Bican



Lectura cărții lui Florin Bican este o metodă bună de a afla ce mai face copilul din voi: cât își mai amintește din basmele citite de părinți sau bunici? În ce măsură îl mai amuză isprăvile de pomină care l-au încântat odinioară? O carte cu povești pentru copii de orice vârstă, care plusează prin comentarii mucalite și ironii înțepătoare la adresa societății românești contemporane - camuflate printre rânduri spre deliciul cititorilor adulți -, Și v-am spus povestea așa a fost pentru mine o lectură extrem de simpatică și amuzantă. Uitasem o mare parte din poveștile reunite în această carte, nu mai țineam minte care este istoria lui Harap Alb sau cea a Spânului, cu cine se combinase Ileana Cosânzeana sau fata Împăratului Verde - și am aflat, cu această ocazie, că lumea basmelor românești este, în fond, o mare familie, în care toți eroii, antieroii și frumoasele locuiesc într-un plan temporal comun, laolaltă cu bidiviii înzestrați cu puteri miraculoase. Căci, de fapt, caii sunt cei care repovestesc, din punctul lor de vedere, istoriile binecunoscute - după cum indică și subtitlul cărții, Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși

Nu zăbovim multă vreme pe tărâmul realității, căci personajele „obișnuite” cu care începe cartea lui Bican - doi părinți care au plecat la munte împreună cu fiul lor, Doru - ajung într-un cu totul alt loc decât și-au propus. Se pare că Ralf, căluțul de plastic al lui Doru, și-a băgat coada în scurta vacanță a familiei, căci cei trei se trezesc înconjurați de personaje bizare și animale vorbitoare, într-o poiană unde se sărbătorește Paștele Cailor - ocazie cu care eroii din basme s-au reunit pentru a asculta povești cu cai năzdrăvani. Câteodată e bine să te lași pe mâna copiilor și să intri în jocul lor, care poate duce la experiențe și descoperiri neașteptate - dar, mai ales, la regăsirea bucuriilor simple și inocente de odinioară.

Eroii copilăriei sunt toți aici - Harap Alb, Aleodor, Făt-Frumos, Flămânzilă, Gerilă & co., -, iar alături de ei își fac apariția și personaje inventate de autor - vestitul Godzillă, regele Gambriniu, turboturturica -, populând o lume trăznită și miraculoasă, în care ridicolul și naivitatea (iar, de multe ori, și prostia) stau cot la cot cu vitejia și vorbele înțelepte. Sfânta Duminică apare drept un creier al operațiunilor la care participă voinicii, ea este cea care împarte sarcini și dă sfaturi, călăuzindu-i chiar și pe cei care, prin vicleșug sau nenoroc, au ajuns să slujească oamenilor răi. Este interesant că până și aceste personaje, pentru care fantasticul este ceva familiar și normal, consideră că unele lucruri incredibile care le ajung la urechi sunt basme și născociri; astfel, personajele certifică veridicitatea lumii lor, în care nu e deloc greu să crezi dacă mintea de cititor adult mai păstrează o doză de ingenuitate și candoare. 

După aceea, Flămânzilă a început a striga în gura mare că moare de foame și a început a azvârli cu ciolane în bravii soldați ai armatei roșii. Setilă striga și el cât putea că se usucă de sete, și zvârlea cu doage și cu funduri de butoi în toate părțile, ca un nebun, de până și gâdea și-a luat o doagă în moțul capișonului. Iar de la vânturile lui Flămânzilă, armata roșie vălurea ca spicele-n lan și mai-mai să bată-n retragere. Atunci, împăratul, auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și, când vede prăpădul - Godzillă dovedise și el casa de aramă, de parc-ar fi fost o căsuță de turtă dulce - își pune mâinile în cap de necaz. (pag. 130)

Ca adult, pricepi îndată aluziile și ironiile strecurate abil în text de Florin Bican, care nu pierde ocazia de a face comentarii mucalite și acide pe seama metehnelor societății contemporane. Nici lumea basmelor - de altfel, o oglindă distorsionată, în cheie fantastică, a lumii reale - nu este imună la slăbiciunile și defectele omenești, nici împărații nu sunt mai înțelepți și mai corecți decât politicienii de astăzi, iar răul, corupția și nedreptatea sunt prezente în egală măsură - chiar dacă o minte de copil va trece cu vederea această îngemănare dintre lumea concretă și cea a poveștilor: Împăratul a încercat s-o dea pe glumă, cum că și el, cât e de împărat, nu-i decât tot un fel de politician, iar făgăduielile politicienilor nu trebuie luate-n seamă

Scroafa se lăfăia în mijlocul unui fort împrejmuit cu ziduri de nepătruns și își păzea purceii ca pe ochii din cap, căci nu erau porci ca toți porcii. Câtă vreme sugeau, erau buni de leac pentru tot felul de boli. Când creșteau, luau formă omenească și dobândeau atâta pricepere la toate cele, încât se băgau sfetnici de taină la împărații lumii și-i îmbrobodeau să facă tot felul de blestemății. Că și din pricina asta ajunsese lumea cum ajunsese, de-mi căutasem eu liniștea în sălbăticia codrilor. Noroc că scroafa de sub pământ nu făcea decât un rând de purcei o dată la o mie de ani, când în vizuina ei se cobora din cer luceafărul porcilor și-o lăsa grea. (pag. 160)

Ilustrațiile lui Mircea Pop completează poveștile înșirate de Florin Bican

Trebuie să recunosc că eu am uitat, în mare parte, aceste basme și povești populare românești, pe care nu le-am mai auzit din copilărie. Am uitat (sau n-am remarcat niciodată) că eroii sunt oameni obișnuiți cărora li se întâmplă lucruri neobișnuite: nu ei sunt cei care dețin puterile miraculoase, ci zânele, caii năzdrăvani sau făpturile fermecate care îi ajută în demersul lor. La următoarea vizită în casa părintească voi scormoni prin vechea mea colecție de cărți cu povești, căci am de gând să le citesc din nou, cu alți ochi. Culmea e că întâmplările acestea simple, cunoscute odinioară, care erau clasate într-o etapă încheiată a vieții mele, m-au atins acum în feluri neașteptate și mi-au trezit noi emoții și gânduri. Pe lângă o seamă de vorbe înțelepte, pe care le-am perceput altfel ca adult (dacă nu-ți ții promisiunile făcute cui îți vrea binele, ajungi să le ții pe cele făcute cui îți vrea răul), am remarcat un lucru neașteptat: că până și vitejilor care se războiesc cu răul din lume li se face lehamite și abandonează lupta, retrăgându-se în pustietate, căci își dau seama că nu-i chip să dovedească răul de pe pământ

Așa am ajuns să căutăm răul peste tot pe fața pământului și să-l stârpim. Atâta vreme cât luptam împotriva răului, simțeam că aripile mele au un rost. Dar deși ieșeam de fiecare dată învingători, răul nu părea să dea înapoi câtuși de puțin, ba chiar se-ntețea. Iar oamenii păreau a i se deschide tot mai mult. Noi ne-am urmat însă chemarea neabătuți, până într-o zi, când stăpânului meu i s-a făcut lehamite de oameni. Mie mi se făcuse mai demult, dar nu eu eram stăpânul. Atunci ne-am retras amândoi din lume, în pustietate. (pag. 171)

O carte pentru copii și oameni mari deopotrivă, Și v-am spus povestea așa s-a dovedit o lectură surprinzător de captivantă, dar mai ales una foarte amuzantă. E drept că un om matur și prea serios, care a uitat cum să privească lumea cu ochi de copil, va fi mai degrabă plictisit de acest maraton inedit de povești, care nu-și mai găsesc locul într-o viață searbădă și sobră. Însă pentru ceilalți, care nu au devenit imuni la farmecul basmelor, harul de povestitor al lui Florin Bican, umorul și limbajul său curgător se vor dovedi o reală delectare. Scriitorul inventează noi personaje și punți de legătură între povești, chestionează logica din spatele unor întâmplări, comentează aspecte mai puțin credibile, face uz de numeroase arhaisme și comparații hazlii, dar și trimiteri la fragmente literare cunoscute („pe drept cuvânt se spune că nebunii strivesc corola de minuni a lumii”). Am aflat, de exemplu, că mentorul era odinioară cel însărcinat cu frecatul meselor cu mentă înaintea ospețelor, că diavolul le promitea feciorilor de împărat marea cu sarea și subsolul cu petrolul, că ursitoarele nu erau, ca azi, niște pițipoance îmbrăcate în voaluri fistichii de mătase sintetică și angajate cu ora de la agențiile de protocol.

Avem nevoie de povești, nu doar în copilărie, ci și la maturitate, căci poveștile sunt cele care ne fac întregi și ne feresc de ofilirea prematură, păstrându-ne spiritul tânăr și chipul surâzător, menținând nealterate bucuria lucrurilor simple și înclinația spre joc, puterea de a visa și de a ne imagina - căci de aia-s lăsate poveștile, să vă puteți închipui ce nu știți. Pentru mine, cartea lui Florin Bican, Și v-am spus povestea așa, s-a dovedit o gură de aer proaspăt în sufocanta realitate a existenței de om matur, o neașteptată reconectare cu lumea copilăriei și o reamintire a importanței pe care simplitatea și sinceritatea ar trebui să o aibă în viața fiecăruia dintre noi.

Împărăția cea adevărată e-n sufletul omului. Pe aceasta trebuie să o păzim. Și dacă o păzim cum se cade, fiecare din noi, nici împărățiile din afară nu vor putea fi smintite. (pag. 257)
Totul e bine când se sfârșește cu bine, spuse ea. Și cum am văzut, un sfârșit nu e decât un alt început, ceea ce înseamnă că totul e bine când începe cu bine. 
(pag. 258)



Editura: Arthur, 2014
După o idee de Dragan Ibrahimovic
Ilustrații de Mircea Pop 
Hardcover, 272 pagini


4 comentarii:

  1. Tania a citit cartea asta si i-a placut . Din cand in cand ne lectura si noua din ea pasaje care o amuzau .
    Eu am rasfoit-o putin si ai dreptate este surprinzatoare prin umor si limbaj prin felul in care autorul combina vechiul cu noul .
    Merita cumparata copiilor .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar eram curioasă cum percepe un copil cartea lui Bican. Deși păstrez o oarecare imaturitate și de multe ori mă bucur ca un copil de lucruri mărunte, mintea de adult intervine întotdeauna și nu mă pot substitui unui cititor infantil. Sunt curioasă dacă Tania a sesizat comentariile destinate adulților și dacă v-a pus întrebări referitoare la ele. E o fetiță inteligentă și precoce, mă bucur că e atrasă încă de lumea poveștilor. :)

      Ștergere
  2. Cealaltă carte a lui - Reciclopedia... - e și mai faină! Mă rog, sunt și alt stil, evident, dar aia mi s-a părut fenomenal de bună, asta doar bună :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, ce surpriză, Ionuca! Mulțumesc pentru comentariu. :)
      L-am văzut pe Florin Bican la „Ce mai faci, scriitorule?” și atunci a citit ceva din Reciclopedie (un fragment foarte amuzant cu o luptătoare de sumo, dacă nu mă înșel - și sper să nu încurc nici cărțile). Mi-a plăcut tare mult ce am auzit, așa că mi-am propus să citesc și Reciclopedia la un moment dat - dar, cum spui și tu, pare diferită de „Și v-am spus povestea așa”.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...