Doamna Frisby și șobolanii de la institut – Robert O'Brien

„Mrs. Frisby and the Rats of NIMH”, 240 pag., prima ediție: 1971

Doamna Frisby, șoricel de câmp, este văduvă și locuiește împreună cu cei patru copii într-un container de ciment, pe jumătate îngropat în grădina unui fermier. Iarna se apropie de final și în curând vor începe lucrările agricole, iar familia de șoricei va trebui să se mute în locuința de vară, la marginea unui pârâu. Există însă o problemă: fiul cel mic se îmbolnăvește de pneumonie și o mutare i-ar fi fatală. Doamna Frisby, o mamă devotată, energică și curajoasă, încearcă să găsească o soluție. După o serie de incidente și aventuri, care implică o cioară cam naivă, o bufniță înțeleaptă și un șoarece alb care prepară remedii naturiste, doamna Frisby află că ajutorul ar putea veni de unde se așteaptă mai puțin: de la șobolanii din vecinătate, care s-au comportat întotdeauna cam ciudat, iar în ultima vreme par să lucreze la niște planuri învăluite în mister.

Am mai citit în ultimele luni cărți pentru copii (într-o zi, chiar două, pentru că am fost babysitter și am profitat de biblioteca băiețelului cu care am stat), însă niciuna nu m-a captivat cu adevărat, nu așa cum au făcut-o Tabăra sau Jocul lui Westing. Asta până am deschis cartea lui Robert O'Brien, care mi-a plăcut de la prima pagină. Ori celelalte erau pentru copii prea mici, ori nu erau prea grozave (excepție: „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” a lui Matei Vișniec, care e minunată), cert e că începusem să mă îndoiesc de plăcerea mea de a citi literatură pentru copii. Să fi dispărut, oare, peste noapte? Ei, se pare că n-a dispărut, e tot acolo, doar că trebuie să dau peste cărțile potrivite.

„Doamna Frisby și șobolanii de la institut” mi s-a părut o carte tare faină, care trece cu brio testul unui cititor adult: e inteligentă și plină de imaginație, foarte bine scrisă, cu un suspans bine dozat și o încărcătură emoțională puternică. Am citit-o cu mare plăcere (uneori, chiar cu sufletul la gură) și mă gândesc și acum la unele lucruri pe care le-am aflat de aici. E despre curaj, moralitate, toleranță și solidaritate, despre cum orice problemă are o soluție, dacă nu te dai bătut și cauți cheia potrivită; despre cum progresul se poate întoarce câteodată împotriva umanității, creând probleme mai mari decât soluțiile; nu în ultimul rând, este și despre bucuria lecturii și felul cum abilitatea de a citi îți poate aduce o mulțime de beneficii.

Pentru iubitorii de pisici, am o veste proastă: aici, pisica (mai precis, motanul Dragon) este unul dintre personajele negative, cum era de așteptat. De altfel, motto-ul neoficial al cărții este următorul: „We all help one another against the cat”. În schimb, Robert O'Brien ne introduce într-o lume a rozătoarelor, și o face atât de veridic și cu atâta îndemânare, încât te trezești cu inima strânsă de grija unui biet șoricel de câmp, sau îți dai seama că șobolanii aceia atât de nesuferiți ți-au devenit simpatici. 

Evident, e ușor să uiți de aversiune când ai de-a face cu rozătoare umanizate, dotate cu inteligență și capabile de acte rezervate de regulă speciei umane: devotament și spirit de sacrificiu, capacitatea de a gândi și de a pune la cale planuri elaborate. Cel puțin cât durează lectura, ajungi să îi privești pe șobolani cu alți ochi, înțelegând unele lucruri despre ei și despre modul în care sunt influențați de oameni. Desigur, asta nu înseamnă că o să țopăi de bucurie cu prima ocazie când o ceată de șobolani îți iese în cale – până la urmă, sunt printre cele mai detestate ființe din lume, laolaltă cu gândacii de bucătărie, țânțarii sau păianjenii.

There was one book, written by a famous scientist, that had a chapter about rats. Millions of years ago, he said, rats seemed to be ahead of all the other animals, seemed to be making a civilization of their own. They were well organized and built quite complicated villages in the fields. Their descendants today are the rats known as prairie dogs.

But somehow it didn’t work out. The scientist thought maybe it was because the rats’ lives were too easy; while the other animals (especially the monkeys) were living in the woods and getting tougher and smarter, the prairie dogs grew soft and lazy and made no more progress. Eventually the monkeys came out of the woods, walking on their hind legs, and took over the prairies and almost everything else. It was then that the rats were driven to become scavengers and thieves, living on the fringes of a world run by men.

Cartea asta dă pe-afară de personaje simpatice, unele chiar memorabile – în special doamna Frisby, întruchipare a înțelepciunii și a iubirii materne, a curajului și a spiritului de sacrificiu. N-ai cum să n-o iubești pe doamna Frisby, simbolul mamei ideale, de care se va atașa, probabil, orice copil care-i citește povestea. Singura problemă e că doamna șoricel ridică ștacheta prea sus pentru viața reală, unde mamele merg la serviciu și simt nevoia să se ocupe din când în când de viața lor socială – cu toate astea, esența rămâne aceeași. E, totodată, ceva încântător și foarte liniștitor în descrierea modului de viață al familiei Frisby, pornind de la organizarea locuinței de iarnă și până la verile petrecute la rădăcina unui copac bătrân, împreună cu alte familii de șoricei.

Acum realizez că, în urma lecturii, nu am rămas cu resentimente nici pentru motan, nici pentru oameni, chiar dacă simpatia mea a fost acaparată în totalitate de rozătoare (dar și de cioara Jimmy, de ce să nu recunosc – până și bufnița mi-a fost simpatică). Autorul reușește să spună povestea într-un mod echilibrat, scoțând la iveală părțile bune și cele rele din ambele tabere; nu întâmplător, multe dintre situațiile în care se regăsesc protagoniștii sunt valabile și pentru societatea umană. Din păcate, oamenii sunt singurii care abuzează de alte specii în mod deliberat, iar pățaniile prin care trec animalele te determină să privești din unghiul lor înspre tabăra adversă, din care faci și tu parte.

P.S.: Am aflat de cartea asta de la Ionuca (mulțumesc!) și o recomand și eu mai departe, pentru că este într-adevăr o lectură tare faină, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Eu am citit-o în engleză, dar există și ediția românească, apărută anul acesta la Editura Art.

P.P.S.: Am găsit un articol interesant aici, despre adevărul din spatele celor mai detestate animale, și un altul aici, despre experimentele cercetătorului John Calhoun, care a creat o societate utopică a șoarecilor, în anii 1950.