luni, 15 decembrie 2014

The Westing Game (Jocul lui Westing) - Ellen Raskin



Noroc că van Firescul a dat în mintea copiilor și s-a apucat de citit toată colecția de la Arthur - acum am de unde să mă inspir când simt nevoia unor lecturi mai ușoare (deși este cam generos cu notările, după părerea mea). M-am oprit la un roman celebru al ilustratoarei Ellen Raskin, The Westing Game (Jocul lui Westing), care promitea o lectură plină de suspans. N-am fost dezamăgită deloc, ba m-am și culcat la ora trei dimineața pentru a afla cum se termină povestea.

Ellen Raskin a scris pentru copilul din adult și pentru adultul din copil - după cum am aflat din introducerea la ediția în engleză. Într-adevăr, un tinerel o va citi cu sufletul la gură, dar cartea este îndeajuns de inteligentă și de plăcută pentru a satisface și un cititor adult. „Jocul lui Westing” are de toate pentru toți: umor, mister, situații inteligente, personaje simpatice și o acțiune care - deși nu m-a ținut permanent pe marginea scaunului - se leagă foarte bine și este lipsită de momente forțate sau greu de crezut. Iar stilul lui Ellen Raskin este unul delicios, cu totul diferit de ce am mai citit până acum. Van Firescul zice în recenzia lui că traducerea este excelentă, iar noi îl credem pe cuvânt de cârcotaș. 

Șase familii se mută în clădirea Sunset Towers, în urma unei oferte de nerefuzat. La scurtă vreme, omul de afaceri Samuel Westing - care dispăruse în urmă cu treisprezece ani - este descoperit mort în conacul său, aflat la o aruncătură de băț de proaspeții chiriași. Mai mult, testamentul lăsat de misteriosul Westing îi numește drept moștenitori pe șaisprezece dintre locatari, a căror legătură cu miliardarul este destul de neclară. Unul dintre ei poate moșteni averea de două milioane de dolari - cu condiția să descopere înaintea celorlalți care dintre cei șaisprezece l-a ucis pe Westing. 

Cine erau oamenii aceștia, chiriașii aleși pe sprânceană? Erau mame, tați și copii. O croitoreasă, o secretară, un inventator, un doctor, o judecătoare. A, da, și mai erau un agent de pariuri, un hoț, cineva care punea bombe și un chiriaș ales din greșeală. Barney Northrup închiriase unul dintre apartamente cui nu trebuia.

Este un joc al nervilor și al perspicacității: locatarii primesc niște indicii aparent lipsite de sens, copiii și părinții ajung în tabere opuse, toată lumea suspectează pe toată lumea, o ninsoare abundentă izolează Sunset Towers de restul lumii, iar unii dintre moștenitori nu sunt ceea ce pretind a fi. Pregătiți-vă de un circ în toată regula, cu snobi, fete bătrâne, chinezi, detectivi sub acoperire și puștoaice rebele. Ei, credeți că veți dibui răspunsul la jocul miliardarului Westing? Eu nu cred, dar puteți încerca. Nu contează indiciile pe care le aveți, ci cele pe care nu le aveți. Iar uneori răspunsul poate fi extrem de simplu.

***

Ellen Raskin are un stil aparte de a scrie, simplu dar inteligent, candid și hazliu, ironic și plin de farmec. Ce m-a surprins la acest roman a fost naturalețea cu care scriitoarea divulgă, chiar în miezul acțiunii, diverse amănunte pe care le-am categorisi drept spoilere. Pare că autoarea s-a amuzat teribil la gândul de a-l tachina pe cititor, căci, oricâte indicii ne-ar oferi, finalul este aproape imposibil de ghicit. Nu știu cum a legat femeia asta toate ițele poveștii ei complexe, dar, între ceea ce ne spune chiar ea și ceea ce deducem singuri (dacă ne duce capul, bineînțeles), povestea curge nestingherită până la finalul surprinzător, dar nu mai puțin credibil. 

Ed. Art, 2014, 256 pag.,
trad. Andreea Caleman
Sarea și piperul acestei povești antrenante sunt personajele construite de Ellen Raskin, unele dintre ele caricaturale. Starul romanului este puștoaica Turtle (Țestoasa), care pare a fi un alter-ego al scriitoarei. Inteligentă, obraznică, independentă, ea lovește fără milă gleznele celor care o trag de coadă și gestionează cu luciditate lipsa de atenție a mamei, care o favorizează pe fiica mai mare, Angela (ascultătoare și mult mai frumoasă). Grace Windsor Wexler, mama lui Turtle și Angela, este snoabă și bățoasă - un personaj foarte enervant care m-a scos din sărite. Sydelle Pulaski, secretara cu șolduri late, mimează boli și beteșuguri pentru a atrage atenția cu orice preț, dar are un real talent la pictat cârje și la asortat haine. Chinezul Hoo și-a deschis un restaurant la ultimul etaj (aproape tot timpul gol) și îi poartă sâmbetele grecului Theodorakis, care are mai mult succes cu cafeneaua de la parter. Doamna Hoo a fost unul dintre personajele secundare care mi-au mers la inimă - m-am amuzat teribil de încercările ei de a vorbi engleza (Boom!), dar mai ales de modul în care strânge bani pentru a pleca înapoi în China.

***

Ellen Raskin (sursa)
Înainte de a începe lectura romanului, am citit prefața la ediția în engleză, care mi-a conturat un portret interesant al lui Ellen Raskin - iar imaginea asta m-a urmărit pe tot parcursul lecturii. Fumătoare înrăită, inteligentă, sinceră, un geniu cu tranzacțiile bursiere (latură pe care i-a împrumutat-o și lui Turtle) și o muziciană talentată (a scris muzica pentru versurile lui William Blake), Ellen Raskin apare drept o personalitate uluitoare. Multă vreme a fost considerată ilustratoare și nu scriitoare, deși - pe lângă cele o mie de coperte pentru editura E. P. Dutton (cumpărată ulterior de Penguin) - publicase și câteva povești ilustrate pentru copii. Raskin a adaptat și celebrul poem Goblin Market, pentru care a creat niște imagini complexe (nu știam de acest poem controversat, scris de o femeie în secolul 19; trebuie să îl citesc într-o zi, l-am găsit aici). Mai târziu, Raskin a scris și câteva cărți pentru adolescenți cu elemente autobiografice, ultima dintre ele fiind The Westing Game. Autoarea nu știa niciodată subiectul dinainte, spunând că, dacă l-ar fi știut, scrisul ar fi devenit pentru ea teribil de plictisitor.


Ilustrații de Ellen Raskin (sursa - 1, 2, 3)

18 comentarii:

  1. numai lecturi interesante abordezi. De unele nici nu am auzit, insa sunt foarte interesante. Imi oferi idei bune pentru lecturile care vreau sa le fac pe viitor. Ce frumoasa e coperta de la Youngart pentru acest roman!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, mulțumesc! Încerc și eu să le selectez cât mai bine, ca să nu-mi pierd vremea. Mă bucur dacă găsești pe aici inspirație pentru lecturile viitoare - sper ca unele dintre ele să devină și favorite. :)
      Da, nu-i rea coperta de la Art, deși e cam simplă pentru gustul meu - dar mai bine așa, decât încărcată și oribilă. În poveste apar și câteva partide de șah, plus o regină care e sacrificată pentru a păcăli adversarul (și asta se întâmplă nu o dată, ci de vreo trei ori) - deci coperta chiar are un sens.

      Ștergere
  2. Heeeei, in sfarsit ceva mai pentru plushuri ca noi :-)
    O am pe lista, tot de la Van Firescul (si eu tot in mintea copiilor, dar eu cu totul, nu doar partial, ca el). Nu e pusa pe lista de batranete, in orice caz.
    Faine ilustratiile facute de Raskin personal, by the way, multumim de bucurat ochiul.
    Saptamana buna si bezele de plush de la Knopf!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da, cartea asta e clar pentru plușuri inteligente! :) Poți face chiar un concurs: cine ghicește răspunsul la jocul lui Westing primește o oră de sărituri la discreție de pe Biroul de Plush! :))
      Eu zic că e bine să fii în mintea copiilor, te poți bucura de multe lucruri la care adulții au devenit insensibili. Eu una m-am lămurit: când am nevoie de o lectură mai relaxantă, apelez la cărți pentru adolescenți, la romane fantasy sau SF - după o selecție riguroasă de titluri, desigur. În ultimii ani, cărțile polițiste mai mult m-au plictisit și m-au enervat, nu știu de ce (dar mai încerc și cu astea, cine știe...).
      (am făcut o pauză până ți-am răspuns, pentru a-i pregăti cățelului o pernă mare și pufoasă lângă mine, căci am mutat laptop-ul după soare, hihi)

      Ștergere
    2. Haha, buna ideea cu concursul dar nu mai dau premiu cu sarituri de pe Birou fiindca mi-e ca il duc pe Marele Elefant direct la Spitalul de Plush ca sa ii repare spinarea (dupa cum stii toate plushurile sar pe el, ca deh, e ditamai perna de amortizare!).
      Bine ai venit in Clubul Celor Care Se Apropie Cu Rapiditate De Batranetze! Nuuu, stai linistita ca glumesc, mai ai pana se ajungi in club. Ideea ca cititul cartilor pentru copii/tineri, SF sau fantasy este relaxanta nu este valabila doar pentru batranei dar si pentru oameni stresati sau care simt nevoia sa o ia mai usor cu viata sau/si slujba. Dar trebuie sa recunosti ca unele dintre ele sunt super-faine, chiar daca sunt destinate adolescentilor. Poate fiindca ne-au lipsit si noua cand eram de varsta lor, le gustam acum. Sau poate doar pentru ca sunt bine scrise si fain tiparite.

      Bravo pentru perna catzelului! Sunt sigur ca apreciaza la maxim atentia ta :-)

      Ștergere
    3. Hihi, săracul Elefant... Are multe de îndurat în Biroul de Plush, cred că merită un abonament la salonul de masaj! :)

      Măi, eu nu știu câți dintre „bătrânei” mai gustă literatură pentru tinerei, poate doar prin prisma copiilor și a nepoților cărora le citesc astfel de cărți. Mi-i imaginez mai acri și mai pretențioși, și-mi vine greu să cred că se mai pot delecta cu ele. Poate mă înșel, și cu siguranță există și excepții.
      Uitându-mă în jurul meu, observ totuși că mulți tineri-adulți resping literatura pentru adolescenți, poate dintr-o tendință de a lăsa în urmă anii copilăriei și de a valida, prin literatură serioasă, maturitatea lor (mă refer la cititorii cu ceva pretenții). Și eu am târât după mine tot felul de temeri și prejudecăți literare, dar mi-a mai rămas doar una: chick-lit-ul, de care mă feresc ca diavolul de tămâie. :) Ah, mi s-a făcut dor de un SF acum. :))

      Ștergere
    4. Eu cred ca cei acri si pretentiosi vor fi toata viata lor acri si pretentiosi si probabil asa au fost si cand erau copii si/sau tineri. Nu e vina lor, by the way, ci a parintilor, dar asta este o alta discutie.

      Este o varsta la care refuzi sa citesti literatura „pentru copii” fiindca vrei sa cresti mai repede, nu? Am trecut si eu printr-o faza din asta, imi aduc aminte bine. Citeam Dostoievsky si Proust si Camus si Cioran si Ionescu la greu. Mi-a prins bine si mi-au placut. Mi-au deschis orizonturile, ca sa zic asa. Dar la aventuri nu am renuntat niciodata si nu cred ca am sa vreau sa renunt vreodata. E mult prea distractiv! Iuhuu! (Vorbim alte dati despre Cioranisme, da?).

      Chick-lit, hehe. Este pentru o categorie aparte de doamne si domnisoare. Iar daca lor le place, de ce sa nu citeasca? Important este sa se simta bine. Dar, subscriu si eu cu tine, nu e genul meu si nu va fi vreodata, stiu sigur :-)

      SF? Pai pune un Miyazaki. Este mai SF decat iti inchipui. Daca nu Howl's Moving Castle poti sa incerci Castle in the sky (care este tot cu un fel de „castel” zburator) sau Spirited Away sau Princess Mononoke sau chiar Vecinul Meu Totoro. Nu te lasa inselata de aparente. Miyazaki face animatie dar este doar unealta lui (nu gasesc cuvantul potrivit in romaneste, i-as zice „his medium” in engleza). El spune povesti cu intelesuri mult mai adanci decat multi autori celebri din istoria omenirii. Dar trebuie sa vezi ca sa intelegi. Dar chiar, ai vazut macar un film facut de el?

      Ștergere
    5. Ai vrut să zici „modalitatea/mediul lui de exprimare”, nu? :) N-am văzut nimic de Miyazaki, se pare că e cazul să încerc un film de-al lui (m-ai convins, cred că aleg Howl's Moving Castle). Când ziceam că mi-e dor de un SF, mă refeream la cărți, pentru că filme văd mult mai rar în ultimul timp - nu prea mai simt nevoia. Ultimul film văzut (după o pauză luuungă) a fost ”A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” de Roy Andersson, la care m-a târât o prietenă (și nu mi-a părut rău, căci mi-a plăcut).

      E curios, dar eu nu am trecut prin nicio fază a cititului, adică n-am virat spre cărți mai dificile în mod conștient (o fi ceva în neregulă cu mine?) și nici nu am refuzat anumite genuri literare - mai puțin chick-lit, pe care chiar l-am testat la un moment dat, când nici nu știam ce e acela chick-lit, și abia ulterior am înțeles de ce mă plictisiseră cărțile respective; totuși, între timp m-am lămurit că există și cărți bune categorisite drept chick-lit, așa că încerc să scap și de prejudecata asta, de fapt de toate prejudecățile literare care s-au agățat de mine de-a lungul timpului. Cel mai bine e să ai o minte liberă și obiectivă, deși e cam greu. :)

      De fapt, categoriile astea în care sunt înghesuite cărțile ar trebui să nu mai aibă o influență atât de mare asupra cititorilor. Ar trebui să fie luate în calcul doar două categorii: cărți bune și cărți proaste. Cu subcategoriile cărți dificile și cărți ușoare. :) Dar gusturile oamenilor nu sunt niciodată similare, așa că situația asta e o utopie (și e mai bine așa, ar fi ciudat să fim cu toții la fel).

      Ștergere
    6. Da, am vrut să spun „felul în care se exprimă el prin artă”, ceea ce este cam greu să sintetizezi doar într-un cuvânt-două în limba română (în engleză se poate, deh).
      Uite că am scris o postare întreagă despre Miyazaki. Chiar mi-s curios să văd ce ai să spui după ce vezi un film de-al său :-)
      Ideea ca să îți ții mintea deschisă este foarte bună. În acest fel nu riști să pierzi experiențe care îți pot îmbogăți viața (cărți included).
      Cât despre cele două categorii de cărți, bune și rele, aici este o discuție mai lungă. Ce înseamnă bun și ce înseamnă rău și pentru cine anume, și dacă numai asta te întrebi deja umpli jumătate de pagină cu explicații. Chestie de gust și atunci este greu să le pui doar două calificative. De aceea și diversitatea :-)
      Weekend fain!

      Ștergere
    7. Citesc postarea ta astăzi (sper). :) În ultima vreme chiar nu îmi vine să mă uit la filme, tot la citit trag, căci nu am apucat să mă satur după pauza lungă. Nici timp liber nu prea am - am citit din Băiuțeii vreo cinci zile, deși este o carte scurtă. Clar, aștept vacanța ca pe trenul din Franța, sper doar să am și bilet. :))

      Da, ai dreptate, n-ai cum să împarți cărțile în bune și proaste la nivel universal, e o utopie. Totuși, e tare fain să găsești măcar o persoană care citește mult și cu care ai gusturi comune (cam greu, dar se mai întâmplă și minuni de-astea), dar și în cazul ăsta intervin uneori diferențe de opinii. Eu una mă bucur că oamenii nu-s la fel, nu mai era niciun haz dacă eram toții de aceeași părere (însă mă repet, hihi). :)

      Ștergere
  3. Mai, io acum am vazut ca voi ma barfiti! Pai se poate? Dar nu-i nicio problema - imi face placere sa fiu asa subiect de discutie :)

    Asa-i Ema, sunt destul de darnic cu notele la cartile pentru copii pe care le citesc pentru ca le citesc cu suflet de copil si-mi retraiesc partea frumoasa a copilariei mai de fiecare data.

    Sunt un subiectiv pana-n maduva oaselor cand vine vorba de cartuliile pentru pustani desi trebuie sa recunosc ca Editura Arthur m-a castigat de fan pentru ca din cate carti traduse de ei am citit cam toate mi-au picat cu tronc. Sunt un norocos.

    Ma bucur teribil ca ti-a placut cartea pentru ca dintr-un amestec de entuziasm juvenil cu mici picaturi de „critica” la fel de subiectiva cu specific firescian a iesit o recomandare care ti-a fost pe plac.

    Imi place jocul asta, un tandem de recenzii, articole, un fel de tenis literar parca jucat intr-un turneu de mare slem. :)

    Poate o continuam asa si la anul :)

    PS: de ce-mi plac recenziile tale mai mult decat ale mele? Nu o data am observat ca tu subliniezi lucrurile care ma entuziasmeaza la o carte dar pe care nu le scriu cand imi construiesc articolul pentru blog... Hummm de cugetat pentru 2015 :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, asta da surpriza de final de an, o vizita de la Marchizul van Firescu! :)) Eu am mai tras cu ochiul la blogul tau, dar n-am mai apucat sa scriu comentarii. La anul revin in forta. :)

      Ei, multumesc pentru complimentul strecurat, si sa stii ca si eu mi-as dori sa punctez anumite aspecte asa cum faci tu in recenziile tale, dar nu-mi iese. Poate ca o combinatie intre stilul meu si al tau ar scoate o recenzie "plebee" excelenta. :))

      Tu cred ca deja ai epuizat titlurile de la Arthur, asa ca o sa ma inspir si la anul din lecturile tale. Sper ca nu te-a deranjat remarca mea cu privire la notarile tale. Inteleg prea bine ca esti subiectiv in acest caz, iar privite strict la nivelul genului lor literar, cartile chiar merita note bune.

      Oricum, sper ca la anul sa nu mai sfarseasca toate mingiile la mine in teren, ci sa ajunga macar una si de partea cealalta a fileului. Are sens gluma asta?! :))

      Ștergere
  4. Pai am venit si eu in vizita ca doar se umbla cu uratul, colindatul. Am gasit si eu niscai timp de a-mi vizita vecinii de blogareala ca i-am cam neglijat rau de tot in ultimul timp si-i bombardez cu observatii ca sa ma revansez, cat de cat. :)

    Cum sa ma deranjeze observatia ta? E purul adevar. :)

    Mai stii ce iese daca combinam recenziile? :)))) De fapt am si vazut anul asta cum arata o combinatie intre stilurile noastre :D

    Ei da, nu stiu de ce am impresia ca nici macar un punct nu am incheiat pana acum. :P Poate ar fi cazul sa rugam un arbitru sa-ncheie punctul remiza si sa-l reluam de la anul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Sper să nu te mai văd abia la Paște, când se umblă cu învierea. :))
      Dar nu e cazul să fac eu glume de-astea, că nici eu nu te-am vizitat pe cât de mult mi-aș fi dorit. Ei, pentru mine a fost primul an de blog și am avut de învățat destule lucruri. Să sperăm că voi trece cu bine și de al doilea an! :)

      Haha, da, ai dreptate, am avut parte de un fel de combinație anul ăsta (știa băiatul acela ce știa), dar din păcate a intervenit și a treia persoană cu propriile fraze și reformulări. N-a fost ce trebuie, așteptăm o încercare mai reușită la anul (Doamne ferește!!). :))

      Ștergere
  5. Noroc cu recenzia la Holes ca am aflat de aceasta carte (nu știu cum de mi-a scăpat pana acum). Suna foarte interesant. O trec pe lista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Holes mi-a plăcut mai mult, dar și Jocul lui Westing a fost o carte tare faină și amuzantă. În ceea ce privește gradul de dificultate al lecturii în engleză, Jocul ridică probleme mai mari decât Tabăra. Chiar mi-a părut bine că am citit cartea lui Ellen Raskin în original, pentru că limbajul e unul dintre plusurile cărții. Tare aș vrea să-ți dau o doză de curaj, Rox! :)
      (Aoleu, nu vrei să știi ce rău mi s-a făcut de la cafea... Am mers pe lângă cimitir gândindu-mă serios să mă ascund într-un tufiș! :P)

      Ștergere
  6. Ah, cred ca o sa ma incumet (desi nu sunt foarte convinsa momentan...). Am citit Jurnalul lui Bridget Jones in engleza si mi-a placut, dar cred ca mi-ar fi placut si mai mult in romana. Nu am simtit ca am inteles chiar tot, mai ales ca era si in engleza britanica, pe care nu prea o stapanesc. Cum atunci nu stiam de biblioteca, am citit-o asa... si nici nu-mi vine sa o recitesc in romana daca stiu deja ce se intampla... ma gandesc ca in timpul asta as putea citi o alta carte... cam asta e cu teama mea de a citi in engleza.

    Imi pare rau sa aud ca ti-a dat o stare rea cafeaua... :( dar sper ca ti-ai revebit repede. Data viitoare poti incerca ceaiul. A fost foarte bun cel pe care l-am baut eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, te înțeleg, dar să vezi ce bine e când trece perioada asta „de învățare” și te descurci mult mai bine în engleză! Plus că lectura e un mod plăcut de a învăța și exersa o limbă străină, care îți prinde bine de-a lungul timpului (mai ales engleza). Ai nevoie doar de perseverență ca să depășești perioada de început, care e cam frustrantă, ce-i drept. Da, știu, teoria e așa ușor de făcut... :))
      Mi-am revenit după câteva ore, dar nu cred că o să mai beau cafea la ore atât de târzii. A fost și o cafea foarte tare, probabil că din cauza asta m-a dat peste cap.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...