Vă reamintesc cum sună jocul literar din februarie:
Vizitează un prieten, o rudă, un profesor (condiție: trebuie să aibă o bibliotecă) sau mergi la biblioteca publică, scotocește prin rafturi și alege o carte despre care nu știi absolut nimic. Dacă autorul îți este complet necunoscut, cu atât mai bine. E posibil să nimerești un gunoi, dar sunt destule șanse să ai parte de o surpriză foarte plăcută.
Am impresia că provocarea asta mă entuziasmează cel mai mult (doar de la ea a pornit ideea celorlalte jocuri literare), fiindcă abia așteptam să înceapă februarie ca să merg la bibliotecă și să caut acea carte necunoscută pe care s-o iau acasă. În cele din urmă, n-am mai ajuns la sediul central de la Amzei, pe care-l frecventez cel mai des, ci la o filială din Parcul Bazilescu, unde nu mai călcasem în viața mea. Ar fi trebuit să iau o piatră în gură, dar m-am ales în schimb cu două cărți împrumutate și fără nicio întâlnire paranormală (dacă nu locuiți în cartier, probabil că nu sunteți la curent, dar pe aici circulă zvonul că ruina teatrului din parc ar fi bântuită).
 |
| Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu (și spatele e interesant, sunt o grămadă de coloane). |
Nu vizitasem niciodată Parcul Bazilescu, cu toate că e relativ aproape de casă și în fiecare an mi-am propus să văd Teatrul de Vară, construit prin anii '50 și ajuns astăzi într-o stare deplorabilă. Numai că am fost muștruluită că ce să caut eu acolo, pentru că e o zonă unde mișună indivizi periculoși, și nu cumva să calc neînsoțită prin Bazilescu. Sâmbătă, pe 2 februarie, n-aveam prin preajmă persoane care să mă muștruluiască sau să mă oprească, așa că am deschis harta virtuală, am căutat o rută spre Bazilescu și, spre marea mea surprindere, am observat că taman în parc se află o filială a Bibliotecii Metropolitane, care avea program până la unu. Prea se legau lucrurile, așa că am tulit-o de acasă și am ajuns la bibliotecă cu treizeci de minute înainte de închidere.
Zona nu mi s-a părut deloc dubioasă, erau mulți părinți obișnuiți cu copii obișnuiți și câini obișnuiți, n-a sărit nimeni din tufișuri să-mi pună cuțitul la gât și nici n-am auzit urlete suspecte dinspre clădirea pustie a teatrului. Mult mai creepy a fost drumul spre o altă filială a bibliotecii, cea de pe Prelungirea Ferentari, despre care am povestit aici.
 |
| Biblioteca din Parcul Bazilescu. Am înțeles că în parc sunt niște copaci foarte bătrâni din Codrii Vlăsiei, o să-i caut la următoarea vizită. |
Filiala Dimitrie Bolintineanu se află într-o casă renovată care, după formă, mi-a amintit vag de planul unei biserici (habar n-am când a fost construită și nici care a fost destinația inițială; mi-ar fi plăcut să existe un istoric al clădirii, dar probabil că nimeni nu s-a gândit să întocmească unul), iar înăuntru am dat peste o mulțime de cărți faine, mai mult ediții noi și destul de cunoscute, încât am început să am îndoieli că în doar treizeci de minute o să găsesc un autor de care să nu fi auzit. În fine, douăzeci de minute, pentru că, de cum am intrat, am fost atrasă ca un magnet de rafturile cu noutăți, unde am zărit „Pădurea nopții”, de Djuna Barnes, și evident că am împrumutat-o și pe asta.
M-am învârtit de câteva ori printre rafturi (e totuși o bibliotecă micuță) și prin dreptul italienilor am observat un autor de care nu auzisem până acum (Ferdinando Camon cu „Super-Baby”), dar n-am fost prea convinsă că vreau să citesc cartea respectivă, așa că am continuat prospectarea. Mai erau zece minute, când mi-a sărit în ochi „Ultima lume” de Christoph Ransmayr. Autorul și titlul îmi erau necunoscute, iar prezentarea de pe ultima copertă suna promițător: Ransmayr a pornit cu intenția de a rescrie „Metamorfozele” lui Ovidiu, dar a creat „o operă cu totul nouă, un roman al Poetului, situat într-un spațiu în afara timpului, între Antichitate și prezent”.
Chiar mi-a dat prin cap să împrumut și „Metamorfozele”, care, culmea, erau exact vizavi, nu trebuia decât să mă rotesc un pic și iată-le, însă, după ce am răsfoit cărțoiul, mi-a cam pierit curajul și l-am pus la loc în raft. Acum parcă-mi pare rău, dar atunci urma să mă opresc la Lidl și n-aș fi vrut să-mi rup spinarea (și iată cum operele grecești au pierdut în fața salamului franțuzesc cu nuci).
 |
| Sunt într-o dispoziție veselă, deci am pozat și salamul. |
Abia acasă am observat că „Ultima lume” e tradusă de Mircea Ivănescu, deci trag speranță că am nimerit totuși o carte bunicică. Nu intenționez să caut mai multe informații pe Goodreads sau în altă parte și vă rog să nu-mi dați detalii, în caz că ați citit-o. Mi-aș dori să fie un blind date în toată regula. :D
Ce dragut mi se pare challenge-ul. Cu rusine spun ca desi m-a entuziasmat ideea, n-am participat inca, dar vreau sa o fac lunile urmatoare. Am strans niste carti pe care abia asteptam sa le citesc si n-am vrut sa le mai aman. M-am si apucat de Educated intre timp.
RăspundețiȘtergereNu stiam de teatrul de vara din parcul Bazilescu (n-am fost niciodata acolo, e foarte departe de mine) pana nu am vazut pozele postate de Alina pe Instagram. Ma atrag mult cladirile abandonate. Mi se pare asa dragut ca biblioteca e fix in parc. Si eu, cand am vazut poza, ma gandeam ca arata precum o biserica micuta pe care o mai vezi printre blocuri, ii lipseste doar turla.
Sper ca lectura sa fie buna (din ce scrie pe spatele cartii asa pare - desi nu e my style), in rest... cum e salamul? :) Pare yummy!
Si apropo de cartile pe care abia asteptam sa le citesc... mi-am facut un mic teanc de carti pe care vreau sa le iau la mine (pe unele, in engleza, voiam sa le donez la community bookshops) , inclusiv doua imprumutate (chiar abia asteptam sa ma apuc de O viata marunta), dar a trebuit sa le las pe toate acasa pentru ca nu aveam loc in bagaj (bine, puteam sa las o pereche de adidasi acasa... dar cred ca o sa-mi fie de folos... la un moment dat :D) si am luat doar Kindle-ul (mare inventie!). Am multe carti pe el, dar tot plang si dupa teancul lasat acasa... :)
ȘtergereE normal, Roxie, nu-ți face probleme, nici eu nu mă țin întotdeauna de propriile idei, cu toate că mă entuziasmează. :)) Dacă n-ar fi fost călătoria asta, am impresia că ai fi participat măcar la provocarea din ianuarie, chiar m-am gândit la tine când am scris-o. :D
ȘtergereMai știi, poate clădirea bibliotecii chiar a fost o biserică căreia i-au dat jos turla (sper totuși că nu asta e povestea ei).
Hihi, e bun salamul, deși nu extraordinar. De-acum, dacă mă abonez la biblioteca din Bazilescu, o să merg mai des pe la Lidl. :))
Uf, ce aiurea că nu ți-au mai încăput cărțile în bagaj... Dar ce bine că s-a inventat Kindle-ul! Oare poți cumpăra „O viață măruntă” în format electronic? Mă refer la ediția românească, fiindcă în engleză îmi imaginez că nu te încumeți s-o citești. :P Ar fi și un avantaj: măcar nu mai vezi cât e de groasă.
Imi place mult blog-ul tau, e foarte fain :)
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc, Bianca, mă bucur să aud asta! :)
ȘtergereDraga Ema, te urmaresc cu interes si multa admiratie. Fara sa imi dau seama, am intrat in jocul Blind date cu o carte, incercand sa gasesc un volum propus pentru o cafenea literara. Ti-am urmat un sfat mai vechi si am re-intrat in doua biblioteci. Asteptand volumul cautat, am privit in jur si am extras o carte din primul raft pe care mi-au cazut ochii. Asa am ajuns acasa cu volumul "Femeia de hartie" (Polirom, 2015) scris de Rabih Alameddine, nascut in Iordania, din parinti libanezi, educat in Anglia si SUA, unde inteleg ca traieste si acum la cei 60 de ani. Titlul romanesc este foarte potrivit, dar cel in engleza "An Unnecessary Woman" reda tristetea si convingerea limitativa a personajului principal. Oare rezonam mai mult cu acele carti in care avem impresia ca ne regasim convingeri personale? In numai 270 pagini aflam o poveste de viata impletita cu momente tragice de istorie contemporana, respectiv razboiul civil care a distrus Beirutul, capitala Libanului. Ceea ce m-a fascinat a fost faptul, recunoscut si exemplificat de personajul principal, Aaliya, ca in fiecare moment al vietii ei adanc marcata de prejudecatile sociale, cartile si numai cartile i-au fost sprijin sufletesc si material. Trimiterile la autorii si textele care i-au alimentat nevoia de afectiune si orientare spirituala pot sugera o posibila lista de lectura. Aaliya traieste numai prin carti, se formeaza prin lectura continua si isi asigura un trai modest, dar absolut independent numai printr-un simbolic salariu de administrator/vanzator intr-o librarie detinuta de un libanez cu stare. Tenacitatea, sensibilitatea si dorinta de a se rupe de limitarile familiei traditionale o fac sa se identifice total cu viata librariei care functiona numai in baza achizitiilor facute de Aaliya. Aflam insa ca in Beirutul secatuit de razboiul civil si bombardamentele nocturne, libraria administrata integral de Aaliya se bucura de un prestigiu pe masura in lumea iubitorilor de carte.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca sunt o tinta facila pentru reclamele, indreptatite de altfel, care se fac noilor aparitii editoriale. Incerc sa tin pasul, cel putin la nivel informational, cu acestea si cumpar carti in mod compulsiv. Asa s-au adunat in biblioteca mea o multime de carti necitite. Iata insa ca jocul tau literar m-a facut sa ma temperez si pentru asta iti multumesc din suflet. Cu afectiune, Florenta
P>S> Nu am reusit sa postez decat ca Anonim, m-am incurcat in adrese URL si restul.
Hihi, mă bucur că ai cedat impulsului de moment și că ai luat acasă „Femeia de hârtie”. Și mie mi-a plăcut mult romanul lui Alameddine (am scris despre el pe blog) și, evident, am scos o listă cu titlurile menționate de Aaliya (m-am uitat acum pe listă și am constatat cu regret că încă n-am citit nimic de acolo, deși am fost destul de aproape cu „Pădurea nopții”, care nu m-a atras și pe care am returnat-o între timp la bibliotecă). Sper să ajung la un moment dat și la „Îngerul istoriei”, deși parcă mai mult mă tentează „The Hakawati”, care încă n-a fost tradus la noi.
ȘtergereAdevărul e că găsești o grămadă de cărți bune la filialele Bibliotecii Metropolitane, uneori au și cărți apărute recent. Deocamdată, am reușit să mă mențin tare pe poziții și n-am mai cumpărat decât ce am luat la citit în scurtă vreme de la achiziție. Parcă sunt mai liniștită așa, dând atenție și „vechiturilor” din biblioteca personală, fără să mai fiu prinsă în iureșul noilor apariții. Legat de Biblioteca Metropolitană (și în caz că nu erai la curent cu asta), există o bază de date unde poți căuta cartea dorită: http://aleph20.bmms.ro:8991/F
Căutând după numele unor autori, am descoperit cu surprindere că unele cărți au fost traduse și la noi, iar eu habar n-aveam.
Eu n-am nicio problemă cu faptul că ai postat ca Anonim, dacă e și mai simplu așa, cu atât mai bine. Îți mulțumesc că ai împărtășit impresiile tale despre „Femeia de hârtie”, se vede că ai fost încântată și stimulată de lectură. :)
Si mie mi-a placut mult romanul lui Rabih Alamedinne si m-am regasit în el si în privinta convingerilor personale. Pe lânga carti, mi s-a parut însa ca si solidaritatea feminina, prezenta vecinelor si interventia lor în momente decisive, au ajutat-o pe Aaliya sa-si croiasca un drum al ei, dincolo de constrângerile sociale.
RăspundețiȘtergereCu prietenie,
En.
Mă bucur că ți-a plăcut „Femeia de hârtie”, En. Ai citit cumva și „Îngerul istoriei”? Sau altă carte de Alamedinne? Cum îi spuneam Florenței, cel mai tare mă atrage „The Hakawati”, dar e destul de lungă și am tot amânat-o (plus că e o carte electronică și, dacă n-o văd, uit de ea).
ȘtergereDin pacate nu. Nu stiam nici de recenzie, ma grabesc acum s-o citesc.
RăspundețiȘtergere