Viața mea printre cărți XIV (în vremuri molipsitoare)

Despre această fotografie zic mai multe la final. :)

Mă apucă râsul când mă gândesc că, în urmă cu câteva zile, începusem să scriu articolul ăsta din cauză că mă supărase Facebook: nu-mi permitea să pun link către un articol de pe blog, iar când am reușit să fentez cumva sistemul folosind opțiunea Drafts, m-am trezit că aceeași postare fusese publicată în trei variante diferite. Acum, astfel de nemulțumiri mi se par mai degrabă alinturi. Deși nu e prea prietenos cu utilizatorii inconstanți și neambițioși, ca mine, Fb-ul are totuși părțile lui bune, iar în perioada incertă care urmează, îi va ajuta pe oameni să rămână laolaltă, chiar dacă vor fi la distanță.

De când am dat peste un articol pertinent pe tema virusului, m-am împăcat destul de repede cu ideea izolării sociale ca măsură necesară, deși e neclar cum ne va influența starea de spirit pe termen lung. Am renunțat la toate ieșirile la bere, la toate întâlnirile acasă cu prietenii. Pentru drumuri în oraș, voi încerca să folosesc bicicleta, deși mă cam sperie traficul din București. Poate din când în când voi pedala singură până în parc, unde voi citi pe iarbă, la soare. Aș merge uneori și la Copac, pentru a lua prânzul pe terasă (tot de una singură), deși mă întreb dacă la asta n-ar fi mai bine să renunț; până una-alta, încerc să limitez timpul petrecut citind știrile și postările de pe Fb – unele dintre ele fac haz de necaz și-ți ridică moralul, dar altele induc o stare de neliniște disproporționată.

Când mintea mea începe s-o ia un pic razna, deschid o carte. Ce bine că există cărțile, atât de multe și atât de diverse! Când muzeele, teatrele și cinematografele s-au închis, cărțile rămân lângă noi să ne salveze de plictiseală, angoasă și gânduri negre. Rămân și filmele, dar eu am preferat întotdeauna să citesc.

***

Clubul de lectură Bibliobibuli s-a amânat până când situația va deveni mai optimistă. Poate că ne vom întâlni on-line, deși lumea nu pare prea entuziasmată de idee.

Bibliotecile publice s-au închis, cartea pe care apucasem s-o împrumut („Cu inima smulsă din piept”, de Radu Paraschivescu) va rămâne la mine pentru un timp nedefinit. Acum regret că nu m-a dus capul să împrumut enciclopedia în trei volume despre stilurile arhitectonice.

Perioada de abonament la sală s-a încheiat ieri, probabil că o să încep un program de exerciții acasă. Ultimul antrenament, cel de miercuri, m-a făcut să umblu ca un robot.

Dacă și plimbarea prin parc devine nerecomandabilă, probabil că voi citi pe un scaun, în curte. În caz că treceți pe stradă, vă rog să îmi faceți cu mâna. 

Editurile vor fi destul de afectate de situație; putem sprijini editurile sau librăriile preferate cu o comandă on-line, direct pe site-ul lor. N-ar fi rău să renunțăm o perioadă la terți. Indirect, îi ajutăm și pe traducători.

Iată și un gând optimist: o să scriu mai des, o să citesc mai mult. Va fi primul an în care primăvara, cu euforia plimbărilor pe străzi și planurile de vacanță, își va fi pierdut din forța destabilizatoare.

Primiți cu jocurile literare? O consemnare la domiciliu m-ar putea transforma într-un cititor foarte consecvent.

În sfârșit, voi afla ce se ascunde la fundul cutiilor cu zeci de lucruri și lucrușoare aruncate claie peste grămadă, în care mi-am propus să fac ordine de vreun an.

Sper să mai găsesc hrișcă la magazin, fiindcă tocmai am citit într-o carte de Tatiana Tolstaia, „Lumi eterice” (pe care am început-o în engleză, după ce am constatat că ediția de la Curtea Veche e tradusă nu din rusă, ci din engleză), că hrișca este nemaipomenit de gustoasă. Într-o altă povestire din volum am găsit o rețetă de piftie, dar cu siguranță n-o să mă aventurez pe-afară pentru a căuta picioare de porc.

Vineri am constatat că e 13 martie, așa că m-am hotărât să merg la cumpărături, la Lidl, sperând că voi avea puțin noroc; pentru mai multă siguranță, am ieșit din casă fix la ora 13:00. Într-adevăr, am găsit hârtie igienică, un bidon de Domestos și un flacon de calciu efervescent. M-am prefăcut că nu căutam gel dezinfectant, mazăre congelată și conserve de ton. Probabil că ar fi trebuit să plec de acasă la 13:13.

Paste avem să ne punem și-n cap. Două pachete cumpărate înainte să mă apuc de dietă, încă două destinate unei sesiuni de gătit și uitate acasă, plus pastele integrale pe care m-am reprofilat de la dietă încoace. La nevoie, schimb o pungă cu paste pe trei cărți din lista mea de dorințe, care poate fi consultată aici.

De-acum pot să purced la rearanjarea cărților din bibliotecă, la care mă gândesc de câteva luni, dar mereu zic: N-am timp! Față de ce-am văzut pe la alții când și-au mutat bibliotecile, îmi dau seama că a mea are totuși niște dimensiuni rezonabile.

Cu gândul la gravidele care își pregătesc bagajul pentru maternitate, mi-am zis că n-ar fi rău să-mi pun și eu lângă ușă o plăsuță cu cărți pentru situații de genul „doamne feri!”. Încă nu m-am decis asupra titlurilor. 

Mă opresc aici, fiindcă am început deja să am simptome – nu vă speriați, e doar autosugestia, care la mine funcționează destul de bine. În timp ce citeam „Muntele vrăjit”, am fost convinsă că am febră și în vreo două rânduri mi-am luat temperatura, care era absolut normală.

***

Aș putea s-o țin așa mult și bine, dar închei cu o fotografie recentă a colțului de citit, unde sper să îmi petrec multă vreme în lunile următoare, nu pentru că m-ar bucura ideea de izolare, ci fiindcă scenariul cu plăsuța mă încântă mult mai puțin. M-am gândit să-i fac o poză după ce o cititoare mi-a amintit de un articol mai vechi, în care apărea colțul de lectură pe care îl amenajasem în urmă cu cinci ani, la scurtă vreme după ce ne mutasem aici. Între timp, fotoliul s-a schimbat, au apărut o bibliotecă nouă și o mini-grădină, sunt mai multe cărți, dar același lampadar, care a supraviețuit unei căzături. Bruno nu mai e. Dar e ciudat că aici scriam: „Mai lipsește o pisică”, iar trei ani mai târziu, la ușa noastră a apărut Năsuc.

Colțul de citit, în urmă cu cinci ani

Colțul de citit, așa cum arată în prezent

Am renunțat la permutările de care vorbeam în articolul din 2015, deși briza hibernală suflă la fel de tare prin cercevele (n-aș schimba ramele de lemn nici dacă ar fi casa mea, cel mult le-aș izola mai bine), fiindcă am descoperit între timp cât de plăcut e să citesc cu picioarele urcate pe sobă. Seara mut fotoliul și lampadarul la căldură, iar când se face ora de culcare le duc la loc. Dormitorul a devenit din ce în ce mai aglomerat, dar eu tot aici am rămas, și-mi vine să râd când citesc ce planuri mărețe aveam în urmă cu cinci ani: camera din față a rămas în continuare nefolosită, pentru că m-am obișnuit atât de mult să lucrez și să citesc în dormitor, încât să mă mut în camera din față ar fi echivalentul unui surghiun într-o casă străină.

Mâine mă apuc de o listă cu cărți optimiste, numai bune pentru a face față nebuniei generale (am observat că „Ciuma” lui Camus a ajuns la mare căutare, dar, dacă mă întrebați pe mine, nu cred că romanele cu subiecte grave sunt lecturile cele mai potrivite în acest moment). În altă ordine de idei, dacă sunteți curioși cum se modifică limba română în aceste zile, Rodica Zafiu scrie în Dilema Veche despre noile cuvinte pe care le-am asimilat recent: izoletă, contacți și a carantina.