duminică, 21 decembrie 2014

Băiuțeii - Filip Florian, Matei Florian



Cu o memorie de invidiat și cu două voci distincte (una metaforică, uneori ermetică, celalaltă realistă, mucalită, dar cu un lirism bine dozat), dialogând adeseori prin capitole scrise alternativ, frații Matei și Filip Florian își povestesc copilăria trăită pe strada Băiuț din cartierul Drumul Taberei. Sunt doi apostoli anarhici și neobrăzați din vremurile comuniste, fiecare cu sanctuarul lui: Matei în grădina întunecoasă din spatele blocului, unde o cruce misterioasă pulsează, roșie și premonitorie, în trunchiul unui copac, iar Filip la Crucea de pe Caraiman, unde, după toate probabilitățile, bunicul Matei hălăduiește neobosit și astăzi.

Băiuțeii este o carte a copilăriei văzute prin două perechi de ochi (una cu ochelari), cu protagoniști ce pendulează între banal și insolit: un frate mai mare (Filip) obsedat de pierderea părului, un frate mai mic (Matei) urmărit de spectrul lui Bau-Bau, dar cu un atașament evident pentru misticismul și miraculosul copilăriei, un frate și mai mic (Mircea) cu abilități precoce de alpinist, o mamă care nu gătește niciodată ciorbe și plăcinte, un tată nestatornic mai mult absent, o mătușă (Uca) care descoperă dragostea la o vârstă înaintată (și nu așa cum ne-am aștepta), un bunic genial, amator de drumeții montane, și multe alte personaje secundare, printre care și viitorul fotbalist Dan Petrescu.

Filip este un povestitor excepțional, un maestru al detaliilor și al micilor poveşti savuroase - așa cum l-am cunoscut și în Degete mici. Am regăsit în „Băiuțeii” apetența pentru paranteze, pe care o împărtășesc și eu, dar și aplecarea spre pitorescul cotidian. Totodată, am întrezărit posibila sursă de inspirație pentru moțul fermecat al lui Onufrie în propria chelire a scriitorului (menționată adeseori). Stilul său direct, mucalit, străbătut de o poezie fină bine dozată, a fost mai aproape de sufletul meu, la fel ca personalitatea pe care am întrevăzut-o prin și dincolo de cuvinte: un băiat cald, sufletist, cu momentele lui de răzvrătire, dar în fond un copil bun, care o ajută pe mamă la treburile din casă, tânjește după momentele de apropiere paternă și se topește după fratele mai mic. 

Eu nu mă încumet să-i trimit o epistolă Filipului mic. Mi-e frică să nu-l dezamăgesc, să nu-l tulbur. Puștiul care-mi purta numele, cu bărbia lui nemaipomenit de ascuțită, cu părul lins și bleg, dar cu păr, înțelegeți?, va fi nedumerit să se vadă azi cu barbă și chelie. [...] Vedeți însă cum se întâmplă, cam nedrept, amintirile lui sînt întotdeauna și ale mele, nu și invers, idealurile lui sunt de obicei eșecurile mele, iar gândurile mele lui nici prin cap nu i-au dat. (pag. 87-88)

Matei, care recuperează în mod uimitor vocea vârstei de odinioară (mai puțin candoarea aferentă), ne povestește totul cu acea logică de neînțeles a copiilor, care fac conexiuni bizare și relatări sinuoase, repetând, mistificând și plăsmuind până când își pierd auditoriul pe cărările întortocheate și ireale ale unei lumi pe care adulții au uitat-o. Filip, cu unsprezece ani mai mare decât Matei, joacă rolul de tălmaci pentru amintirile nebuloase ale fratelui mai mic, suspendate adeseori între real și fantastic.

Copilul visător și cu un imaginar fabulos ascunde însă un miez dur și violent, gata de luptă și ripostă atunci când îi este încălcat teritoriul. Cu o mină grandomană și lăudăroasă (tipică unui copil, dar nu mai puțin enervantă), Matei ni se înfățișează drept un mucos adulat la grădiniță și un învingător în confruntările cu inamicii. Nu mi-a fost atât de simpatic Matei, și am să spun și de ce: m-au surprins neplăcut câteva episoade de violență ale copilului de grădiniță, povestite de adult nu cu regret, ci cu o urmă de satisfacție (vezi proasta de Monica pe care o bătea sistematic). Iar peste poveștile lui planează un soi de egocentrism combinat cu răutate, proprii unui copil răsfățat pe care nu l-am putut îndrăgi cu adevărat. 

Totuși, l-am iubit pe Matei pentru Știm și Ștam, cei doi prieteni imaginari răsăriți dintr-un borcan de muștar, care dădeau telefoane interurbane la duș și vorbeau întotdeauna amabil despre nevestele lor. Mi-a mers la inimă și sensibilitatea cu care vorbește despre miracolele copilăriei, atât de firești la o anumită vârstă când nu s-a instaurat încă inerția tipică adultului, iar lucrurile nu sunt percepute într-un singur fel. 

Am ceva să vă spun cu vocea mea de om mare: minunile se lasă descoperite din cochilia lor aparentă (pe lângă care ai trecut și peste care ai călcat de mii de ori) doar în momentele ciudate. Se prea poate ca în acele clipe să se rupă ceva din normalitatea cu care te-ai deprins să privești, să se nască o breșă, o fisură prin care poți vedea (simți, înțelege) și alte chestii. Sau aceleași chestii devin dintr-odată altele. (pag. 51)

În Băiuțeii este cuprinsă o vastă lume pestriță și pitorească, într-o continuă mișcare și transformare, în care nimic nu este stabil și definitiv - nici prieteniile, nici conflictele cu vecinii, nici configurația familiei. Avem mult fotbal (cei doi sunt fani Dinamo), legende pitorești din Drumul Taberei (ciupercile care au năpădit o sufragerie sau fetița născută din volanul unui Oltcit), războaie amuzante cu vecinii moraliști, jocuri din fața blocului, istorii din comunism (trecute prin filtrul copilăriei), Tarzan și Arădeanca, ciocați și bomboane cubaneze ș.a.m.d. Sunt momente alerte și momente mai lente (în special în capitolele lui Matei), iar această lentoare (care uneori dă în plictiseală) și violența menționată mai sus au mai scăzut din plăcerea cu care am citit „Băiuțeii” - altfel, o minunăție de carte pe care o recomand tuturor, mai ales celor născuți și crescuți în Drumul Taberei înainte de revoluție. 


PS: Dacă introduc în google Filip și Matei, rezultatele nu-mi indică pagini cu conținut religios, ci chiar informații despre frații Florian. Suntem pe calea cea bună, deci.

PS2: „Băiuțeii” pare a fi genul de carte pe care au citit-o mai toți, dar aproape nimeni nu a scris despre ea (sau paginile nu mai există). Am rămas mirată când am găsit doar un singur rezultat relevant (știu, Stela, e vechiul tău blog).


Editura: Polirom, 2012
Număr de pagini: 240


7 comentarii:

  1. You've caught the good and not-so-good elements of this novel very well Ema. I agree with almost everything you say about the two boys and their recollections. Above all I agree that it is a wonderful book. Wonderful in the sense that it captures so well the wonder and wildness of childhood; the attempts to make sense of that strange other world created, and ruled over, by adults. Amazing to think that we were all, for far too short a time, full of the imaginative, questioning spirit that is the gift that children bring to the world. A world that the best fiction allows us to re-enter. Once upon a time...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Declan, thank you for your effort and willingness in reading this in a bad translation! I was thinking about writing a few lines in English for Gr, seeing that it's a Romanian book I want to endorse. :) I hope you'll write your own review, because I'm curious to know your thoughts after the book sets in, apart from the immediate reactions I could pick up from our discussion. I'm particularly curious about the aspects you didn't like.
      Anyway, I'm really glad that you were able to resonate with some parts of the story (despite the different setting and time) and that you found some interesting tales about Romania and communism.
      Btw, I wanted to add another paragraph to my review, in connection to what you asked me (about finding an echo of my own childhood experience). But it's too late and I need to go to sleep. :)

      Ștergere
  2. L-am vazut pe Matei "pe viu", cind si-a lansat "Si Hams si Regretel" la Cluj, e un om asa cald si blind, ca o sa-i ierti iesirile violente de la gradi :))

    Ma bucur ca ti-a placut, de fapt ma asteptam, nu stiu cui nu i-ar placea, de fapt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos, eu nu i-am văzut pe niciunul din ei live, dar m-am atașat deja de Filip. La următoarea lui apariție în public, o să fiu și eu acolo mai mult ca sigur - deși am înțeles că nu prea se omoară după lansări, evenimente... Cam greu să-l văd pe viu, deci.
      Te cred pe cuvânt, se prea poate ca personalitatea adultului Matei să nu mai aibă nimic în comun cu copilul de grădiniță. :) Faptul că m-am implicat în poveste, că am empatizat cu „personajele” și că am detestat anumite chestii e un semn bun, înseamnă că m-a atins cartea.
      Eu sunt curioasă să scot de la Declan ce i-a plăcut mai puțin la această carte, că motivele mele le știu, dar de-ale lui nu sunt foarte sigură. :)

      Ștergere
  3. Ha ha, abia acum am citit comentariul tau - noroc ca ai dat share pe FB, ca desi vazusem ca l-ai publicat, cu sarbatorile astea am uitat complet sa-ti vizitez site-ul pentru a-l citi. Ma simt onorata ca ai pus link-ul spre vechiul meu site, desi recenzia mea nu e nici pe departe atît de exhaustiva si de profunda ca a ta - superba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, cum, că mi-a plăcut și comentariul tău (de unde cuvântul ăsta, poate de la „comentariile la română” din școală, hihi?), ai sintetizat fain cartea și mi-a plăcut mai ales ultimul paragraf. N-am comentat pentru că aștept să îți muți toate recenziile pe noul blog. :P
      Stai liniștită, eu una sunt vraiște în perioada asta, nu-mi pot organiza deloc timpul. Dar mă bucur că ai ajuns totuși la textul meu și îți mulțumesc pentru apreciere!
      Să ai un an nou minunat, Stela!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...