miercuri, 31 decembrie 2014

La furat de cai - Per Petterson



Ce se întâmplă când un adolescent descoperă că trecutul este un ținut străin, iar viitorul îi este furat de altcineva? Unde își mai găsește locul în această lume devenită fluidă, în care punctele sale de sprijin se năruie ca și cum ar fi fost clădite din nisip? În final rămâne doar propria persoană, singura în care poate avea încredere, și solitudinea în care nimeni nu poate interveni pentru a schimba reperele vieții, rupând zăgazul stabilității și instaurând neprevăzutul, precum un râu pe care buștenii sunt duși de curent, într-o călătorie imprevizibilă către destinația finală. 

La furat de cai (un titlu despre care vom descoperi că are și un alt sens) mi-a transmis o stare aparte, legată mai cu seamă de două imagini distincte: o iarnă calmă într-un loc izolat, la capătul unei vieți, și o vară intensă în pădurile norvegiene, la trecerea dintre copilărie și maturitate. Atașate lor au rămas senzații olfactive puternice: miros de rășină și lemn proaspăt tăiat, miros de fân cosit, de aer încins și înmiresmat, de cai și de râu - toate mirosurile care sunt proprii unui loc și nu se repetă niciunde altundeva. Am trăit intens în lumea acestui roman, călărind bușteni pe râu, tăind copaci în pădure, făcând focul în sobă sau punând fânul la uscat în stil norvegian. Desigur, nu știu să fac niciunul din aceste lucruri, dar le-am trăit alături de Trond, băiatul de cincisprezece ani ale cărui repere vitale se năruie în decursul unei veri pline de evenimente.

Pentru Trond Sander - protagonistul și naratorul acestui roman - trecutul înseamnă viața pe care ar fi putut-o avea, dacă altcineva nu i-ar fi luat locul la un moment dat, fără ca el să poată alege sau protesta. După un eveniment tragic, bărbatul de șaizeci și șapte de ani se mută departe de oameni la o cabană din partea de est a Norvegiei. Încă în putere, dar urmărit de angoasa viitorului și a neprevăzutului, el își împarte meticulos timpul pentru a pune la punct casa în care își va petrece ultima parte a vieții. Chiar și în momentele fericite, Trond și-a dorit să locuiască singur, înconjurat de liniște, într-un loc ca acesta. Însă el nu este complet singur aici: o are pe Lyra, cățeaua lui devotată, cărțile lui Dickens pe care le-a iubit dintotdeauna, iar peste râul din apropiere trăiește un alt bărbat aparent necunoscut, de care se leagă însă amintiri dintr-o vară îndepărtată. Identitatea acestui băbat și semnificația mai adâncă pe care o are în existența lui Trond îi zdruncină acestuia planurile unei vieți solitare și autosuficiente, în care a rupt orice legătură cu trecutul dureros.

Toată viața mi-am dorit să fiu singur într-un loc ca acesta. Chiar și atunci când o duceam bine, și asta nu a fost de puține ori. Am avut noroc. Dar și atunci, de pildă în mijlocul unei îmbrățișări, când cineva îmi șoptea la ureche cuvintele pe care voiam să le aud, chiar și atunci mi se făcea dor deodată să mă aflu departe într-un loc unde era doar liniște. (pag. 8)

În 1948, la trei ani după ce nemții părăsiseră Norvegia, un Trond de cincisprezece ani își petrece lunile de vară împreună cu tatăl său, la o cabană aflată foarte aproape de granița cu Suedia. Tatăl este un personaj carismatic, simpatizat de toți, iar băiatul aproape că îl divinizează, copiindu-i peste ani mișcările precise și eficiente. Împreună cu Jon, fiul unor fermieri locali, Trond trece prin aventuri care-i împing limitele curajului: călătorii riscante pe buștenii duși de râul vijelios sau furatul cailor ce aparțin unui fermier înstărit. În acele zile de vară, tatăl îl învață ceva important: că el singur își stabilește limitele durerii; însă îl mai învață și altceva: că nu poți cunoaște pe nimeni cu adevărat, căci până și oamenii cei mai apropiați pot ascunde secretul unei vieți cu totul diferite. 

Oamenilor le place să le vorbești despre tine, câte puțin, pe un ton modest, confidențial și au senzația că te cunosc, dar nu este așa, ei știu câte ceva despre tine, pentru că ceea ce află sunt fapte, nu sentimentele tale și nici opiniile pe care le ai, sau modul în care ceea ce ți s-a întâmplat și hotărârile pe care le-ai luat te-au făcut să fii cel care ești. Ceea ce fac ei este să completeze cu propriile lor sentimente, opinii și presupuneri și să-ți creeze o nouă viață care are prea puțin de-a face cu viața ta, și astfel ești în siguranță. (pag. 61) 

Per Petterson transmite extraordinar de bine și de credibil trăirile și gândurile unor vârste diametral opuse, unite însă de firul comun al aceleiași existențe (chiar dacă este o existență împărțită în „înainte” și „după”). Adolescentul Trond nu înțelege și nu cunoaște multe lucruri din jurul lui, dar nici nu își bate capul cu ele. El observă, dar nu își pune întrebări: nu știe ce face prietenul său în timpul când el se întoarce la Oslo, cu ce se ocupă tatăl pentru a-și câștiga existența sau de ce este primit cu răceală de familia lui Jon. Adultul Trond este angoasat de timp și de viitor, de neprevăzut și de neputință. Pentru el, știrile și-au pierdut din importanță, trecerea într-un nou mileniu nu înseamnă nimic, iar bărbatul a întors spatele lumii și vrea să facă totul singur, fără ca altcineva să îi dea puterea și sensul acțiunilor sale. 

Au trecut mai mult de cincizeci de ani de atunci, eram copii, eu aveam cincisprezece ani și eram încă speriat de tot ce se întâmpla în jurul meu și eu nu înțelegeam, deși știam că nu sunt departe de a înțelege și dacă aș fi întins mâna cât puteam eu de mult, aș fi putut atinge și simți cum stăteau lucrurile. (pag. 84)

Vreau să pun la punct casa pe îndelete. Timpul este important pentru mine acum, îmi spun. Nu că ar trece repede sau încet, însă trebuie să fie timp, ceva în care să trăiesc și să îl umplu cu lucruri materiale și activități care să îl împartă, așa încât să fie bine organizat și să nu dispară atunci când nu sunt atent. (pag. 9)

Niciun detaliu din această poveste nu este întâmplător, căci toate își vor găsi un loc și un sens pe măsură ce ne apropiem de final. Per Petterson nu dezvăluie totul dintr-odată, ci îl lasă pe cititor să își pună întrebări la care va răspunde mai târziu. În unele momente, personajul său completează, cu propria imaginație, golul momentelor la care nu a fost martor - așa cum face și Arvid Jensen în Blestem curgerea timpului. Însă în cel mai important aspect al vieții lui Trond, scriitorul nu va da nicio rezolvare, respectând parcă dorința personajului său de a rupe orice legătură cu trecutul, fără a umple cel mai mare vid al existenței sale. 

***

După ce am terminat Blestem curgerea timpului de același Petterson, am citit două capitole din La furat de cai, apoi am lăsat cartea deoparte cu regret. Aveam altele de terminat. Însă gândul mi-a rămas la povestea începută, pentru că întrezărisem acolo o lume vie, palpitândă, care mă chema înapoi. Voi ați mai pățit așa ceva? Am rezistat cât am rezistat (din motive prostești), dar apoi am revenit la Per Petterson și minunata sa carte - care, între timp, și-a făcut loc printre romanele mele favorite. 

Stilul lui Petterson mi s-a părut un pic diferit de cel întâlnit în Blestem curgerea timpului (dar pe acesta l-am citit în engleză), însă am regăsit aceeași aplecare spre fine observații psihologice și gestuale, același umor, aceeași redare fidelă a gândurilor și a senzațiilor. Chiar și temele sale par a fi în esență aceleași: părinți care dezamăgesc într-un fel sau altul, conflicte rămase nerezolvate, adevăruri aflate doar pe jumătate, un trecut refuzat și renegat. Frustrările și angoasele recurente mă fac să cred că scriitorul este cel care îmbracă haina feluritelor personaje, împrumutându-le propriile trăiri și sentimente - însă nu am de unde să știu asta cu certitudine. 

Per Petterson este un povestitor extraordinar, cu un ochi pătrunzător pentru detalii, stări și sentimente, pe care le transmite cu o surprinzătoare ușurătate, trezind mici revelații și recunoașteri. Chiar și atunci când nu se întâmplă nimic deosebit, ca plimbările pe cărări înzăpezite sau prin păduri de pini încinse de soarele arzător al verii, cuvintele lui trasmit o anumită plăcere calmă și liniștitoare, un anumit confort mental pe care mi-e greu să îl explic. Probabil că nu orice cititor va percepe în același mod lectura acestei cărți, însă mie mi-a creat niște stări și imagini foarte puternice - iar asta nu se întâmplă prea des. 


Uscarea fânului în Norvegia, după o metodă tradițională (sursa)


Editura: Univers, 2007
Traducere: Raluca Iani
Număr de pagini: 206
Titlu original: Ut og stjæle hester, 2003


4 comentarii:

  1. Iti raspund aici la urarile de bine adresate pe blogul meu si iti urez si eu la multi ani si cat mai multe realizari pe 2015. Afla ca nu doar eu iti citesc blogul, ci si colegii mei de la munca. Ei nu au blog dar le-am povestit despre tine. De multe ori discuta si ei despre tine, de ca si cum te-ar cunoaste. De exemplu am aflat de la unul dintre ei ca te-ai mutat in casa noua. Eu nici nu stiam :)

    Sa ne citim sanatosi si in anul ce urmeaza si nu uita ca pe 1 ianuarie publicam Top 10 carti citite in 2014.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Noroc ca in ziua de azi exista telefoane cu internet, ca altfel nu m-as fi distrat asa de bine in seara asta. Saluta-i pe colegii tai din partea mea, cu urarile de rigoare pentru noul an. Sper ca sunt interesati si de cartile de care scriu, nu doar de viata mea printre ele. :))

      Ei, astept topul tau cu mare curiozitate, ca la al meu nu am apucat sa lucrez. Pe doi sau pe trei sper sa il public si eu. Dar iti zic de pe acum ca La furat de cai are mari sanse sa iti placa.

      La multi ani, ca mai e un pic! :)

      Ștergere
  2. Aceasta carte e de negasit. Nu, nu doresc sa o imprumut de nicaieri, nici de la biblioteca. Vroiam sa o am. Atata tot. Doream doar sa-mi expun aici frustrarea de a nu gasi aceasta carte pe care ai notat-o cu maxim si mi-a mai fost recomandata si de alt cunoscator al literaturii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, am impresia că am văzut cartea într-un anticariat acum ceva vreme. O să mă uit după ea când mai merg pe acolo și, dacă o găsesc, o cumpăr pentru tine. De obicei, cărțile din colecția Cotidianul sunt maxim cinci lei, așa că nu e o problemă, chiar dacă ai luat-o între timp. Stai liniștit, nu îți mai fac sugestii legate de bibliotecă, m-am lămurit că nu te interesează. :)
      Romanul mi-a creat o stare specială, iar acesta este unul dintre motivele pentru care i-am dat notă maximă. Sunt curioasă cum îl vei percepe.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...