Cina blestemată - Ismail Kadaré

Evenimentele din Cina blestemată se derulează în Gjirokastra, un oraș-fortăreață aflat în partea de sud a Albaniei, foarte aproape de granița cu Grecia. În Gjirokastra - un oraș arogant care se consideră uneori mai deștept decât toată țara la un loc -, bârfa, discuțiile și supozițiile sunt la loc de cinste. Localnicii analizează minuțios evoluțiile pe scena politicii europene, raportând jocurile de putere la relațiile dintre doi medici ai orașului - care, fără a fi înrudiți, poartă același nume. Între cei doi există însă o diferență notabilă: Gurameto cel mare studiase în Germania, iar Gurameto cel mic în Italia, astfel că opinia publică îi transformă în adevărate simboluri care oglindesc relațiile dintre cele două țări. Popularitatea și superioritatea medicilor fluctuează în funcție de statutul țărilor cu care oamenii îi asociază, iar presupusa dușmănie dintre ei este așteptată să iasă la iveală în orice moment. 

În septembrie 1943, după capitularea Italiei, trupele germane intră în țară dinspre Grecia și prima lor oprire este chiar Gjirokastra. Drept represalii pentru atacarea lor de către partizani, nemții bombardează orașul și iau optzeci de ostateci. Atunci are loc evenimentul nefast care dă titlul romanului: spre surprinderea localnicilor, doctorul Gurameto cel mare îl invită la cină pe colonelul Fritz von Schwabe - aparent, un vechi prieten și coleg din timpul anilor de studii în Germania. În timpul cinei, medicul îi șoptește niște vorbe misterioase colonelului, care, în mod ciudat, îl conving pe acesta să elibereze ostaticii - inclusiv un evreu. Sensul acestui eveniment nu este înțeles de localnici, care nu se pot decide dacă ceea ce a făcut Gurameto este sau nu un act de trădare: aparent, nemții obținuseră ceva în schimbul eliberării ostaticilor, însă nimeni nu știe ce anume. Din conversația de la cină a rămas doar una dintre frazele medicului: Eu nu sunt Albania, cum nici tu nu ești Germania, Fritz. Noi suntem altceva.

Un deceniu mai târziu, Albania se află sub comunism, iar cina misterioasă, uitată între timp, revine în atenția anchetatorilor. Ceea ce fusese trecut cu vederea în 1943 capătă valențe mult mai grave în contextul unui complot internațional demascat la Kremlin: sub coordonarea unui centru ebraic, medicii din unsprezece state urmau să-i ucidă pe liderii comuniști, în frunte cu Stalin. Cei doi medici Gurameto sunt arestați și închiși în grota Shanishaiei, folosită ca loc de tortură pe vremea Imperiului Otoman. Însă ancheta nu face decât să distorsioneze adevărul și să adâncească misterul cinei: identitatea colonelulului neamț ascunde o poveste macabră, iar cuvintele pe care medicul i le-a șoptit acestuia se încăpățânează să rămână ascunse.

Este legea ospitalității albaneze mai puternică decât regulile războiului? Are kanun-ul o influență misterioasă care transcende chiar și antisemitismul? Se petrec aievea întâmplările povestite într-o veche legendă albaneză, în care invitația la cină aruncată pe un mormânt îl aduce pe mort la ușă? Incertitudinea străbate acest roman de la un cap la altul, iar adevărul ia forma înșelătoare a opiniei publice și a mărturisirilor obținute cu forța. În lumea plină de întrebări fără răspuns a lui Ismail Kadaré, nu mai este decât un pas până la halucinații, legende și false adevăruri istorice.

***

Mi-a plăcut felul în care scriitorul surprinde zbuciumul și confuzia albanezilor cu privire la statutul lor, greu încercat de numeroasele schimbări pe scena istorică: țara a fost, pe rând, sub ocupația Imperiului Otoman, a Italiei fasciste și a Germaniei naziste, pentru ca tradițiile ei să fie înăbușite apoi sub cumplita dictatură comunistă a lui Enver Hodja. Importanța cutumelor străvechi, legătura strânsă cu misterioasa lume de dincolo sau înclinația spre mituri și legende se explică ceva mai bine prin prisma acestor influențe exterioare, care au încercat să erodeze identitatea poporului albanez. 

Locația romanului nu este întâmplătoare: la Gjirokastra s-au născut atât Ismail Kadaré cât și dictatorul Enver Hodja (Hoxha); o posibilă rudă a scriitorului, Remzi Kadaré, are câteva apariții scurte în roman, în rol de bețivan și perdant la jocurile de noroc. Din câte am înțeles, Gjirokastra ar putea fi un simbol al întregii Albanii, iar relațiile cu localitățile din jur ar putea reprezenta metafore pentru țările învecinate (Muntenegru și Kosovo la nord, Macedonia la est și Grecia la sud). 

Orașul Gjirokastra (sursa)

[spoiler] Un episod interesant a fost „războiul împotriva doamnelor din oraș” desfășurat în comunism, o istorie absurdă străbătută de un umor amar. Părerile opiniei publice sunt împărțite și în ceea ce le privește pe aceste doamne aristocrate: unii le privesc cu melancolie (ca reprezentante ale unor vremuri apuse), iar alții cu ură (ca membre ale clasei exploatatoare). Cert este că, pe vremea doamnelor, Gjirokastra ținuse nasul pe sus, iar odată cu dispariția lor (în mod ciudat, ele sunt răpuse imediat de apelativul „tovarășă”), lucrurile o iau la vale. [spoiler]

Un zvon ca un nor negru negru se răspândi peste oraș: Stalin nu mai venea! Visul acela atât de frumos se sfârșise. După primele ceasuri de surprindere, orașul se trezea ultimul loc de pe Pământ, iar întrebările curgeau ca grindina: cum așa? de ce? Stalin era, fără îndoială, supărat.
În anul 1908, când sultanul turc își anulase vizita, trebuiseră să treacă ani buni pentru a se afla motivul. Era tocmai acela la care nu se gândise nimeni: alfabetul. Conform cabinetului sultanului, după ce statul otoman flirtase câteva secole cu Albania, aceasta din urmă, în cel mai suspect mod, își alesese drept alfabet nu literele turcești, ci pe cele latine!
Desigur, Stalin era mai mare și mai impunător decât sultanul și tot la fel - mare și grea - trebuia să fie și supărarea lui. (pag. 114)

***

După trei romane de Ismail Kadaré citite anul trecut, toate foarte faine, s-a întâmplat și nenorocirea: am dat peste cartea de față, care nu prea mi-a plăcut. Nu sunt foarte sigură care a fost motivul; ori temele abordate de scriitor și-au pierdut din impact (fiind preponderent aceleași - comunismul, miturile, tradițiile albaneze), ori cartea a fost într-adevăr mai slabă. Scriitura mi s-a părut prea facilă, aproape neglijentă pe alocuri, iar în ceea ce privește magia de care vorbesc unii cititori, eu una nu am simțit-o deloc. 

Se pare că Cina blestemată este cel mai recent roman al scriitorului albanez, publicat în 2009. Cu un an mai înainte apăruse Accidentul, carte care nu prea a beneficiat de păreri favorabile. De aici trag concluzia că ar fi mai înțelept să revin la scrierile mai vechi ale lui Kadare, căci cele recente au, cel puțin aparent, o calitate îndoielnică sau reciclează aceleași teme. Vestea bună este că noile apariții de la Humanitas datează dinainte de anii 1990: Podul cu trei arce a apărut în 1978, iar Umbra a fost scrisă prin 1986, dar publicată abia în 1994.

Vorbind de reciclarea temelor, Cina blestemată mi-a amintit într-o mare măsură de Spiritus (publicat în 1996), un roman care mi-a plăcut incomparabil mai mult. Și în Spiritus este vorba despre absurditatea și cruzimea regimului comunist, despre ancheta unui mister care rămâne sigilat în tenebrele timpului, despre un mort care, aparent, se reîntoarce printre cei vii. Însă în Spiritus am simțit intens fascinația mitului și dușul rece al realității, pe când Cina blestemată mi-a smuls doar niște grimase de oroare. Ismail Kadaré critică și aici regimul comunist cu ironie și batjocură, dar cu mai puțin umor și subtilitate decât în Spiritus, iar portretul pe care i-l schițează unuia dintre anchetatori seamănă mai degrabă cu o caricatură.

Editura: Humanitas, 2013

Traducere: Marius Dobrescu

Număr de pagini: 202