Cina blestemată - Ismail Kadaré

duminică, 22 februarie 2015


Evenimentele din Cina blestemată se derulează în Gjirokastra, un oraș-fortăreață aflat în partea de sud a Albaniei, foarte aproape de granița cu Grecia. În Gjirokastra - un oraș arogant care se consideră uneori mai deștept decât toată țara la un loc -, bârfa, discuțiile și supozițiile sunt la loc de cinste. Localnicii analizează minuțios evoluțiile pe scena politicii europene, raportând jocurile de putere la relațiile dintre doi medici ai orașului - care, fără a fi înrudiți, poartă același nume. Între cei doi există însă o diferență notabilă: Gurameto cel mare studiase în Germania, iar Gurameto cel mic în Italia, astfel că opinia publică îi transformă în adevărate simboluri care oglindesc relațiile dintre cele două țări. Popularitatea și superioritatea medicilor fluctuează în funcție de statutul țărilor cu care oamenii îi asociază, iar presupusa dușmănie dintre ei este așteptată să iasă la iveală în orice moment. 

În septembrie 1943, după capitularea Italiei, trupele germane intră în țară dinspre Grecia și prima lor oprire este chiar Gjirokastra. Drept represalii pentru atacarea lor de către partizani, nemții bombardează orașul și iau optzeci de ostateci. Atunci are loc evenimentul nefast care dă titlul romanului: spre surprinderea localnicilor, doctorul Gurameto cel mare îl invită la cină pe colonelul Fritz von Schwabe - aparent, un vechi prieten și coleg din timpul anilor de studii în Germania. În timpul cinei, medicul îi șoptește niște vorbe misterioase colonelului, care, în mod ciudat, îl conving pe acesta să elibereze ostaticii - inclusiv un evreu. Sensul acestui eveniment nu este înțeles de localnici, care nu se pot decide dacă ceea ce a făcut Gurameto este sau nu un act de trădare: aparent, nemții obținuseră ceva în schimbul eliberării ostaticilor, însă nimeni nu știe ce anume. Din conversația de la cină a rămas doar una dintre frazele medicului: Eu nu sunt Albania, cum nici tu nu ești Germania, Fritz. Noi suntem altceva.

Un deceniu mai târziu, Albania se află sub comunism, iar cina misterioasă, uitată între timp, revine în atenția anchetatorilor. Ceea ce fusese trecut cu vederea în 1943 capătă valențe mult mai grave în contextul unui complot internațional demascat la Kremlin: sub coordonarea unui centru ebraic, medicii din unsprezece state urmau să-i ucidă pe liderii comuniști, în frunte cu Stalin. Cei doi medici Gurameto sunt arestați și închiși în grota Shanishaiei, folosită ca loc de tortură pe vremea Imperiului Otoman. Însă ancheta nu face decât să distorsioneze adevărul și să adâncească misterul cinei: identitatea colonelulului neamț ascunde o poveste macabră, iar cuvintele pe care medicul i le-a șoptit acestuia se încăpățânează să rămână ascunse.

Este legea ospitalității albaneze mai puternică decât regulile războiului? Are kanun-ul o influență misterioasă care transcende chiar și antisemitismul? Se petrec aievea întâmplările povestite într-o veche legendă albaneză, în care invitația la cină aruncată pe un mormânt îl aduce pe mort la ușă? Incertitudinea străbate acest roman de la un cap la altul, iar adevărul ia forma înșelătoare a opiniei publice și a mărturisirilor obținute cu forța. În lumea plină de întrebări fără răspuns a lui Ismail Kadaré, nu mai este decât un pas până la halucinații, legende și false adevăruri istorice.

***

Mi-a plăcut felul în care scriitorul surprinde zbuciumul și confuzia albanezilor cu privire la statutul lor, greu încercat de numeroasele schimbări pe scena istorică: țara a fost, pe rând, sub ocupația Imperiului Otoman, a Italiei fasciste și a Germaniei naziste, pentru ca tradițiile ei să fie înăbușite apoi sub cumplita dictatură comunistă a lui Enver Hodja. Importanța cutumelor străvechi, legătura strânsă cu misterioasa lume de dincolo sau înclinația spre mituri și legende se explică ceva mai bine prin prisma acestor influențe exterioare, care au încercat să erodeze identitatea poporului albanez. 

Locația romanului nu este întâmplătoare: la Gjirokastra s-au născut atât Ismail Kadaré cât și dictatorul Enver Hodja (Hoxha); o posibilă rudă a scriitorului, Remzi Kadaré, are câteva apariții scurte în roman, în rol de bețivan și perdant la jocurile de noroc. Din câte am înțeles, Gjirokastra ar putea fi un simbol al întregii Albanii, iar relațiile cu localitățile din jur ar putea reprezenta metafore pentru țările învecinate (Muntenegru și Kosovo la nord, Macedonia la est și Grecia la sud). 

Orașul Gjirokastra (sursa)

[spoiler] Un episod interesant a fost „războiul împotriva doamnelor din oraș” desfășurat în comunism, o istorie absurdă străbătută de un umor amar. Părerile opiniei publice sunt împărțite și în ceea ce le privește pe aceste doamne aristocrate: unii le privesc cu melancolie (ca reprezentante ale unor vremuri apuse), iar alții cu ură (ca membre ale clasei exploatatoare). Cert este că, pe vremea doamnelor, Gjirokastra ținuse nasul pe sus, iar odată cu dispariția lor (în mod ciudat, ele sunt răpuse imediat de apelativul „tovarășă”), lucrurile o iau la vale. [spoiler]

Un zvon ca un nor negru negru se răspândi peste oraș: Stalin nu mai venea! Visul acela atât de frumos se sfârșise. După primele ceasuri de surprindere, orașul se trezea ultimul loc de pe Pământ, iar întrebările curgeau ca grindina: cum așa? de ce? Stalin era, fără îndoială, supărat.
În anul 1908, când sultanul turc își anulase vizita, trebuiseră să treacă ani buni pentru a se afla motivul. Era tocmai acela la care nu se gândise nimeni: alfabetul. Conform cabinetului sultanului, după ce statul otoman flirtase câteva secole cu Albania, aceasta din urmă, în cel mai suspect mod, își alesese drept alfabet nu literele turcești, ci pe cele latine!
Desigur, Stalin era mai mare și mai impunător decât sultanul și tot la fel - mare și grea - trebuia să fie și supărarea lui. (pag. 114)

***

După trei romane de Ismail Kadaré citite anul trecut, toate foarte faine, s-a întâmplat și nenorocirea: am dat peste cartea de față, care nu prea mi-a plăcut. Nu sunt foarte sigură care a fost motivul; ori temele abordate de scriitor și-au pierdut din impact (fiind preponderent aceleași - comunismul, miturile, tradițiile albaneze), ori cartea a fost într-adevăr mai slabă. Scriitura mi s-a părut prea facilă, aproape neglijentă pe alocuri, iar în ceea ce privește magia de care vorbesc unii cititori, eu una nu am simțit-o deloc. 

Se pare că Cina blestemată este cel mai recent roman al scriitorului albanez, publicat în 2009. Cu un an mai înainte apăruse Accidentul, carte care nu prea a beneficiat de păreri favorabile. De aici trag concluzia că ar fi mai înțelept să revin la scrierile mai vechi ale lui Kadare, căci cele recente au, cel puțin aparent, o calitate îndoielnică sau reciclează aceleași teme. Vestea bună este că noile apariții de la Humanitas datează dinainte de anii 1990: Podul cu trei arce a apărut în 1978, iar Umbra a fost scrisă prin 1986, dar publicată abia în 1994.

Vorbind de reciclarea temelor, Cina blestemată mi-a amintit într-o mare măsură de Spiritus (publicat în 1996), un roman care mi-a plăcut incomparabil mai mult. Și în Spiritus este vorba despre absurditatea și cruzimea regimului comunist, despre ancheta unui mister care rămâne sigilat în tenebrele timpului, despre un mort care, aparent, se reîntoarce printre cei vii. Însă în Spiritus am simțit intens fascinația mitului și dușul rece al realității, pe când Cina blestemată mi-a smuls doar niște grimase de oroare. Ismail Kadaré critică și aici regimul comunist cu ironie și batjocură, dar cu mai puțin umor și subtilitate decât în Spiritus, iar portretul pe care i-l schițează unuia dintre anchetatori seamănă mai degrabă cu o caricatură.


Editura: Humanitas, 2013
Traducere: Marius Dobrescu
Număr de pagini: 202


17 comentarii

  1. Același sentiment l-am avut și eu atunci când am citit romanele mai noi ale lui Murakami... Cred că noi, cititorii, suntem „vinovați” aici. Ne dorim atât de mult ca autorul să mai publice, imediat după ce epuizăm cărțile bune, fără să realizăm că ceea ce a fost scris s-ar putea repeta. E destul de greu pentru un scriitor care și-a format deja un stil propriu și niște idei, de obicei noi, le-a folosit, a captivat, și apoi să vină cu altceva și mai interesant... O luptă continuă și istovitoare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, într-adevăr, Murakami și Kadare ar putea fi comparați la un nivel abstract: amândoi apelează cam la aceleași teme și idei, sunt prolifici (Kadare are cam douăzeci de romane, mai scurte, e drept) și sunt pe lista scriitorilor favoriți la Nobel. :) Dar Kadare nu cred că are nici măcar o treime din fanii lui Murakami, chiar dacă este un scriitor foarte bun.

      Nu sunt cititorii de vină, deși înțeleg ce vrei să spui (plus că totul e relativ, depinde cu ce și când începi). Un autor care scrie mult doar pentru că nu poate renunța la scris, chiar dacă nu mai are nimic nou de spus, își cam subminează reputația. Or fi și aspecte materiale la mijloc, probabil. Dar, logic vorbind, calitatea și originalitatea ar trebui să primeze în fața cantității...

      Ștergere
  2. eu nu eram familiarizata cu Ismail Kadaré si exact cu romanul acesta am inceput. se pare ca nu a fost o decizie inteleapta pentru ca nu mi-a placut si am terminat-o cu mare chin. urmarea a fost ca de atunci n-am mai citit nimic scris de Ismail Kadaré . ...:((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, ce păcat că ai început cu cartea asta! Nici nu știam că ai citit-o, căci nu ai notat-o pe Goodreads. Mda, nu a fost o decizie prea bună, având în vedere că te-ai chinuit și ți-a pierit cheful de a mai încerca altceva de Kadare. Eu sper să îi mai dai totuși o șansă...
      Pentru mine, Kadare este (în continuare) unul dintre scriitorii preferați și-mi pare rău să aud că romanele lui mai slabe îi descurajează pe cititori (și Andreea Toma a pățit-o cu Accidentul, ba parcă și Gabriel). Ți-aș recomanda Palatul viselor, primul pe care l-am citit și eu. Sau Generalul armatei moarte și/sau Florile înghețate din martie. Kadare are un loc al lui în literatură și e păcat să nu te bucuri de (măcar) una dintre cărțile lui bune.
      Din fericire, mie nu mi-a pierit cheful de Kadare, dar, în ce mă privește, scriitorul avea deja un capital de încredere. :) Acum mă tentează „Cronică în piatră”, a cărei acțiune se petrece tot în Gjirokastra, orașul de baștină al autorului (o carte semi-autobiografică, se pare).

      Ștergere
  3. Mi-am procurat Broken April si The Ghost Rider, din pacate in engleza, caci asa e situatia, sper sa nu fie traduceri foarte proaste, ca subiectele se anunta interesante. Cred ca despre Ghost Rider la tine am citit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, s-ar putea să fi citit la mine, îmi amintesc că mi-ai recomandat atunci Florile înghețate din martie. Mi-a plăcut Ghost Rider (tot în engleză am citit-o), e scrisă mult mai bine decât Cina. Cred că și Aprilie spulberat e faină, ai ales bine. Astea două s-ar putea să fie traduceri din franceză, nu din albaneză, dar nu cred că e o diferență uriașă față de original, cum se plâng oamenii pe Gr. Plus că traducerile în franceză sunt (sau erau) făcute de un prieten al lui Kadare, sub supravegherea scriitorului.

      Ștergere
  4. Ar mai fi o explicație chiar două pt declinul celor doi (Haruki Murakami și Kadare): succesul. Te poartă cu el și uiți de spiritul critic. Și, apoi, lipsa de răbdare. Tolstoi, Flaubert, Thomas Mann nu se grăbeau în halul ăsta, nu publicau un roman în fiecare an. Mai și gândeau, nu scriau de dimineață până seara. Succesul aduce bani, pesemne că Ismail Kadare se gândește și la nepoți. La Kadare, poate fi și o scădere a creativității, e cam batrân. Am fost rău. Asta e :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred că aveți dreptate. Vocea critică este redusă la tăcere de beția succesului. :) Nu m-aș mira ca această explicație să fie valabilă pentru ambii scriitori - plus cea financiară.
      Poate că unii scriitori sunt adevărate genii care nu au nevoie de foarte mult timp pentru a scrie o carte (deși unii oameni nu cred în genii, ci doar în muncă). Dar profunzimea se simte imediat, iar în spatele ei se află ori genialitatea, ori acele mii de ore de gândire și analiză de care vorbiți. Mda, răbdarea este o virtute cam greu de găsit în zilele noastre... Nu că pe vremuri era prezentă la toate colțurile, dar acum cu atât mai puțin. :)

      Ștergere
  5. Ai citit "O zi mai lunga decît veacul"? Nu stiu de ce recenzia ta mi-a adus în minte acest roman - poate scena cu Stalin si remarca ta despre absurditatea comunismului sa fi fost de vina :). În orice caz, Cinghiz Aitmatov merita citit. Par contre, despre Kadaré nu stiu mai nimic si nu-s sigura ca vreau sa aflu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-s la calculator pana maine, dar incerc sa raspund pe mobil. :) N-am citit nimic de Aitmatov, dar o voi face in curand (am pe lista chiar O zi mai lunga decat veacul).
      Ar fi mare pacat sa nu-l incerci pe Kadare, e cam singurul mod de a cunoaste Albania prin literatura - si tara are niste traditii foarte interesante. Cand e sarguincios, Kadare le pune foarte bine in valoare, plus ca jongleaza excelent cu notiunile de mit si realitate. Dar uite ca trebuie sa alegi cu grija cartea cu care sa incepi, caci poti nimeri prost. Cu Generalul armatei moarte sau Palatul viselor (dar si Spiritus, pentru tine) mergi aproape la sigur.

      Ștergere
    2. He, he nu ma ademeni ca io am inceput sa ma bucur de cîte ori pot taia ceva de pe lista :).

      Ca sa vezi ce e cu coincidentele alea stranii de le zice serendipitati (:D) aseara am cunoscut o profa super cool din Albania - mai bine zis a venit la cursul nostru sa ne vorbeasca despre experienta ei profesionala de 15 ani de Canada. Asa am aflat ca albaneza nu seamana cu nici o alta limba, si ca are un registru de foneme foarte larg, care-i permite sa pronunte usor în alte limbi. O chema Miranda Matta si io credeam înainte de curs ca o fi vreo italianca :)

      Ștergere
    3. Haha, ce coincidenta, intr-adevar! Trebuia sa o intrebi ce parere are despre Kadare, poate te-ar fi convins ea sa-l pui pe lista de lecturi. :)) Serios acum, merita sa citesti macar un roman de Kadare. Faptul ca albaneza este o limba unica in familia de indo-europene (si ca are un mod numit "al dorintei", care nu se regaseste in nicio alta limba) l-am aflat din Spiritus. Vei afla si tu muuulte lucruri interesante, trust me! :P

      Ștergere
  6. Ok, Ema, alt nume pe lista mea imensa. Daca mor înainte de a o termina stiu pe cine sa dau vina :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Știi cum e, lista de citit este oricum interminabilă, ce mai contează o carte în plus? Măcar una, dacă zici că nu ai citit nimic de Kadare. :)
      Mi-a plăcut ce mi-a spus odată un prieten, chiar dacă eu nu gândesc așa: de fiecare dată când cumpărăm o carte, cumpărăm și timpul necesar pentru a o citi. Mda, I wish... Morala: trebuie să cumpărăm, no borrowing, no stealing... :))

      Ștergere
  7. Ultimele romanele sale nu sunt foarte bune. Citesc romane timpurii "Aprilie spulberat" "Dosarul H." "Cronică în piatră." sau "Piramida".

    Salutari din Albania :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Piramida nu este despre Albania, dar despre regim totalitar, în general.Îmi place cartea, dar care se încheie este rău.
      Dacă vă place istoria, atunci puteți citi Citatea, despre asediu de Kruja în 1451, când a fost lupta împotriva Skanderbeg turci, la fel ca Vlad Tepes a făcut mai târziu.

      Ștergere
    2. Salutări din București! Acum mă întreb cum de știți limba română. :)
      Mulțumesc pentru vizită, pentru recomandări și pentru părerile sincere vizavi de ultimele romane ale lui Kadare. N-am mai reușit să citesc o altă carte de el anul trecut, dar anul acesta aș vrea să aleg măcar unul dintre titlurile mai vechi. Mă interesează tot ce ați menționat, în special Aprilie spulberat, Dosarul H. și Cronică în piatră.

      Ștergere

Un produs Blogger.