Viața mea printre cărți (IX)

marți, 11 august 2015


Mda, chiar înainte să termin această postare am reușit să mă electrocutez pentru prima oară în viața mea. Ce legătură o avea asta cu cărțile? Are, că încercam să scot un bec de la lustra din sufragerie (una imensă, din fier forjat) pentru a-l muta pe lampadarul din colțul de citit. M-am apucat eu să desfiletez becul, dar fără să mă urc pe un scaun - așa că, pentru echilibru, m-am agățat la un moment dat de lustră (lumina era stinsă). Ei, și în secunda următoare am simțit cum mi se zguduie brațele, apoi m-am trezit proiectată pe covor și - asta nu-i totul - ornamentele de sticlă ale lustrei au explodat cu un zgomot teribil, căzând apoi pe jos. Din fericire, nu peste mine, care eram câțiva centimetri mai încolo. Și acum îmi simt brațele amorțite și sunt un pic șocată, dar trebuia să vă povestesc asta, că așa ceva n-am pățit niciodată. Și sper să nici nu mai pățesc, că a fost o experiență foarte stranie. Poate cu ocazia asta mi s-a activat partea nefolosită a creierului, așa că nu-i păcat să nu scriu? Dacă iese ceva genial? Neah... 
(se pare că ornamentele nu au explodat, deși asta a fost senzația de moment - ulterior s-a ajuns la concluzia că au căzut singure atunci când eu m-am desprins de lustră) 

Cam așa cred că arătam când m-am electrocutat. Ca Tom Sawyer fără lustră.

Înainte să mă curentez, încercam să vă povestesc despre faptul că mi-a fost dedicată o poezie. Mie și lui Bruno, mai exact. În realitate, ar trebui să fac bagajul în loc să scriu, pentru că mâine plec la Sibiu (acum e luni seara), însă nu pot lăsa blogul în paragină, mai ales că n-am reușit să citesc nimic în ultima săptămână. Așadar, vă scriu despre poezie (iar electrocutarea e bonus). Autoarea este Octavia Țarălungă, graficiană și ilustratoare de cărți pentru copii, de care unii dintre voi ați auzit probabil. Sau, dacă numele nu vă spune nimic, sigur aveți pe acasă una dintre cărțile ilustrate de dumneaei. 

Am cunoscut-o datorită lui Bruno, care avea obiceiul să-și facă treburile chiar sub geamul doamnei Țarălungă. Zic „avea” pentru că în acele vremuri locuiam pe o stradă mai acătării din zona Domenii. Eu, ca o fată cu bun simț ce sunt, îi adunam cele mirositoare - până într-o seară, când o doamnă mai în etate, dar foarte simpatică, m-a interpelat de la geam. Am crezut că vrea să mă certe, însă dumneaei m-a potopit cu laude și chiar m-a invitat să-i fac o vizită împreună cu Bruno. Și uite-așa am ajuns să o vizitez săptămânal, să-i ascult poveștile amuzante și să-i admir zecile de tablouri răspândite prin toată casa. La scurtă vreme, m-am pomenit că eu și Bruno aveam o poezie și un desen, care urmau să apară într-un volum cu ilustrații și versuri poznașe, pe nume Soare cu dinți


După ce citiți poezia, veți înțelege de ce unii prieteni, care cunosc povestea, îmi zic Ema Emblema. :D

Niște precizări: nu aveam măturică și nu trebuie să vă imaginați că Bruno produce un kilogram, cât indică mărimea pungii. După cum v-ați dat seama probabil, Octavia Țarălungă este o doamnă minunată, plină de energie și umor, care și-a păstrat spiritul tânăr și pofta de muncă. Mă bucur când întâlnesc astfel de oameni, care sunt destul de rari (și nu mă refer neapărat la categoria de vârstă). Ca să înțelegeți mai bine cât este de simpatică (și de generoasă), mi-a oferit în dar ilustrația originală cu Tom Sawyer, cea din poza de mai sus. Ar trebui să-i mai fac o vizită cât de curând, căci n-am mai trecut pe la dumneaei de când ne-am mutat de pe strada respectivă - în schimb, am fost la expozițiile pe care le-a organizat în București. 

Că tot am vorbit despre ilustrații, există pe undeva și o pictură semi-nud, aproape în mărime naturală, pentru care am pozat ca model, dar pe aceasta nu v-o arăt, din motive evidente. Oricum, nu e nimic din ce nu ați mai văzut, în afară de cititoarea Ema Cojocaru fără sutien (dar cu chiloți) și cu o față foarte serioasă (deh, artistul a avut o cu totul altă viziune decât doamna Țarălungă). La expoziția de la Opera Națională din București, unde portretul meu a atârnat fix pe culoarul principal, eu m-am ferit să umblu prin apropierea tabloului, mă înțelegeți. Dacă aveți vreo mie de euro, îl puteți lua pentru colecția personală. :)

***

Ar trebui totuși să mă ocup de bagaj, așa că vă las cu colecția de perle pe care am strâns-o până acum cu ajutorul widget-ului Feedjit. Nu îmi explic cum reușesc oamenii să ajungă pe blogul meu cu acești termeni de căutare, pentru că am testat și eu câțiva în Google, însă blogul nu apare în primele 30-40 de rezultate (nu am avut răbdare pentru a le urmări până la final). Locul întâi cu coroniță este ocupat de cineva din Ashburn, Virginia (am o bănuială că este vorba despre aceeași persoană, după sfera de interes și limbaj):

Ashburn, Virginia arrived from google.com on "Lecturile Emei: Elogiu femeilor mature - Stephen Vizinczey" by searching for la ce vârstă un bărbat afemeiat se dedică mai mult nevestei?

Ashburn, Virginia arrived from google.com on "Lecturile Emei: Muzeul inocenței - Orhan Pamuk" by searching for filme porno cu femei cu sihnii mari traduse in româneste am ptruzeci ani

Ashburn, Virginia arrived from google.it on "Lecturile Emei: Jocul îngerului - Carlos Ruiz Zafón" by searching for Fite de pipite vechea poveste

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Lecturile Emei: Călătorie în jurul casei mele - Adina Nanu" by searching for povestea renovarii casei mele

Europe arrived from google.ro on "Lecturile Emei: I Curse the River of Time (Blestem curgerea timpului) - Per Petterson" by searching for De are femeie curgera cu un mirios

Pascani, Iasi arrived from google.ro on "Lecturile Emei: Ură, prietenie, dragoste, căsătorie - Alice Munro" by searching for lecturi care pot sa te impresioneze

Timisoara, Timis arrived from search.ask.com on "Lecturile Emei: Un motan pe nume Bob - James Bowen" by searching for poza cu bob iulian trafic de droguri

Barlad, Vaslui arrived from bing.com on "Lecturile Emei: Sânge de pasăre pe haine - Liviu G. Stan" by searching for romanul este o viață de ficțiune izvorâtă dintr-o viață adevărată: a mea!

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Lecturile Emei: decembrie 2014" by searching for bau - bau in literatura rusa

Targu Jiu, Gorj arrived from google.ro on "Lecturile Emei: O statistică pentru 2014" by searching for compunere scurta in engleza my favouite film

Chisinau arrived from search.myway.com on "Lecturile Emei: Oamenii delfin - Torsten Krol" by searching for ce cred delfinii despre oameni

Alexandria, Teleorman arrived from google.ro on "Lecturile Emei: Viața mea printre cărți (VI)" by searching for cu parere de rau dar voi sterge din lista mea

Gaesti, Dambovita arrived from google.ro on "Lecturile Emei: Frumoasele adormite - Yasunari Kawabata" by searching for seminte de adormitele rosii

Bacau arrived from int.search.myway.com on "Lecturile Emei: Sanatoriul timpului (Manechinele - partea a II-a) - Bruno Schulz" by searching for a fi un pic nebun ,metafora 



17 comentarii

  1. Hai că m-ai amuzat de dimineață! :))
    Și dacă tot ai povestit despre pictura nud, îți dai seama că nu mai scapi până nu ne-o arăți! :p
    P.S. Nu mai stai la Domenii, să înțeleg?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ca voi bucurestenii puteti s-o admirati direct la expozitie!

      P.S. Ce-mi place ilustratia cu Tom Sawyer! A fost eroul copilariei mele.

      Ștergere
    2. Toate poveștile din articol, cu excepția primei, sunt mai vechi. Am găsit recent cartea doamnei Țarălungă în biblioteca părinților (cred că am lăsat-o acolo după ce m-am lăudat cu poezia :P) și m-am gândit să povestesc despre ea. Am locuit pe strada respectivă acum patru ani. Expoziția de la Operă a fost cu multă vreme în urmă (din ciclul „ale tinereții valuri”), sigur am o poză cu tabloul pe undeva, dar prefer să n-o scot la suprafață. :D

      Lavinia, și mie-mi place foarte mult ilustrația cu Tom Sawyer. De fapt, îmi plac la nebunie ilustrațiile mai vechi ale Octaviei Țarălungă, cele realizate în tuș, cu extrem de multe detalii (habar n-am cum se numește această tehnică), dar și cele în care personajele sunt siluete fără detalii (cum e cea din poză). Au fost expuse de câteva ori, dar nu au fost de vânzare - altfel le-aș fi cumpărat fără să clipesc. :)

      Ștergere
  2. Haha, păi încep să strâng ăia o mie de euro. Am ochit de ceva vreme un lup de pluș pușculiță :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă anunți când strângi suma, da? :D
      Nu-mi imaginez cum poate arăta un lup de pluș pușculiță, dar îmi imaginez cum i se tot mărește burta pe măsură ce înghite monedele. :))

      Ștergere
  3. distractiva postarea, ma bucur ca esti bine. Ce frumoasa e ilustratia? De unde o ai ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-a amuzat postarea, dar și mai mult mă bucur că am putut să o scriu, în loc să fiu în drum spre spital. :)) Ilustrația cu Tom Sawyer (dacă la ea te referi) este realizată de Octavia Țarălungă, care mi-a oferit-o în dar (am scris și în articol).

      Ștergere
  4. Foarte interesant cum ajung oamenii la tine pe blog :)) O să încerc şi eu widgetul pentru amuzament.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să ai răbdare, pentru că astfel de perle nu apar prea des. Google nu dezvăluie termenii de căutare decât rar, iar cei amuzanți sunt și mai rari. Mie mi-a luat mai mult de un an să strâng colecția asta (destul de mică, dacă stai să te gândești). Cât timp am fost plecată, a mai apărut ceva simpatic:

      Florence, Toscana arrived from int.search.myway.com on "Lecturile Emei: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii - Mark Haddon" by searching for telefoane la miezul noptii,care infricoseaza

      Ștergere
  5. Cum sa te electrocutezi cu lumina stinsa?
    Vezi ca ai ceva la instalatie!(aia electrica) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta m-am întrebat și eu, după ce s-a întâmplat. Trebuie să verificăm instalația electrică, e veche și s-ar putea să fie inversate treburile (nu mă pricep deloc, dar a fost una dintre ipoteze).
      Oricum, după faza de amuzament am trecut în cea de frică - noroc că a doua zi am plecat într-o mică vacanță. Tot restul serii am stat doar în bucătărie și în dormitor, căci mă treceau fiorii de fiecare dată când vedeam lustra ucigașă. :))

      Ștergere
  6. Vaaai... Ce m-a distrat postarea ta. Știi ca sunt fan a serialului "Viața mea printre carti", dar cred ca ăsta e episodul meu preferat. Și faza cu electrocutarea, deși e o treabă deloc amuzantă, ai povestit - o atât de simpatic. Poezia e atât de haioasă, iar ilustrațiile sunt superbe.

    M-am prăpădit de ras cum au ajuns unii la tine pe site... ar trebui sa mai postezi astfel de chestii din când în când. Sunt de-a dreptul amuzante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, nu m-aș fi așteptat ca acesta să fie episodul tău preferat, dar mă bucur! :)
      Mda, imediat după incident am trecut printr-o fază de umor (isteric, aș putea spune), iar faptul că am scris m-a ajutat destul de mult, pentru că la scurtă vreme a urmat faza de teamă, în care retrăiam scena electrocutării. N-am mai putut trece prin sufragerie, unde era lustra - pur și simplu simțeam fiori reci pe șira spinării, de parcă lustra încă voia să îmi facă rău. :)) Noroc că am plecat a doua zi, dar seara abia am reușit să adorm. Chiar a fost o experiență foarte ciudată.

      Mulțumesc tare mult pentru comentariu, Roxie! Aș posta eu mai des termeni de căutare amuzanți, dar sunt extrem de rari. Pe cei de mai sus i-am strâns în vreo 14-15 luni...

      Ștergere
  7. Foarte tare :)) Eu ador oița aceea :>

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, da, e foarte simpatică lampa cu oița - și a fost de mare ajutor pentru a ține cartea deschisă. :)

      Ștergere
  8. Vaaaaaaai... iau si eu o pauza (neplanificata) de la lectura, si uite ce se intampla. Eu in locul tau probabil as fi fost muuuuuuuuult mai speriata. Bine ca nu s-a intamplat nimic mai grav :(

    Ce draguta e poezia. Nu conteaza cat de "fidela" e intamplarii, important e ca tu si Bruno ati lasat o impresie pozitiva. Ilustratiile mi se par intr-adevar cunoscute, foarte posibil sa le fi vazut in vre-una din cartile copilariei. Apropo, "Țarălungă" e un pseudonim, nu? Desi, ar fi grozav sa fie numele ei oficial.
    Oooh... cat scandal, poza semi-nud, chesti... who knew?! Sa stii ca m-ai facut curioasa. :D

    Ah, Google are un algoritm de cautare extrem de complex.
    De exemplu:
    1) daca schimbi limba (gen folosesti google.de, in loc de .ro) si faci aceeasi cautare, vei obtine rezulate diferite.
    2) sau daca obisnuiesti sa fii logata (in Gmail, Youtube) cand il folosesti, motorul de cautare tine cont si de istoricul utilizatorului tau. Deci, e foarte posibil ca 2 utilizatori diferiti sa obtina rezultate diferite, desi cauta dupa aceleasi cuvinte cheie.
    Da... am terminat prelegerea, am si eu defecte profesionale. :P

    In orice caz, m-au amuzat foarte mult primele 3 seturi de cuvinte cheie. Ca sa nu mai vorbim despre "compunere scurta in engleza my favouite film". :)))))))))))) referate.ro probabil nu mai face fata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, bine ai revenit, sper că a fost frumos în pauză. :) Nu am publicat prea multe articole noi, stai liniștită. Time is not on my side lately, asta e, încerc să mă adaptez situației.

      Am reușit să schimb un bec de la pățania cu lustra, dar am avut maaare grijă să n-o ating (încă n-am verificat instalația, aplicăm metoda „paza bună trece primejdia rea”). E bine că n-am rămas cu sechele. :))

      Să știi că Țarălungă chiar este numele adevărat, mai bine zis este numele soțului - și mie mi-a plăcut tare mult, e deosebit. Cred că acest gen de ilustrații au fost realizate și de alți graficieni, poate de-asta ți se par familiare, sau poate chiar ai în bibliotecă o carte ilustrată de Octavia Țarălungă.

      A, mulțumesc pentru lămuriri - m-am gândit că rezultatele sunt diferite în funcție de limbă, dar nu am luat în considerare și a doua chestie pe care ai menționat-o. Oricum, mi se pare teribil de misterios cum au reușit să ajungă acei oameni pe blog. A, ultimul termen de căutare pe care l-am salvat este extrem de scurt, cred că nu va avea vreodată rival la capitolul scurtime și lipsă de sens (asta am crezut inițial, dar apoi am descoperit că are totuși un sens):
      Bucharest, Bucuresti arrived from search.ask.com on "Lecturile Emei: Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord - Barbara Demick" by searching for lu

      Deci „lu”. Ce înseamnă lu? Ce rezultate ar putea genera lu? Uite că înseamnă ceva: un stat antic chinez sau un brand franțuzesc de biscuiți sau universitatea din Letonia, dar nu văd cum, cum a putut articolul meu să ajungă printre rezultatele din search.ask. :))
      N-am mai fost vizitată de persoana din Ashburn, Virginia, e clar că lista următoare de termeni (dacă și când o voi compila) va fi total neinteresantă. :))

      Ștergere

Un produs Blogger.