The Martian (Marțianul) - Andy Weir

Cum n-am avut starea necesară pentru o carte serioasă, am citit într-o doară câteva pagini din Marțianul lui Andy Weir, și cu ea am rămas până am terminat-o. Informațiile interesante și răsturnările de situație, dar mai ales umorul, optimismul și soluțiile ingenioase ale astronautului Mark Watney, aflat într-o cursă incredibilă de supraviețuire pe Marte, au reușit să mă captiveze și să-mi dea o stare pozitivă - iar cuvintele cu care se încheie romanul, chiar dacă ar părea clișeice în alte momente, s-au potrivit cum nu se poate mai bine cu situația din ultima lună: 

Every human being has a basic instinct to help each other out. It might not seem that way sometimes, but it’s true.
If a hiker gets lost in the mountains, people will coordinate a search. If a train crashes, people will line up to give blood. If an earthquake levels a city, people all over the world will send emergency supplies. This is so fundamentally human that it’s found in every culture without exception. Yes, there are assholes who just don’t care, but they’re massively outnumbered by the people who do. 

Mark Watney, un astronaut trimis de NASA pe Marte, se trezește complet singur pe inospitaliera planetă roșie după ce colegii săi, care îl cred mort, abandonează misiunea Ares 3 în urma unei furtuni de nisip. Botanist și inginer mecanic, în mod evident un bărbat inteligent, independent și descurcăreț, Mark are la dispoziție echipamentele sofisticate rămase în urma misiunii și proviziile care îi pot ajunge cel mult un an. Singura lui scăpare poate fi următoarea misiune pe Marte, Ares 4, care va avea loc peste patru ani, la o distanță de 3200 km de locul în care se găsește Mark. Însă cum va reuși el să supraviețuiască peste o mie de zile și să ajungă la craterul Schiaparelli, după o călătorie care ar dura mai mult de o lună? Este o provocare serioasă pe care scriitorul Andy Weir o rezolvă mai mult cu ajutorul științei decât apelând la elemente fantastice - și, desigur, aducând în scenă câteva elemente noi pe care nu le dezvăluie de la bun început, plus răsturnările de situație care schimbă scenariul inițial. 

Mars is a barren wasteland and I am completely alone here. I already knew that, of course. But there’s a difference between knowing it and really experiencing it. All around me there was nothing but dust, rocks, and endless empty desert in all directions. The planet’s famous red color is from iron oxide coating everything. So it’s not just a desert. It’s a desert so old it’s literally rusting.

Fiecare zi pe Marte - un imens deșert lipsit de elementele propice vieții și, totodată, un uriaș congelator - este o bătălie continuă pentru supraviețuire, căci astronautul Mark Watney trebuie să facă față atmosferei rarefiate și presiunii reduse, lipsei oxigenului, a apei și a mâncării, temperaturii extrem de scăzute și furtunilor imprevizibile de nisip, iar totul depinde de rapiditatea și creativitatea sa în a găsi soluții. Apelând la cunoștințele vaste de mecanică, chimie, fizică sau botanică, Mark Watney face calcule și experimente, rezolvă tot soiul de dileme și probleme, iar toate relatările sale - înregistrate sub forma unui jurnal - sunt însoțite de umor și sarcasme, ca unul care știe că poate muri oricând în încercarea de a se salva. Însă nici el nu cunoaște totul și nu poate preconiza anumite rezultate, iar uneori află răspunsurile pe calea cea mai dificilă, prin eșecuri și accidente care îl pot consta viața. 

I thought a laptop would be fine outside. It’s just electronics, right? It’ll keep warm enough to operate in the short term, and it doesn’t need air for anything.
It died instantly. The screen went black before I was out of the airlock. Turns out the “L” in “LCD” stands for “Liquid.” I guess it either froze or boiled off. Maybe I’ll post a consumer review. “Brought product to surface of Mars. It stopped working. 0/10.”

M-am atașat de protagonistul Mark (nu același lucru îl pot spune despre personajele secundare, care se pierd într-o masă amorfă lipsită de trăsături distincte) și am urmărit cu sufletul la gură toate încercările prin care trece, toate soluțiile pe care le găsește. Deși știam că citesc o ficțiune, și încă una cu un scenariu care deocamdată este imposibil, am sperat că Mark nu va fi primul om din istorie care va muri pe Marte - dacă tot e primul care stabilește, cu fiecare pas, noi recorduri: 

It’s a strange feeling. Everywhere I go, I’m the first. Step outside the rover? First guy ever to be there! Climb a hill? First guy to climb that hill! Kick a rock? That rock hadn’t moved in a million years!I’m the first guy to drive long-distance on Mars. The first guy to spend more than thirty-one sols on Mars. The first guy to grow crops on Mars. First, first, first!I wasn’t expecting to be first at anything. I was the fifth crewman out of the MDV when we landed, making me the seventeenth person to set foot on Mars. 

Cred că am fost unul dintre cei mai nepotriviți cititori ai acestui roman: cunoștințele mele de chimie, fizică sau astronomie sunt inconsistente (deși am făcut mate-fizică, am uitat o mare parte din ceea ce am învățat/tocit la școală), ca să nu mai vorbesc despre noțiuni din domeniul mecanic, tehnic sau științific, care sunt ca și inexistente (ultima oară când am încercat să schimb un bec m-am curentat). Cu toate acestea, Marțianul mi-a plăcut și m-a ținut în priză, ba chiar am înțeles multe dintre explicațiile lui Mark Watney, care vorbește pe înțelesul unui elev, și încă unul nu foarte bun la învățătură. Îmi imaginez cu cât interes vor citi cartea pasionații de știință și mecanică, pentru că romanul este centrat, în mare parte, pe probleme și rezolvarea lor. Eu a trebuit să revin la unele fragmente, încercând să-mi imaginez oxigenatoare, valve și tot soiul de operațiuni complicate. Am aflat însă o mulțime de lucruri interesante despre Marte, orientare, soluri și cultivare, procedee (periculoase) prin care poți obține apă sau hidrogen și, desigur, faptul că banda adezivă izolantă este cea mai tare chestie din lume. Chiar dacă nu mă pricep, îmi place să meșteresc și să repar lucruri, iar Marțianul mi-a dat un nou avânt: după lectura cărții am fixat cu scotch o stinghie ruptă de pe ușa frigiderului și, ce să vezi, chiar a funcționat!

Yes, of course duct tape works in a near-vacuum. Duct tape works anywhere. Duct tape is magic and should be worshiped.

Chiar dacă nu va fi pe gustul tuturor, mie mi-a plăcut umorul ușor infantil al lui Mark, aparenta lui iresponsabilitate, glumele sarcastice și ireverențioase, care fac ca totul să pară o joacă - o joacă de oameni mari, desigur, din ciclul Nu încercați asta acasă! Însă umorul și independența lui - pe lângă faptul că imprimă o notă extrem de plăcută scriiturii - sunt cele care îl ajută să depășească eșecurile și să meargă mai departe: o doză mai mare de seriozitate ar fi fost suficientă pentru ca Mark să abandoneze lupta în fața atâtor dificultăți și probleme care, la prima vedere, pot părea imposibil de rezolvat. 

Well, if I could have anything, it would be for the green-skinned yet beautiful Queen of Mars to rescue me so she can learn more about this Earth thing called “lovemaking.” It’s been a long time since I’ve seen a woman. Just sayin’.

I started the day with some nothin’ tea. Nothin’ tea is easy to make. First, get some hot water, then add nothin’. I experimented with potato skin tea a few weeks ago. The less said about that the better.

My asshole is doing as much to keep me alive as my brain.

Pe lângă jurnalul lui Mark, romanul cuprinde și alte planuri: cel al specialiștilor NASA care îl urmăresc pe astronaut prin intermediul imaginilor din satelit, plus o voce omniscientă (care mi s-a părut cam ciudată când a apărut de nicăieri), care explică anumite lucruri în avans, de obicei înainte de a se produce un dezastru. Îmi dau seama că punctul forte al romanului îl reprezintă îmbinarea dintre tehnologie, știință și răsturnările de situație, iar celelalte aspecte cad pe planul doi sau trei, dar n-am putut să nu observ că unele scene și dialoguri sunt pline de clișee, iar personajele secundare sunt mai degrabă marionete care execută niște roluri, fără o individualitate bine conturată și fără prea mare profunzime. Într-un film e mult mai ușor să reții trăsăturile și să faci distincția între diverșii angajați NASA, însă în timpul lecturii a fost un talmeș balmeș în capul meu în această privință. Nu mă plâng neapărat de acest lucru, pentru că am știut de la bun început că nu m-am înhămat la un roman serios și profund, de la care puteam avea așteptări mari. 

În ce-l privește pe Mark, m-am întrebat la un moment dat: omul ăsta nu are de gând să cedeze nervos? Cât o mai ține cu glumele și atitudinea pozitivă, că eu una m-aș fi lăsat păgubașă demult? Ei, probabil că de aceea nici n-am ajuns eu pe Marte, ci Mark Watney. Îmi imaginez că astronauții sunt niște tough guys, selectați riguros și antrenați să reziste unor situații inimaginabile pentru omul de rând, însă Mark pare lipsit, cu câteva excepții, de emoțiile care, în mod normal, răzbat în cele din urmă prin platoșa anduranței și dârzeniei. Îmi vine greu să cred că un om, fie și unul antrenat pentru orice scenariu, rămas complet singur pe o planetă care încearcă să îl ucidă, nu va cădea pradă disperării, singurătății, fricii - groazei, ce mai. Sau poate că aceste emoții sunt prezente, însă Mark le ascunde în spatele glumelor, așa cum explică la un moment dat psihologul misiunilor Ares. Sau poate că lupta pentru supraviețuire îl ține în priză și nu-i dă răgazul pentru văicăreli și depresii. 

Jesus Christ, I’d give anything for a five-minute conversation with anyone. Anyone, anywhere. About anything. I’m the first person to be alone on an entire planet. Okay, enough moping. I am having a conversation with someone: whoever reads this log. It’s a bit one-sided but it’ll have to do. I might die, but damn it, someone will know what I had to say.

Ed. Paladin, 2015, 424 pag.,
trad. Iulia Anania

Nu știu dacă Marțianul este cel mai așteptat roman al anului, cum scrie pe coperta ediției apărute la Paladin - poate mai degrabă în rândul fanilor SF -, dar știu ce aștept eu cu nerăbdare: să văd filmul omonim, regizat de Ridley Scott, cu Matt Damon în rolul lui Mark Watney. Am auzit că sunt destule lucruri care nu apar în film, însă sunt foarte curioasă cum arată un HAB, un MAV, un oxigenator sau un rover. Imaginația mea a fost pusă serios la încercare pentru a construi, pe baza descrierilor existente, o reprezentare cât de cât mulțumitoare a tuturor aparatelor, manevrelor și locațiilor din carte. Poate revin cu un update după ce urmăresc filmul The Martian. 

Andy Weir - un programator foarte talentat, pasionat de astronomie - a început cu niște postări pe blog, care au ajuns să fie citite de alți pasionați de știință (care i-au și trimis unele corecturi), apoi a publicat romanul independent, la fel cum a făcut și Hugh Howey cu Wool (Silozul(. El a scris romanul fără niciun ajutor din partea NASA, ci doar pe baza unei documentări minuțioase și a unor simulări pe computer, folosind programe concepute chiar de el. Se pare că lui Andy Weir i-ar fi plăcut să devină astronaut, dacă nu i-ar fi fost frică de zbor, iar protagonistul Mark Watney are multe în comun cu scriitorul, inclusiv umorul, cunoștințele vaste, plăcerea de a rezolva probleme și aversiunea pentru muzica disco. Între timp, Marțianul a devenit lectură obligatorie pentru astronauții NASA, iar agenția este încântată că interesul pentru misiunile pe Marte a crescut simțitor datorită cărții lui Andy Weir.