sâmbătă, 28 noiembrie 2015

The Thief (Hoțul) - Megan Whalen Turner



Mi-am dorit un singur lucru după ce am terminat de citit Hoțul lui Megan Whalen Turner, prima carte din seria The Queen's Thief (care cuprinde deocamdată patru volume): să trec imediat la cartea a doua, The Queen of Attolia. Asta nu pentru că povestea s-ar fi terminat în coadă de pește, lăsându-mă în suspans și disperată să citesc continuarea (din contră, finalul este extrem de mulțumitor), ci pentru că cititorii spun că Regina Attoliei este o carte mult, mult mai bună decât Hoțul. Exact ce-mi trebuie, pentru că vremea asta urâtă mi-a trezit pofta de povești pline de aventură și imaginație, care să mă acapareze cu universul lor fantastic. Se pare că am ales bine, pentru că, deși la început Hoțul nu părea a fi cine știe ce, ulterior a căpătat toate atributele unei cărți fantasy grozave: mister, răsturnări de situație, umor, chiar și bătăi, o evoluție foarte bună a personajelor și o lume fantastică interesantă (deși nu originală), care probabil va fi dezvoltată în următoarele cărți ale seriei. Sper, totuși, că volumele vor fi de sine stătătoare, pentru că nu-mi place să devin depedendentă de o serie. :)

Povestea din Hoțul începe cu un cadru restrâns, care apoi se lărgește treptat, pentru a cuprinde o întreagă lume - nu mai puțin de trei regate învecinate care se pot afla oricând în pragul unui război. Gen, un tânăr care se laudă că poate fura orice, dar pare cam sărac cu duhul și fanfaron, se află în închisoarea din regatul Sounis, pus în lanțuri, după ce a furat sigiliul regelui și s-a lăudat cu el într-o cârciumă. Într-o zi, magul regelui - nu un vrăjitor, cum s-ar crede, ci un învățat cu o mare putere de influență la curtea regală - îi cere să fure un obiect cu o importanță uriașă, care poate schimba destinul regatului Sounis și pe cel al țărilor vecine. Astfel, magul și hoțul Gen pornesc într-o lungă călătorie, însoțiți de soldatul Pol și doi ucenici, Sophos și Ambiades - o adunătură pestriță care va trece prin multe încercări și peripeții, dar și prin multe conflicte, rivalități și invidii. Misiunea nu se va dovedi deloc ușoară, căci toți cei care plecaseră până atunci în căutarea obiectului nu s-au mai întors niciodată, chiar dacă se mândreau cu faima unor hoți talentați. 

I dragged myself up on one of the tables and looked at Ambiades, who was standing with the horses. “Bring mine over here,” I said. “I’m not moving the table over there.”
But Ambiades was not going to move a step at the request of a worthless and insolent petty criminal. Ambiades, I realized, was the kind of person who liked to put people in a hierarchy, and he wanted me to understand that I was at the bottom of his. He was supposed to treat me politely in spite of my subservient position, and I was supposed to be grateful.
For my part, I wanted Ambiades to understand that I considered myself a hierarchy of one. I might bow to the superior force of the magus and Pol, but I wasn’t going to bow to him. Neither of us moved. 

Privit de companionii săi cu dispreț, considerat mai degrabă o unealtă decât o ființă umană, Gen dovedește prin comportamentul său răzvrătit că puțin îi pasă de atitudinea ostilă și batjocoritoare a celor din grup: este obraznic și lipsit de maniere, independent şi încăpățânat, se smiorcăie și se plânge încontinuu (ba că-i e foame, ba că-i obosit, ba de toate la un loc), zgârie ca o fiară sălbatică, nu are niciun respect pentru autoritate și nu cedează în fața ei decât atunci când i se impune cu forța. Însă, pe măsură ce îl cunoaștem, începem să bănuim că sub aparența unui tânăr necioplit și prostănac se află o cu totul altă personalitate, că el ascunde câteva secrete și abilități care vor ieși la lumină la momentul potrivit. Iar faptul că Gen este cel care spune povestea, omițând unele lucruri și inducându-ne de multe ori în eroare, nu prea ne pregătește pentru suprizele de care avem parte spre final. Pentru multă vreme, știm doar că el provine dintr-o familie simplă, motiv pentru care ceilalți îl iau mereu peste picior: mama lui, o hoață, a murit când băiatul era mic, iar tată, un soldat - o meserie pe care Gen o consideră demnă doar de cei prea proști și prea urâți pentru a face altceva - ar fi vrut ca fiul lui să urmeze o carieră militară în loc să calce pe urmele mamei. 

Treptat, aflăm detalii despre lumea cu iz de antichitate în care trăiește Gen, iar călătoria lui ne poartă pe teritoriul mai multor țări învecinate, unde plantațiile de măslini și vecinătatea mării amintesc de Grecia Antică sau de Imperiul Roman. Regatul Sounis, unde Gen a fost închis, este mărginit de Eddis, țara muntoasă care face legătura cu un alt regat, Attolia, printr-o trecătoare montană bine păzită; cu excepția regatului Eddis, apărat de relieful său inaccesibil, Sounis și Attolia au căzut în mâinile invadatorilor, care au schimbat obiceiurile localnicilor și au adus cu ei o nouă religie politeistă și un nou set de divinități. La multă vreme după alungarea invadatorilor, noile obiceiuri și noii zei au rămas, însă regele Sounis are planuri mărețe pentru regatul său, care pot fi realizate cu ajutorul obiectului misterios, atât de greu de furat.

The king of Sounis was not polished. Nor was he an impressive bearlike man the way kings were in my mother’s fairy tales. He was too short and too oily, and he was a shade too fat to be elegant. But he was shrewd. He routinely doubled his taxes and kept a large army to prevent any rebellion by his citizens. The taxes supported the army, and when the army itself became a threat, he sent it off to fight with his neighbors. Their victories enriched the treasury.

Mitologia vechilor zei, cu legendele aferente despre creația lumii și a oamenilor, cad treptat în uitare, însă Gen se dovedește un bun cunoscător al acestor istorii, pe care le-a auzit în copilărie de la mama lui. Uriașul ciclop care a construit zidurile groase ale orașului și ale închisorii, Hephestia, zeița care-i guvernează pe ceilalți zei (cu excepția mamei sale, Pământul, și a tatălui său, Cerul), Eugenides, zeul hoților, căruia toți tâlharii îi aduc rugăciuni și ofrande, oamenii plămădiți de Cer din pământ și zăpadă - toate aceste elemente fantastice creează o atmosferă de legendă care amintește de mitologia greacă. Deși la început latura fantastică nu este foarte pregnantă, iar legendele ar putea părea doar niște povești de adormit copiii, la un moment dat va deveni clar că zeii au un rol important în cadrul romanului. 

The Sky was angry. He took up some of the black soil from Earth’s valleys and some of the snow from her mountains, and he mixed them together and blew hard and scattered them across the world. Every speck of dust grew into a human, some dark like the valley soil and some white as the snow. So, though we come from the Earth, we must thank the Sky for our creation, because it was the Sky that made man. But he was impatient and did not do such a job as the Earth would have done. Man came out small and weak and without the gifts of the gods.
My father thinks that we should forget the old gods. He says that a country with two sets of gods is like a country with two kings. No one knows which to be loyal to.

Ed. Arthur, 2014, 304 pag.,
trad. Tatiana Dragomir
Scriitura lui Megan Whalen Turner este simplă și nepretențioasă, iar autoarea pare că recurge la strictul necesar, fără cuvinte redundante, fără informații și explicații în exces; totuși, unele paragrafe sunt construite cam ciudat, astfel că a trebuit să le citesc de două ori pentru a înțelege despre ce este vorba. Însă, spre deosebire de scriitură, construcția nu este deloc una simplistă, căci Megan Whalen Turner dozează informațiile cu grijă, omite o mulțime de aspecte și presară doar ici și colo indicii care, privite retrospectiv, capătă un nou înțeles. Povestea începe cu un cadru restrâns, iar apoi se lărgește treptat, adăugând noi și noi elemente legate de lumea în care se învârt personajele cărții. Începutul este, totodată, înșelător: narațiunea evoluează lent, în pas de melc, încât avem impresia că vom citi o carte puțin cam plictisitoare, însă apoi tempoul accelerează și scenele devin atât de captivante, că abia îți mai tragi răsuflarea. Ca să nu mai spun că sunt câteva răsturnări de situație care m-au luat prin surprindere - iar una, în mod special, m-a lăsat cu gura căscată. Hoțul este o lectură potrivită mai ales pentru un cititor adolescent, dar iată că a reușit să mă țină și pe mine în priză - și, cum am spus la început, de-abia aștept să citesc al doilea volum al seriei, Regina Attoliei


PS: Am început între timp Regina Attoliei și, deocamdată, nu pare mult mai grozavă decât Hoțul. Este mai degrabă centrată pe strategii de război decât pe aventură și mister (mi-am dat seama că n-am mai citit ceva similar până acum, sunt curioasă dacă voi gusta și asemenea subiecte), dar sper că ritmul va deveni mai alert și că Megan Whalen Turner mă va surprinde prin câteva răsturnări de situație.




8 comentarii:

  1. Ai un fel de a povesti o carte... Mă faci curioasa sa citesc toate cărțile pe care le recenzezi. Pe măsură ce citeam recenzia asta mă intrebam dacă o fi și la noi cartea și apoi am văzut ca ai pus coperta în română.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur că te-am făcut curioasă, Roxie! :) Da, primul volum este tradus, sper să apară și al doilea. Eu sunt într-o perioadă cam ciudată, n-am deloc starea necesară pentru literatură „serioasă”, așa că am continuat tot cu romane fantasy - după „Regina Attoliei”, m-am apucat de „Sabriel” de Garth Nix, care face parte tot dintr-o serie. E foarte faină cartea, cred că de la Harry Potter și Hunger Games n-am mai citit ceva care să mă țină cu sufletul la gură în așa măsură! :D

      Ștergere
    2. De Sabriel zici ca te tine cu sufletul la gura? Hmm... Aștept sa aflu și despre ea. M-ai făcut foarte curioasă, dacă zici ca e de talia lui Harry Potter și Hunger Games.

      Ștergere
    3. Da, de Sabriel era vorba, dar trebuie să te avertizez că e cam sumbră. Mie-mi place foarte mult deocamdată (sunt abia la o treime) și sper să fie faină până la final. Lumea imaginată de Garth Nix e o noutate pentru mine, iar răsturnările de situație se țin lanț - niciodată nu știi ce te așteaptă după cotitură. :) Am văzut că a apărut la RAO acum câțiva ani, poate o găsești la bibliotecă.

      Ștergere
  2. Seria asta este una din preferatele mele, și mă bucur foarte mult să văd că ai ajuns la primul volum al acesteia (și continui cu cel de-al doilea), mai ales că sunt mare fană (din umbră, ce-i drept).
    Recenzia ta e minunată, a punctat perfect tot ce era de știut, și deși, cel puțin din punctul meu de vedere, este cea mai slabă carte din serie, mă bucur că te-a făcut să vrei să începi imediat și următorul volum.
    De „Regina Attoliei” ce crezi? Are și volumul acesta o grămadă de întorsături, dar dacă dorești mister, volumul al treilea e cel mai bun, iar pentru aventură (și da, și politică, dar foarte bine scrisă), cel de-al patrulea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, mulțumesc pentru comentariu, Sara! Mă bucur că ești o fană a seriei, văd că ai și citit cele patru volume, așa că părerile tale îmi prind bine. :)
      Am terminat „Regina Attoliei” și, într-adevăr, din anumite puncte de vedere e mai bună decât „Hoțul”. A fost prima oară când am citit o carte centrată pe strategii de război, la început am fost cam reticentă, trebuie să recunosc, dar apoi povestea m-a captivat. Totuși, mi-aș fi dorit mai mult mister, pentru că de data aceasta am intuit multe dintre întorsăturile de situație, și parcă n-am mai citit cartea cu sufletul la gură.
      E o veste tare bună că al treilea volum are mai mult mister - de fapt, chiar m-ai convins să îl citesc, pentru că ezitam un pic. După aceea voi ajunge probabil și la al patrulea. :)

      Ștergere
  3. Fantasy a la „Harry Potter" și „Hunger Games”? I'm booked! :D
    Genul fantasy e plăcerea mea (ne)vinovată, iar „Harry Potter” este cartea copilăriei mele (când eram mică visam să merg la o școală ca Hogwarts, iar acum, ca adult, o să râzi, dar câteodată îmi imaginez cum ar fi să predau la Hogwarts :D). Așa că atunci când citesc/aud despre un roman fantasy și mai ales atunci când este prezentat așa de frumos cum ai făcut-o tu, nu mă las până nu pun mâna pe el. Ceea ce o să fac și de data asta. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, entuziasmul tău ar trebui să se direcționeze spre „Sabriel” de Garth Nix, căci despre cartea asta ziceam că e atât de interesantă și plină de neprevăzut încât, dacă totul e ok până la final, va intra pe primele locuri la capitolul fantasy, alături de „Harry Potter" - și, trebuie să adaug, trilogia „Materiile întunecate” de Philip Pullman, pe care nu ar trebui să o ocolești, dacă nu ai citit-o încă. Eu una găsesc un refugiu în literatura fantasy când nu am starea necesară pentru a citi altceva, dar am totuși chef de lectură. :)

      Și „Hoțul” este o lectură plăcută și captivantă în sine, dar, dacă o compar cu alte cărți fantasy, stă ceva mai prost în ce privește construcția unei lumi imaginare. Oricum, tind să nu fiu atât de critică cu romanele de acest gen, pentru că îmi dau seama că se adresează mai degrabă unui public adolescent (dar asta nu mă împiedică să-mi placă și mie, dacă sunt bine scrise :D).

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...