miercuri, 21 mai 2014

Kostandin și Doruntina (aka The Ghost Rider) - Ismail Kadaré




Nuvela lui Ismail Kadaré a deschis o fereastră spre o lume despre care nu știam mare lucru (câți dintre noi cunoaștem ceva, orice, despre istoria sau identitatea Albaniei?). La început, povestea pare a fi un soi de istorisire gotică cu nuanță polițistă, dar, pe măsură ce am înaintat în lectură, am înțeles că implicațiile merg mult mai adânc, căci scriitorul împletește mitul și realitatea într-o istorisire captivantă despre poporul albanez și tradițiile acestuia.

Kadare a luat ca punct de pornire o binecunoscută baladă albaneză, Kostandin și Doruntina (care este cântată la nunți chiar și în prezent), mergând pe firul poveștii până la originile învăluite în legendă, pe care le-a rescris și le-a îmbogățit cu un context istoric și religios, conferindu-i astfel o notă de autenticitate.

Într-un loc și un timp nespecificate din Albania medievală, căpitanul Stresi află de întoarcerea misterioasă a Doruntinei, singura fiică a nobilei familii Vranaj. Doruntina se măritase cu trei ani în urmă cu un bărbat dintr-un ținut îndepărtat, iar fratele Kostandin promisese că o va aduce acasă ori de câte ori mamei i se va face dor de ea. Numai că, la scurt timp după nuntă, Kostandin a murit alături de ceilalți opt frați, iar sora lor nu a aflat despre tragedie. Doruntina se găsea acum în casa părinților, pretinzând că cel ce a adus-o acasă pe calul său a fost însuși Kostandin. În urma aflării veștii teribile despre moartea fratelui, fata zăcea acum pe patul de moarte.


Căpitanul Stresi începe o investigație pentru a afla adevărul despre călărețul misterios (neocolind nici tortura pentru a smulge mărturisiri de la suspecți), în timp ce vestea despre învierea lui Kostandin se răspândește peste tot, ajungând chiar și dincolo de granițele Albaniei. Oamenii sunt convinși că fratele s-a ridicat din mormânt pentru a-și îndeplini promisiunea către mamă, besa - un legământ sfânt care nu este dezlegat nici măcar prin moarte. 

Kadaré ne face martori la nașterea legendei: lângă sicriele celor două femei, bocitoarele relatează în versuri evenimentele petrecute, de la nunta fetei până la învierea fratelui. Din gurile lor, balada ia naștere treptat, pe măsură ce fiecare bocitoare adaugă o nouă parte a poveștii, elaborând poemul care crește și se răspândește, nemaiputând fi oprit.

Fiecare zi aducea noi capitole în povestea Doruntinei sau ștergea părți din ea. Numai bocitoarele rămăseseră neclintite în ritualul lor:

Un blestem să cadă pe tine, Kostandin!
Îți amintești promisiunea solemnă pe care ai făcut-o?
Sau besa ta a putrezit împreună cu tine în mormânt?

Zvonul învierii lui Kostandin atribuie o dimensiune religioasă poveștii, căci întâmplările supranaturale zguduie din temelii biserica ortodoxă. Prelații bizantini consideră că numai Iisus a fost capabil să se întoarcă din mormânt, iar orice altă istorie de acest fel este o erezie. În acele timpuri, Albania era disputată între catolicism și ortodoxie, fiecare cult încercând să își impună influența. Biserica de la Roma a fost acuzată că exploatează erezia legată de învierea lui Kostandin, folosind-o împotriva bisericii Bizantine, care, în acele vremuri, predomina în Albania. Din diverse motive politice și economice, principatele albaneze din regiunea în care se petrec evenimentele înclinau când spre o religie, când spre cealaltă. Deși jumătate dintre principi erau catolici, situația nu era în niciun caz permanentă, și fiecare biserică spera să fure teritorii de influență de la cealaltă.

Nuvela conține o seamă de aspecte interesante legate de tradiția albaneză. Aflăm de Kanun, un set de legi tradiționale transmise mai ales oral, care adesea erau mai importante decât legile instituționalizate. Kostandin era un fervent susținător al Kanun-ului și al auxiliarei besa - jurământul sacru al unei persoane, o promisiune care nu poate fi încălcată niciodată, nici măcar dincolo de moarte. Folosit din timpuri străvechi, Kanun-ul a fost codificat pentru prima oară în secolul al XV-lea, fiind în uz până în secolul XX, când a fost interzis sub comunism, pentru a reînvia ulterior în anii 1990, după căderea regimului.

În nuvelă are loc o discuție despre Kanun, privind regulile imateriale și invizibile care pot aduce o nouă rânduială, menită să înlocuiască instituțiile existente. Noile reguli nu ar fi mai puțin severe, însă ele s-ar regăsi în interiorul omului - nu sub forma regretului sau a vreunui alt sentiment, ci ca un ideal bine definit, o credință înțeleasă și acceptată de toată lumea. În această lume nouă, besa ar avea un rol central.

Mi s-a părut interesantă și divergența de opinii privind căsătoria locală versus cea îndepărtată. Nunta Doruntinei a fost prima de acest fel, căci nicio femeie nu se măritase până atunci cu un bărbat dintr-un ținut atât de îndepărtat. Susținătorii căsătoriei locale credeau că aceasta ține clanul departe de necazuri și de amestecul cu sânge străin, pe când oponenții se temeau de amestecul sângelui înrudit și invocau legea din kanun care interzicea căsătoria între rude.

De-a lungul investigației, căpitanul Stresi s-a menținut imparțial față de religie și tradiție însă, la finalul ei, va căpăta o nouă înțelegere asupra lucrurilor, acceptând până la urmă puterea covârșitoare a cutumelor albaneze: 

N-are importanță dacă s-a ridicat sau nu Kostandin din groapă pentru a înfăptui ceea ce avea de înfăptuit. Fiecare dintre noi își are o parte din el în această călătorie, deoarece besa lui Kostandin, cea care a adus-o pe Doruntina, a încolțit aici, printre noi. Iată de ce, pentru a fi mai clar, aș spune că pe Doruntina, aducând-o Kostandin, am adus-o noi toți, eu, voi, morții noștri ce se odihnesc în jurul bisericii.

Varianta în limba engleză a baladei lui Kostandin și Doruntina poate fi citită aici (deși am înțeles că există și o traducere românească pe undeva). Dacă vă întrebați cum sună limba albaneză, iată piesa de teatru inspirată de nuvela lui Ismail Kadaré.

Eu am citit această nuvelă în limba engleză, dar am descoperit ulterior că este inclusă în volumul Aprilie spulberat, apărut la Polirom în 2004 (din păcate, epuizat). Avantajul edițiilor românești este că beneficiază de traducere direct din albaneză a lui Marius Dobrescu, pe când edițiile de limbă engleză sunt traduse din... franceză, deci la a treia mână. O situație ciudată, de care se plâng mulți cititori din afară - unii chiar așteaptă traducerea din original pentru a-l citi pe Ismail Kadaré!



6 comentarii:

  1. Exact asta am patit si eu cu Kadare, m-a fermecat si m-a dat peste cap cu Kanun-ul lui, cu legile lor nescrise si cu realismul magic pe care l-am dibuit in Florile inghetate din martie, din pacate singurul roman al lui pe care l-am citit, si pe care il recomand si eu mai departe oricui vrea sa-si faca o idee despre (literatura din) tarisoara asta asa de aproape de Romania, si despre care, totusi, cum ziceai si tu, stim atit de putin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lavinia, mă bucur că și pe tine te-a fermecat Kadaré, are un stil aparte și-mi place că aflu lucruri interesante despre tradițiile Albaniei. Păi dacă ți-a plăcut atât de mult „Florile înghețate din martie”, pe mine una m-ai convins - asta va fi următoarea carte a scriitorului pe care o voi citi. :) Iar ție îți recomand „Palatul viselor”, care este diferită de alte romane ale lui (din ceea ce am citit până acum) - aduce un pic cu Kafka.

      Ștergere
  2. Nu am citit nimic de Kadare, am auzit opinii atat de contrare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coffee, nu știu ce mai aștepți! :) Kadaré este un scriitor foarte bun (din ce am citit până acum, căci mă aștept să dau și peste cărți care nu vor fi pe gustul meu), cu subiecte interesante condimentate cu aspecte din viața albanezilor. După ce am citit și „Spiritus” (voi scrie despre roman mai încolo), e clar că autorul devine unul dintre preferații mei. Pe mine m-a cucerit cu „Palatul viselor”, primul roman pe care l-am citit. Ar trebui să iei în calcul și recomandarea Laviniei. știe ea ce zice. :)

      Ștergere
  3. Legenda Voicai. o avem si noi, nu doar albanezii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, nu știam că avem și noi o astfel de legendă, și nici acum, căutând mai multe informații pe net, n-am reușit să dau de ea. Am aflat însă că există un spectacol de teatru („The Dead Brother’s Song”) creat după o legendă balcanică, cu Maia Morgenstern în rolul Voicăi Balaca. Aparent, legenda se regăsește și în folclorul Bulgariei, Serbiei sau Greciei.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...