miercuri, 28 mai 2014

Frumoasele adormite - Yasunari Kawabata



Prețuiesc romanele ale căror subiecte mi-au rămas imprimate în memorie. O parte din cele pe care le-am citit au fost plăcute, însă au fost uitate destul de repede. Cărțile care mă învață și mă modelează sunt cele mai valoroase, desigur; însă păstrez un loc special pentru cele pe care mi le amintesc. Frumoasele adormite este una dintre acestea și, întâmplător sau nu, ea vorbește, printre altele, despre memorie. De asemenea, vorbește despre teama de moarte și dorința de a prelungi existența prin elixirul tinereții; despre găsirea liniștii și reconcilierea cu propria viață; despre regrete și dorințe neîmplinite deplânse la picioarele unor preotese păgâne dintr-un templu al somnului.
Din vechime se vorbește de bătrâni care au făcut leac pentu viață lungă și tinerețe fără bătrânețe din aroma trupului fetelor tinere. (pag. 96) 

Într-o casă aparte, care nu poate fi numită chiar un bordel, frumoase fecioare zac într-un somn adânc, goale, inocente și neștiutoare. Bărbați în vârstă vin aici pentru a-și petrece noaptea alături de ele, treji, chinuiți de amintiri, plini de dorință. Ei nu le pot face rău fetelor, nu au voie să le trezească; ei pot doar să le atingă trupurile și să doarmă alături de ele. Trupuri tinere, atât de lipsite de apărare, minți necoapte, pierdute în inconștiență, la cheremul și mila unor bătrâni. Dacă alegem să privim lucrurile din acest unghi, povestea ne-ar trezi numai disprețul; cu toate astea, ea are o venă de frumusețe și poezie, în ciuda grăuntelui de urâțenie din miezul ei. 

Eguchi, un japonez de șaptezeci și șapte de ani, vizitează casa de câteva ori, atras de această plăcere neobișnuită. Timp de câteva nopți, în spațiul închis al unei camere, el contemplă trupurile expuse și obediente ale tinerelor fete. Somnul lor adânc semăna întrucâtva cu moartea; în mrejele somnului, unele fete păreau mai vii decât altele. Viața era acolo, mai mult ca sigur, în mirosul ei, în atingerea ei, în felul în care se mișca. Eguchi experimentează trăiri și amintiri trezite de sunete, mirosuri și priveliști. El își amintește de tinerețea lui, de copii, de femeile cu care a avut aventuri. În decursul nopților petrecute în casă, Eguchi se luptă cu melancolia, cu nefericirea, dar și cu impulsul de a face rău trupurilor lipsite de apărare. 

Când stăteau întinși, atingând trupul gol al tinerelor fete adormite, poate că ceea ce se ridica din străfundul sufletului, străpungându-i, nu era doar frica de moartea care se apropia și regretul pentru tinerețea pierdută. Bătrânii nu aveau cu siguranță un zeu în fața căruia să îngenuncheze și să se roage. Fata nu știa că ei îi îmbrățișau cu disperare trupul gol și frumos, vărsând lacrimi amare și strigându-și nefericirea, și nici nu se trezea. Așa că frumoasele adormite erau ca un fel de zei. În plus, corpul lor trăia. Trupul lor tânăr și mireasma lui aveau darul de a-i consola și pe acești bătrâni disperați. (pag. 82)

Povestea m-a impresionat atât de mult, încât a pătruns pe tărâmul viselor mele. Am o istorisire scurtă dar ciudată de spus, și o scriu aici pentru că vreau să mi-o amintesc peste ani. Într-o noapte, la scurtă vreme după ce am terminat cartea, m-am trezit cu senzația că un bărbat stătea alături de mine în pat, privindu-mă în întuneric, acoperindu-mi unul dintre sâni cu palma lui. Mi-a fost un pic frică, însă am adormit din nou, sau poate că nu mă trezisem de la bun început. Dimineața m-am sculat confuză, pentru că nu știam dacă ceea ce îmi aminteam a fost vis sau realitate. Când l-am întrebat, prietenul meu a spus că a dormit întreaga noapte neîntors. Ciudat. Și totuși, ceea ce s-a întâmplat a părut atât de real, asemenea unui vis lucid...

Partea ciudată la acestă întâmplare este că scena pe care am experimentat-o se întâmplă și în povestea lui Kawabata. M-am simțit ca și cum eram proiectată în interiorul minții uneia dintre fetele adormite, de parcă aș fi perceput prin pielea ei, prin simțurile ei, chiar dacă acestea păreau suprimate de somn. Poate că simțurile ei nu erau de fapt adormite, iar fata putea simți ce se întâmplă cu trupul ei. O conștiință inconștientă, și totuși alertă. Da, este doar o poveste, dar m-a impresionat mai mult decât aș fi crezut.

Dacă citiți Frumoasele adormite, nu ocoliți nici Povestea târfelor mele triste, pentru a vedea felul în care Márquez a folosit ideea din spatele nuvelei lui Kawabata. Mie mi-au plăcut amândouă.


Editura: Humanitas, 2006
Traducere: Anca Focșeneanu
Număr de pagini: 136


*Am citit nuvela în 2012, iar recenzia de față este o variantă a celei în engleză de pe Goodreads, ceea ce poate explica de ce este atât de scurtă. :)


16 comentarii:

  1. Japonezii au, intr-adevar, un stil aparte care ti se intipareste in memorie si te obsedeaza mult timp dupa ce inchei socotelile cu cartea. Mi s-a intamplat de multe ori si mie sa fiu urmarita in vis de cartile pe care le citesc. Cred ca asta se intampla pentru ca le iubim cu atata pasiune. Iar din recenzia dumneavoastra reiese foarte clar cata dragoste purtati cartilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iulia, este interesant că și la tine cărțile trec pe tărâmul viselor... Mie nu mi se întâmplă foarte des. Dar te rog. nu mă lua cu „dumneavoastră”, că parcă nu sunt eu! :)
      Nu am citit foarte multă literatură japoneză în afară de Murakami și Yōko Ogawa, care probabil că sunt atipici. Următorul scriitor ar fi Kawabata, de la care am citit trei cărți, iar de la Sōseki Natsume, Ishiguro și Banana Yoshimoto, câte o carte. Sunt cam în urmă și am tot zis că trebuie să recuperez, mai ales că am un prieten cu o bibliotecă plină de autori japonezi.

      Ștergere
    2. Ema, iti recomand un scriitor japonez profund,plin de senzualitate si pasiune,cu un umor subtil, expresiv, care mi-a rasturnat toate cerurile din adancuri: Yukio Mishima.

      Ștergere
    3. Vai, da, încă n-am citit nicio carte de Mishima, deși am vrut în repetate rânduri, mai ales că un prieten are în bibliotecă multe dintre cărțile lui și am acces la ele oricând. Mulțumesc pentru recomandare și reamintire!

      Ștergere
  2. Japonezii au niste povesti sexuale incredibile, cateaodata am impresia ca refuleaza prin sex si exhibitionism toate frustrarile vietii lor cotidiene. Interesant este si visul tau, erotic chiar, sa fie cartea sau o fantezie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, se cam știe că japonezii au niște frustrări sexuale uriașe. Scenele de sex din cărțile lui Murakami mi se par de-a dreptul penibile uneori... Trebuie să mă pun la punct și cu cealaltă parte a literaturii japoneze, cea autentică, dac-o fi corect să mă exprim astfel.
      Eh, visul meu nu a fost o fantezie, și nici unul erotic, căci nu a dus nicăieri. A fost o singură scenă ce s-a aprins și apoi s-a stins, parcă desprinsă din carte. Mai ciudat a fost că am crezut că m-am trezit, când de fapt dormeam încă, mai mult ca sigur.

      Ștergere
  3. Citita. Excelenta. Mult mai buna decat coverul realizat de Marquez. Kawabata e prea finut in ceea ce priveste sexul. Nici nu se compara cu ce scrie Ryu Murakami. :)

    Totusi preferata mea de la Kawabata este Vechiul oras imperial. Iar pe locul 2 se situeaza O mie de cocori, podiumul fiind completat de Tara zapezilor. Alea sunt cu adevarat bijuterii. Kawabata este unul din scriitorii mei preferati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a plăcut şi „Povestea târfelor mele triste”, dar e drept că „Frumoasele adormite” m-a bântuit mai mult. Pe Ryu Murakami încă nu l-am citit, deși îmi tot propun (mai sus mă refeream la Haruki).
      Mda, cred că n-am citit încă cele mai bune romane ale lui Kawabata - am auzit că „Vuietul muntelui” ar fi superbă (o am împrumutată, dar n-am ajuns încă la ea). Nu știu ce să zic de „O mie de cocori”... Am citit-o mai demult și nu prea mi-a plăcut.
      Dar ar fi cazul să trec și la alți scriitori japonezi - Yukio Mishima, Kenzaburo Oe, Yasushi Inoue, Kōbō Abe sau Kazuo Ishiguro. Și mai sunt și alții, of.

      Ștergere
    2. Kazuo Ishiguro este mai degraba britanic. In rest i-am citit pe toti japonezii de care spui pentru ca sunt fanul lor. Si altii in plus, cum ar fi Natsume Soseki. Cu siguranta nu trebuie sa ratezi cartea "Eu, motanul".

      Ștergere
    3. Felicitări, Gabriel. Se pare că literatura japoneză nu este pentru toată lumea. Sper să citesc și eu scriitorii menționați mai sus și să mă lămuresc o dată pentru totdeauna dacă sunt pe gustul meu sau nu.

      Ștergere
  4. mie mi-a placut "Povestea tarfelor mele triste" si tot de la Gabriel am aflat ca Marquez s-a inspirat din "Frumoasele adormite". eu sunt in faza in care descoper japonezii si inca sunt surprinsa de modul si stilul felului lor de-a fi si de-a scrie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, literatura japoneză este o lume cu totul aparte, și nici eu nu m-am aventurat prea adânc în acest teritoriu. Nu știu de ce trăiesc cu senzația că nu este pe gustul meu. Ar trebui să citesc mai mult și abia apoi să-mi formez o părere. Așa că, încetul cu încetul, trebuie să-mi înving reținerea (nejustificată, deocamdată) și să-i citesc, în sfârșit, pe toți scriitorii menționați mai sus.

      Ștergere
  5. Eu de domnul asta am incercat sa citesc Vechiul oras imperial si am crezut ca imi smulg parul de plictis. Am abandonat-o desigur. Poate cu frumoasele asta ar fi mai usor, desi eu sincer nu prea ma entuziasmez in fata literaturii japoneze

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha ha, doar ce spuneam în comentariul de mai sus că nici eu nu prea mă grăbesc să citesc literatură japoneză, deși nu îmi este foarte clar de ce. Nu am citit atât de multă încât să am o opinie clară și motivată. „Frumoasele adormite” e chiar interesantă și s-ar putea să îți placă, merită să îi dai o șansă. Dar nu ți-aș recomanda „O mie de cocori”, de exemplu.

      Ștergere
    2. Si eu cred ca ti-ar placea Femeia nisipurilor a lui Kobo Abe, desi mie sincer mi-a placut mult mai mult filmul, desi cred ca acum dupa mai multi ani as vedea cartea cu alti ochi. Mai buni, adica :)

      Ștergere
    3. Mersi de recomandare, m-ai ajutat să mă hotărăsc cu ce carte a lui Kobo Abe să încep. Oscilam între „Omul-cutie” și „Femeia nisipurilor”. Filmul nu l-am văzut...

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...