duminică, 10 august 2014

Omul în căutarea sensului vieții - Viktor E. Frankl



Când le-am spus prietenilor că citesc această carte, unii m-au privit cu reticență, iar alții au rămas surprinși, pentru că titlurile cu conotație motivațională sau self-help nu prea intră în lista mea de lecturi. Le-am explicat că Omul în căutarea sensului vieții nu se încadrează în categoria aceea, evitată și privită cu neîncredere, ci este povestea adevărată a unui psihiatru care a supraviețuit Holocaustului și a fundamentat propria teorie psihoterapeutică. Cei trei ani de viață inumană petrecuți în lagărele naziste au condus la credința lui că omul poate găsi un sens chiar și în cele mai înjositoare și chinuitoare condiții de existență - mai bine spus, că și suferința are un sens.

Omul în căutarea sensului vieții este o carte aparte, un amestec de mărturie, filozofie și știință. Poate că lecturarea ei nu îl va face pe cititor mai fericit, nu îi va schimba radical mentalitatea și nici nu îi va da rețete instant de îmbunătățire a vieții, în schimb îl va determina pe cititorul atent și deschis la ideile lui Viktor E. Frankl să își reexamineze principiile și atitudinile. Autorul spune la un moment dat că omului i se poate lua totul, mai puțin libertatea de a-și alege propriul mod de a fi într-un set de împrejurări. Greutățile vieții trebuie privite ca un test al propriei tării lăuntrice și al capacității de a înfrunta prezentul fără a ne refugia în trecut (deși „a fi fost este un fel de a ființa și, probabil, cel mai sigur”, spune Frankl) sau fără a evada din el prin sinucidere. Se pare că logoterapia l-a sprijinit pe Silvian Guranda, traducătorul acestei cărți, în lupta cu o boală teribilă...

În prima parte a cărții, Viktor E. Frankl se concentrează asupra experiențelor personale din cei trei ani petrecuți în lagăr, lăsând deoparte faptele arhicunoscute sau poveștile despre Capos, deținuții cu privilegii deosebite. Relatarea lui este o cronică a vieților mărunte și anonime, care și-au pierdut identitatea din acte și avutul material, devenind simple numere muncite până la epuizare. Uneori, autorul se detașează de propriul eu și vorbește dintr-o perspectivă impersonală, cea a marii mase de oameni care au îndurat alături de el abuzurile, lipsurile și umilințele.

O viață în care mâncarea este atât de puțină încât o bucată de pâine este drămuită în înghițituri mici pe parcursul întregii zile; în care violența și moartea sunt la ordinea zilei, tocind mila și compasiunea; în care ziua pare nesfârșit de lungă, iar săptămâna incredibil de scurtă. O viață care pare deja încheiată și fără viitor, pentru că sfârșitul este unul necunoscut. Câți dintre noi ar dovedi tăria morală pentru a-și păstra optimismul, speranța și atributele umane în astfel de condiții? Și totuși, omul este capabil de mult mai multe decât s-ar putea crede, „omul se poate obișnui cu orice”, după cum spunea Dostoievski. Iar „cel care are un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice” afirma Nietzsche. 

Pentru Viktor E. Frankl, interesul profesional a fost o salvare: el a devenit atent la schimbările psihologice prin care a trecut (cum a fost cazul insensibilității emoționale care s-a instalat treptat), a studiat reacțiile și comportamentul, dând suferinței îndurate o nouă menire, deopotrivă analitică și filozofică. În lagăr, el înțelege pentru prima oară adevărul că dragostea este ultimul și cel mai înalt țel la care omul poate să aspire. El înțelege și caracterul relativ al suferinței, dar și cât de nesigure sunt deciziile oamenilor, mai ales în chestiuni de viață și moarte. 

Sub influența unei lumi care nu mai recunoștea valoarea vieții umane și demnitatea omului, care jefuise omul de propria-i voință, transformându-l într-un obiect sortit exterminării, eul său suferea în cele din urmă o pierdere a tuturor valorilor. Dacă în lagărul de concentrare omul nu lupta împotriva acestui lucru, își pierdea sentimentul că este o individualitate, o ființă dotată cu rațiune, cu libertate interioară și valoare personală. Ajungea să se conceapă doar ca parte a unei enorme mase de oameni; existența lui cobora la nivelul vieții animale. (pag. 64)

În a doua parte a cărții, Viktor E. Frankl își prezintă pe scurt propriul sistem de psihoterapie, logoterapia - o ramură a analizei existențialiste și a treia școală vieneză de psihoterapie, alături de școala freudiană și cea adleriană. În cadrul teoriei sale, Frankl se centrează pe sens (logos în limba greacă), mai precis voința de sens a omului, în contrast cu voința de plăcere din psihanaliza freudiană și cu voința de putere din psihologia adleriană. Frankl nu se referă însă la sensul abstract al existenței umane și nici nu vine cu vreo rețetă universală, căci este imposibil de definit sensul vieții la modul general; acesta diferă de la un om la altul, de la o zi la alta și de la o oră la alta. Fiecare viață este unică, iar fiecare om trebuie să își identifice propriile scopuri și responsabilități într-un anumit moment al vieții sale. 

Autorul vorbește despre o mulțime de lucruri interesante (aș putea continua cu ele la nesfârșit), dar trebuie să recunosc că o singură lectură nu este de ajuns pentru a le înțelege pe deplin. Aflăm despre frustrarea existențială și nevrozele noogene care decurg din aceasta, dezechilibrul benefic pe care îl declanșeză în interior căutarea sensului, vidul existențial cu care se confruntă o mare parte a omenirii, dar și responsabilitatea ca esență a existenței umane.

Vidul existențial este un fenomen larg răspândit în secolul al XX-lea. Faptul este de înțeles; el se datorează unei duble pierderi pe care omul a suferit-o pe drumul pe care l-a parcurs pentru a deveni o ființă umană. Niciun instinct nu-i mai spune ce trebuie să facă și nicio tradiție nu-i mai zice cum ar trebui să procedeze; uneori, el nici măcar nu știe ce vrea să facă. În schimb, omul fie că dorește să facă ceea ce fac ceilalți (conformism), fie că face ceea ce alții vor ca el să facă (totalitarism). (pag. 119)


Omul în căutarea sensului vieții nu este o carte pentru orice cititor, dar aș îndrăzni să o recomand tuturor, cu precizarea că unele fragmente sunt dificil de citit, mai ales în ultimele două părți - căci la final este inclusă și o Pledoarie pentru optimismul tragic, care se bazează pe o conferință a lui Frankl din 1983. Dificultatea nu rezidă în atrocitățile relatate (pentru că autorul nu abuzează de empatia cititorului, ba chiar reușește să confere o notă optimistă experiențelor sale din lagăr) ci în densitatea ideilor, în înțelesul mai greu de descifrat uneori, în opacitatea ocazională a narațiunii și a termenilor folosiți. Sunt, însă, o mulțime de idei care îi vor încânta pe cei pasionați de filozofie și psihologie - eu recunosc că uneori m-am simțit depășită, dar, tocmai din acest motiv, Omul în căutarea sensului vieții este o carte la care voi reveni.


O altă recenzie la rontziki.


Editura: Meteor Press, 2009
Traducere: Silvian Guranda
Număr de pagini: 176


7 comentarii:

  1. Inca o recenzie inteligenta, clara si la obiect, care deschide nenumarate usi pentru cei care n-au citit cartea, precum si pentru cei care au citit-o, dar nu le-au intrezarit. Felicitari pentru smerenia unor fraze ca "recunosc ca uneori m-am simtit depasita" sau "as indrazni s-o recomand tuturor" (am gasit pe un alt blog un verdict categoric: "nu recomand cartea in nici un caz", ceea ce ii va indeparta pe unii cititori care, poate, ar fi gustat cartea respectiva) . Am sa caut cartea cat de curand. (GB)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc foarte mult pentru părerea aceasta de bine, care nu poate decât să mă bucure, cu atât mai mult cu cât v-am trezit interesul pentru cartea lui Frankl. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am spus aici pentru a nu încărca textul, deși multe dintre ele mi se par demne de a fi menționate, însă cel mai bine este ca fiecare cititor să treacă ideile lui Frankl prin filtrul personal. Am îndrăznit să recomand această carte tuturor pentru că fiecare om va descoperi ceva în ea - o idee interesantă, o perspectivă nouă sau, cel puțin, o poveste demnă de a fi cunoscută.

      Ștergere
  2. Cele mai diferite experienţe pot conduce la concluzii apropiate. Dacă din viaţa în lagărele de concentrare s-a făcut self-help book, să nu ne mirăm că şi “Divina Comedie” a lui Dante a fost citită ca un self-help book. Aici sînt cîteva detalii: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Laszlo-Alexandru-Teaching-Dante.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Omul în căutarea sensului vieții” nu prea se încadrează la categoria self-help, căci nu oferă cititorului rețete care pot fi încercate acasă cu rezultate garantate. Altcineva, mai caustic decât mine, ar fi putut spune că această carte este, de fapt, o reclamă pentru logoterapie. Cel mult, ideile lui Frankl pot fi înțelese, asumate sau refuzate, însă lectura cărții nu este de ajuns pentru ca cititorul să opereze de unul singur schimbări radicale.
      Nu știu când voi avea curajul necesar pentru a citi „Divina Comedie”, dar, până atunci, voi lectura articolul dvs., care are o temă cel puțin interesantă...

      Ștergere
  3. si mie mi-a placut Viktor Frankl. ideea din carte care imi tot vine in minte din cand in cand (nici nu mai sunt sigur ca am retinut-o exact) este ca viata nu are un sens din start, dat de cineva, pe care sa trebuiasca sa-l gasim ca si cum am rezolva o mare enigma. trebuie sa-i cautam si sa-i alegem singuri un sens. lucrul care s-ar putea sa ne prinda bine in situatii extreme (ca tot a venit vorba de self help). cumva asemanator am citit povestea unui prizonier roman din Siberia care s-a imprietenit in lagar cu un prizonier japonez. cartea e scrisa de japonez. spunea de romanul nostru ca era intr-o situatie disperata, intre prizonieri nemti si fara prieteni, dar supravietuia din cauza unei idei. sensul existentei lui era atunci ideea ca trebuie sa se intoarca acasa la logodnica lui care il asteapta in bucuresti, si tinea cu el inelul de logodna ca pe o comoara. asta il tinea in viata cum il tinea pe Frankl ideea ca trebuie sa rescrie manuscrisul pierdut.

    felicitari pentru blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru apreciere și pentru comentariu! :)
      Într-adevăr, viața nu are numai un sens, ci mai multe, care trebuie descoperite de fiecare om în parte, în diferite momente ale vieții sale. Problema este că multe din scopurile pe care omul crede că le-a identificat sunt, de fapt, false, iar îndeplinirea lor nu este de ajuns pentru a umple acel vid existențial de care vorbește Frankl. Eu una nu pot afirma cu mâna pe inimă că știu care este sensul vieții mele în acest moment, dar, cel puțin, voi încerca să mă port cu mai multă demnitate în momentele grele (cred că această idee este cea care m-a impresionat cel mai mult în această carte).
      Interesantă povestea românului din lagăr. Și pe Frankl l-a întărit dragostea pe care i-o purta soției, dar cel mai mult l-a ajutat refacerea manuscrisului confiscat de nemți, după cum bine ați menționat. Sper să nu greșesc afirmând că, în lagăr, Frankl a făcut uz de cele trei căi prin care omul poate da un sens vieții sale într-un anumit moment (căi pe care tot el le expune, bineînțeles): munca creatoare (refacerea manuscrisului, observațiile asupra climatului psihologic), bucuria contemplării (amintirea soției, un peisaj sau un apus de soare) și suferința (al cărei sens este tocmai acela de a o îndura cu demnitate, altruism și curaj).

      Ștergere
    2. si eu am unele nelamuriri cu privire la propria situatie, ca sa spunem asa, dar cat timp problemele sunt la nivel de abstractii filozofice si dileme existentiale, nu e chiar asa rau. eu prefer sa ma lupt cu astea abstracte (eroic, daca e nevoie :D) decat sa am de-a face cu alea mai concrete.

      keep up the good work.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...