duminică, 25 ianuarie 2015

Burial Rites - Hannah Kent




Am citit Burial Rites (adică Rituri funerare) în 2013, dar nu am apucat să vorbesc despre această carte care m-a impresionat destul de mult. Ajunsă în Islanda cu ocazia studiilor, australianca Hannah Kent a auzit pentru prima oară povestea lui Agnes Magnúsdóttir, o servitoare din secolul 19 condamnată la moarte pentru uciderea stăpânului ei și a unui alt bărbat. Fascinată de povestea acestei femei și după o documentare minuțioasă, Hannah Kent i-a dedicat primul ei roman, care ne poartă într-o Islandă hibernală, austeră și aproape rudimentară, unde oamenii trăiesc izolați, stăpâniți de superstiții și într-o veșnică luptă cu natura.

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Hannah Kent, „o scrisoare întunecată de dragoste adresată Islandei” - după cum spune chiar autoarea. Abundența detaliilor și documentele de epocă prezentate la începutul fiecărui capitol dau o notă de autenticitate acestei ficțiuni istorice, în care realitatea incompletă este întregită de imaginația scriitoarei. După ce cunoscusem Islanda din romanele lui Halldór Laxness, Sjón și Arnaldur Indriðason, (re)descoperirea acestei țări și a locuitorilor săi prin ochii unui străin a fost o experiență diferită, dar nu mai puțin interesantă. 

You will be lost, you are not going home, you are gone, silence will claim you, suck your life down into its black waters and churn out stars that might remember you, but if they do they will not say, they will not say, and if no one will say your name you are forgotten. I am forgotten.

În Burial Rites, Hannah Kent construiește un portret ambiguu al islandezei Agnes Magnúsdóttir, acuzată de crimă și condamnată la moarte prin decapitare în Islanda secolului 19. Într-o narațiune captivantă, care urmărește fidel amănuntele istorice, autoarea îi oferă o voce lui Agnes, tânăra femeie cu păr întunecat și stranii ochi albaștri, cunoscută prea puțin de către contemporanii săi. Adevărul nu prea a contat în cazul lui Agnes, căci moartea sa trebuia să fie un exemplu pentru toți răufăcătorii care atentau la siguranța pământului islandez. Ceea ce a condamnat-o până la urmă a fost inteligența ei, dar mai ales prejudecățile și superstițiile oamenilor. Ea nici măcar nu a avut șansa de a-și spune propria versiune a poveștii în timpul procesului de la acea vreme, dar Hannah Kent o spune astăzi pentru ea, prin cuvinte pline de sensibilitate și poezie. 

Viața lui Agnes nu a fost una prea fericită: abandonată de mamă în copilărie, ea a ajuns în grija parohiei și a trăit în sărăcie, iar mai târziu a lucrat ca servitoare la diverse ferme. Felul ei ciudat de vorbi, inteligența peste medie și cunoștințele extinse de saga i-au ținut pe oameni la distanță; Agnes avea puțini prieteni și aproape nimeni nu o cunoștea cu adevărat. Natan Ketilsson, un botanist și vindecător cu ierburi extrem de inteligent, a fost primul (și poate singurul) care a văzut adevărata valoare a acestei tinere neobișnuite. Agnes s-a îndrăgostit de Natan și s-a mutat la ferma lui de la malul mării, un loc izolat și pustiu. Cu timpul, a ieșit la iveală o latură întunecată a personalității manipulatoare a lui Nathan, iar viața mai bună la care sperase Agnes s-a dovedit a fi mai mult o iluzie. Natan Ketilsson sfârșește prin a fi omorât - dar este într-adevăr Agnes responsabilă pentru moartea lui?

They see I've got a head on my shoulders, and believe a thinking woman cannot be trusted. Believe there's no room for innocence. At first I did not know why these people stood about, men and women alike, each still and staring at me in silence. Then I understood that these people did not see me. I was two dead men. I was a burning farm. I was a knife. I was blood.

În timp ce își așteaptă condamnarea pentru crimă, Agnes este închisă la ferme locale, pentru că în Islanda secolului 19 nu existau închisori în adevăratul sens al cuvântului. Femeia este privită ca un monstru, bătută și înfometată, iar fermierii se poartă cu ea mai rău decât cu animalele. Este chinuitor să vezi cum percepțiile și convingerile oamenilor le anulează umanitatea, cum prejudecățile le eclipsează mila și judecata.

În ultima casă-închisoare în care este adusă, Agnes are o șansă de a spune propria versiune a poveștii. Va fi oare ascultată, dar mai ales crezută? Și oare adevărul îi va aduce salvarea? Deși am știut în adâncul sufletului cum se va sfârși totul, m-am abținut să citesc despre Agnes pe internet înainte de a termina lectura, pentru că am avut speranța că adevărul va învinge în final. Am subestimat însă puterea superstițiilor și a prejudecăților, care s-au răspândit și au căpătat proporții monstruoase, luând forma amăgitoare, și totuși puternică, a adevărului.

Acest roman mi-a amintit de cartea lui Heinrich Böll, Onoarea pierdută a Katharinei Blum, unde, la fel ca în Burial Rites, opinia publică distorsionează faptele și declarațiile, fără a ține cont de viața pe care o distruge. Este o realitate tristă a rasei umane că progresul și civilizația nu vor aduce o schimbare cosiderabilă în plăcerea oamenilor de a bârfi și nici în predispoziția lor de a fi manipulați și influențabili. 

I remain quiet. I am determined to close myself to the world, to tighten my heart and hold on to what has not yet been stolen from me. I cannot let myself slip away. I will hold what I am inside, and keep my hands tight around all the things I have seen and heard, and felt.

Se pare că romanul va fi ecranizat în curând, cu Jennifer Lawrence în rolul lui Agnes. Primul trailer de carte pe care l-am urmărit a fost cel pentru Burial Rites (nici nu știam că există așa ceva). Începutul mi-a dat fiori:




5 comentarii:

  1. Am păcătuit şi mi-am cumpărat această carte, mi-a sosit direct pe Kindle şi aşteaptă răbdătoare să ajung la ea.

    Tu o ai cumpărată în format fizic?

    http://lorelleiciteste.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Sper să îți placă. Eu o am tot în format electronic. De obicei îmi cumpăr cărțile în engleză în format fizic când mi le poate aduce cineva din afară, pentru că le iau uzate, la preț mai mic, iar site-urile respective nu livrează în România.

      Ștergere
    2. Mie nu poate să mi le aducă nimeni, deci rămâne opţiunea cu formatul electronic. Nu pot să zic că mă supără neapărat, dar mi-aş dori să le am tipărite pe unele. În acest caz cel puţin, aş fi preferat să pot răsfoi cartea. Mă gândesc că ar aduce un plus la atmosferă.

      Ștergere
    3. Deși am și eu un Kindle, la cartea fizică nu pot renunța și pace. Chiar ai un sentiment diferit când ții cartea în brațe, când întorci paginile și simți mirosul hârtiei, deși tare m-am distrat într-o vară, când citeam în grădină pe kindle și o gâză s-a așezat pe el, iar eu am observat că pot da pagina fără să o deranjez cu nimic. :)

      Ștergere
    4. Exact asa gandesc si eu, la Kindle apelez mai mult de nevoie. Daca nu se poate in format fizic ( de obicei la cartile in engleza), ma multumesc cu formatul electronic.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...