Stoner - John Williams

William Stoner: născut în 1891 la o fermă săracă, intrat la Universitatea din Missouri la 19 ani, doctor în filosofie la 27, mort în 1956. Dar ce se află în spatele acestor date lipsite de sentimentalism sau, mai bine zis, ce anume se desfășoară în decursul acestor ani pentru a face obiectul unui roman? Privită din afară, viața lui William Stoner pare banală și nefericită, o viață care nu merită efortul de a fi trăită - și, cu atât mai puțin, cel de a fi povestită. Și totuși, John Williams povestește. Cu un ton detașat, nepretențios și aproape cinic, scriitorul dezvăluie etapele vieții lui Stoner, fără a explica, fără a înfrumuseța, fără a ascunde - dar, întotdeauna, o face cu o precizie aproape chirurgicală. Cunoscându-l îndeaproape pe profesorul Stoner, înțelegem că povestea lui este mai mult decât cea a unei existențe simple și lipsite de spectaculos. Este călătoria unui om prin viață pentru a se descoperi pe sine - o călătorie care nu ar fi început dacă nu ar fi existat întâlnirea sa cu literatura.

La finalul lecturii m-am ales cu cinci pagini de notițe, în încercarea de a-l înțelege pe William Stoner - dar am senzația că ceva mi-a scăpat. Indiferent, placid, pasiv, Stoner pare să-și ducă existența fără planuri de viitor și fără a fi ancorat în trecut - s-ar spune, așadar, că își trăiește prezentul; el aproape că nu ia decizii în decursul vieții sale, cu câteva excepții care - ne dăm seama ulterior - izvorăsc din sămânța de pasiune care se ascunde în interiorul său. 

Cunoașterea personalității lui Stoner nu vine însă din interior, pentru că Stoner însuși trăiește mai mult la exterior, aproape incapabil de introspecție - cu toate acestea, el se îmbarcă într-o lungă și constantă descoperire a propriului eu. El încearcă să se definească pe sine prin lucrurile care-l înconjoară, prin rolurile pe care le joacă cu toată seriozitatea, sperând de fiecare dată că s-a descoperit pe el, cel adevărat. Dar cine este el? Identitatea sa variază și se schimbă în funcție de etapele vieții sale, dar și prin noile atitudini și sentimente pe care nu știa că le are. Este oare fermier, student, profesor, scriitor, soț, amant? Sau este un cumul al acestor roluri - fie oferite de soartă, fie alese de el însuși?

As he repaired his furniture and arranged it in the room, it was himself that he was slowly shaping, it was himself that he was putting into a kind of order, it was himself that he was making possible.

He suspected that he was beginning, ten years late, to discover who he was; and the figure he saw was both more and less than he had once imagined it to be. He felt himself at last beginning to be a teacher, which was simply a man to whom his book is true, to whom is given a dignity of art that has little to do with his foolishness or weakness or inadequacy as a man. It was a knowledge of which he could not speak, but one which changed him, once he had it, so that no one could mistake its presence.

S-ar putea spune că soarta este cea care alege pentru Stoner în multe momente ale vieții sale: fiul unor fermieri săraci, William este trimis de tată la universitate pentru a studia agricultura. La școală, tânărul are un moment de revelație la ora de literatură engleză: un sonet al lui Shakespeare îi trezește simțurile, proiectându-l în afara timpului și a trupului. Pentru prima dată, el devine conștient de sine și începe să se studieze - însă fără a trece prea departe de învelișul exterior. Stoner ia prima decizie izvorâtă din pasiune: aceea de a renunța la agricultură și de a studia literatura și filosofia, fără a avea însă planuri de viitor. 

Archer Sloane, profesorul de literatură detestat de elevi, este cel care îl îndrumă spre următorul pas - meseria de profesor, pe care Stoner o îmbrățișează cu ușurare, dar și cu un soi de confirmare retroactivă. El descoperă însă că nu este atât de simplu să fii un profesor bun, căci entuziasmul pe care îl simte pentru subiectele predate se încăpățânează să rămână ascuns în interior. Dar viața nu se oprește aici pentru Stoner: urmează un război, o căsătorie, conflicte cu alți profesori, prietenii pierdute, o nouă dragoste și un nou război. Este o viață nefericită sau una împlinită, în funcție de perspectiva din care judecăm: normele societății cu privire la fericire, respectiv orizontul închis de dinainte, cel de muncă epuizantă la fermă.

Stoner rezonează cu lucrurile și persoanele care reușesc să îl scoată din carapacea sa indiferentă, făcându-l să vibreze: un asemenea efect îl are Edith, tânăra frumoasă și tăcută de care bărbatul se îndrăgostește. [spoiler] Însă Edith se dovedește a fi o soție ciudată, isterică, aproape nebună - un produs al timpului său și al educației primite, din care lipsește o cunoaștere elementară a funcțiilor trupești și a actului sexual. Edith este un personaj complicat, deopotrivă interesant și enervant: naivă, speriată de viață și de îndatoririle conjugale, ea se închide în sine și percepe actul sexual ca pe un viol; îl respinge nu numai pe Stoner, ci și pe copilul pe care îl naște mai târziu. Este o ființă crescută pe post de accesoriu pentru bărbatul care îi va oferi protecție și confort; ceea ce a învățat să facă nu are o valoare sau o aplicabilitate concretă, nefiind pregătită pentru adevărata viață. De fapt, Edith este lipsită de simțul propriei identități și, după toate aparențele, nu descoperă cine este ea nici până la moartea lui Stoner. [spoiler]

Dacă există o constantă în viața lui Stoner (viața ulterioară celei de la fermă, cu munca ei monotonă care se deghizează în sens), aceasta este foamea de studiu - o forță care-l consumă și îl hrănește, suficient de puternică pentru a-l împinge înainte. Însă mai există încă două constante: munca (mai întâi munca fizică, iar apoi cea intelectuală, care-l însoțește până în ultimele clipe) și detașarea sa incredibilă (care, chiar și în cele mai tensionate momente, îl scutește de izbucniri violente). Indiferența devine pentru Stoner un mod de viață, iar păstrarea sinelui (pe care îl identifică, cel mai adesea, cu meseria de profesor) - un scop pentru care renunță chiar și la adevărata iubire.

***

Departe de acel stereotip american al fericirii și al bunăstării, John Williams ne arată cealaltă față a monedei: viața chinuitoare și abrutizarea fermierilor săraci, condamnați la o muncă perpetuă - unica motivație a vieții și singura legătură care-i unește pe membrii unei familii; modelele de comportament aberante pe care părinții bogați le impun fetelor, retezându-le șansa unei vieți, dacă nu fericite, măcar mulțumitoare; războiul, cu risipa lui de vieți și civilizație, în care până și oamenii învățați intră de bunăvoie, în detrimentul științei, animați de un patriotism înverșunat; și, nu în ultimul rând, mecanismul interior al vieții universitare, despre care unul dintre personaje ține un discurs extrem de interesant (din câte am înțeles, acesta reflectă chiar opiniile lui John Williams). 

Providence, or society, or fate, or whatever name you want to give it, has created this hovel for us, so that we can go in out of the storm. It's for us that the University exists, for the dispossessed of the world; not for the students, not for the selfless pursuit of knowledge, not for any of the reasons that you hear. We give out the reasons, and we let a few of the ordinary ones in, those that would do in the world; but that's just protective coloration. Like the church in the Middle Ages, which didn't give a damn about the laity or even about God, we have our pretenses in order to survive. And we shall survive - because we have to.

Stoner este povestea obișnuită a unui om obișnuit, dar, cu toate acestea, romanul a avut ceva special care m-a captivat, iar lectura mi-a ridicat o sumedenie de întrebări. Ceea ce m-a atras de la bun început a fost scriitura, cu acel ton precis, incisiv și detașat. Chiar dacă avem impresia că aflăm și cunoaștem totul despre Stoner, întotdeauna pare să existe ceva mai mult dedesubtul cuvintelor, ceva pe care nu sunt sigură că l-am înțeles pe deplin. Sau poate că răspunsul este unul simplu și mă privește direct în față. 

Însă romanul nu cuprinde doar povestea lui Stoner, ci și pe cea a lui Edith și a lui Grace, trei personaje care nu își cunosc adevărata identitate. Dacă în cazul lui Stoner intervin literatura și studiul, cele care îl schimbă treptat și se transformă în scop (chiar dacă unul fără finalitate), cele două femei sunt modelate aproape exclusiv de educația primită, fără o revelație (sau o salvare) ulterioară care să le indice drumul către sine. 

The Thinker (1900),
pictură de Thomas Eakins (sursa)

Mă întreb despre ce este vorba, de fapt, în romanul lui John Williams. Poate fi vorba despre iubire, așa cum spune John McGahern în introducerea ediției în engleză (cea pe care am citit-o eu), sau despre sâmburele de pasiune care lucrează nebănuit din interior, intens și constant, în ciuda indiferenței și a neimplicării lui Stoner.

It occurred to him that he was nearly sixty years old and that he ought to be beyond the force of such passion, of such love. But he was not beyond it, he knew, and would never be. Beneath the numbness, the indifference, the removal, it was there, intense and steady; it had always been there. In his youth he had given it freely, without thought; he had given it to the knowledge that had been revealed to him - how many years ago? - by Archer Sloane; he had given it to Edith, in those first blind foolish days of his courtship and marriage; and he had given it to Katherine, as if it had never been given before. He had, in odd ways, given it to every moment of his life, and had perhaps given it most fully when he was unaware of his giving. It was a passion neither of the mind nor of the flesh; rather, it was a force that comprehended them both, as if they were but the matter of love, its specific substance. To a woman or to a poem, it said simply: Look! I am alive.

Însă eu cred că în acest roman este vorba, mai ales, despre identitate. În decursul întregii sale vieți, Stoner a încercat să afle cine este el și ce anume îl definește, însă abia la finalul vieții își întrezărește, clară și definitivă, personalitatea. Dar oare noi, ca cititori, o putem vedea cu aceeași claritate? Este oare acea pasiune despre care vorbește mai sus - forța care include atât mintea cât și trupul, materia distinctă din care este alcătuită dragostea - ceea ce îl definește în final? Nu pot să trec, însă, peste ușurința cu care Stoner ignoră problemele și necesitățile oamenilor apropiați (este aproape șocantă mulțumirea lui că Grace și-a găsit refugiul în băutură); dar poate că un om care nu își cunoaște următorul pas în viață nu poate lua asupra lui rolul de îndrumător al vieții celorlalți. 

***

Sunt sigură că voi reveni la acest text mai încolo, pentru că ceva nedefinit plutește încă la granița înțelegerii mele (nu m-am decis, de exemplu, dacă Stoner a fost de fapt egoist, iar acea pasiune a fost una strict centrată pe sine). Dar, până atunci, sunt câteva lucruri pe care nu le-am înțeles pe deplin și accept bucuroasă părerile oricui are chef de discuție pe marginea cărții:

[spoiler] 

Ce îi determină pe părinții lui Edith să accepte căsătoria fetei lor cu Stoner, care, în mod evident, nu are mijloacele materiale pentru a-i oferi același standard de viață? 

Este Stoner de vină pentru evoluția căsniciei sale? I-ar fi putut oferi un scop și un sens lui Edith? 

Ce anume provoacă declinul și alienarea profesorului Sloane? Este, oare, măcinat de acea irosire de vieți din timpul războiului, de toată acea știință care se pierde?

De ce, după incidentul cu elevul Walker, prezența lui Stoner devine stânjenitoare atât pentru prieteni, cât și pentru dușmani?

[spoiler]

Despre carte au mai scris: Răzvan, Jovi.