The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) - Margaret Atwood

joi, 22 ianuarie 2015


The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) este unul din acele romane care - consider eu - ar trebui citite de toată lumea. O distopie pe care Atwood o încadrează la ficțiune speculativă, cartea este accesibilă și cititorilor care nu sunt atrași de literatura science-fiction. Dincolo de utopia sa, romanul conține numeroase idei și teme actuale, care pot conduce la discuții interesante pe marginea lui. Este, totodată, o poveste incomodă care incită, răscolește și indignează, iar întrebările „Cum ar fi dacă?” sau „Cum m-aș comporta eu într-o astfel de situație?” stau întotdeauna foarte aproape de mintea cititorului. 

Femeile vor fi cele cu adevărat tulburate de povestea lui Offred, protagonista și naratoarea cărții, pentru că sunt direct vizate de schimbările drastice imaginate de Atwoood; bărbații vor percepe lucrurile diferit, din postura masculinității lor zgândărite nu o dată de emanciparea feminină. Eu am citit cartea cu sufletul la gură, fascinată și, totodată, îngrozită de această lume grotescă care se conturează treptat, dezvăluind fațetele unei societăți guvernate de religie și teroare, în care civilizația a regresat spre primitivismul Vechiului Testament.

În Povestirea cameristei, Margaret Atwood recurge la un exercițiu de imaginație morbid și incomod: într-un viitor nu foarte îndepărtat, femeile își pierd toate libertățile și drepturile câștigate cu greu de-a lungul istoriei, fiind readuse (cu forța) la statutul lor arhaic: ființe aflate în umbra și în puterea bărbaților, cu rol de perpetuare a speciei și de îngrijire a gospodăriei, fără o independență financiară, sexuală sau ideologică. Scrisul și cititul le sunt interzise, laolaltă cu meseriile pentru care s-au pregătit, credințele la care au aderat, preferințele sexuale și convingerile pe care le-au avut. Mai mult, femeile sunt împărțite pe categorii, în funcție de rolul și îndatoririle fiecăreia, devenind aproape niște obiecte cu o întrebuințare specifică. Elementele indezirabile sunt declarate Nefemei, fiind trimise la moarte sigură în infamele Colonii.

Totul se petrece între granițele Republicii Gilead (sau Galaad), o teocrație dictatorială care a înlocuit guvernarea democratică a Statelor Unite, înlăturată, printr-un complot sângeros bine pus la punct, de organizația Fiii lui Iacob. Dispariția banilor de hârtie, înlocuiți treptat cu carduri, a înlesnit controlul eficient al populației care, în confuzia ce a urmat uciderii președintelui și anulării Constituției, acceptă fără împotrivire schimbările aparent benefice. Treptat, controlul devine total și este impus prin teroare, iar emblematicul Big Brother este ridicat la rang de dictator - ochiul înaripat, simbol al statului Gilead și al spionilor inflitrați pretutindeni. Noua ideologie, bazată pe credințe extrase din Vechiul Testament, este, de fapt, un cumul de idei și obiceiuri mai vechi, preluate de la diverse culturi și popoare. 

Nici bărbații nu scapă de mâna de fier a noii orânduiri: homosexualii, preoții și membrii sectelor care nu se convertesc, medicii ginecologi care au făcut avorturi, rebelii care luptă împotriva dictaturii, cu toții sunt hăituiți și exterminați, iar trupurile lor neînsuflețite sunt etalate pe zidul roșu al fostei Universități Harvard. Însă tot bărbații sunt cei care orchestrează dictatura statului Gilead: sub aparenta preocupare pentru degradarea mediului și scăderea drastică a natalității, se ascunde vechea luptă pentru putere, în care abuzurile și masacrele sunt justificate prin precepte religioase.

Cunoaștem această lume, într-un mod personal și subiectiv, prin intermediul lui Offred - camerista (sau, mai bine zis, slujnica) îmbrăcată în uniforma de culoare roșie, care locuiește cu unul dintre Comandații republicii și Nevasta acestuia. Ea a scăpat de statutul de Nefemeie și de o viață cumplită în Colonii pentru că are ceva prețios de oferit: fertilitatea ei. Membră a primei generații de cameriste din Gilead, Offred este prinsă între două lumi: cea veche, din care amintirile revin în frânturi, și cea nouă, în care nimic nu mai este la fel. Reeducarea drastică în centre speciale, în care noua viață este prezentată nu ca o închisoare, ci ca un privilegiu, dar mai ales dorința de a rămâne în viață, au determinat-o pe Offred să accepte degradarea ei la rolul de pântece pe două picioare

Ed. Leda, 2006, 444 pag.,
trad. Monica Bottez
Totuși, Offred nu poate uita. Amintirile vieții de dinainte, în care avea un soț și o fiică, dar și un nume al ei care i-a fost luat, revin dureros în lungile paranteze fără conținut ale fiecărei zile. În lungul timp în care nu face nimic, atenția ei este prinsă de mici obiecte banale, pe care le analizează în amănunt: un ou, o floare, o pernă brodată, perdelele din cameră. Acestea îi aduc mici momente de plăcere simplă, conducând la asocieri de cuvinte prin care Offred pare să exploreze cu voluptate limbajul - tot ce i-a mai rămas într-o lume în care femeile nu mai au voie să scrie și să citească. 

I sit in the chair and think about the word chair. It can also mean the leader of a meeting. It can also mean a mode of execution. It is the first syllable in charity. It is the French word for flesh. None of these facts has any connection with the others.
These are the kinds of litanies I use, to compose myself.

Deși este conștientă că gândurile îi pot periclita șansele de supraviețuire, Offred se lasă purtată de cugetări asupra noului statut al femeilor, observând, printre altele, cât de puțin a durat pentru ca mentalitățile să se schimbe și pentru ca gustul libertății să dispară treptat. Deși Offred apare drept o femeie inteligentă și lucidă, povestea ei nu este cea a unei eroine, ci a unei femei care se agață de viață, acceptând, cu pasivitate și resemnare, noul model de comportament și rolul degradant care i-a fost atribuit. 

I don’t want pain. I don’t want to be a doll hung up on the Wall, I don’t want to be a wingless angel. I want to keep on living, in any form. I resign my body freely, to the uses of others. They can do what they like with me. I am abject.
I feel, for the first time, their true power.

[spoiler] Margaret Atwood a ales să își plaseze personajul în cel mai infam dintre rolurile feminine din Gilead: cel de slujnică care, asemenea femeilor din Vechiul Testament, poate fi folosită de stăpânul casei în scopuri reproductive, cu acordul nevestei infertile. Nu am de unde să știu dacă slujnicele din vechime își dădeau consimțământul, dar cele din Gileadul viitorului se conformează actului sexual din cadrul unei ceremonii la care asistă și nevasta, acceptând însămânțarea aproape mecanică și o eventuală sarcină, care le salvează de la o moarte lentă în Colonii. Aparenta putere de care se bucură Nevestele Comandanților, aflate pe treapta de sus a scării ierarhice feminine, este de fapt o iluzie: ele sunt umilite de acest ritual grotesc și de prezența slujnicelor, iar statutul lor nu le poate scăpa de pedeapsa cu moartea, în cazul în care încalcă regulile stricte ale noii orânduiri.

Personajul lui Offred nu este unul situat la extreme: ea nu este nici o convertită, o fanatică a noului regim, dar nu este nici o eroină, capabilă de sacrificiu în spiritul libertății. Ea nu se revoltă, nu încearcă să scape, nu preferă moartea unei vieți de sclavă. Nici faptul că mama ei se află în Colonii nu o determină pe Offred să aleagă o moarte lentă, dar demnă. Offred vrea să supraviețuiască cu orice preț, astfel că se adaptează noilor reguli, pândind totuși orice portiță prin care poate obține mici libertăți și beneficii. Deși gândul sinuciderii este prezent întotdeauna în mintea ei, la fel ca cel de răzbunare, dorința de a trăi se agață de lucuri mici, altădată lipsite de importanță, și de speranța că cineva o va salva de noul ei destin. Salvarea apare sub forma relației cu Nick, o șansă nesperată la dragostea care îi fusese interzisă pentru tot restul vieții; această iubire o scoate pe Offred din pasivitate și îi alungă temerile, dar și orice dorință de evadare din labirintul fără nicio ieșire.

Nu o putem judeca pe Offred, pentru că, într-o situație similară, s-ar putea să ne comportăm asemenea ei. Știm oare dinainte ce cale vom alege? Rolul eroinei îi este atribuit prietenei Moira, cea care încearcă să scape de reeducare și să fugă din țară, în ciuda pedepselor cumplite pe care le riscă. Însă, în final, aflăm că până și Moira alege o viață de prostituată în schimbul morții. Rebeliunea ei nu merge până la capăt, ci se stinge uneva pe drumul spre libertate (și moartea este o eliberare din sclavie). Nu înțeleg prea bine de ce Atwood a ales acest parcurs pentru Moira, care, din câte am înțeles, reprezintă un simbol al feminismului, la fel ca mama lui Offred; poate că scriitoarea a vrut să aducă o critică acestuia din urmă, sau poate că motivele ei au fost cu totul altele. [spoiler]

Nobody dies from lack of sex. It’s lack of love we die from. There’s nobody here I can love, all the people I could love are dead or elsewhere. Who knows where they are or what their names are now? They might as well be nowhere, as I am for them. I too am a missing person.

***

Romanul lui Margaret Atwood atinge o mulțime de teme: degradarea mediului, declinul natalității, conspirațiile mondiale, lupta pentru putere, religia, libertatea, drepturile femeilor, sexualitatea. Regăsim aici multe asemănări cu situațiile din viața reală, din statele comuniste, religiile extremiste sau societățile islamice (atenție, pot urma spoilere).

Feminism și drepturile femeilor: Povestea lui Offred ne introduce într-o lume aproape exlusiv feminină, în care relațiile dintre bărbați și femei, dar și cele dintre femei și alte femei, sunt reglementate printr-o serie de reguli stricte. Fertilitatea femeii a devenit bunul esențial într-o lume cu o natalitate extrem de scăzută; avorturile au fost interzise, la fel ca divorțurile sau concubinajul. Arhitecții Gileadului au proiectat o lume utopică, în care femeile își acceptă îndatoririle cu inima deschisă, trăind în armonie și înțelegere, fără gelozie, ranchiună sau rivalitate. Acest lucru s-ar putea realiza odată cu generațiile viitoare, pentru care normalitatea înseamnă lumea în care s-au născut; însă lipsa geloziei sau a rivalității feminine este, de la bun început, o utopie.

Libertatea: În vechea lume, femeile aveau libertatea de a face aproape orice: de a schimba un bărbat cu altul, de a-și modifica viața după bunul plac, de a dispune de corpul lor după propria dorință. Însă, după cum spune una dintre mătușile responsabile cu reeducarea, aceasta era o societate care murea dintr-o prea mare varietate de opțiuni. Considerate parcă responsabile pentru declinul societății anterioare, femeile sunt lipsite de drepturi și libertăți, în schimbul unei aparente protecții în fața agresiunilor la care erau supuse odinioară (Take Back the Night face referire la marșurile de protest împotriva violurilor și a altor agresiuni de natură sexuală). 

There is more than one kind of freedom, said Aunt Lydia. Freedom to and freedom from. In the days of anarchy, it was freedom to. Now you are being given freedom from. Don’t underrate it.

Religia: Republica Gilead este o teocrație, în care Comandanții preiau și rolul de preoți ai noii religii bazate pe credințe preluate din Vechiul Testament; accentul este pus pe pasajele legate de statutul femeilor și de folosirea slujnicelor în scopuri reproductive. Ca în aproape orice religie, și în cea gileadiană se recurge la oprimarea femeilor, a căror libertate este înlocuită de o sclavie în toată regula. Impusă prin teroare, această religie are și o latură absurdă și comercială: rugăciunile pot fi cumpărate prin telefon, de la mașini care le tipăresc și le citesc pe bandă rulantă. Am reținut un citat întâlnit în Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafón, care se potrivește ca o mănușă cărții lui Atwood; Zafon spune că, de multe ori, femeile devin complice la propria lor subjugare. 

The main pillar of every organised religion, with few exceptions, is the subjugation, repression, even the annulment of women in the group. Woman must accept the role of an ethereal, passive and maternal presence, never of authority or independence, or she will have to take the consequences. She might have a place of honour in the symbolism, but not in the hierarchy. Religion and war are male pursuits. And anyhow, woman sometimes ends up becoming the accomplice in her own subjugation. (Jocul îngerului, Carlos Ruiz Zafón)

Sexualitatea: Aparent, sexul disponibil la orice colț de stradă, în vechea orânduire, le-a provocat bărbaților un dezinteres crescut pentru sex și căsătorie. Pe lângă persecutarea homosexualilor și eradicarea prostituției, statul Gilead a interzis până și masturbarea, iar bărbații pot face sex numai dacă le este permis să se căsătorească. Dragostea, senzualitatea, voluptatea și dorința au fost eliminate din ecuație, iar actul sexual a devenit un simplu act de copulare sau fertilizare, al cărui scop nu este plăcerea, ci procrearea. Surprinzător sau nu, Atwood face referire la un precendent al statului Gilead, și anume România comunistă cu politica decrețeilor: 

Romania, for instance, had anticipated Gilead in the eighties by banning all forms of birth control, imposing compulsory pregnancy tests on the female population, and linking promotion and wage increases to fertility.

Puterea, și în special puterea bărbaților: Atwood explorează în acest roman tema superiorității masculine și cea a luptei pentru putere, cu toate că nu toți bărbații din Gilead beneficiază de aceleași drepturi. Însă, indiferent de inteligența și de ambiția lor, femeile au numai de pierdut sub guvernarea teocratică a Republicii Gilead; nici măcar Nevestele Comandanților, aflate pe treapta superioară a ierarhiei feminine, nu dețin o putere reală. Din cauza izolării în care trăiește, Offred nu cunoaște prea multe detalii despre mecanismele guvernării și viața bărbaților din Gilead; aflăm, totuși, că sistemul are fisurile lui, care decurg din slăbiciunile masculine, iar regulile sunt încălcate chiar de cei care le-au conceput. 


Ilustrații pentru The Handmaid's Tale, realizate de Anna și Elena Balbusso (sursa)




28 de comentarii

  1. ooooochiei! Deci trebuie sa o recitesc ca sa vad cum am sa o percep. Pun impresia langa recenzia ta sa vad cat de mult m-ai anticipat. :)

    Ah, abia astept sa ma apuc din nou de ea :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-am făcut poftă să recitești cartea. Eu nu știu de ce am amânat atât de mult timp să o citesc pentru prima oară. :) Dar mi-a luat o veșnicie să scriu despre ea!
      Dar la ce te-ai referit cu „sa vad cat de mult m-ai anticipat”? La ce am scris în al doilea paragraf? Am uitat să includ o întrebare referitoare la percepția bărbaților: cum ar reacționa ei (măcar în interior, dacă nu la exterior) la ceea ce se întâmplă cu femeile? S-ar bucura (măcar un pic) că au fost „puse la punct”, iar ei pot prelua din nou controlul, sau s-ar revolta sincer pentru această nedreptate? Atitudinea lui Luke, de exemplu, rămâne neclară.
      De fapt, sunt curioasă cum ar percepe un misogin cartea asta. :)

      Ștergere
    2. Ufff, Ema ce raspuns complex imi ceri :)

      Ca simplu barbat depinde de starea in care te afli. Daca ai trecut printr-o faza nasoala recent cu o femeie si citesti cartea, sigur ca o sa te bucuresoarta lui Offred. Daca esti un barbat echilibrat, vei empatiza cu femeia petnru ca are parte de un destin tragic.

      Ca si misogin, ei bine aici sunt doua tipuri de misogini: cei care cred ca femeile isi merita soarta indiferent de momentele infernale prin care trec pentru ca si-o fac cu mana lor - acestia vor gasi intotdeauna argumente care sa arate ca femeia si-a atras, de fapt, respectivele momente asupra sa.
      Mai sunt misoginii de conjunctura care urasc femeia pentru ca sunt macinati de o puternica dorinta de razbunare, dorinta de razbunare care se rasfrange asupra oricarei femei intalnite. Pentru ca barbatii nu sunt obisnuiti sa se descarce emotional altfel decat prin iesiri violente, isi vor canaliza atentia si eforturile asupra unor lucruri sau persoane pentru a depasi momentele critice de handicap psihic si emotional. Si in cazul asta vor crede ca Offred isi merita soarta.

      Cat despre autoare unii vor crede ca al naibii de desteapta dar nu o vor respecta neaparat, pe altii ii va inspaimanta, iar pe cei mai extremisti ii va lasa indiferenti pentru ca, pana la urma, nu a facut decat sa-si expuna propriile slabiciuni si evenimente din viata sa de femeie - viata care este o continua serie de esecuri.

      De unde atata tupeu din partea mea sa spun ce am spus mai sus? Am prieteni barbati de acest tip care s-au exprimat in acest fel cu privire la diferite personaje feminine sau la femei reale. Partea intunecata a barbatului cu privire la femeie nu este accesibila femeii decat in accesele de furie, insa barbatii traiesc sub o teroare intensa pe care o resimt din partea femeilor - nu din vina acestora, ci pentru ca multi dintre ei reusesc copilaria de a transfera probleme cu care se confrunta pe umerii femeilor transformandu-le intr-un fel de filtre; daca filtrele nu functioneaza asa cum vor ei, reactioneaza cat se poate de ciudat. :D

      Cand spuneam "cat de mult m-ai anticipat" ma refeream la recenta experienta cu Ochi-de-pisica a Margaretei si ma gandeam cat de mult m-am schimbat de-a lungul anilor si daca am sa reusesc sa vad macar o portiune din carte prin ochii tai. Sau macar sa realizez ca exista si o astfel de perspectiva. Nu stiu cat am fost de clar, poate ca recitirea si scrierea unui articol pe marginea volumului ma va ajuta sa fiu mai explicit.

      M-am intins foarte mult si nu stiu cat de elocvent am reusit sa fiu si cat de mult m-am apropiat de ridicol cu discursul de mai sus astfel ca am sa inchei aici pentru ca incep sa-mi vina idei si asta ma transforma intr-un limbut care nu stie cand sa se opreasca. :)

      Ștergere
    3. Wow, ce răspuns detaliat, Răzvan! Nu mă așteptam să te dezlănțui cu toate aceste variante. :) Am o întrebare un pic indiscretă: tocmai te întorseseși de la bere? :P
      Mulțumesc, e bine să pot privi și prin ochii unui bărbat din când în când. Am intuit o mare parte din ceea ce ai scris tu, dar percepția influențată de gen (și tot ce include el) nu poate fi cunoscută sută la sută. Din acest motiv, poate că tu nu o să percepi la fel ca mine această carte, chiar și la a doua lectură. Deși, dacă iei în calcul doar bunul simț, inteligența și educația, percepțiile masculine și feminine vor fi în mare parte similare.
      Uite, habar n-aveam că bărbații se descarcă emoțional mai mult prin violență. Am cunoscut și bărbați care erau capabili să plângă, dar asta în trecut. Acum parcă sunt din ce în ce mai puțini. :)
      Mulțumesc încă o dată, Răzvan, pentru deschiderea ta și pentru timpul acordat răspunsului. Nu te-ai aberat și am înțeles ce ai vrut să spui, mai puțin pasajul referitor la autoare, cu eșecurile din viața ei de femeie - trebuie să mă documentez, nu știu mare lucru despre viața lui Atwood.
      Aștept și recenzia ta, după ce recitești cartea. Mi-ar plăcea să pui accent pe felul în care percepi tu, ca bărbat, povestea lui Offred.

      Ștergere
  2. abia astept sa citesc si eu cartea. imi amintesc ca filmul m-a impresionat foarte mult, il recomand, cele bune! larisa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Larisa, am observat și eu că există un film, dar n-am idee cât este de fidel poveștii lui Atwood. Parcă nu l-aș vedea, în orice caz nu prea curând, pentru că am tendința să devin critică atunci când nu regăsesc anumite scene din carte. :)

      Ștergere
    2. Nu vazusem filmul si cum citesc altceva acum, am hotarat sa ii dau o sansa si bine am facut. Faptul ca este realizat in 1990 a prezentat siguranta in ceea ce priveste fidelitatea fata de carte sau mai bine spus fata de ce ai prezentat in recenzie. Merita vazut.

      Ștergere
    3. Nu am înțeles dacă ai citit și cartea, Alexandra, sau dacă filmul a fost primul contact cu povestea. Nu prea ai cum să-ți dai seama din recenzia mea dacă filmul a urmărit fidel romanul. Deși am scris foarte mult, n-am atins nici măcar o treime din carte. :)
      Oricum, mulțumesc că te-ai întors pentru a-mi spune că ți-a plăcut filmul. Mai las să treacă ceva timp și îl voi urmări și eu. Sunt curioasă cum este redată impresia de jurnal interior, de discuție cu sine pe care o lasă cartea.

      Ștergere
    4. Nu am citit cartea, insa am vrut sa vad filmul dupa ce am citit recenzia ta, fiind pasionata de temele cu viitor distopian.
      In ceea ce priveste fidelitatea, ma refeream ca puncte principale si aveam in cap comparatia cu ecranizarea romanului Under the skin, care a lasat senzatia unei lipse de legaturi cu scrierea sau a unei legaturi prea abstracte pentru a capta atentia celui ce citise romanul.
      Tind sa recomand filmul pentru idee in sine celor care nu vor apuca sa citeasca romanul, de accea am tinut sa mentionez ca merita vazut. La capitolul jurnal interior, va trebui sa fii multumita ca ai citit cartea, intrucat filmul ofera ideea de baza a sistemului si mai putin o incursiune in mintea personajului.

      Ștergere
    5. A, ok, acum am înțeles mai bine ce ai vrut să spui. Într-adevăr, filmul Under the skin e tare departe de roman, deci îți poți imagina ce a fost la gura mea. :)) Mi-au plăcut însă foarte mult scenele stranii și abstracte (cea cu implozia a fost wow), așa că filmul nu a fost chiar o pierdere de vreme.
      Încă nu am reușit să văd filmul The Handmaid's Tale, de fapt nu prea am mai văzut filme de aproape un an. Abia recent am reînceput să merg la cinema, căci acasă tot la cărți trag. :) Dar recomandarea ta va fi cu siguranță de ajutor pentru cine mai ajunge pe pagina asta. Eu prefer să citesc cartea înainte de a vedea filmul, deși cred că o să fac o excepție cu ultimul film al lui Fincher. A, și cu cel al lui Jean-Pierre Jeunet. :)

      Ștergere
  3. inteleg ca ti-a placut aceasta carte. ai citit tot ce-a scris Atwood? cat despre recenzia ta, am citit-o cap-coada si cred ca e foarte reusita. cartea o am si eu, stiam ca e distopie si poate ca asta m-a retinut. oricum, va veni si ransul ei, asta-i clar acum dupa ce ti-am vazut parerea si satisfactia:)-

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aoleu, sper că nu ai citit și spoilerele! :) Mulțumesc pentru răbdare, Iulia - eu îmi propun să scriu mai puțin, și de fiecare dată scriu din ce în ce mai mult. :)) Mi-a luat mult timp să îmi adun gândurile legate de carte, pentru că e plină de idei și de amănunte pe care nu m-am îndurat să le las pe dinafară.
      Nu am citit tot ce a scris Atwood, are o grămadă de cărți, majoritatea groase. În afară de Cameristă, am citit Asasinul orb și două cărți din trilogia MaddAddam (hihi, cred că am vorbit despre ele chiar la începutul conversațiilor noastre, dacă îmi amintesc bine). Următoarea pe listă este Alias Grace, deși ar trebui să închei și trilogia. Deocamdată sunt atrasă mai mult de ficțiunea speculativă a lui Atwood decât de proza ei realistă.

      Ștergere
  4. Mi-ai amintit niste chestii din roman pe care le uitasem, mersi! Great review!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, mulțumesc, Stela! Eu nu-mi pot da seama ce a ieșit și nici nu îmi vine să recitesc. :) Tare greu mi-am adunat ideile cu privire la acest roman, dar nici nu prea am avut o stare propice pentru scris în ultima vreme. M-am ținut departe de calculator câteva zile, căci luasem o supradoză lately. :P

      Ștergere
  5. Și Tatiana Tolstaia, în Zâtul, descrie o societate postapocaliptică / distopică, o dictatură blândă, în care a nimeni nu mai iubește cu adevărat, iar a face sex a devenit o chestie aproape administrativă. A face sex se cheamă ”a rezolva chestiunea femeiască” :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, mi-a plăcut foarte mult Zâtul, dar îmi dau seama că am uitat multe amănunte, printre care și cea cu „chestiunea femeiască”. :) Am în plan o recitire, să vedem dacă și reușesc. Ar fi interesant de făcut o paralelă între cele două, deși, din câte îmi amintesc eu, sunt foarte diferite - ca stil, conținut, limbaj, idei...
      Dacă nu ați citit Povestirea cameristei, cred că merită să o treceți pe lista de lecturi. :)

      Ștergere
    2. Mă bucur! :) Sper să o găsiți undeva, nu știu dacă mai este pe stoc la editură.

      Ștergere
  6. Măi, m-am uitat și la Fructitza, aveți curaj, numai cărți de peste 450 de pagini citiți. Bravo!

    Eu m-am apucat de Orbirea lui Canetti, ca să nu rămân mai prejos :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă vreți să sugerați că aveți oarecare rețineri pentru cărțile cu multe pagini, eu una nu vă cred. :)
      Ce fain, îmi doresc de multă vreme să citesc Orbirea... Sunt curioasă cum vi se pare. Și aștept recenzia, desigur. :)
      Din păcate, romanul lui Pamuk nu este așa grozav, l-am întrerupt momentan. Comparat cu Muzeul inocenței, Mă numesc Roșu este o carte genială...

      Ștergere
  7. A, găăăăăăsit!!! Citez din Zâtul, Curtea Veche, 2006, p.98: ”Pentru chestiunea femeiască, Benedikt mergea la o văduvă, la Marfușka: fie o dată, fie de două ori pe săptămână...”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru citat! Mi-ați făcut deja poftă să recitesc Zâtul. :)

      Ștergere
  8. Wow, oare asa ceva se numeste a fi efectul "trainwreck"? Ca rezumat suna absolut infiorator, dar chiar m-ai facut sa vreau sa citesc cartea cat mai repede. Era pe list de citit, dar undeva pe la capat, dupa recenzia ta am adus-o mai aproape.
    Nu chiar pe prima pozitie, dar macar prima pagina (din lista de to-read de pe GR). :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu ce e cu efectul ăsta de train wreck! :)
      Nu e chiar așa înfiorătoare cartea, dar capătă astfel de valențe dacă încerci să te pui în locul lui Offred, întrebându-te cum ai reacționa tu într-o astfel de lume. Experiența lecturii depinde și de capacitatea fiecărui cititor de a fi absorbit de poveste.
      Mă bucur că ai trecut romanul mai sus pe lista de lecturi, Vera. Sunt curioasă cum ți se va părea și ce efect va avea asupra ta.

      Ștergere
    2. Un accident (de tren de exemplu) ofera de obicei o priveliste destul de oripilanta (cauta pe Google Images), si cu toate acestea lumea tinde sa se adune in jur si sa se holbeze cu gura cascata la toata tragedia.

      Tot asa tot ceea ce povestesti tu pare o societate oribila, si cu toate acestea primul meu gand a fost ca as vrea sa aflu mai multe despre cum e posibil sa existe asa ceva.

      Ștergere
    3. Aaa, ok. Multumesc pentru explicatie. Nu stiu de ce, dar eu m-am gandit ca te referi la un fel de reactie in lant.

      Ștergere
  9. După primele 4 episoade personajul lui Offred si lumea/realitatea in care există imi lasă impresia unui "Scarlet Letter" inversat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, parcă am auzit ceva de un serial (sau mini-serie?) realizat după cartea asta. Nu mai țin minte povestea din "Litera stacojie" (rețin doar că nu prea mi-a plăcut - am citit cartea în facultate), iar pe cea din "The Handmaid's Tale" am cam început să o uit...

      Ștergere

Un produs Blogger.