The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) - Margaret Atwood

The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) este unul din acele romane care - consider eu - ar trebui citite de toată lumea. O distopie pe care Atwood o încadrează la ficțiune speculativă, cartea este accesibilă și cititorilor care nu sunt atrași de literatura science-fiction. Dincolo de utopia sa, romanul conține numeroase idei și teme actuale, care pot conduce la discuții interesante pe marginea lui. Este, totodată, o poveste incomodă care incită, răscolește și indignează, iar întrebările „Cum ar fi dacă?” sau „Cum m-aș comporta eu într-o astfel de situație?” stau întotdeauna foarte aproape de mintea cititorului. 

Femeile vor fi cele cu adevărat tulburate de povestea lui Offred, protagonista și naratoarea cărții, pentru că sunt direct vizate de schimbările drastice imaginate de Atwoood; bărbații vor percepe lucrurile diferit, din postura masculinității lor zgândărite nu o dată de emanciparea feminină. Eu am citit cartea cu sufletul la gură, fascinată și, totodată, îngrozită de această lume grotescă care se conturează treptat, dezvăluind fațetele unei societăți guvernate de religie și teroare, în care civilizația a regresat spre primitivismul Vechiului Testament.

În Povestirea cameristei, Margaret Atwood recurge la un exercițiu de imaginație morbid și incomod: într-un viitor nu foarte îndepărtat, femeile își pierd toate libertățile și drepturile câștigate cu greu de-a lungul istoriei, fiind readuse (cu forța) la statutul lor arhaic: ființe aflate în umbra și în puterea bărbaților, cu rol de perpetuare a speciei și de îngrijire a gospodăriei, fără o independență financiară, sexuală sau ideologică. Scrisul și cititul le sunt interzise, laolaltă cu meseriile pentru care s-au pregătit, credințele la care au aderat, preferințele sexuale și convingerile pe care le-au avut. Mai mult, femeile sunt împărțite pe categorii, în funcție de rolul și îndatoririle fiecăreia, devenind aproape niște obiecte cu o întrebuințare specifică. Elementele indezirabile sunt declarate Nefemei, fiind trimise la moarte sigură în infamele Colonii.

Totul se petrece între granițele Republicii Gilead (sau Galaad), o teocrație dictatorială care a înlocuit guvernarea democratică a Statelor Unite, înlăturată, printr-un complot sângeros bine pus la punct, de organizația Fiii lui Iacob. Dispariția banilor de hârtie, înlocuiți treptat cu carduri, a înlesnit controlul eficient al populației care, în confuzia ce a urmat uciderii președintelui și anulării Constituției, acceptă fără împotrivire schimbările aparent benefice. Treptat, controlul devine total și este impus prin teroare, iar emblematicul Big Brother este ridicat la rang de dictator - ochiul înaripat, simbol al statului Gilead și al spionilor inflitrați pretutindeni. Noua ideologie, bazată pe credințe extrase din Vechiul Testament, este, de fapt, un cumul de idei și obiceiuri mai vechi, preluate de la diverse culturi și popoare. 

Nici bărbații nu scapă de mâna de fier a noii orânduiri: homosexualii, preoții și membrii sectelor care nu se convertesc, medicii ginecologi care au făcut avorturi, rebelii care luptă împotriva dictaturii, cu toții sunt hăituiți și exterminați, iar trupurile lor neînsuflețite sunt etalate pe zidul roșu al fostei Universități Harvard. Însă tot bărbații sunt cei care orchestrează dictatura statului Gilead: sub aparenta preocupare pentru degradarea mediului și scăderea drastică a natalității, se ascunde vechea luptă pentru putere, în care abuzurile și masacrele sunt justificate prin precepte religioase.

Cunoaștem această lume, într-un mod personal și subiectiv, prin intermediul lui Offred - camerista (sau, mai bine zis, slujnica) îmbrăcată în uniforma de culoare roșie, care locuiește cu unul dintre Comandații republicii și Nevasta acestuia. Ea a scăpat de statutul de Nefemeie și de o viață cumplită în Colonii pentru că are ceva prețios de oferit: fertilitatea ei. Membră a primei generații de cameriste din Gilead, Offred este prinsă între două lumi: cea veche, din care amintirile revin în frânturi, și cea nouă, în care nimic nu mai este la fel. Reeducarea drastică în centre speciale, în care noua viață este prezentată nu ca o închisoare, ci ca un privilegiu, dar mai ales dorința de a rămâne în viață, au determinat-o pe Offred să accepte degradarea ei la rolul de pântece pe două picioare. 

Ed. Leda, 2006, 444 pag.,
trad. Monica Bottez

Totuși, Offred nu poate uita. Amintirile vieții de dinainte, în care avea un soț și o fiică, dar și un nume al ei care i-a fost luat, revin dureros în lungile paranteze fără conținut ale fiecărei zile. În lungul timp în care nu face nimic, atenția ei este prinsă de mici obiecte banale, pe care le analizează în amănunt: un ou, o floare, o pernă brodată, perdelele din cameră. Acestea îi aduc mici momente de plăcere simplă, conducând la asocieri de cuvinte prin care Offred pare să exploreze cu voluptate limbajul - tot ce i-a mai rămas într-o lume în care femeile nu mai au voie să scrie și să citească. 

I sit in the chair and think about the word chair. It can also mean the leader of a meeting. It can also mean a mode of execution. It is the first syllable in charity. It is the French word for flesh. None of these facts has any connection with the others.
These are the kinds of litanies I use, to compose myself.

Deși este conștientă că gândurile îi pot periclita șansele de supraviețuire, Offred se lasă purtată de cugetări asupra noului statut al femeilor, observând, printre altele, cât de puțin a durat pentru ca mentalitățile să se schimbe și pentru ca gustul libertății să dispară treptat. Deși Offred apare drept o femeie inteligentă și lucidă, povestea ei nu este cea a unei eroine, ci a unei femei care se agață de viață, acceptând, cu pasivitate și resemnare, noul model de comportament și rolul degradant care i-a fost atribuit. 

I don’t want pain. I don’t want to be a doll hung up on the Wall, I don’t want to be a wingless angel. I want to keep on living, in any form. I resign my body freely, to the uses of others. They can do what they like with me. I am abject.
I feel, for the first time, their true power.

[spoiler] Margaret Atwood a ales să își plaseze personajul în cel mai infam dintre rolurile feminine din Gilead: cel de slujnică care, asemenea femeilor din Vechiul Testament, poate fi folosită de stăpânul casei în scopuri reproductive, cu acordul nevestei infertile. Nu am de unde să știu dacă slujnicele din vechime își dădeau consimțământul, dar cele din Gileadul viitorului se conformează actului sexual din cadrul unei ceremonii la care asistă și nevasta, acceptând însămânțarea aproape mecanică și o eventuală sarcină, care le salvează de la o moarte lentă în Colonii. Aparenta putere de care se bucură Nevestele Comandanților, aflate pe treapta de sus a scării ierarhice feminine, este de fapt o iluzie: ele sunt umilite de acest ritual grotesc și de prezența slujnicelor, iar statutul lor nu le poate scăpa de pedeapsa cu moartea, în cazul în care încalcă regulile stricte ale noii orânduiri.

Personajul lui Offred nu este unul situat la extreme: ea nu este nici o convertită, o fanatică a noului regim, dar nu este nici o eroină, capabilă de sacrificiu în spiritul libertății. Ea nu se revoltă, nu încearcă să scape, nu preferă moartea unei vieți de sclavă. Nici faptul că mama ei se află în Colonii nu o determină pe Offred să aleagă o moarte lentă, dar demnă. Offred vrea să supraviețuiască cu orice preț, astfel că se adaptează noilor reguli, pândind totuși orice portiță prin care poate obține mici libertăți și beneficii. Deși gândul sinuciderii este prezent întotdeauna în mintea ei, la fel ca cel de răzbunare, dorința de a trăi se agață de lucuri mici, altădată lipsite de importanță, și de speranța că cineva o va salva de noul ei destin. Salvarea apare sub forma relației cu Nick, o șansă nesperată la dragostea care îi fusese interzisă pentru tot restul vieții; această iubire o scoate pe Offred din pasivitate și îi alungă temerile, dar și orice dorință de evadare din labirintul fără nicio ieșire.

Nu o putem judeca pe Offred, pentru că, într-o situație similară, s-ar putea să ne comportăm asemenea ei. Știm oare dinainte ce cale vom alege? Rolul eroinei îi este atribuit prietenei Moira, cea care încearcă să scape de reeducare și să fugă din țară, în ciuda pedepselor cumplite pe care le riscă. Însă, în final, aflăm că până și Moira alege o viață de prostituată în schimbul morții. Rebeliunea ei nu merge până la capăt, ci se stinge uneva pe drumul spre libertate (și moartea este o eliberare din sclavie). Nu înțeleg prea bine de ce Atwood a ales acest parcurs pentru Moira, care, din câte am înțeles, reprezintă un simbol al feminismului, la fel ca mama lui Offred; poate că scriitoarea a vrut să aducă o critică acestuia din urmă, sau poate că motivele ei au fost cu totul altele. [spoiler]

Nobody dies from lack of sex. It’s lack of love we die from. There’s nobody here I can love, all the people I could love are dead or elsewhere. Who knows where they are or what their names are now? They might as well be nowhere, as I am for them. I too am a missing person.

***

Romanul lui Margaret Atwood atinge o mulțime de teme: degradarea mediului, declinul natalității, conspirațiile mondiale, lupta pentru putere, religia, libertatea, drepturile femeilor, sexualitatea. Regăsim aici multe asemănări cu situațiile din viața reală, din statele comuniste, religiile extremiste sau societățile islamice (atenție, pot urma spoilere).

Feminism și drepturile femeilor: Povestea lui Offred ne introduce într-o lume aproape exlusiv feminină, în care relațiile dintre bărbați și femei, dar și cele dintre femei și alte femei, sunt reglementate printr-o serie de reguli stricte. Fertilitatea femeii a devenit bunul esențial într-o lume cu o natalitate extrem de scăzută; avorturile au fost interzise, la fel ca divorțurile sau concubinajul. Arhitecții Gileadului au proiectat o lume utopică, în care femeile își acceptă îndatoririle cu inima deschisă, trăind în armonie și înțelegere, fără gelozie, ranchiună sau rivalitate. Acest lucru s-ar putea realiza odată cu generațiile viitoare, pentru care normalitatea înseamnă lumea în care s-au născut; însă lipsa geloziei sau a rivalității feminine este, de la bun început, o utopie.

Libertatea: În vechea lume, femeile aveau libertatea de a face aproape orice: de a schimba un bărbat cu altul, de a-și modifica viața după bunul plac, de a dispune de corpul lor după propria dorință. Însă, după cum spune una dintre mătușile responsabile cu reeducarea, aceasta era o societate care murea dintr-o prea mare varietate de opțiuni. Considerate parcă responsabile pentru declinul societății anterioare, femeile sunt lipsite de drepturi și libertăți, în schimbul unei aparente protecții în fața agresiunilor la care erau supuse odinioară (Take Back the Night face referire la marșurile de protest împotriva violurilor și a altor agresiuni de natură sexuală). 

There is more than one kind of freedom, said Aunt Lydia. Freedom to and freedom from. In the days of anarchy, it was freedom to. Now you are being given freedom from. Don’t underrate it.

Religia: Republica Gilead este o teocrație, în care Comandanții preiau și rolul de preoți ai noii religii bazate pe credințe preluate din Vechiul Testament; accentul este pus pe pasajele legate de statutul femeilor și de folosirea slujnicelor în scopuri reproductive. Ca în aproape orice religie, și în cea gileadiană se recurge la oprimarea femeilor, a căror libertate este înlocuită de o sclavie în toată regula. Impusă prin teroare, această religie are și o latură absurdă și comercială: rugăciunile pot fi cumpărate prin telefon, de la mașini care le tipăresc și le citesc pe bandă rulantă. Am reținut un citat întâlnit în Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafón, care se potrivește ca o mănușă cărții lui Atwood; Zafon spune că, de multe ori, femeile devin complice la propria lor subjugare. 

The main pillar of every organised religion, with few exceptions, is the subjugation, repression, even the annulment of women in the group. Woman must accept the role of an ethereal, passive and maternal presence, never of authority or independence, or she will have to take the consequences. She might have a place of honour in the symbolism, but not in the hierarchy. Religion and war are male pursuits. And anyhow, woman sometimes ends up becoming the accomplice in her own subjugation. (Jocul îngerului, Carlos Ruiz Zafón)

Sexualitatea: Aparent, sexul disponibil la orice colț de stradă, în vechea orânduire, le-a provocat bărbaților un dezinteres crescut pentru sex și căsătorie. Pe lângă persecutarea homosexualilor și eradicarea prostituției, statul Gilead a interzis până și masturbarea, iar bărbații pot face sex numai dacă le este permis să se căsătorească. Dragostea, senzualitatea, voluptatea și dorința au fost eliminate din ecuație, iar actul sexual a devenit un simplu act de copulare sau fertilizare, al cărui scop nu este plăcerea, ci procrearea. Surprinzător sau nu, Atwood face referire la un precendent al statului Gilead, și anume România comunistă cu politica decrețeilor: 

Romania, for instance, had anticipated Gilead in the eighties by banning all forms of birth control, imposing compulsory pregnancy tests on the female population, and linking promotion and wage increases to fertility.

Puterea, și în special puterea bărbaților: Atwood explorează în acest roman tema superiorității masculine și cea a luptei pentru putere, cu toate că nu toți bărbații din Gilead beneficiază de aceleași drepturi. Însă, indiferent de inteligența și de ambiția lor, femeile au numai de pierdut sub guvernarea teocratică a Republicii Gilead; nici măcar Nevestele Comandanților, aflate pe treapta superioară a ierarhiei feminine, nu dețin o putere reală. Din cauza izolării în care trăiește, Offred nu cunoaște prea multe detalii despre mecanismele guvernării și viața bărbaților din Gilead; aflăm, totuși, că sistemul are fisurile lui, care decurg din slăbiciunile masculine, iar regulile sunt încălcate chiar de cei care le-au conceput. 

Ilustrații pentru The Handmaid's Tale, realizate de Anna și Elena Balbusso (sursa)